13,496 matches
-
un intrus pe Întuneric. Atât de multe i se promiseseră! Dar Își spuse că n-avea cum să aibă ea norocul ăsta. Cuvintele femeilor mai vârstnice și mai experimentate Îi veniră iar În minte: „Vor promite totul Înainte“, iar acel ciudat cod moral al clasei sale o avertiză: „Nu trebuie să le amintești“. Cu toate acestea, se apropie de el și, cu o mână Încercă să-i aranjeze tandră părul, ca să semene Întrucâtva cu cel al iubitului ei. Când Îi atinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Opie Îi aminti de crima sa. Un om În uniforma agenției Cook conducea o femeie Înaltă, cu hainele șifonate, și pe soțul ei. Aceștia se Împleticeau În urma agentului, dezorientați și deprimați, prin aburul care șuiera și prin strigătele În limbi ciudate. Lui Josef i se păru că putea coborî din tren. Imediat Încetă să mai privească lucrurile cu umor sau grandilocvență, pentru că era ceva ce privea siguranța lui. Rotițele mici și precise ale creierului său se porniră și Începură să Înregistreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Coral. Ce se va Întâmpla cu mine? — Vei fi trimisă acasă mâine. Dar nu se poate! Am un contract. O să-l pierd! Și pe prietenul meu. Se temuse de această călătorie din cauză că nu Înțelegea ce-i spuneau conductorii, din cauza mâncării ciudate și a necunoscutului de la capătul acesteia. Existase un moment, atunci când casierul strigase după ea, când traversa cheiul umed de la Ostende, când s-ar fi Întors bucuroasă Înapoi. Dar din acel moment se Întâmplaseră „lucruri“. Așa, s-ar Întoarce la aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
prea limpezi. Îi aduseră iar În conștiință pe cineva care nu dovedise nici cea mai slabă speranță de căsătorie, ci se gândise doar la o plată onestă și la propria ei afecțiune. Îi veni iar În minte, ca un țipăt ciudat și neașteptat, exclamația ei: „Te iubesc“. Se Întoarse de la ușă la biroul funcționarului hotărât să facă tot ce putea face, să nu precupețească nici un efort. Ea se putea afla acum Într-o situație precară, la ananghie, fără bani, poate Înspăimântată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
albă, cravată neagră și un kilt mini. Picioarele ei aveau lungimea nebunească specifică acelor creaturi Înalte și zvelte din Însorita Sardinie. În picioare avea pantofi ortopedici foarte Înalți și șosete albe până la genunchi. De fapt, arăta șic Într-un fel ciudat, mai ales În decorul camerei complet albe a lui Lauren. —Iată-l, am spus, arătându-l pe Hunter. Haideți la el să-l luăm. Ne-am ridicat cu toții, dar, În secunda În care Marci a văzut-o pe fata Harajuku
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
și zise: — Faza e că Dl. Madrid, care este de-adevăratelea luptător cu taurii, angajat cu jumătate de normă, arăta divin pe deasupra farfuriei cu kedgeree 1 când eram În avion noaptea trecută, dar acum sunt cu el În casa asta ciudată de pe dealuri, iar plantele Îmi dau o senzație de claustrofobie. Sunt atâția palmieri În curte, e ca În Ziua Trifidelor 2. Numai că, pentru a-mi urmări țelul, trebuie să rabd. Tonul lui Lauren era acum la fel de solemn ca al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
nevoie de o pauză. —O să comand ceai pentru toată lumea, am spus, formând numărul magazinului de la parter. — Nu a venit, spuse Lauren slăbită. Se aruncă pe singura sofa din atelier, care era plină cu mostre de materiale și mâneci și pliseuri ciudate. Puteți să trimiteți sus la atelier pe cineva cu ceai pentru toată lumea? Sylvie sunt... OK, mersi, am spus, punând receptorul jos. Apoi m-am Întors spre Lauren. Ce o să faci cu inima? Am Întrebat-o. Lauren oftă. Chipul ei era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
de ani, nu ți-ai mai tras-o de foarte multă vreme... trebuie să fie Înspăimântător. Toată chestia asta a fost atât de stânjenitoare... doar Își mișca limba orizontal, de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga. Era un sărut ciudat, mecanic, și singurul lucru la care m-am putut gândi a fost dacă mâncase, oare, În seara aia cartofi piure cu usturoi. Cred că orice fată ar trebui să aibă o dată În viață o Cuplare cu un Mogul, doar ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
