1,901 matches
-
an de la un soi nou de malarie luată de prin Java. — Dureros... Era apropiată de soții Hollinger? — Doar de nepoata lor și de Bibi Jansen. (Crawford aruncă o privire prin poartă către cimitirul protestant, unde groparii Își Încărcau cazmalele În cărucior.) Păcat de Bibi. Totuși... O să-ți placă de Paula. Femeia medic tipică - În aparență calmă și eficientă, dar pe dinăuntru destul de nesigură. — Dar psihiatrul, doctorul Sanger? Nimeni nu-l accepta aici. — E un personaj destul de dubios... interesant În felul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
spre un grup vast de vile și clădiri de apartamente aflat la un kilometru și jumătate către vestul peninsulei.) Nu știe nimeni cu exactitate ce se-ntîmplă acolo, dar sper că se distrează. Am așteptat pînă ce groparii care-și Împingeau căruciorul au ieșit cu el pe poarta cimitirului. O roată s-a Înfipt Într-o brazdă pietroasă, iar una dintre cazmale a alunecat și a căzut pe jos. Crawford a făcur un pas În față, gata să-i ajute pe gropari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
cimitirului. O roată s-a Înfipt Într-o brazdă pietroasă, iar una dintre cazmale a alunecat și a căzut pe jos. Crawford a făcur un pas În față, gata să-i ajute pe gropari, apoi a rămas privind meditativ mișcarea căruciorului care scîrțîia pe pavaj. În costumul său negru și cu ochelari de soare, părea un tip arțăgos, confruntat pentru prima dată cu o minge rapidă, pe care n-avea nici o speranță s-o poată returna. Am presupus că el, Andersson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
căruț Omid. Omul transpirase și era palid. Încercă să citească cel puțin prima frază, însă gardianul se rățoi: — Hai, că șeful ți-a povestit-o, n-avem tot timpul din lume aici, iscălește! Omid sprijini declarația pe o muchie de cărucior și își puse pe ea numele în clar. — Ce e astăzi? Joi... Ne vedem tot joi, săptămâna viitoare, și ai grijă să nu uiți ceva: numele, ziua, ora, cu cine era, de unde ți s-a urcat în taxi și unde
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
distanță uriașă de piața pe care o văzuse cu o zi în urmă. Era încă devreme; aproape toate prăvăliile erau încuiate în spatele unor obloane metalice și în locul mulțimilor masive de turiști și cumpărători, zări doar un băiat care împingea un cărucior, sărind din când în când pe micul cauciuc pe care îl ținea legat cu un lanț la spate și care, când intra în contact cu asfaltul, funcționa ca o frână improvizată. Se uită la numele magazinelor, vizibile acum datorită lipsei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ploaie. Îmi amintesc bine că am ieșit cu toții afară, ca să vedem cum arată aerul după ploaie. Bruno stătea călare pe banca din fața ghișeului și tot amesteca blestematele acelea de zaruri. (Lumină pe locul unde stă CASIERUL.) Grubi se întinsese pe căruciorul de cărat bagaje și părea că dormitează. (Lumină pe locul unde stă HAMALUL.) Eu mă legănam și-mi fumam ultima țigară din ziua aceea. (ȘEFUL GĂRII se reașază în fotoliul-leagăn.) Ioana lipsea. Dar cred că ne pândea de undeva, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
facă vânt cu ea.): Sper. (Treptat, privirile celor trei personaje inițiale se ațintesc asupra CĂLĂTORULUI; privirile sunt păHYPERLINK "http://trun.se"trunse în același timp de amuzament, uimire și milă.) CASIERUL (Revenind.): Nu e băiat rău... Doarme toată ziua în cărucior... Nu trebuie să-l judecați prea aspru. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu mă interesează. CASIERUL (Neașteptat de persuasiv.): Trebuie să vă intereseze! De fapt e chiar băiat bun... Vă poate căra bagajele. Aveți bagaje? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Uluit.): Bagaje? CASIERUL: Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
multă încredere... în zar. V-ați putea cunoaște mai bine, propria dumneavoastră ființă... v-ar apare mai clară, mai conturată... cu toate gândurile, cu toate iluziile ei... HAMALUL (Care, pe ultimele cuvinte, a dat semne de nerăbdare; zvâcnind violent din cărucior.): Mintee! De ce minți, Bruno? CASIERUL (Răspuns violent, pe urmele unor dispute mai vechi.): Nu mint! Lepră afurisită! HAMALUL (Către CĂLĂTOR.): Minte! Vă jur! CASIERUL: Nu-l ascultați, domnule! E un om rău. