532,837 matches
-
Aș prefera să mă luați împreună cu casa și cu toate obiectele... - Nu e p-posibil, a spus unul dintre îngeri. - Dar, dacă preferați, putem să vă luăm așezată pe scaun, a spus celălalt. Și deodată se afla deja afară din casă, pe acoperiș, așezată pe scaun, cu îngerii care împingeau, fiecare dintr-o parte, putea vedea acoperișurile celorlalte case, străzile care deveneau tot mai mici, ca și cum s-ar fi aflat în avion, își imagina că așa trebuie să fie când zbori
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
dintre îngeri. - Dar, dacă preferați, putem să vă luăm așezată pe scaun, a spus celălalt. Și deodată se afla deja afară din casă, pe acoperiș, așezată pe scaun, cu îngerii care împingeau, fiecare dintr-o parte, putea vedea acoperișurile celorlalte case, străzile care deveneau tot mai mici, ca și cum s-ar fi aflat în avion, își imagina că așa trebuie să fie când zbori cu avionul, luând înălțime. A zâmbit de fericire, fiindcă în viața ei nu zburase cu avionul, și era
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
ocupe de găini? a strigat bătrâna îngrijorată, nu le pot lăsa așa. - Nu p-putem să mai coborâm, a spus unul dintre îngeri. Dar celălalt înger era mai conciliant și i-a spus primului - Să coborâm puțin, dar până la înălțimea casei. Și atunci au coborât doar puțin, scaunul pierdea din înălțime, cu îngerii ținându-i brațele, până când bătrâna a văzut distinct cotețul din curte și a chemat găinile, iar îngerul care se bâlbâia le-a făcut semn cu mâna să zboare
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
au zburat pe acoperiș până la fotoliu și s-au oprit pe brațe și pe spătar și atunci s-au înălțat tot mai mult și bătrâna a mulțumit, foarte satisfăcută, văzând totul atât de limpede de acolo de sus - copacii, acoperișurile, casele, mașinile foarte mici pe șosele, râurile și pădurile, malul mării, ogoarele semănate, munții, și pe urmă au luat mai multă înălțime și nu se mai vedeau decât nori, zburau peste o mare de nori, până în zare și asta era o
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
alcătuite din uitare și tăcere. Mai ales din tăcere, pierzându-se încetul cu încetul în indiferență, într-un nor nedeslușit, depărtându-se dincolo de amintire, unde nu le mai pot ajunge. Zidul de piatră pesemne că s-a risipit și el, casa din care făcea parte zidul s-a năruit, ba chiar și strada a dispărut. Dar fetița rămâne blondă, cu ochii umezi și rochița albă. Nici unul dintre ei nu zâmbește, nu se aud bile de biliard la catul de sus, nu
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
alegerilor generale, cu pătimașe discursuri electorale, cu mulțimi dedându-se înfocat jocului Politicii - o lume a secolului 21 - Vassilis Vitsaxis (născut în 1920) este întruchiparea Poetului ce nu se lasă rătăcit. Trăiește în armonie cu misterioasele ritmuri universale, într-o casă plină de cărți și lucrări de artă, între care, în mod simbolic, arzătoare de tămâie indiene, din argint: par niște sarcofage ale poemelor, menite “scrumului” poeziei (versurile fiind „dricurile vreunui vis care s-a stins de îndată ce a fost așternut pe
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
sat De mii de ori străbătut Părea pentru prima oară atins. Cât de semeață clopotnița Sfântului Iannis! Cât de înduioșătoare icoana Fecioarei Cât de straniu răsună-n biserică Psalmii, ecou mirosind A tămâie și faguri de miere. Prima moarte în casă Chipul ei palid Cât de greu mirosul coroanelor Câtă groază din pânza cea neagră În albul balconului cu ghivece Șoapte și plânset încet Dangăt rar, molcolm, depărtat, Clopotele de ce tot bat? Nopți înstelate Grădinile-n floare Pe ascuns Mângâiere-aripată sărutul
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
la ordinea zilei”, cea mai incitantă dintre ele vizând „nenorocirea unui coleg, vechi impiegat, reputat până mai zilele trecute ca un funcționar model, ca om de o probitate mai presus de orice bănuială, și care fuge din țară lăsând în casa publică o foarte însemnată lipsă de bani”. Surprinzător, Anghelache îl apără cu vehemență, considerându-l „victimă a neglijenții altora” și argumentând că „omul nu se nenorocea” dacă, la o eventuală verificare efectuată în faza inițială, când un inspector „i-ar
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
foarte însemnată lipsă de bani”. Surprinzător, Anghelache îl apără cu vehemență, considerându-l „victimă a neglijenții altora” și argumentând că „omul nu se nenorocea” dacă, la o eventuală verificare efectuată în faza inițială, când un inspector „i-ar fi făcut casa” și „ar fi găsit lipsă mai nimic”, acesta l-ar fi somat pedagogic: „altădată socotește mai bine”. Dialogul dintre cei patru camarazi, cu detaliile privitoare la mărimea sumelor vehiculate de „foarte enervatul” casier („Sute de mii, boule!... Milioane, neghiobule!”) și
