66,018 matches
-
o apă, sau mai degrabă un gol, în care poți pătrunde fără oprire și fără margine, înaintînd în acea nețărmurire, înaintînd mereu, în vecii vecilor? Cînd se gîndea așa, îi venea amețeală; de parcă în loc să zacă pe spate cu ochii la cer, ar fi plutit cu brațele întinse, ca o pasăre, deasupra unei genuni albastre, uriașe, ținut deasupra ei de nimic, de vînt, de aer (...) ... nu se vede nimic decît un gol albastru, străfunduri fără țărm, prin care șuieră vînturi nevăzute și
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
r. 34-35: "}ine-ți gura, rumâne! strigă amenințător Iordachi" - Dumitriu, p. 40, r. 43-44: "Panaioti îi arse o palmă peste gură: - Nu-i tăia vorba boierului, mă!"; Vinea, p. 253, r. 17-18: "Trecură ceasuri. Se sfîrșea după-amiaza și se răspîndea pe cer o înserare viorie. Se făcea frig" - Dumitriu, p. 43, r. 14: " Se răspîndea pe cer o înserare viorie. Se făcea mai răcoare" ș.a. Diferențe flagrante există, însă, la un moment dat, în construcția dialogului. Replici discursive, molatice, arhaizate, din varianta
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
arse o palmă peste gură: - Nu-i tăia vorba boierului, mă!"; Vinea, p. 253, r. 17-18: "Trecură ceasuri. Se sfîrșea după-amiaza și se răspîndea pe cer o înserare viorie. Se făcea frig" - Dumitriu, p. 43, r. 14: " Se răspîndea pe cer o înserare viorie. Se făcea mai răcoare" ș.a. Diferențe flagrante există, însă, la un moment dat, în construcția dialogului. Replici discursive, molatice, arhaizate, din varianta Vinea (pp. 248-249) devin, în varianta Dumitriu (p. 40), scurte, repezi, cu nerv. În fine
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
moment dat, în construcția dialogului. Replici discursive, molatice, arhaizate, din varianta Vinea (pp. 248-249) devin, în varianta Dumitriu (p. 40), scurte, repezi, cu nerv. În fine, localizarea precisă din textul atribuit lui Vinea ("... lumina soarelui acelei zile de toamnă cu cer senin și vînt rece a anului 1779") ajunge difuză în textul semnat de Dumitriu ("... în lumina soarelui acelei zile de sfîrșit de vară din o mie șapte sute și nu știu cît"), ca să redevină precisă în capitolul al treilea: "se aude
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
a.m.d. Ultimele două capitole aduc o deschidere perspectivică remarcabilă, cu final tipic pentru Dumitriu. Un anume sentiment spațial și o anume viziune spațială, ieșite din peisajul său originar, natal, devenit suportul metafizicii lui specifice: transcendentul absent, revelat de un cer nesfîrșit și gol, căruia îi corespunde cîmpia nesfîrșită și goală. Într-o singurătate absolută, omul stă "în fața unei cîmpii albe: Dunărea", iar "de jur împrejur pînă hăt departe nu era nimic și nimeni", "după cum curat și pustiu era cerul" deasupra
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
un cer nesfîrșit și gol, căruia îi corespunde cîmpia nesfîrșită și goală. Într-o singurătate absolută, omul stă "în fața unei cîmpii albe: Dunărea", iar "de jur împrejur pînă hăt departe nu era nimic și nimeni", "după cum curat și pustiu era cerul" deasupra. De asemenea, un anume tip de comparații: "Vîntul acesta nou era tăios și răsunător, cîntînd ca dintr-o harfă de fier" sau "pămîntul tare ca fierul" e propriu celui care, în întreaga lui operă, a cristalizat, voit, o Vîrstă
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