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Dintr-o dată plictisit.): Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pe față și se prăbușește pe un capăt al băncii.) Eu... eu sunt... călător prin ploaie... (Reacție violentă a personajelor; ȘEFUL GĂRII se ridică, se repede spre CĂLĂTOR, se răzgândește, se învârte în jurul scenei, își frământă mâinile; HAMALUL sare din cărucior, își șterge hainele de praf, se apropie de CĂLĂTOR; CASIERUL rămâne înmărmurit, se ridică respectuos de pe bancă; la una din ferestrele fațadei care sugerează clădirea gării apare capul IOANEI, pentru câteva secunde.) HAMALUL (Surescitat, prinzându-l de piept pe CĂLĂTOR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ioana, ascultă-mă bine! Privește-mă în ochi! Ai mai văzut tu călători prin ploaie? IOANA: Cuuum să nu! Și săptămâna trecută a găsit tata unul la marginea câmpului și l-a chemat pe Grubi și l-au cărat cu căruciorul aici. Și când l-au adus mai trăia încă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Foarte tulburat.): Și ce v-a spus? Cine era? IOANA: Ne-a spus că s-a rătăcit și că el trebuia să ajungă în altă parte. Și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
eu... da, visul ăla o să rupă toate ușile și toate porțile din mine și-o să pot ieși și eu în ploaie... Ah! Dacă l-aș visa! Dacă l-aș mai visa o dată.! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: De aceea dormi tu, în cărucior, mai tot timpul? HAMALUL (Transfigurat.): De aceea... Sunt sigur că într-o zi o să-l visez din nou. Îmi spune mie ceva, am ceva care îmi zvâcnește în tâmpla dreaptă și îmi spune c-o să vină o zi când o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
care aruncă zarurile; lumina se concentrează numai asupra zarurilor care cad; în timp ce zarurile continuă să cadă, o lumină discretă trece peste scenă; Bruno stă pe bancă și sunetul zarurilor vine de la jocul singuratic al lui Bruno; Grubi stă întins pe căruciorul de bagaje și își mestecă paiul; Domnul Kapunta stă întins pe fotoliul-leagăn; după câteva secunde se ridică și începe să se plimbe pe marginea scenei; redevine prezentatorul de la începutul piesei.) ȘEFUL GĂRII: După trei lumi de zile, CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
vadă și o fizionomie umană prin preajmă, nu doar taciturni tenebroși ori chelioși aseptici, clone ale lui Ben Kingsley În rolul lui Mahatma Gandhi. Din păcate, subteranii aveau, pare-se, apucături misogine: peste câteva minute, În ușă apăru, Împingând un cărucior metalic, Încărcat cu gustări, un fel de manechin ambulant, cu o față inexpresivă de robot nu foarte performant, care, În afară de „bună dimineața” și „poftă bună”, nu părea nici capabil, nici dispus să mai articuleze vreun cuvânt. N-avea decât, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
deplângea absența lui. A zărit-o pe mama lui făcând cu mâna de la o fereastră de la etaj și acel gest nefamiliar l-a tulburat ca un misterios rămas-bun. Dar ceea ce l-a Înspăimântat În mod deosebit a fost vederea unui cărucior de copil, nou-nouț, stând acolo pe veranda de la intrare, cu aerul infatuat, de uzurpator, al unui sicriu; chiar și acesta era gol, de parcă, În sensul invers al evenimentelor, până și oasele lui s-ar fi dezintegrat. Asemenea fantezii nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
foarte preocupat să transform stalactitele ce picurau din sigiliu În, bobițe colorate stacojiu, albastru și alămiu, frumos mirositoare. În clipa următoare, zbieram Întins pe pardoseală și mama alerga să mă salveze, iar pe undeva pe-aproape, bunicul meu, țintuit În căruciorul de invalid, bătea cu bastonul În lespezile de piatră răsunătoare. Mama a avut mult de furcă cu el. Folosea vorbe de ocară. Îl confunda mereu pe servitorul care-i Împingea căruciorul pe Promenade des Anglais cu contele Loris-Melikov, un coleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
iar pe undeva pe-aproape, bunicul meu, țintuit În căruciorul de invalid, bătea cu bastonul În lespezile de piatră răsunătoare. Mama a avut mult de furcă cu el. Folosea vorbe de ocară. Îl confunda mereu pe servitorul care-i Împingea căruciorul pe Promenade des Anglais cu contele Loris-Melikov, un coleg de-al lui (mort demult) din cabinetul ministerial din anii optzeci. „Qui est cette femme? Chassez-la!“, striga către mama, arătând cu degetul tremurând spre regina Belgiei sau a Olandei care trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ministerial din anii optzeci. „Qui est cette femme? Chassez-la!“, striga către mama, arătând cu degetul tremurând spre regina Belgiei sau a Olandei care trecuse pe la noi ca să se intereseze de sănătatea lui. Îmi amintesc vag cum am alergat odată până la căruciorul lui, pentru a-i arăta o pietricică frumoasă, pe care el a examinat-o pe Îndelete, apoi a băgat-o În gură. Îmi pare rău că n-am fost mai curios În anii următori, când mama depăna amintiri despre acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
