1,904 matches
-
pătruns prin privirile anxioase din tablourile manieriștilor, un Pontormo sau un Rosso Fiorentino; Marsyas a reînviat pentru a privi lumea cu ochii lui Parmigianino din celebrul autoportret Într-o oglindă convexă. În acești ochi Înfrigurați se Întrezăresc Întrebări pe care clasicismul nu le-a bănuit. Ei sînt mai sinceri, dar și mai expuși decît ai statuilor antice... Cercul clasic se sparge și Marsyas aleargă acum pe elipsa barocă. Mai tîrziu va scoate un strigat de triumf. Odată cu acest strigăt Însă, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
va exista altă frumusețe modernă decît frumusețea antică; adică cea Înzestrată cu eternitate; restul e modă; și prin urmare fățărnicie”... Ce sens să dăm acestei afirmații? Unul singur mi se pare firesc. Ideea de artă antică nu trebuie redusă la clasicism. Dacă ne vom Întoarce la izvoare, Îl vom găsi pe Narcis bolnav de setea de absolut și Într-un tufiș din apropiere cadavrul lui Marsyas jupuit de Apolo. Deasupra se aud foșnind aripile lui Icar, care, spre deosebire de Anteu, profund clasic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
au carnația din ce În ce mai vie, dar la Botticelli, pe chipul zeiței Venus, se cunoaște că undeva În apropiere Marsyas Începe să cînte din nou, În felul său ciudat și Înrobitor. De ce ar trebui să mă decid Între Apolo și Marsyas? În timp ce clasicismul Își găsește fericirea În echilibru, În repetiție și În Întoarcerea În sine, pe principiul cercului, barocul ni-l arată pe Marsyas cîntînd mai Întîi nedumerit, apoi exaltat. Fericirea sa e să caute, nu să găsească. Nu aici stă și principiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
În sine, pe principiul cercului, barocul ni-l arată pe Marsyas cîntînd mai Întîi nedumerit, apoi exaltat. Fericirea sa e să caute, nu să găsească. Nu aici stă și principiul Înfrîngerii sale? Consolarea rămîne, după aventură, ca și la Ulise, clasicismul de care s-a Îndepărtat. Întoarcerea lui Ulise este o Întoarcere la clasicism. Icar se prăbușește În brațele lui Anteu... Fără Îndoială, nu se reduce totul la expresia senină a acestor statui grecești. Presimțim Însă că ele au Împodobit țărmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Întîi nedumerit, apoi exaltat. Fericirea sa e să caute, nu să găsească. Nu aici stă și principiul Înfrîngerii sale? Consolarea rămîne, după aventură, ca și la Ulise, clasicismul de care s-a Îndepărtat. Întoarcerea lui Ulise este o Întoarcere la clasicism. Icar se prăbușește În brațele lui Anteu... Fără Îndoială, nu se reduce totul la expresia senină a acestor statui grecești. Presimțim Însă că ele au Împodobit țărmul unei lumi În care mîna sculptorilor n-a ezitat să cioplească astfel. Opțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
dintr-o odă a lui Horațiu „O, Leucone, stînd de vorbă timpul a și trecut”... Alternanței clasic-baroc i-am putea opune, probabil, un Ianus care ar avea o față clasică și alta barocă. Ithaca și aventura coexistă. Și În timp ce verbele clasicismului sînt a iubi și a crede, barocul le preferă verbul a spera. Nu văd cum am putea renunța la unul din ele. Speranța e barocă, iar memoria e fidelă clasicismului. De aici Înverșunarea cu care a fost rîvnită și negată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
și alta barocă. Ithaca și aventura coexistă. Și În timp ce verbele clasicismului sînt a iubi și a crede, barocul le preferă verbul a spera. Nu văd cum am putea renunța la unul din ele. Speranța e barocă, iar memoria e fidelă clasicismului. De aici Înverșunarea cu care a fost rîvnită și negată Elada. Memoria are nevoie de ea, În vreme ce speranța o contestă intuind că Arcadia e o problemă de viitor. O flacără barocă visează În sufletul nostru și În aceeași clipă memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Fata Morgana lăsată să alerge singură prin deșert În numele nostru, obligată să rezolve ea, speranța, ce nu rezolvăm noi... Sigur că prin sofism orice noțiune poate fi Îndoliată cu negația ei. Dar toate aceste reticențe se găsesc În Însăși esența clasicismului. Epimeteu nu face decît să le dezvăluie... (...Întreg universul Încape sub aripile unui fluture, cu condiția ca acesta să zboare fericit În soarele de amiază. Din nefericire ne dăm seama că timpul trece fără Întoarcere tocmai cînd vrem mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Caragiale pătrunderea unei problematici umane neexplorate anterior, purtătoare către o viziune nouă despre existență, anticipatoare a registrelor moderne. Prin schemele comice realizate Caragiale are o percepție a realității apropiată de a reprezentărilor contemporane. În opera sa, născută la confluența dintre clasicism și realism, se află trăsăturile celei mai moderne arte: „tema dezorientării omului”, „vidul umanității”, „personajul lichefiat”, motivul „lumii pe dos” rezultat din proiecția carnavalescă a vieții, desfășurată într-un „spațiu închis, de dramă circulară”. c. Structura personajului Împletind mijloacele tradiționale