cinsprezece ani e că tot ce vor să facă este să se fΨΨΨ, deoarece sunt atât de tineri și de virili și nu știu ce altceva să facă. Totul a Început când dansam. Henri e foarte Înalt, și făcea chestia asta foarte ciudată, Îmi ținea mâinile ridicate În aer, sus deasupra capului meu, și apoi mi-am dat seama până la urmă ce se Întâmpla și i-am zis: „Nu te mai uita la sânii mei! Încetează!“ apoi, nu știu, mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
spusesem că din cauza stresului provocat de realizarea toaletelor pentru Balul Iernii organizat de Alixe, până la care mai erau doar câteva zile. Între timp, mă torturasem de una singură, meditând obsesiv și temându-mă de inevitabila confruntare cu Hunter. În mod ciudat, el păruse la fel de afectuos ca Întotdeauna, fapt care aproape că Îmi provoca și mai multă suferință. Adevărul era că Îl iubeam. Nu pricep de ce este atât de grijuliu. Când am ajuns aseară acasă, a văzut că mi-era frig și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
cărei cheiță a fost răsucită. —Sunt un geniu!!! Haahhheeeehhahhahaha! făcu ea, râzând de parcă o luase razna. — Ce vrei să spui? am Întrebat-o. —Așteaptă și ... Chicoteli... râsete... —Hahahahaha... și ai să vezi! Sunt un adevărat drăcușor! În afară de natura, În ansamblu ciudată, pe care o avea petrecerea de răzbunare a lui Salome, a mai existat ceva În noaptea aceea care m-a frapat ca fiind straniu: Lauren nu și-a făcut apariția. De vreme ce era evident că fusese părtașă la planul lui Salome
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ți-am spus eu mereu că o să se mărite și că o să aibă trei copii cât ai clipi? zise. — Dar... cu Giles Monterey? El era logodit! —Ți-am spus că ei ar fi cuplul perfect. Era adevărat. Hunter avea intuiții ciudate În legătură cu viața amoroasă a lui Lauren, chestii pe care nici măcar eu nu le puteam anticipa. —Iubitule, pot să te mai Întreb ceva și apoi promit că asta e ultima Întrebare? Spune, replică el. Orice vrei tu. — Cine este nesuferitul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
eroina noastră zice: — Dă-o dracului de împărțire. Aici nu-i vorba de case de vis pe care le vinzi doar o dată la jumătate de secol. Nu-i vorbe de cuibușoare tihnite. Dă-o naibii de subtilitate. Pete reci, aburi ciudați, animale de companie agitate... Ei îi trebuiau pereți șiroind de sânge. Îi trebuiau mâini nevăzute, reci ca gheața, care-i smulg pe copii din pat în toiul nopții. Îi trebuiau ochi care ard ca jăraticul în întuneric, în josul scărilor de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
a munci și de a duce o viață normală? Dacă da, vă rugăm să apelați următorul număr de telefon pentru a vă constitui ca parte civilă într-o acțiune juridică colectivă“. Apoi urmează un număr de telefon cu un prefix ciudat, probabil un număr de mobil. — Crezi că poate să fie un subiect? zice Duncan, iar pagina e punctată cu scuipatul lui. Stau în redacția de știri locale și începe să-mi sune pagerul. Sunt medicii de pe ambulanță. La facultatea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
justiție. Sun la clubul de fitness, dar nici ei nu vor să discute. Sun la Treeline Dining Club, care apărea în anunțul anterior, dar nici ei nu vor să discute. În ambele anunțuri apare același număr de telefon. Cu prefixul ciudat, de mobil. Sun din nou, iar vocea bărbatului zice: „Biroul de avocatură Deemer, Duke și Diller“. Și închid. La facultatea de jurnalism te învață să începi cu faptul cel mai important. Piramida răsturnată, așa îi zice. Spui cine, ce, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
sprâncene. A murit cineva azi-noapte în clădirea unde stau? întreb. E vorba de clădirea de pe Seventeenth, colț cu Loomis Place. Clădirea Loomis Place, opt etaje, din cărămidă de culoarea rinichilor. Cineva de la etajul cinci, poate? De dimineață era o pată ciudată la mine pe tavan. Tipului cu favoriți începe să-i sune celularul. Și Nash își trage degetele din gură, cu buzele țuguiate în jurul lor ca o ventuză. Nash își privește unghiile de aproape, cu ochii cruciș. Tipul care a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