eu trăiam un minunat sentiment de ușurare, În timp ce tu, murmurând un fel de felicitare, te aplecai să-l depui În crepusculul tivit cu alb al pătuțului lui. Știi? Mai simt și acum În Încheieturile mâinilor ecourile dibăciei cu care manevram căruciorul, de pildă apăsarea rapidă În jos a barei pentru a ridica botul căruciorului ca să-l urc pe trotuar. Mai Întâi a fost un vehicul gri ca un șoarece, fabricat În Belgia, cu cauciucuri grase ca de automobil și arcuri bogate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
felicitare, te aplecai să-l depui În crepusculul tivit cu alb al pătuțului lui. Știi? Mai simt și acum În Încheieturile mâinilor ecourile dibăciei cu care manevram căruciorul, de pildă apăsarea rapidă În jos a barei pentru a ridica botul căruciorului ca să-l urc pe trotuar. Mai Întâi a fost un vehicul gri ca un șoarece, fabricat În Belgia, cu cauciucuri grase ca de automobil și arcuri bogate, și atât de mare că nu Încăpea În minusculul nostru ascensor. Se balansa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
blană; doar ochii i se mișcau, cu prudență, și uneori Își ridicau privirea cu o fluturare rapidă a genelor bogate pentru a urmări retragerea dantelăriei de crengi pe fondul albastru, care se Îndepărta pe marginea oblonului pe jumătate tras al căruciorului și imediat Își Întorcea bănuitor privirea spre fața mea, ca să vadă dacă cercul și copacii jucăuși nu aparțineau cumva aceleiași categorii cu jucărelele zornăitoare și umorul părintesc. A urmat un cărucior mai ușor, și când se răsucea, copilul avea tendința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
se Îndepărta pe marginea oblonului pe jumătate tras al căruciorului și imediat Își Întorcea bănuitor privirea spre fața mea, ca să vadă dacă cercul și copacii jucăuși nu aparțineau cumva aceleiași categorii cu jucărelele zornăitoare și umorul părintesc. A urmat un cărucior mai ușor, și când se răsucea, copilul avea tendința să se ridice, trăgând de ham, apucându-se de marginile căruțului; stând În picioare, nu atât ca pasagerul amețit al unui vas de plăcere, cât ca un savant preocupat dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
sâmbătă, pierdută oarecum aiurea. Nu primesc, după ceasuri de așteptare, periodicele sioniste. Mi se spune, cu acea sinceritate a complicității, „Ieri a fost zi de leafă... Dom’ depozitar...“. Știu prea bine ce înseamnă cele trei puncte din oftatul mânuitorului de cărucior, trist că nu-mi poate aduce volumele cerute. Știu și eu prea bine ce înseamnă beția în zi de salariu. De câte ori nu m-am lăsat năpădit de bucuria că sunt în bani și, cel puțin pentru câteva ceasuri, mă simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de informații despre scumpiri, despre mizeriile zilnice, de știri sau simple zvonuri, cu îngroșarea listelor cu cei morți, „până ieri l-am văzut“. Un bătrânel, alură de cocoș, iese din cabinet, cu pieptul avântat: „Paișpe cu opt!“. O doamnă în cărucior dă să aplaude, apoi renunță, oftând: „Săptămâna trecută l-am îngropat pe tov. Conțilă“. Cocoșelul oftează: „Mi-a fost șef, la brutărie. Om de treabă“. „N-aș prea zice“, dă din cap căruciorul. „Dar nu mă mai pronunț, dacă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
avântat: „Paișpe cu opt!“. O doamnă în cărucior dă să aplaude, apoi renunță, oftând: „Săptămâna trecută l-am îngropat pe tov. Conțilă“. Cocoșelul oftează: „Mi-a fost șef, la brutărie. Om de treabă“. „N-aș prea zice“, dă din cap căruciorul. „Dar nu mă mai pronunț, dacă tot a plecat.“ „Ce adunări de partid organiza“, surâde visător cocoșelul. „Mergeam p-ormă și la «Primu’ parastas», la tov. Olimpiu. Peste drum de Pătrunjelu’. Tochitura aia, mai ții minte? Și șlibovița cu pere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
gât adunând bani pentru Schitul Ciumăfaia. Mi-s dragi acești pierde-vară rătăciți printre cărți, siliți să le care ca pe o povară, condamnați să le păzească, să le numere periodic, să le plimbe din raft la lift, de la lift la cărucior, cu căruciorul pe holuri, să se poticnească deschizând ușa și apoi, împleticiți, cu față de treziți din somn, să ți le trântească pe masă. Apoi, când înapoiezi volumele, să refacă traseul spre rafturile de depozit. Ciudat, nu-i urăsc, deși săptămânal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]