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
Fundalul e un peisaj tropical cu palmieri, bananieri etc. 150 cm × 120 cm. (n. a.) George Crabbe (1754-1832), poet englez minor din perioada de tranziție de la neoclasicism la romantism. Alexander Pope (1688-1744), poet și scriitor satiric englez, protagonist și teoretician al clasicismului englez. James McNeill Whistler (1834-1903), pictor, gravor și umorist american. A trăit mai mult în Franța și în Anglia. Duelurile sale verbale cu Wilde, Shaw și alți contemporani au generat lucrarea Arta rafinata de a-ți face dușmani. William Morris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ploii... Până am ajuns la poalele Olimpului, cerul s-a înseninat. Dar, vai, "muntele zeilor" nu e nici pe departe ceea ce mi-am închipuit, un munte "estetic", pe care mitologia l-a transformat într-un fel de Vechi Testament al clasicismului. E un munte anost, cu păduri rare, dincolo de care încep platouri uscate, de un roșu feruginos. Culmile de piatră sunt pustii, fără urme de viață, și, privindu-le, îți vine să spui că zeii își vor fi plătit scump divinitatea
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
pot spera într-un timp fericit, nimic nu-i împiedică să-l plaseze în urmă. Parthenonul a ajuns, astfel, un loc de pelerinaje romantice. Acum, pot să spun că, după părerea mea, romantismul e părintele nelegitim al opticii noastre despre clasicism. Cele mai frumoase "rugăciuni pe Acropole" le-au murmurat romanticii. Și, sincer să fiu, chiar mă mir că această revanșă a romantismului, care a reușit să facă din Elada clasică aproape o colonie romantică, a trecut neobservată. Mai ales că
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
paralelă cu celelalte, nici una nu e, matematic, perpendiculară. Fiecare e ușor înclinată înlăuntru. "Dezarmoniile" se observă de aproape foarte clar și încerci o vagă perplexitate. Așadar, nici măcar Parthenonul, simbolul însuși al perfecțiunii, nu este perfect? însăși teorema de marmură a clasicismului e plină de greșeli? Te depărtezi și, deodată, constați că templul e din nou perfect! Coloanele se văd acum drepte, milimetric drepte, și egale, milimetric egale. Descoperi, astfel, că iluzia are un rol esențial în geometria Parthenonului. Arhitecții au luat
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
punctul slab al lui Ahile. Nu știu cum s-ar putea spune mai simplu că iubirea e cea care ne face vulnerabili. Dar mă mir că specialiștii n-o socotesc pe Athena zeița clasică prin excelență. Ea corespunde întrutotul imaginii lor despre clasicism. Când a apărut, direct din țeasta lui Zeus, a slobozit, se zice, un răcnet războinic, de s-a cutremurat și cerul și pământul, însă, în afara împrejurărilor în care s-a simțit ofensată, nu s-a lăsat influențată de pasiuni. Înțelepciunea
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
ca un omagiu adus limbii române de exilatul francez, mărturisesc - dincolo de ironia și umorul caustic al atitudinii - despre o extrem de acută angoasă a provinciei. Scrise, aproape toate, într-o impecabilă prozodie clasică (autorul a pledat în numeroase ocazii pentru un clasicism modern...), ele sînt - ca și prozele lui Călugăru - ecorșeuri expresioniste ale unor locuri „unde nu s-a întîmplat nimic”, obiecte poetice autonome, realizate după sintaxa amintirii (prefața „Cîteva cuvinte pădurețe“ conține, în prima parte, o estetică aproape „constructivistă”). Natură scindată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
criticul Mircea Martin să aprecieze că insurgența lui Fundoianu se oprește la nivelul prozodiei, operînd exclusiv la nivelul conținuturilor (și al formei conținuturilor). „Aristocrat al revoltei”, Fondane a rămas un adept al „organicismului” și al disciplinei formale, al unui „nou clasicism”, susținut în numeroase articole și eseuri, un adversar al anarhiei formale, chiar dacă apropiat al cercurilor avangardiste (în Introducere în opera lui B. Fundoianu, Mircea Martin se oprește pe larg asupra contradicțiilor și paradoxurilor autorului). Rimbaldiana „Paradă“ (lui F. Brunea) rezumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mișcării: „Durata scurtă nu este semnul inexistenței. S-ar putea dovedi că nici cultul lui Jupiter, prin abolire, n-a durat mai mult. Școală literară? Organizare estetică, ce nu s-a fondat numai pe o singură formulă filozofică, în felul clasicismului ori simbolismului, ci pe concluzia tuturor filozofiilor. Iată dar poziția spirituală a dadaismului în vreme. Pentru aceea, Jacques Rivière, această mare «inteligență inaplicată», cum se numește el însuși... s-a potrivit unei elogioase Réconnaissance à Dada”. Această distanță ironică, dublată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
