10,702 matches
-
de sine -procedeul cel mai cunoscut al literaturii existențialiste din vremea debutului lui I. - a devenit a vorbi despre sine ironic, detașat, ca și cum sinele - iată o vorbă pe care autorul nu o prețuiește - n-ar fi decât golul acoperit de carcasa de care era atât de interesat prietenul tatălui lui Vasilescu. Până când a vorbi pur și simplu - de preferință monoton, adormitor -, a descrie în exces lumea a devenit carcasa care maschează irealitatea universului. Nu numai un câine de aer plimbă mopete
IVANESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287650_a_288979]
-
care autorul nu o prețuiește - n-ar fi decât golul acoperit de carcasa de care era atât de interesat prietenul tatălui lui Vasilescu. Până când a vorbi pur și simplu - de preferință monoton, adormitor -, a descrie în exces lumea a devenit carcasa care maschează irealitatea universului. Nu numai un câine de aer plimbă mopete, el se plimbă într-o lume ce devine - pe măsura rostirii - de aer. Într-o lume în care cuvântul nu mai semnifică, ci maschează. Al cărei sens - dacă
IVANESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287650_a_288979]
-
de ușor și, în același timp, cît de zadarnic este să predici aceste lucruri nobile! Cîte dintre construcțiile noastre au un dom ca aceia ai catedralei Sfîntu-Petru? Cîți muritori au vastitatea balenei? Capitolul LXVIII FUNERALIILE Ă Vira lanțurile! Dați drumul carcasei! Enormele palancuri și-au făcut între timp datoria. Trupul jupuit și alb al balenei descăpățînate strălucește ca un mausoleu de marmură; deși schimbat la culoare, nu și-a pierdut pare-se cîtuși de puțin masivitatea; e la fel de colosal. Lunecă încet
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cîtuși de puțin masivitatea; e la fel de colosal. Lunecă încet, tot mai departe, pe apa spintecată și tulburată de rechinii nesătui din jur, iar văzduhul e sfîșiat de țipetele păsărilor vorace, ale căror ciocuri par tot atîtea pumnale înfipte jignitor în carcasa balenei. Uriașa fantomă albă fără cap se depărtează tot mai mult de corabie și, pe măsură ce se depărtează, norodul rechinilor și mulțimea păsărilor își sporesc larma ucigașă. Ore în șir, de pe puntea corabiei aproape nemișcate, nu vezi decît această priveliște îngrozitoare
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
lor ruliu. Dar acesta nu era singurul pericol ce-l păștea. Cîtuși de puțin speriați de masacrul ce dăduse iama printre ei în cursul nopții, rechinii, atrași parcă și mai mult acum de sîngele ce începuse să curgă șuvoi din carcasa balenei, se strîngeau în jurul ei ca roiurile de albine la urdiniș. Drept în mijlocul rechinilor se afla Queequeg, care-i împingea adesea cît-colo cu piciorul, ceea ce ar putea să pară de necrezut, dar se explica prin faptul că rechinii, atrași de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
între timp, oamenii trăgeau din ce în ce mai multă saulă, strîngînd monstrul între cele două ambarcațiuni, de pe care Stubb și Flask îl asaltau cu lănciile lor; și, în vreme ce bătălia se desfășura în jurul corabiei, puzderia de rechini care mai înainte se țineau scai de carcasa cașalotului, se repezeau acum la sîngele proaspăt vărsat, sorbindu-l cu sete, așa cum sorbeau israeliții apa ce țîșnea din stînca atinsă de Moise. în cele din urmă, jetul se îngroșă, iar balena, după o ultimă zvîrcolire urmată de o vărsătură
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
se taie capul în întregime, pe cînd în cazul balenei normale buzele și limba sînt tăiate separat și aruncate pe punte, împreună cu bine-cunoscutul os negru, prins de așa numita coroană. în cazul de față însă nu s-a procedat astfel. Carcasele celor doi monștri rămăseseră la pupa, iar corabia, încărcată cu capetele lor, semăna acum cu un catîr împovărat cu două samsare prea grele. între timp, Fedaliah se uita calm la capul balenei normale, privirea lui coborînd în răstimpuri de la zbîrciturile
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
astea două, cît lucrezi la ele? Dar, lăsînd gluma la o parte, știi, Bobocule, că-i curată nebunie să încerci să scoți ulei din astfel de balene? Cît despre hoitul ăla uscat, n-are nici un litru de ulei în toată carcasa lui. Ă Știu prea bine, numai că, vezi dumneata, căpitanul meu nu vrea să creadă - e la prima lui expediție; înainte de asta, a fost fabricant de apă de Colonia. Dar urcă-te la bord, poate că pe dumneata o să te
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
indescriptibil, cam ca acela care plutește în preajma rugurilor funerare indiene. Duhnește ca aripa stîngă a îngerului trimis să vestească ziua Judecății de Apoi; e încă un argument în favoarea existenței iadului. Pe la miezul nopții, cazanele lucrau din plin, ne descotorosisem de carcasă; navigam cu toate pînzele sus, căci vîntul se întețise; peste oceanul alb se lăsase o beznă adîncă. Dar, din timp în timp, era aprinsă de vîlvătăile aprige care se avîntau din coșurile pline de funingine, luminînd fiece parîmă a greementului
