2,847 matches
-
vecinătatea spiridușilor, aproape de nivelul pămîntului și cercetăm disperați jungla tropicală a cîmpului cu margarete, pe cînd zburătoare monstruoase - uriașe muște care zumzăie și albine care bîzÎie și fluturi care se clatină În mers - plutesc pe deasupra noastră desfășurîndu-și Întinsele pînze de catifea ale aripilor lor zimțate. Credem că sîntem la fel de Înalți, de mari și de puternici ca toți cei care au trăit pe pămînt și În lumea noastră de o șchioapă, grîul și porumbul sînt bune, dar nu mai Înalte decît iarba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Eram amîndoi atît de fericiți și de emoționați, că practic mergeam țopăind, așa era În seara aceea. Era una din primele zile frumoase de primăvară, aerul era curat și răcoros și totuși plăcut, iar cerul parcă era făcut dintr-o catifea liliachie pe care licăreau stele mari. Străzile din vecinătatea teatrului erau Înțesate de trăsuri, calești, cupeuri particulare și cabriolete; se perindau Întruna prin fața teatrului, iar oamenii urcau mereu În ele. Toți bărbații păreau chipeși, toate femeile erau frumoase: parcă toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
respect, ori într-o variantă mai serioasă, cu o nonșalanță jucată. Pentru unele categorii exista chiar un trofeu transmisibil, o cupă placată cu argint cu toarte bogat ornamentate, o pereche de vîsle încrucișate din același material pe un pat de catifea palidă, o sculptură de bronz pe care cu greu o puteai ridica noi am cîștigat acest ultim trofeu. Premiul nostru nu era o statuetă, ci un întreg grup de statuete, pentru că în jurul figurii lui Neptun, zeul mării, ridicîndu-și tridentul și
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
unui cvartet de coarde cîntînd foarte prost. Dădu la o parte tapiseria, intră și lovi cu umărul un microfon care atîrna. Se trezi în fața a patru portative, fiecare cu omul său. O femeie sfrijită, îmbrăcată într-o rochie lungă din catifea roșie, se lupta cu un violoncel. Trei bărbați în frac, veste albe și papioane zgîriau o violă și două viori. Unul dintre ei era Ozenfant. îi reduse pe ceilalți la tăcere cu un strigăt răgușit și se îndreptă marțial spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
uși mai mici între ele, iar ea șopti în fața uneia: „Sînt acasă“, iar ușa se deschise spre interior. Camera era un cub, iar pereții, tavanul și podeaua erau panouri de oglindă. în mijloc, patul dublu era acoperit cu perne din catifea, iar o lampă din perete proiecta asupra lui un fascicul de lumină - asta era toată mobila. Lanark împietri; i se părea că se află printre o sută de cutii strălucitoare din oglindă, fiecare cu un pat, o fată și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se va întări. — E mai bine decît nimic, zise doamna Thaw abătută. — La asta m-am gîndit și eu. După asta, domnul Thaw se ducea la lucru cu bicicleta în fiecare dimineață, îmbrăcat într-o haină veche și pantaloni din catifea reiată vîrîți în șosete, și pentru că nu începuse încă școala, Thaw stătea și mîzgălea la biroul domnului Thaw sau se trîntea pe carpeta din fața șemineului și citea, bucurîndu-se de prezența mamei, care trebăluia prin casă. într-o zi, domnul Thaw
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
luate separat, atractivitatea fiecăreia era diminuată de un amănunt școlăresc în felul de a se îmbrăca sau în expresia feței. Din toată bolboroseala conversației, doar vocea blondei ajungea limpede pînă la el. Tonalitățile ei joase îi mîngîiau urechea ca atingerea catifelei pe vîrful degetelor. — Mă bucur că nu m-au putut trimite la universitate, de fapt, pentru că, de fapt, școala de artă e mult mai relaxantă... O doamnă cu părul alb, mărunțică și vioaie, intră în încăpere și le citi numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
părea că devine din ce în ce mai înaltă și mai grațioasă. Silueta și culorile ei se armonizau perfect cu mediul în care se mișca. Lanark veni în urma ei: — Locul ăsta ți se potrivește. — Știu. Ea se răsuci și trecu de el, netezindu-și catifeaua de culoarea chihlimbarului peste șolduri, ținîndu-și bărbia ridicată și fața visătoare. Simțindu-se exclus, mai aruncă o privire împrejur. Pe podea mai erau cîteva bănci tapițate cu piele roșie, iar Munro stătea pe cea de lîngă el, privind concentrat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