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
somat pedagogic: „altădată socotește mai bine”. Dialogul dintre cei patru camarazi, cu detaliile privitoare la mărimea sumelor vehiculate de „foarte enervatul” casier („Sute de mii, boule!... Milioane, neghiobule!”) și la timpul impardonabil de lung de când nimeni nu i-a verificat casa („De acum unsprezece ani, de când am luat-o în primire...” ), urmat de ieșirea violentă la auzul vorbelor „corect” și „cinstit” („ - Corect! De unde știu dumnealor că sunt corect?... Canaliile!” și, respectiv: „Cinstit!... Când aude acest cuvânt, d. Anghelache se scoală drept
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
până dimineața, nu este de găsit nicăieri în localurile familiare grupului, nu vine la birou toată ziua următoare, în fine, dar nu în ultimul rând, sinuciderea. Cu atât mai de neînțeles - stupefiantă și absurdă - le apare vestea că, la deschiderea casei, nu se constată nici o lipsă. Bulversați și perplecși, cei trei descind la morgă unde cel mai tânăr, „plângând ca un prost”, lansează sfâșietoarea întrebare: „De ce?... de ce, nene Anghelache?”. Au trecut, iată, mai bine de o sută de ani (nuvela a
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
Anghelache a vârât mâna în gestiune până la cot („Îi lipsește mult!...” decretează fără nici o dovadă, însă și fără umbră de dubitație unul dintre prieteni)? În primul rând, obținerea unui efect cât mai șocant la final, când se dovedește că din casă nu lipsește nimic. În al doilea și cel mai important rând însă avem de-a face cu jocul derutant al adevărului și aparenței ce se înscrie în amintitele norme de desenare a unui scenariu enigmatic. Concentrând întregul interes al cititorului-detectiv
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
însă că așteptarea este zadarnică și că soarta îi este pecetluită: mai devreme sau mai târziu va delapida! Virtual, a făcut-o deja. Și atunci omul moral din Anghelache alege calea unică de a evita producerea efectivă a „nenorocirii”: sinuciderea. Casa de bani - permanenta, diabolica ispită - trebuie să rămână intactă. Prețul integrității sale este viața lui nenea Anghelache. Camaradul i-a citit, parcă, post-mortem, gândurile: decât dezonoarea, mai bine... Se pune întrebarea: cum află Anghelache în seara fatală că destinul a
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
presupusul cititor (unul “leneș la pricepere” cel mai adesea), răspunsul explicativ cel mai plauzibil: “De ce se sinucide Anghelache? Pentru că e un anxios frustrat de frică! Și pentru a se sustrage febrei anxietății fără obiect, care îl face să aibă, în casa de bani, mai mult decât trebuie (...) acel “De ce? ...de ce, nene Anghelache?” nu ascunde nici o enigmă. Alta este, după mine, întrebarea corectă, adecvată, pe care trebuie să ne-o punem: s-ar mai fi sinucis sau nu Anghelache, aflînd, în noaptea
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
datorită subiectului - copiii orfani din România - subiect ce continuă să intereseze Occidentul), dar nu a surprins pe nimeni că nu a obținut premiul, acesta mergând pe bună dreptate la excelentul scurt-metraj “L’escalier”: o efemeră iubire adolescentină, având ca decor casa scării de la un bloc. Mult adevăr în observarea unei vârste și a trăirilor aduce Frederic Mermoud în acest scurt-metraj, ce a reprezentat, deja, Elveția în multe competiții internaționale. Filme demne de interes, trădând temperamente regizorale autentice și multă prospețime a
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
ființei și neființei, fiecare parte dovedindu-se atrasă către cealaltă: „Eu sînt mereu și ceea ce nu sînt” (Balans). Bucuria sa e fără putință de fixare, aeriană, dezorientată, relevînd mai curînd puritatea morții decît cea a vieții: „O bucurie vie fără casă/ tot dau să prind și ea se îneacă/ fără de drum în nici o parte/ o bucurie vie fără casă/ tot dau să cînt și ea îmi scapă/ de mine-ndestulată ca-ntr-o moarte/ alienată și pură” (ibidem). O negare ontologică separă
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
Bucuria sa e fără putință de fixare, aeriană, dezorientată, relevînd mai curînd puritatea morții decît cea a vieții: „O bucurie vie fără casă/ tot dau să prind și ea se îneacă/ fără de drum în nici o parte/ o bucurie vie fără casă/ tot dau să cînt și ea îmi scapă/ de mine-ndestulată ca-ntr-o moarte/ alienată și pură” (ibidem). O negare ontologică separă ceea ce pare indisociabil: „o legătură numai o negare/ cînd s-ar desface ochiul să separe/ apa de rîu