text programatic. În opoziție ca prima parte a manifestului, cel de-al doilea palier al său, „afirmativ”, indică intențiile grupării. Ieri - întuneric, azi - și mai ales, mîine - lumină... Citadinism, industrialism, non-figurativism, abstracționism purist și esențialist (ca expresie a unui „nou clasicism”), neo-primitivism, activism antipoliticianist, vitalism antiromantic și antisentimental, artă colectivă — sînt deziderate constructiviste, din care nu lipsesc însă (a observat în studiul său și Ov. S. Crohmălniceanu...) ingredientele expresioniste („economia formelor primitive”, „teatrul de pură emotivitate”). Finalul este tipic futurist („romanescul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
atacînd parazitismul și „cumpărarea” scriitorilor de către stat (nr. 2), pledează pentru depășirea barierelor dintre literatură și „masse“ („Intelectualitatea în eventualitate“, nr. 6) și polemizează cu B. Fundoianu pe marginea poeziei simboliste („Spre o renaștere a simbolismului sau spre un nou clasicism“, nr. 9). Va fi, de altfel, întîmpinat cu entuziasm la apariția celui de-al doilea volum critic din Aspecte și direcții literare și comparat cu... Rémy de Gourmont (nr. 48). Pe filiera esteticii idealist-subiective, Davidescu (alunecat în anii ’30 spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
copiilor, arta populară, arta psihopaților, a popoarelor primitive sînt artele cele mai vii și mai expresive, fiind din adîncimi, organice, fără cultura frumosului (...) Gotică, asiriană, romanică, caldeeană, indică, persană, egipteană, etruscă sînt arte mult mai puternice în sufletul uman decît «clasicismul». Ele sînt cu totul necunoscute chiar de critici și artiști. (...) Artele populare: cele mai puternice exemple de standard ale sensibilității. Toporul creiază mereu din început pe tabula rasa”. Regăsim aici, deopotrivă, obsesia autenticității „adamice” și a esențialității/universalității „antropologice” proprii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
libertatea de a construi. (...) În București, sub biciul vremurilor moderne, se zămislește stil nou”. De departe cele mai consistente și mai articulate teoretic sînt însă textele lui Marcel Iancu („Arhitectura nouă“, respectiv „Constructivism și arhitectură“). Ambele pledează pentru un „nou clasicism” constructivist. „Arhitectura nouă“ se deschide cu un refuz al „individualismului romantic” în artele plastice, acuzat de a fi sfărîmat „unitatea atotcuprinzătoare” a arhitecturii așa cum se înfățișa în vremea Renașterii. Trecînd în revistă „manifestul artiștilor radicali din 1918” și manifestul grupării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poeziei - numai teatrul persistă la formulele învechite ale maeștrilor francezi dela 1900. Încercările pe diferite scene ale quasi noilor formule regisorești au fost mai întotdeauna încercări ratate, prin faptul că nu reușesc să închege o unitate artistică”. Autorul refuză, excedat, „clasicismul balcanic”, „limonata sentimentală melodramatică”, „naționalismul în versuri șchioape puse pe muzică de drin”, „piesele preistorice cu costume de epocă și boeri ce stau în picioare și țin discursuri patriotice”, „artificialul oamenilor ce-și închipuie că ar copia natura”, clamează: „vrem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și eu fără grabă, dar cu aceeași sinceritate”. Pentru G.M. Cantacuzino, de la New York pînă la Moscova, „preocupările de simplificare, de suprimare a atribuțiilor inutile, de căutare a luminii și de exaltare a igienii au fost ratificate de spiritul critic al clasicismului permanent”. Un clasicism văzut nu ca un stil, ci „ca o stare de spirit care se regăsește în orice epocă” (în manifestul lui Mihail Cosma, „De la Futurism la integralism“, publicat în nr. 6-7 al revistei Integral, era exprimat un crez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
grabă, dar cu aceeași sinceritate”. Pentru G.M. Cantacuzino, de la New York pînă la Moscova, „preocupările de simplificare, de suprimare a atribuțiilor inutile, de căutare a luminii și de exaltare a igienii au fost ratificate de spiritul critic al clasicismului permanent”. Un clasicism văzut nu ca un stil, ci „ca o stare de spirit care se regăsește în orice epocă” (în manifestul lui Mihail Cosma, „De la Futurism la integralism“, publicat în nr. 6-7 al revistei Integral, era exprimat un crez asemănător: „cu pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spirit care se regăsește în orice epocă” (în manifestul lui Mihail Cosma, „De la Futurism la integralism“, publicat în nr. 6-7 al revistei Integral, era exprimat un crez asemănător: „cu pași giganți și siguri ne îndreptăm către o incandescentă epocă de clasicism”, iar în primul număr al aceleiași publicații, Ilarie Voronca pleda pentru „ordinea sintetică, clasică, integrală”, opusă „dezordinei“ bolnave, romantice, suprarealiste...). Refuzul „romantismului”, al stilurilor ornamentale, al tradiționalismului, paseismului și localismului constituie, după cum se vede, axul acestui credo. Tendințele majore ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]