1,865 matches
-
niște flash-uri cu starostele țiga nilor zlătari peste care se suprapuneau figurile lui Pop și ale olteanului Pohoață. Încet, gândurile lui începeau să se adune și să prindă contur. Dacă până acum îl considera pe bătrân un fel de călăuză pe care trebuia să o urmeze și să-i asculte sfaturile, dintr-o dată își dădea seama că moșul îi spune povești. Iarăși vorbea despre vâlve și ființe fantastice în care el nu credea de loc. În fața ochilor văzu chipul Ilenei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ai pus mîna! Pe măsură ce înaintam în larg, vântul se întețea și aerul deveni mai răcoros, mai sărat. Nu mai deosebeam nimic în zare: întunericul mistuia în pântecele lui marea laolaltă cu cerul. Numai luna rămăsese nemistuită și mergea cu noi călăuză pe nesfârșitul pustiu de apă. ― Mi-i frig aici, șopti Mihaela. Ne-am retras în spatele vasului unde curentul era mai potolit și noi mai la-adăpost. De aici auzeam clipocitul apei frământate de elice. ― A, acum înțeleg, nesuferitule, de ce arătai atât
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
fidelității lebedelor; în capul meu e o singură grijă, aceea de a ajunge la timp la aeroport, dar tot ce îndrăznesc e să nu mă las antrenat în discuție. Tac demonstrativ și ostentativ, sperând că, astfel, voi descuraja apetitul de călăuză guralivă al lui Cristian B. În zadar. Binevoitor și dorind să plec cât mai informat din Chicago, îmi arată casele ascunse printre copaci, precizând prețurile, clădirea colegiului unde au învățat fetele sale, Codrina și Ozana, și unde "Hollywood-ul filmează deseori
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
părea să fi fost preparat din rubine topite - și, din când în când, lua câte o prăjitură europeană de pe un platou bine garnisit, conversând neîntrerupt. — Aș dori să fac o excursie prin ținuturile de la miazăzi, cu dumneata și Sotan drept călăuze. Cu siguranță, ați călătorit de mai multe ori prin acele locuri. — Mă gândesc la asta tot timpul, dar n-am putut merge, răspunse Soshitsu. — Sotan, tu ești tânăr și sănătos. N-ai fost acolo? Încă nu, stăpâne. — Nici unul nu v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de un Râu mare - Yodo. Tennozan era abrupt, având cam trei sute de metri până la piscul cel mai înalt. În ajun, când principala armată a lui Hideyoshi înaintase până la Tonda, ofițerii priviseră cu toții drept înainte, spre colină. Câțiva dintre ei întrebaseră călăuza locală: — Ce munte e acela? — Satul de la poale, spre răsărit, este Yamazaki? — Inamicul se află la Shoryuji. Unde e castelul ăsta, față de Tennozan? Fiecare unitate trebuia să fie însoțită de un om familiarizat zona. Toți cei care înțelegeau strategia știau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Azusa, păreau să nu mai ajungă la izvor. Dimpotrivă, matca se lărgi și ieșiră într-o vale atât de lată, încât ar fi putut uita că se aflau în mijlocul munților. — Acesta e Muntele Kanasuko, anunță călugărul care le servea drept călăuză, arătând un pisc abrupt, drept în fața lor. Își șterse sudoarea de frunte. Soarele urcase sus pe cer, iar arșița miezului de vară era în creștere. Călugărul o luă din nou înainte, pe cărarea îngustă. După un timp, poteca se strâmtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
subțire imprimată și un kimono de culoarea glicinei. Până și căpăstrul calului era împodobit cu ornamente. — Numele meu este Iki Hanshichiro, se prezentă tânărul, și sunt pajul Seniorului Hidekatsu. Am venit pentru a-i oferi Seniorului Kastuie serviciile mele de călăuză. Hanshichiro trecu la trap drept pe lângă iscoade, care erau complet derutate. Scoțând un strigăt confuz, comandantul lor o luă la goană după el, aproape căzând din șa de-atâta grabă. Katsuie și membrii statului său major îl priviră pe tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a fost cuprins de o atât de cumplită deznădejde, încât își trase sabia din teacă și dădu să și-o înfingă în piept. Dar Astolfo îi opri mâna spunând că nu luptă decât pentru glorie și că-și putea păstra călăuza. Pe când Florismart și Flordelis îi jurau recunoștință veșnică, regele Sacripant i-a ajuns din urmă și râvnind la doamna unuia dintre cavaleri și la armele celuilalt, i-a provocat la luptă. Astolfo se măsură cu el răsturnându-l cât ai
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