peisaje campestre ori tablouri citadine, pînă la exploatarea lui muzicală în cele mai variate ritmuri de la melopeea doinei și sugestia simbolistă pînă la improvizația sincopată a jazzului sud-american. Aici apar pentru prima oară îngerii și păsările ce străbat mai tîrziu cerul poeziei sale, intrînd în vorbă cu poetul. Bestiarul stănescian cu inorogi străvezii, cai în cavalcadă sau împietriți, cu lupii săi flămînzi alergînd pe omătul cristalin al unor peisagii sticloase, cu rîuri înghețate, dominate de zăpezi strălucitoare și sori de gheață
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]
-
vorbă cu poetul. Bestiarul stănescian cu inorogi străvezii, cai în cavalcadă sau împietriți, cu lupii săi flămînzi alergînd pe omătul cristalin al unor peisagii sticloase, cu rîuri înghețate, dominate de zăpezi strălucitoare și sori de gheață deasupra codrilor oglindiți de cerul rece, limpede și sur, într-o împărăție a gerului veșnic, a prins și el viață alături de copacii săi, pomul, teiul, arborele cu care poetul necuvintelor face schimb de singurătăți și certitudini în- tr-un univers preponderent mineral al metalelor și al
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]
-
lui Iacob Singură. Singură. Singură Eu stau ca un orb închisă în mine Mă doare - deci știu că sînt vie Ce frumusețe ce frumusețe feroce crește din singurătatea mea de femeie Ce libertate îmi dă astăzi timpul acesta roșu ca cerul la ceas rău de amurg Sînt singură. Stau în picioare. Pe picioare-mi duc greul Sînt numai o rană și ca o coloană mă sprijin pe mine Da. Stau verticală ca scara lui Iacob care coboară din cer }ara singurătății
Poezie by Marta Petreu () [Corola-journal/Imaginative/11950_a_13275]
-
roșu ca cerul la ceas rău de amurg Sînt singură. Stau în picioare. Pe picioare-mi duc greul Sînt numai o rană și ca o coloană mă sprijin pe mine Da. Stau verticală ca scara lui Iacob care coboară din cer }ara singurătății Stă singură sprijinindu-se pe ea însăși cum se sprijină între ei frații de cruce cum se rezemă în ură unul de altul dușmanii Da. Stă singură și în singurătatea ei fermecată îi crește iarbă pe prag ca
Poezie by Marta Petreu () [Corola-journal/Imaginative/11950_a_13275]
-
el trece înot înapoi să lupte pentru românii rămași în teritoriul ocupat de URSS. El nu dorea să-i lase pe români în brațele ocupanților ruși: „Ce ar zice toți frații noștri basarabeni și cum mi-aș ridica ochii la cer dacă și eu și alții ca mine, care până acum am luptat pentru afirmarea sufletului românesc pe acest pământ, am fugit din calea asupritorilor și n-am luat parte la suferința care ne așteaptă” („Sfântul Închisorilor”, mărturii adunate de Monahul
TATĂL SFÂNTULUI ÎNCHISORILOR de IONUŢ ŢENE în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380602_a_381931]
-
stâncă a credinței și educația mucenicească oferită și moștenită de la tatăl Vasile Gafencu către fiul, precum Învățăturile de acum 500 de ani ale lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Viața lui Vasile Gafencu a fost o înălțare spirituală la ceruri, esențială ca o sculptură a lui Brâncuși inspirată din soarta țăranului român, care l-a atras înspre o viață dumnezeiască pe fiul său, mucenicul Valeriu Gafencu, recunoscut de români ca Sfântul Închisorilor. ----------------------- Ionuț ȚENE Cluj-Napoca 14 ianuarie 2016 Referință Bibliografică
TATĂL SFÂNTULUI ÎNCHISORILOR de IONUŢ ŢENE în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380602_a_381931]
-