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
și, respectiv, nu afectează cadrul conceptual al unei tradiții de cercetare științifică, schema ei lexicală sau taxonomică specifică, numită acum lexicon 28. Această distincție este pentru Kuhn tot atât de fundamentală și de netă cât este pentru Carnap distincția dintre schimbări ale carcasei lingvistice și revizuirea cunoștințelor dobândite într-un cadru conceptual dat29. Spre deosebire de Carnap, Kuhn a făcut însă referiri directe la Kant. În partea finală a unui text publicat în 1990, text în care expune în mod sumar și incomplet ideile unei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
adresă prezidențială la reuniunea anuală a Societății Americane de Filosofie, Pittsburgh, aprilie 1996 și „Kantian Themes in Contemporary Philosophy”, în Aristotelian Society, Supplementary volume 72, 1998. 27. Vezi în primul rând studiul „Empirism, semantică și ontologie”, în care Carnap distinge carcasele sau structurile lingvistice, adoptate drept cadre ale unei cercetări, de cercetările propriu-zise care se realizează în acest cadru și de rezultatele lor. În încheierea studiului, autorul subliniază că deși aceste cadre sunt și ele istoric schimbătoare, prefacerea lor are loc
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
experimenta nu numai tematici, dar și expresii variate, provenind din diferite direcții culturale. Tentației atitudinilor în travesti i se va adăuga apetitul rostirii travestite. De aici, cu precădere în volumele de până la Ploi de piatră (1979), secvențele bacoviene turnate în carcase argheziene. Ele nu abundă nicidecum și sunt, oricum, la antipodul intertextualității programatic practicate în poezia optzeciștilor, dar semnifică, în anumite momente, o stare de criză a limbajului (de aici și asidua interogare a „cuvintelor ca material” pentru inefabil) observată, la
BUZEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
umane, ci de rânjetele plăgilor. Fiecare își avea rânjetul ei singular, când larg și cărnos, când ca o tăietură adâncă, înnegrită de arsuri. Și același reflex, ca un filtru fotografic, colora acele vise în culoarea sângelui pângărit, a ruginei de pe carcasele blindatelor, a prafului roșiatic pe care elicopterele îl ridicau, atunci când aduceau noi răniți la spital. Adesea, mă trezea aceeași vedenie: făceam puncte de sutură, nu pe rânjetul unei plăgi, ci pe buze care se străduiau să vorbească. Mă sculam, lumina
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
să se ridice. Și au mai fost și urletele celor care întorseseră capul și-și pierduseră vederea. Și acea grea zguduitură a pământului sub pântecele noastre... A doua zi, plecând înapoi spre orașul prizonierilor, îmi închipuiam distrugerile, ruinele caselor și carcasele carbonizate ale animalelor. Văzusem orașe bombardate în timpul războiului... Acum mă înșelam. Când avionul s-a apropiat de locul cu pricina, am văzut o oglindă. O imensă oglindă de nisip vitrificat. O suprafață netedă, care reflecta soarele, norii și chiar și
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
de obiectivitate istorică, trebuia povestită intriga foarte simplă, adesea invizibilă, subterană, a vieții. Mi te aminteam așezată pe pragul unei case, cu ochii pierduți în lumina asfințitului. Revedeam brațul acelui soldat tânăr, încheietura aceea purtând o brățară din piele, în carcasa unui blindat explodat. Frumusețea unui copil care, la câțiva metri de lupte și la kilometri de nebunia lor, construia o mică piramidă din cartușele calde încă. Strângând pleoapele, mă înapoiam în casa de pe malul unui lac înghețat, în somnul acelei
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
mai mulțumeau doar cu schițele publicitare sau cu tirurile demonstrative pe poligoane de operetă. Pretindeau condiții de război reale, probe obținute sub focul armelor, trupuri adevărate, sfârtecate, în locul manechinelor găurite. Teleobiectivele „văzătorilor“ decupau tancul cu turela smulsă din care ieșeau carcase omenești înnegrite, reușeau să încadreze grupul de soldați despicat de o grenadă de asalt... Din cauza lor rămăseserăm noi în acel oraș. Am reușit să ne apropiem de ei, am făcut cunoștință, le-am făcut diverse servicii, ne-am asigurat că
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