în stăpânirea sabiei. Toate celelalte arme ale lui Aeneas de la care această zână le primise drept răsplată pentru niște servicii ce ea-i adusese.’’ -Dacă ai curajul să încerci a le dobândi, a spus fata, eu își voi sluji de călăuză. Mandricardo și-a continuat povestirea spunând că s-a grăbit să primească această propunere, fata i-a dat un cal și arme și a pornit la drum însoțit de ea. Între timp , i-a arătat care erau primejdiile întreprinderii. Panoplia
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
el a părăsit-o și a urcat coasta muntelui până când a ajuns la o adâncitură, și, privind în fundul ei, a văzut că aceasta se lărgea jos într-o peșteră spațioasă. In acest timp, Bradamanta, temându-se să nu-și piardă călăuza, s-a luat după el, ajungându-l din urmă la gura peșterii. Atunci, trădătorul, văzând că nu poate scăpa de ea, a făcut un alt plan. El i-a spus că, cu puțin timp înaintea sosirii sale ,văzuse înaintea peșterii
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
intri în vorbă cu el dându-te drept un cavaler care a pornit să se bată cu vrăjitorul, dar nu lăsa să se vadă că știi ceva despre inel. Nu mă îndoiesc că se va oferi să-ți slujească de călăuză până la castelul vrăjitorului. Primește, dar ai grijă să te ții mereu în urma lui până-n clipa când vei zări turnurile strălucitoare ale castelului. Iar atunci nu șovăi: lovește-l de moarte, căci nemernicul nu meită niciodată milă, și ia-i inelul
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
cavaleri și-au arătat curajul pornind să-l atace, dar niciunul nu s-a mai întors, ceea ce înseamnă, mă tem, că și-au pierdut fie viața, fie libertatea. Bradamata, adresându-se hangiului a rostit: -N-ai putea să-mi dai o călăuză care să mă ducă la castelul acestui vrăjitor? Pe legea mea,s-a amestecat Brunello în vorbă, asta n-are să-ți fie greu de aflat. Am harta locurilor și te voi duce chiar eu acolo. Bradamanta a primit propunerea, mulțumindu
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
stat așa, așteptând să mi se arate calea pe unde s-o iau, până când mi-a apărut pe dinainte, întâi depărtată ca un nor, apoi tot mai aproape, via prezență a Ioanei. De ce să n-o rog să-mi fie călăuză, chiar de la primele cuvinte? Numai că ea venea spre mine ca adierea unei muzici, trans formân du-mi frazele în versuri. Am început așa: Zâmbetul tău îmi vine de departe, Ca licărirea stelei de la geam, Și întrevăd în tine ca
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
năzuim spre-un paradis posibil pentru fiecare; ce mare este-această mare a dragostei de dor și vis! Plecați de multișor la drum, cuprinși de-aprinse idealuri, o lume se întreabă cum din valuri răsărim pe maluri... Ne-ajută sfinte călăuze pe marea, rareori albastră, noi, numai cântece pe buze, renaștem din cenușa noastră. În taina dintre nopți și zile, dintre tăcere și cuvânt, iubirea este-al nostru-avânt și ochii tăi curați, copile. Lumini de pietre prețioase vibrează trupul mării drag
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
În cele din urmă, spre asfințit, între nisip și palmieri se ivi în depărtare o stelă de piatră cu vârful aurit, în care se oglindea soarele. Apoi din nisip începu să se ridice un enorm zid de granit. — Sais, spuse călăuza arătând într-acolo, apoi tăcu. Era templul faimos în întreaga Mediterana pentru biblioteca milenară și legendele ezoterice. Zidurile îl înconjurau, asemenea unei fortărețe. Mai departe se zăreau ruinele unui oraș care fusese pesemne foarte mare și pe care acum deșertul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de-a dreptul umilitor. După ei, mulți aveau să spună același lucru. Nimeni nu păzea intrarea templului. Germanicus îl întrebă pe cel care-i călăuzea: — În deșertul ăsta am putea întâlni pe cineva care să știe să explice semnele astea? Călăuza, ezitând ca și cum ar fi abordat o taină primejdioasă, îi spuse că în încăperile cele mai îndepărtate ale templului - după prima, a doua și a treia curte interioară - mai trăia cineva. Într-adevăr, în deschiderea enormă dintre cei doi piloni văzură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Într-adevăr, în deschiderea enormă dintre cei doi piloni văzură un bătrân care mergea agale; trupul lui slab era înfășurat într-o tunică de in alb, umerii îi erau goi, creștetul ras; pe piept purta un colier greu. — Sacerdotul, șopti călăuza. Doar el mai rămăsese în viață, zise, și singur, împreună cu