al douăzeci și nouălea. Un bărbat înalt, într-un costum cenușiu-deschis, traversa podeaua de marmură netedă, însoțit de trei bărbați în costume de culoare închisă. în fața lui mergea un bărbat în tunică medievală, cu o sabie pe o pernă din catifea; în spate venea un altul purtînd o mantie de mătase colorată. întregul grup înainta alert spre tron, cînd Munro le ieși în cale și făcu o plecăciune. — Hector Munro, stăpîne. Mondboddo avea o față prelungă și un nas subțire și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
merge. Mă doare spatele, mi s-a umflat stomacul, iar haina e prea strîmtă. își desfăcu nasturii înnebunită și Lanark o privi surprins. Rochia îi stătuse înainte lejeră pe corp, dar acum stomacul îi era umflat, ajungîndu-i aproape de sîni, iar catifeaua de culoarea chihlimbarului era întinsă ca un balon. Ea se uită în jos, de parcă o izbise ceva și zise slab: — Dă-mi mîna. îi apăsă mîna de partea de jos a stomacului, privindu-l drept în față cu sălbăticie. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mai întâi pălăria făcusem rost de; o pălărie neagră cu borurile largi și pleoștite cum purta un poet într-o piesă cehoslovacă o mizerie în care to tul se petrecea într-o cameră la; subsol aveam și un costum ceva catifea acoperea bine mă simțeam în el ca un baschetbalist de statură convenabilă umblam de colo colo în două labe pe poante ca un câine dresat umblam pe poante cu lăbuțele îndoite de la încheieturi cu; capul bine înțepenit pe gât cu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cînd sălile erau răspîndite în întreg Parisul. Astfel, la intersecția Barbès existau două cinematografe, Louksor și Barbès-Pathé, ambele impozante, primul avînd aspectul unui templu egiptean, iar cel de-al doilea imitînd o sală de teatru, cu balcon, fotolii îmbrăcate în catifea roșie, cortine și loji pentru artiștii care animau publicul în pauzele dintre acte. Aceste două reminiscențe ale unei epoci apuse evocă duminicile în care, la matinee, familiile asaltau ghișeele și serile animate de sîmbătă, cînd aici își dădeau întîlnire cupluri
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
întunecată. Corl se simți atins parcă de un vânt de gheață. Vreme de multe minute, scruta încordat întunericul, sperând ca acel unic reper va redeveni vizibil. Dar nu văzu decât punctele luminoase ale stelelor depărtate, înfipte ca niște bumbi în catifeaua spațiului infinit. Deodată, însă, unul din punctele acestea începu să crească. Cu ochii la pândă, Corl văzu cum punctul devine o pată, apoi un glob luminos, din ce în ce mai mare, până când, drept în fața lui, apăru, cu toate hublourile luminate, însăși nava pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
para lovitura. Ixtl se afla acum la numai câțiva metri de bariera aproape invizibilă, care-l despărțea de țintă mult râvnită. Se uita cu lăcomie și cu speranța la sferă aceea enormă de metal, care scânteia ca un giuvaer pe catifeaua neagră a nopții. Efortul fizic pe care trebuise să-l facă îl împiedicase să se gândească la Posibilitățile uriașe ce i s-ar fi deschis în fata odată ajuns la bordul navei. 14 - Cum naiba poate trăi cineva în spațiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
în ceața și pline de animale din specia saurienilor. Se depărtară de ea fără s-o exploreze după ce survolară o mlaștină imensă și un ținut cu vegetație luxuriantă. Alte stele le răsăriră în față, înfipte ca niște ace scânteietoare în catifeaua neagră a spațiului. Un soare enorm, alb-albastriu, înconjurat de cel puțin douăzeci de planete, îi atrase atenția lui Kent. Nava porni într-acolo cu repeziciune. Șapte planete, aflate mai aproape de soarele acela, păreau niște iaduri pe care nu puteai spera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
din pat. Cum adică, dihănii, nu-nțeleg, explică-mi! Și Jacques își îndreptă spatele în fotoliul adânc, în care se pierdea cu totul. — Să vezi, răspunse Nicu, pierdut în fotoliul de alături și răsucindu-se cu capul peste brațul de catifea: să vezi și să nu crezi, erau colorate. Colorate!! — Colorrate? se miră Jacques, care îl rula pe r, ca francezii. Darr nu există așa ceva. Eu n-am văzut alte încălțărri decât negrre sau cafenii sau albe, varra. — Și n-aveau
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și el voia un frate). M-a întrebat... Tocmai atunci intră, prin ușa întredeschisă, chipul „destul de frumos“ din portretul aflat deasupra sofalei, dar mai aprins la pielița obrazului decât era în ramă, domnișoara Iulia Margulis, îmbrăcată într o rochie de catifea verde, aducând două farfurii, două cuțitașe de argint și două mere bot de iepure. Doctorul le cerea copiilor să mănânce măcar un fruct în fiecare zi, iar pentru iarnă avea în pivniță un raft plin cu mere așezate la distanță