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
de imbecilitate se ajunsese, și asta în așa-zisa perioadă de “deschidere” a regimului comunist. - Coborând în istoria dumneavoastră personală, ce v-a atras spre studierea trecutului ? - Este, în primul rând, o chestiune de familie. M-am născut într-o casă de intelectuali, am avut o bibliotecă destul de mare, rămasă de la bunicul meu, cu multe cărți de istorie și de literatură, și cu tot felul de enciclopedii. Am fost un pasionat al enciclopediilor și încă nu e zi în care să
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
poate să fie prelungită, dacă sînt fardate, estetic operate sau restaurate. Dar și restaurările distrug în timp, se știe. La fel și elixirele de tinerețe. Exemplele ar fi de prisos și ne-ar îndepărta de la subiect. Fotografiile, portretele călătoresc prin case, buzunare, medalioane, albume și arhive. Dar nici modelele nu stau degeaba, să se plictisească, în poze. Mai au și alte treburi, cum aflăm din Harry Potter, decît să încremenească, țepene, într-o postură de început. Așa încît dispar și reapar
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
despre un tablou și o etapă a creației lui Vermeer. O face din imaginara perspectivă a fetei care i-a pozat pentru cea mai frumosă și mai renumită dintre pînzele ce s-au pictat la Delft. Fata e slujnică în casa lui Vermeer. Și în această carte, orice personaj e un model posibil. Există o scenă în care naratoarea recunoaște o femeie fiindcă i-a privit întîi, în altă zi, portretul. Iar pînă la un punct, de fapt, pînă în etapa
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
Ziua a șaptea Ziua eliberării sinelui. Și a revanșei. Doliul a trecut. Niki își rade barba, își taie unghiile de la picioare, pe fundal radiofonic de jurăminte militare, se îmbracă în uniformă și se îndreaptă în pas vioi, în papuci de casă, cu un ciocan în sacoșă, spre blocul vecin, spre capul lui Flo, pe care îl va pocni de patru ori, calm, precis, determinat, cu acel ciocan. A făcut o treabă bună. Este, după acumularea subterană a întregului film, un gest
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
de bachante (menadele sau “furioasele”) apare ca un scelerat, ca un debil fizic, aproape neputincios. E deja altă imagine decît aceea, cunoscută, de efeminat și firav la trup, copilul lui Zeus cu muritoarea Semele, adăpostit de furia zeiței Hera în casa regelui Athamas, unde trăiește travestit în haine de femeie. Și este o altă miză pe care o imprimă regizorul montării. (De aici, oare, de la travestiul îndelung, să se fi inspirat Măniuțiu în ipostaza unui zeu labil, mai mult decît fragil
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
patetică și inspirată cum este, în Memorii, aceea a lui Nicolae Breban, de pildă atunci când face o comparație din perspectivă “urbanistică” între nuvelă și roman, acesta din urmă impunându-se prin complexitate și amploare. „Dacă putem compara nuvela cu o casă, cu o vilă, cu un manoar sau un palat, romanul, în ordine urbanistică, trebuie comparat cu diversitatea, funcționalitatea și armonia unui întreg oraș, cu case sau palate, străzi largi, dar și străduțe surprinzătoare, întortocheate, fabrici, școli, cazărmi, parcuri, subterane și
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
acesta din urmă impunându-se prin complexitate și amploare. „Dacă putem compara nuvela cu o casă, cu o vilă, cu un manoar sau un palat, romanul, în ordine urbanistică, trebuie comparat cu diversitatea, funcționalitatea și armonia unui întreg oraș, cu case sau palate, străzi largi, dar și străduțe surprinzătoare, întortocheate, fabrici, școli, cazărmi, parcuri, subterane și turnuri! Un univers de obiecte, personaje și fapte...” Aceste Memorii, pe marginea căror ar fi de discutat mult mai mult decât am putut să o
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
exterioare, perceptibilă pentru oricine, îi corespunde, în interior, un spațiu intim, subtil, greu de administrat vizual și tot atît de greu de stăpînit moral. Acel spațiu trebuie populat cu mobilier, cu obiecte funcționale, cu reprezentări simbolice și cu repere spirituale. Casa este un mic univers în care se regăsește totul, de la materia cea mai banală și pînă la relația înaltă cu cerul, dar ea este, în mod esențial, și portretul fidel al celui care o locuiește. În acest sens, una dintre
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]