un ajutor tăcut, veghea asupra templului. Și, cu durere sinceră, adăugă că “înainte de războiul roman“ erau sute de adepți. Sacerdotul se îndrepta spre ei cu pași mici și îi privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dux a opt legiuni, nu era obișnuit să i se pună întrebări. Singurele care i se puteau adresa vizau detalii mai precise pentru executarea ordinelor sale. De aceea nu răspunse - în schimb declară: — Vreau să merg în susul fluviului. Caut o călăuză care să-mi lămurească ceea ce ochii mei vor vedea, spunându-mi adevărul. Fără voie, glasul lui dădea ordine. Preotul întârzie cu răspunsul. — E o călătorie lungă, zise el, și încercă să-i explice: Fluviul nostru, Jer-o, este cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tărâm aparte, păstrat în nemurire. Stelele Peste cerul negru plin de nouri, Îmi văd trecutul parcă-n stoluri Precum un cârd de porumbei albaștri Care-mi continuă visele în aștri. Iar luna niciodată nu va răsări Fără ele... fără stelele călăuze, Prin bezna nopții, ele-s niște muze Ce o conduc pe-aleasă la altar. Iar când și-n apele limpezi de munte Va curge-un sânge roșu-azuriu, Atunci îmi voi aduce chiar și eu aminte De trecutul cel aspru, dar
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
aievea, fără s-o fi văzut vreodată, pe iubita lui, cu ochii rotunzi și negri și sânii mari și zvelți rostogolindu-se prin căpițele de fân. A și visat-o de câteva ori pe Lucreția. Rolul lui era mereu de călăuză. O ducea de mână pe cărări neumblate, peste dealuri, către culmea cu pântecele rotund și umflat de oaie, unde era locul ei de întâlnire cu străbunicul. Purta multe fuste suprapuse și lungi ca țigăncile, de sub care se zăreau gleznele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
luă capul Între mâini, apăsând puternic pe tâmple, ca și când ar fi vrut să oprească, pentru o clipă, confuzia din gânduri. Dacă măcar tu, tată, m-ai putea ajuta! se surprinse el gândindu-se. — De ce m-ai ales pe mine drept călăuză? răspunse glasul drag al lui Vergilius. Pentru că ești cel mai mare. — Nu. M-ai ales pentru că sunt mort. Iar morții nu fac umbră. Un zgomot de pași apăsați dincolo de ușă, apoi o serie rapidă de bătăi hotărâte Îl smulseră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ei. Gândește-te la tovarășii dumitale, În Cerul al Treilea. Francesco d’Ascoli, cu credința lui În rigoarea abstractă a mișcărilor cerești, În geometria absolută a destinului. Și Bruno Ammannati, teologul. Gata să urce pe rug, la capătul drumului său, călăuză oarbă a altor orbi. Antonio da Peretola, stăpânit de visul de a-i uni pe toți oamenii sub semnul crucii, și dispus, pentru asta, să ne predea În masă În mâinile tiranului. Augustino di Menico, convins, ca anticii, că rațiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se oprise cu totul. Cerul, fără urmă de nor, era de un albastru ca peruzeaua. Frigul se făcuse mai uscat, înțepându-le obrajii. Pe la jumătatea scării, un arab bătrân, lungit lângă perete, îi întrebă dacă n-au nevoie de o călăuză, dar fără să facă vreo mișcare, ca și cum le-ar fi cunoscut, din capul locului, răspunsul. Scara, anevoioasă, în ciuda mai multor paliere de pământ bătătorit, nu se mai termina. Pe măsură ce urcau, perspectiva se lărgea, iar ei se înălțau într-o lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
va fi prea cald, pământul ăsta te face să-ți pierzi mințile, iar eu, de atâția ani... Stăpânește-te, nu mai ai mult de răbdat! Misionarul trebuie să vină în dimineața asta, sau diseară. Am auzit că-l însoțește o călăuză, poate călăresc amândoi pe aceeași cămilă. Voi aștepta, aștept, doar frigul, numai frigul mă face să tremur așa. Mai rabdă, sclav nemernic! De când mă știu tot rabd. Pe vremea când eram acasă, în satul acela din Masivul Central, lângă taică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
bătea joc de mine: "O s-o' pățești", ce-i apucase pe toți, și valurile de nisip spulberate pe sute de kilometri, înaintând și dând îndărăt sub bătaia vântului, și iarăși muntele, numai vârfuri negre, numai creste tăioase de fier, și călăuza, pe marea de pietre întunecate, nesfârșită, urlând de căldură, arzând cu mii de oglinzi sclipitoare, până la locul ăsta, aflat la hotarul ce desparte pământul negrilor de ținutul alb, unde se înalță orașul de sare. Și banii pe care mi i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]