măiestrie cărțile și le împarte celorlalți. Toți așii și dama de caro poposesc instantaneu în mâinile lui Micky,brăzdate de mânerele bagajelor. Până la urmă,nici Dumnezeu nu mai suportă aroganța,s-a săturat de stele false care-i întunecă Împărăția Cerurilor. Cei trei schimbă din cărți, după nevoi sau mai exact după speranțe, însă la el nu e nevoie, căci figurinele colorate s-au aliniat frumos,într-un careu de ași. - Te bagi? întreabă blondul ,sperând că tinerelul din fața lui nu
VIAȚA LA PLUS INFINIT (11) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380595_a_381924]
-
-nzăpezite ale ciorchinilor de salcâm!EDENUL E TERESTRU, doar visul e divin.... VIII. CÂND SOARELE RĂSARE DIN CRINII DIMINEȚII, de Elisabeta Silvia Gângu, publicat în Ediția nr. 2266 din 15 martie 2017. Când soarele răsare din crinii DIMINEȚII Și se-oglindește-n cerul senin și diafan, ATUNCI pădurea-și țipă bucuria vieții Și primăvara-și prinde perle în mărgean. Când soarele răsare din râul de cristal, Clipocind prin apa-i zglobie de smarald, ATUNCI privighetoarea cântă pe luncă și deal Și te-ademenște pâinea
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
dansează prin florile de câmp, Furând sărutul lor de gingașe fecioare, ATUNCI să-ți crească aripi și să zbori râzând, Să crezi în Dumnezeu și să te scalzi în soare. Citește mai mult Când soarele răsare din crinii DIMINEȚIIȘi se-oglindește-n cerul senin și diafan, ATUNCI pădurea-și țipă bucuria viețiiși primăvara-și prinde perle în mărgean. Când soarele răsare din râul de cristal, Clipocind prin apa-i zglobie de smarald, ATUNCI privighetoarea cântă pe luncă și dealși te-ademenște pâinea cu mirosu-i
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
viforul năprasnic, și ca tropotul de grindeni, Turcii sunt măcelăriți, izgoniți de pretutindeni. 1475-1476 Sună Ștefan cornul, sună...prin pădurea de stejari, Crește muntele în urmă de învinși: turci și tătari. Uragan de voci și suliți se înalță pân`la Cer, La Vaslui și Războieni, hordele dușmane pier. 1595 Ca un vultur se avântă Viteazul-Vodă în păgâni, Biruindu-i, el unește cel dintâi pe-ai săi români. Și înscrisu-s-a cu slove în VECHILE CĂRȚI DE AUR: Citește mai mult
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
e viforul năprasnic, și ca tropotul de grindeni,Turcii sunt măcelăriți, izgoniți de pretutindeni.1475-1476Sună Ștefan cornul, sună...prin pădurea de stejari,Crește muntele în urmă de învinși: turci și tătari.Uragan de voci și suliți se înalță pân`la Cer,La Vaslui și Războieni, hordele dușmane pier.1595Ca un vultur se avântă Viteazul-Vodă în păgâni,Biruindu-i, el unește cel dintâi pe-ai săi români.Și înscrisu-s-a cu slove în VECHILE CĂRȚI DE AUR:... XXI. BROASCA CE S-
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
din munte,Casă mi-ar fi stânca ta.M-ar înveli frunzele-ți nude,Tu pe creste m-ai purta.... XXIX. RUGĂ DE SEARĂ, de Elisabeta Silvia Gângu, publicat în Ediția nr. 1938 din 21 aprilie 2016. Mă-nchin la Cer, mă-nchin la Soare, Mă rog la Îngeri și la Floare, Nu cer puteri,măriri, avere, Doar sănătate eu Le-aș cere. Și mă închin, încă o dată, Ție, Fecioară Preacurată, Îți ard tămâie la picoare, Nu-s, în Altar, o
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
tine, Magnus Dumnezeu! Ți-aștern mătănii la picioare, Nu-s Fariseu ori cerșetoare! În genunchi mă rog pentru toți, Pentru cei vii,pentru cei morți, Doar pace, pace și iubire! Tu poți să-mi dai și fericire. Mă-nchin la Cer, mă rog la Soare, La Tine,Binefăcătoare, La Răstignitul,Fiul Tău, Și iar mă-ndrept spre Dumnezeu! Citește mai mult Mă-nchin la Cer, mă-nchin la Soare,Mă rog la Îngeri și la Floare, Nu cer puteri,măriri, avere