toți ceilalți, să se uite la papagalul care zace mort la picioarele lui Bursuc. Mort și pe jumătate jumulit. Și Bursuc împinge pasărea cu sandaua și zice: — Jumulici? Mă uit la Helen. La soția mea. Soția mea, în felul ăsta ciudat și care-ți dă fiori. Până când moartea ne va despărți. Și poate că, dacă ai puterea să omori, poate reușești, la fel de bine, să redai viața. Și Helen se uită și ea la mine, ținând în mână paharul mânjit cu roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Blackfoot sau Sioux liberă ca pasărea cerului, acum două sute de ani, și să trăiesc în armonie cu toată această splendoare a naturii. Ca să înțeleg ce simte Mona, îmi lipesc fruntea de geam. Aerul condiționat merge, dar sticla frige ca focul. Ciudată coincidență: în atlas, toată California apare în aceeași culoare galben aprins. Și Stridie pufnește pe nas, cu o mișcare rapidă care-i dă capul pe spate. Se uită lung la Mona și zice: — Nici un indian n-a avut vreodată parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
furișat între noi, dar asta-i o simplă datorie, iar mie mi se spune mereu că sunt un om curajos. O, cîndva, după un lung răgaz, răfuindu-se cu ticăloșia, urmașii noștri, își vor aminti cu amarnică rușine timpul acela ciudat, cînd cinstea noastră cea de toate zilele se numea curaj... Evgheni Evtușenko din poemul Convorbire cu un scriitor american, 1960 (traducere publicată în revista Ateneu în anii '70) Mare, greoaie, cu botul ei imens, de cetaceu pornit agale, cursa iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în casă "jandarmul", soția lui Lie, vatmaniță pe tramvaiul 33, o femeie nemaipomenită, o a doua mamă pentru tînărul Mihai, mai ales că Lie s-a căsătorit cu puțin înainte ca Mihai să se despartă de Doamna Ana, femeia aceea ciudată, care locuia chiar în centru, la mansarda blocului Yanis, în care ea avea voie să intre doar pe ușa de serviciu de lîngă gunoier și trebuia să urce pe jos pînă sus, pe bloc. De lunile petrecute la mansardă, Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dinspre ușă, face să se stingă brusc orice glas; doar focul în sobă continuă să trosnească. Afară, creanga de stejar, ruptă, izbită în bucata de perete dintre două geamuri, e împinsă de vînt pe lîngă ferestre, roată, producînd un zgomot ciudat, ca zeci de degete ce-ar lovi în ferestre. Cînd ajunge în partea din mijloc a semirotundului, rămîne locului cîteva secunde, oprită de curentul venit din față, tremură lovind mărunt fereastra, apoi, încet, se depărtează doi-trei metri, e oprită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
căreia se întorc ochii lui Mihai, a fost așezată o tavă de porțelan chinezesc cu serviciul întreg pentru o cafea în doi. ,,Odată, cine știe cînd, voi servi cafeaua împreună cu ea" gîndește Mihai, simțind cum roșește tot, amețit de parfumul ciudat al femeii, obsedat de gîndul că, ajungîndu-i ginere, n-o să reziste totuși intenției lui și va căuta un prilej... "Doamne, sînt bolnav!" se înfioră, tremurînd scurt, ca de friguri. Ce-i, Mihăiță? întreabă Săteanu bine dispus. Iertați-mă! se scuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
oprește să-și tragă răsuflarea, unul exclamă un "Pá-pa", urmat imediat de plînsul nervos al celuilalt. Mircea Emil se desprinde cu greu de bar, vrînd să se întoarcă la scaunele lui, dar ochii plînși ai copiilor trezesc în el sentimentul ciudat al milei, urmat de cel al vinovăției că ar putea face, totuși, ceva. Rămîne o clipă lîngă masa bătrînei și, profitînd că aceasta doarme cu bărbia în piept, atinge capul cățelului cu vîrful degetelor: Măcar de-ai fi fost cîine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
plîngînd afară, lîngă ușă, în viscol. Probabil, nu mai rețin exact, pictorul, ajuns în spital, era obsedat din copilărie de teama alungării din casă... În liniștea așternută din nou, doar vîntul afară, în pomii de lîngă fereastră, face un zgomot ciudat, care-l înfioară adînc pe Mihai, amintindu-i nopțile copilăriei. Dormea cu tatăl lui, în același pat, la perete, iar seara, în serile acelea lungi, de iarnă, cînd focul troznea în sobă, împrăștiind căldura, încăleca pe pieptul tatălui și sălta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu scaunul lăsat mult pe spate, pînă atinge uneori peretele. "Cristina! tresare scuturat de neliniște, rămînînd rezemat cu ceafa de perete. Ce-a fost cu fata asta?! De ce-a venit?! Din dragoste? Poate, florile... Și-atunci, toată comportarea ei, ciudată de-a dreptul, din clipa cînd am întrebat-o... Prea repede mi s-a dăruit și prea violent a reacționat cînd, vrînd s-o feresc de un eventual necaz... Ia stai! Nu cumva... venise tocmai ca să aibă necaz, ce?, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]