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
în ziar. Marwan s-a supărat și a plecat închizând foarte apăsat ușa. Dar foarte apăsat. Așa că acum cei doi redactori nu știau cum să-l mai cocoloșească. Marwan se așeză în fața lui Pavel, pe un scaun cu pernă de catifea, consacrat vizitatorilor aleși. Pavel își scoase ochelarii rotunzi, care-i oboseau ochii, îi întinse o țigară de foi și-și luă și el una. Cu discreție, domnul Procopiu întredeschise fereastra, prin care năvăli aerul rece. — Ce-o să citim în ziarul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
direct de conu Costache, îi spuneau, cu subînțeles, Caton cel Bătrân. Lui Costache însuși îi spuneau Tache cel Mare, vorbă cu două tăișuri, fiindcă șeful lor drag era cam scundac, deși bine legat și cu ochi frumoși, cu adâncimi de catifea, care parcă nu se potriveau cu meseria lui. În rest, între agenții, sergenții și simplii polițai din Prefectură era mereu râcă și ciorovăială. Curcanii cu număr, adică sergenții, care aveau la chipiu număr de ordine, râdeau de sticleți, cum le
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Uitase grămezile de morți și mai ales vaietele răniților, uitase frigul, uitase bubuiturile de tun care-l făcuseră să rămână tare de urechi pentru toată viața. Ca toți oamenii simpli, confunda tinerețea proprie cu binele lumii. Dădu deoparte draperiile de catifea și soarele năvăli înăuntru, fixându-se pe unul din rafturile bibliotecii, pe câteva titluri cărora le dădu o strălucire neașteptată. Fără să mai întrebe, Zaharia îi aduse stăpânului micul dejun, destul de modest, și-l puse pe una din măsuțele gigogne
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
I-a mai plăcut și gara din Sinaia și peronul regal, în schimb Gara de Nord nu i s-a părut grozavă, mai ales că pavajul era destul de stricat, în schimb l-au dat gata die Droschken, elegante, cu vizitii îmbrăcați în catifea, cu căciuli de catifea și niște murgi vânjoși. În tren a aflat de la un alt sas că nemții trag, în București, la Wilhelm, un local-hotel în apropiere de bulevardul Elisabeta. Otto terminase ștersul, agățase ștergarul pe suportul de lângă chiuvetă și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și gara din Sinaia și peronul regal, în schimb Gara de Nord nu i s-a părut grozavă, mai ales că pavajul era destul de stricat, în schimb l-au dat gata die Droschken, elegante, cu vizitii îmbrăcați în catifea, cu căciuli de catifea și niște murgi vânjoși. În tren a aflat de la un alt sas că nemții trag, în București, la Wilhelm, un local-hotel în apropiere de bulevardul Elisabeta. Otto terminase ștersul, agățase ștergarul pe suportul de lângă chiuvetă și se îmbrăcase pe jumătate
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
se vedeau ace de ploaie. De sub umbrela lui a văzut cine era sub umbrela lor, a văzut-o pe ea, cu un domn, probabil tatăl. Se mai împlinise parcă, dar capul încadrat de părul negru acoperit cu o glugă de catifea și mătase era același. Singura birjă - ca de-obicei, pe ploaie, nu găsești nici una - a venit la el, fiindcă era renumit pentru bacșișuri. Le-a lăsat-o lor, înclinându-se politicos și într-o clipă au fost sus. Tatăl a
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
în preajma a tot soiul de oameni, pe care nu-i cunosc bine, dar trebuie să le acord încredere și garanția secretelor pe care mi le ncredințează. Însă dumneavoastră vă pot spune, se grăbi să adauge, după ce văzu cum ochii de catifea ai lui Costache devin duri și amenințători. Se sculă și spuse gâfâind puțin: — E vorba de Rareș Ochiu Zănoagă, știți, tânărul împușcat despre care a scris în ziarele de luni. Se pare c-a murit chiar aici, în vecini, sărmanul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
explicații. Mi-a chemat un om, să mă conducă, el n-a venit nici până la ușă. Dar din clipa în care am ieșit din biroul lui am știut că nu-l voi mai putea privi ca înainte. 2 Draperiile de catifea erau bine trase, astfel că, de afară, casa părea cufundată în beznă, iar Costache se culcase deja, la ora patru după-amiaza, ca pentru noapte. Băuse două pahare cu tărie și nu voia decât să și cufunde în somn corpul și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]