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
morți, Doar pace, pace și iubire! Tu poți să-mi dai și fericire. Mă-nchin la Cer, mă rog la Soare, La Tine,Binefăcătoare, La Răstignitul,Fiul Tău, Și iar mă-ndrept spre Dumnezeu! Citește mai mult Mă-nchin la Cer, mă-nchin la Soare,Mă rog la Îngeri și la Floare, Nu cer puteri,măriri, avere,Doar sănătate eu Le-aș cere.Și mă închin, încă o dată,Ție, Fecioară Preacurată,Îți ard tămâie la picoare,Nu-s, în Altar, o
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
tine, Magnus Dumnezeu!Ți-aștern mătănii la picioare,Nu-s Fariseu ori cerșetoare! În genunchi mă rog pentru toți,Pentru cei vii,pentru cei morți,Doar pace, pace și iubire! Tu poți să-mi dai și fericire.Mă-nchin la Cer, mă rog la Soare,La Tine,Binefăcătoare,La Răstignitul,Fiul Tău,Și iar mă-ndrept spre Dumnezeu!... XXX. CÂNTEC PENTRU MAMĂ, de Elisabeta Silvia Gângu, publicat în Ediția nr. 1892 din 06 martie 2016. Dă-mi mâna ta neobosită Să
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
cum curge Istrul Clădește peste Țară punte Că Tisa să unești cu Nistrul. Tulnicele în munți să sune Adună-ți ostenii sub armă Că steaua ta să nu apună Când vrea o putere infama. De la letopiseț citire Dorința ta spre cer să tune Românii vor reîntregire Uniți în crez și acțiune! ------------------------------------ New York 3 martie 2012 SĂ NE UNIM ! Să ne unim spre re-ntregirea Ținuturilor strămoșești Să nu trăim doar cu-amăgirea Din rugăciuni duhovnicești Pentru a ne salva trecutul Să ne
POEME DEDICATE CONGRESULUI „ACŢIUNEA UNIONISTĂ 2012” de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 1912 din 26 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380614_a_381943]
-
va ști/că din pulberea ce va fi/ îți va putea zâmbi ca unui străin“ (Atât de mult). Cheia de lectură a prezentei cărți poate fi autoportretul tragic din poezia „Tăcerea ghimpilor (Il silenzio delle spine). Poeta se identifică între cer și pământ în „lacrima oarbă“, în „golul prăpastiei”, din care se întrupează sub zodia luminii astrale (stea, rază, soare), echivalentul imaginific al propriului spirit, sau al unei alte „tăceri“. Dacă postmodernitatea pare să fi pierdut cheia magică a lirismului, înlocuindu
IL SILENZIO DELLE SPINE de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380608_a_381937]
-
de îngândurarea și tristețea stelelor ce coboară în mine?/ Cui îi pasă de sălciile ce mă plâng,/ de râul ce se aruncă în lac,/ unde plutește umbra mea/ mână în mână cu imaginea ei în apă?/ Cui îi pasă de cerul fierbinte/ cu șuvițe cărunte/rămas de la norii ce nu mai suportă albastrul? Atâtea întrebări îmi rămân.../la care universul răspunde mereu/ cu marea lui muțenie! (Cui îi pasă? ). Adevărata poezie, dincoace și dincolo de orice retorică, ne pune față-n față
IL SILENZIO DELLE SPINE de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380608_a_381937]
-
în: Ediția nr. 2067 din 28 august 2016 Toate Articolele Autorului Fagul La o margine de lac S-a îndrăgostit de-un fag Cum era-nceput de veac Pomu-i devenise drag L-a îmbrățișat tăcut I-a împărtășit amorul Privind cerul nevăzut I-a sorbit prin trunchiu-i dorul Bolta i-a privit mirată Stelele cădeau în apă Umbra nopții deșirată Purta mantia de capă O fată din satul meu Se iubea în Herăstrău - Din porunca lui Tezeu - C-un fag cu
FAGUL de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 2067 din 28 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/380646_a_381975]