universalizării” ființei particulare. Peste tot unde este vorba despre formarea tinerei generații se impun practici similare, aceleași gesticulații care au fost promovate, experimentate, validate ca fiind eficiente. Teoriile (învățării, predării, evaluării etc.) circulă peste tot în lume, ființând ca adevărate „carcase” ce induc unificarea acțiunilor. Teoria științifică este expresia unei generalizări care, odată acceptată, aduce universalizare. O „retorică” asemănătoare va forța ca și realitățile descrise de știință (distante, inițial!) să se unifice cumva. Asistăm la un proces de internaționalizare a educației
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
argumentație, de acțiune, de existență. Sunt acele valori ale persoanei câștigate prin efort propriu, care sunt înrădăcinate în experiențele unice, irepetabile, personale. Acestea nu se lasă transmise integral mai departe, nu pot fi povestite, codificate. Ele se rezumă la acele carcase mentale configurate individual, la reprezentări, opinii și modalități de răspunsuri la care fiecare dintre noi face apel într-un mod spontan, incontrolabil. Cunoașterea implicită nu se lasă împărtășită sau comunicată. Ea este mai mult ghicită, intuită. Este atât de individualizată
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
unde să lase banii și unde să aștepte eliberarea mea. Dincolo de câmpia din josul râului, În fața Cadillacului lui Milton se Înălța gara Grand Trunk. În 1975 era Încă funcțională, deși doar parțial. Clădirea gării, cândva opulentă, devenise acum doar o carcasă. Fațadele Amtrak false ascundeau pereții cojiți, cu tencuiala căzută. Majoritatea coridoarelor erau blocate. Între timp, de jur Împrejurul nucleului operativ, bătrâna clădire măreață continua să decadă: gresia Guastavino din Sala cu Palmieri cădea, spărgându-se pe pământ, imensa frizerie era acum plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
știe de unde și făcu cîteva poze, În timp ce sicriul era coborît În groapă, apoi cînd, la indicațiile maestrului de ceremonii, Francine arunca o lopată de pămînt peste sicriu. La cîțiva metri, dincolo de un zid scund, Începea un teren viran unde rugineau carcase de mașini și, mai departe, se vedeau cîteva case albe. Mașina mortuară plecă. Fotograful la fel. Lecoeur Îi aruncă o privire lui Maigret, care nu Înțelese, deoarece era cufundat În gînduri. De fapt, la ce se gîndea? La orașul La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
putea să vadă acoperișurile și hornurile și toate dealurile Parisului. Din apartament nu se vedea decât casa omului care vindea lemne și cărbune. Mai vindea și vin, un vin prost. Capul de cal aurit din fața măcelăriei, În vitrina căreia atârnau carcasele aurii și roșcate, și cooperativa vopsită-n verde de unde-și cumpărau vinul - un vin bun și ieftin. În rest nu se vedeau decât zidurile tencuite și ferestrele vecinilor. Vecini care, În nopțile În care cineva zăcea beat În stradă, gemând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
când ea, dând dovadă de o energie incredibilă În menținerea acelui vibrato de triluri. Bărbatul veni către frumoasa femeie pentru ca la sfârșit ea să se sprijine de pieptul lui, lăsându-se pe spate ca o violă care se Întoarce În carcasa ei protectoare, moment În care el o cuprinse În brațe. —Halo! se auzi o voce de femeie strigând din senin. Când s-au Întors să vadă ce se auzise, Harry, Marlena și Esmé dădură cu ochii de o femeie Îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
și una a păstrat-o ea, încă o dovadă că nimic în viața noastră nu poate fi al nostru, al amândurora. Azi am fost cu ea la Târgu-Neamțului. Avea de făcut niște cumpărături. În trăsura îngustă (toate trăsurile de pe aici, carcase mizerabile de foste trăsuri, cumpărate pe nimic de țăranii-birjari și proporționate cu caii lor mici și goniți întruna, sunt strâmte și hîrbuite), oricum ai face, nu poți să nu te atingi de tovarășul de alături. De la o vreme, recunoscând, fără
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de parapete. Câinii veneau șovăitori, târâș. Locuitorii fugiseră din taberele pe care le vedeai ici și colo - corturile joase, ca de beduini, dar făcute din acoperitori de lăzi aruncate din vapor, bucăți de polistiren, foi de celuloză murdare ca niște carcase năpârlite de insectă, chiulase mari de gândac. Bieții de ei! O, bietele creaturi! — Ei, au făcut treabă, nu-i așa? spuse părintele Newell. Câte victime, crezi tu? — N-am idee. — Ăsta a fost un mic experiment rusesc, cred eu, spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ceea ce e înăuntru. Câteodată, când stau noaptea întinsă în pat, îmi pierd simțul corpului, al vârstei. Pe întuneric, pot să am și douăzeci de ani. Sau zece. E o senzație așa plăcută să scapi pentru o clipă sau două de carcasa asta obosită. Dar cum e oare, mă întreb atunci, să ai un corp frumos? Un corp de care să nu vrei să scapi? Cu câțiva ani în urmă, când am fost cu Jennifer la Paris într-un weekend, am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]