1,905 matches
-
decalajele în nivelurile de dezvoltare ale națiunilor și în modul de distribuire a bogățiilor disponibile între membrii comunității. Școala neoclasică reprezentată de economiști ca Stanley Jevons (1835 - 1882), Leon Walras (1834 - 1910), Carl Menger (1840 - 1921), reînnoiește valorile cunoscute ale clasicismului până la ruptura de acestea. Pentru neoclasici, valoarea lucrurilor este dată de nevoile oamenilor. Astfel, costul de producție este privit sub forma costului de oportunitate. Preocupați de dezvoltarea economică echilibrată, neoclasicii și-au adus contribuții deosebite prin teorii ca cele ale
ANALIZA STATISTIC? A DEZVOLT?RII REGIONALE ?N ROM?NIA by Buruian? Andreea - Iulia () [Corola-publishinghouse/Science/83118_a_84443]
-
slăbiciunea unei opinii într-adevăr favorabilă Europei dar după o modalitate pasivă care nu promite efecte politice, o opinie, de altfel, iritată și descurajată prin ilizibilitatea peisajului politic european. Mai radical, și prevăzând că i se va reproșa fără îndoială "clasicismul, dacă nu anacronismul analizei [sale]", subliniază ceea ce este specific, ireductibil, dificil și exigent în cetățenie, care nu este deloc inclusă în umanitatea împărtășită: Istoria a confirmat discriminarea între drepturile omului și cele ale cetățeanului. Drepturile pe care Declarația le desemnează
Libertate și egalitate: curs ținut la Collège de France by Raymond Aron () [Corola-publishinghouse/Science/84962_a_85747]
-
cărora ea trebuie să găsească toată satisfacția de care este susceptibilă. În aceste limite liberalismul și în general invențiile sau instrumentele moderne reclamă sau merită aprobarea noastră sau adeziunea noastră, pentru ameliorările vizibile pe care le aduc destinului uman. Acest clasicism se vădește în particular în maniera în care Aron a condus anchetele sale politice și sociologice și din care găsim încă un exemplu în cursul de la Collège de France pe care îl publicăm. Aron nu procedează în maniera teoreticienilor liberalismului
Libertate și egalitate: curs ținut la Collège de France by Raymond Aron () [Corola-publishinghouse/Science/84962_a_85747]
-
teme sociale, istorice și culturale semnate de A. D. Xenopol (Starea românilor în cele dintâi veacuri ale stăpânirii ungurești, Postulatul psihologic), A. Baldacci (Românii din Imperiul Otoman), C. R. Pascu (Românii în Canada), Corneliu Moldovanu (Triumful ibsenismului - Invazia artistică străină), N. I. Apostolescu (Clasicism, romantism, realism, Românii în literatura franceză), T. V. Ștefanelli (Chestiunea bisericească în Bucovina), Emil Nicolau (Amintiri din teatru - Moartea artistului Grig. Manolescu) ș.a. Articolul Jubileul lui Caragiale de Mihail Dragomirescu trezește reacții în presa vremii, dar replicile criticului sunt mediocre
ŢARA NOUA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290070_a_291399]
-
care el însuși l-a cultivat. Mai târziu va medita asupra unor subiecte precum Tipare de cultură. Atic și asiatic, în care clasificările („Aticul este clasic, simplu, organizat, raționalist”, iar „asiaticul, romantic, baroc, haotic, vitalist”) amintesc studiul lui G. Călinescu Clasicism, romantism, baroc. Tot acum definește specificul românesc, pe care îl consideră o expresie a clasicismului, aesthesis carpato-dunărean, încorporat în primul rând în balada populară Miorița. S. a fost înainte de toate un critic de poezie, îmbrățișată aproape în întregimea ei, de la
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
de cultură. Atic și asiatic, în care clasificările („Aticul este clasic, simplu, organizat, raționalist”, iar „asiaticul, romantic, baroc, haotic, vitalist”) amintesc studiul lui G. Călinescu Clasicism, romantism, baroc. Tot acum definește specificul românesc, pe care îl consideră o expresie a clasicismului, aesthesis carpato-dunărean, încorporat în primul rând în balada populară Miorița. S. a fost înainte de toate un critic de poezie, îmbrățișată aproape în întregimea ei, de la Mihai Eminescu și încă de mai înainte („măruntul romantism, tenebros, exotic și formalist”) până la cel
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
artistic și portretistica, ironia, umorul, nu și intențiile caricaturale, procedeul simplificării, disprețul față de contemporani. Implicat în viața cenaclului de la „Sburătorul”, comentatorul poate fi, în parte, subiectiv. Mihail Sadoveanu i se relevă ca un „fabulos talent”, unitatea operei lui fiind perfectă. Clasicismul scriitorului, pe care de obicei critica îl prezintă ca pe un romantic, vine din faptul că el este mai interesat de colectivitate și mai puțin de drama individuală. La Liviu Rebreanu observă marea varietate a formulelor, ceea ce l-ar apropia
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
În micromonografia Calistrat Hogaș criticul susține, ca și Tudor Vianu, că autorul Amintirilor dintr-o călătorie e un „amator”, nu un primitiv și un homeric, așa cum afirmase E. Lovinescu, ci un homerid, un suflet civilizat, un orășean care mimează rusticitatea. Clasicismul lui Hogaș trimite la Odobescu, chiar ironia lui ar veni din cărturărism și erudiție, opera desfășurându-se ca un spectacol al autorului, al propriei biografii. Destul de insistent și semnificativ a scris S. despre critici. Ca unul ce aparținea celei de-
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
de polemici, Tudor Vianu e văzut ca un clasic imperturbabil, care „cultiva linearitatea greco-romană” și „ilustra tipul academic, reabilitându-l”, privea lucrurile cu înțelepciune și superioritate (proprie savantului), cu o distinctă cumpătare și limpezime a judecății, fiind menit să profeseze clasicismul. Tipul opus lui Tudor Vianu e considerat, în multe privințe, G. Călinescu, temperament dramatic, labil, combatant pentru toate conceptele. S. îi descifrează personalitatea, sprijinită pe puterea contradicției și nu o dată pe sofisme și paradoxuri. Spre a-i fixa specificul, cu
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
o complexitate barocă, îl proiectează metaforic, definindu-l drept un homo novus, iar prin spiritul ofensiv, însetat să pună stăpânire pe teritorii cât mai vaste, „un Rastignac” al culturii, în fine, prin forța lui vijelioasă, oscilând între frenezia romantică și clasicismul senin, țintind monumentalul, ca „un Gingis-han, un asiat cu nostalgia cruntă a Europei”, care visează adesea, compensator, o „Acropole”. Un portret sugestiv, chiar dacă nu atât de spectaculos, îi este dedicat și lui Pompiliu Constantinescu, „un critic analist, prob, neinfluențat de
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
Piru (Literatura progresista), Virgil Ierunca (Paul Valéry și poezia tânără), Silvian Iosifescu (Literatura și revoluție), Marius Theodorescu (Rabelais) ș.a. Reportaje semnează Al. Mirodan, iar Al. Piru asigura rubrică „Cronică literară”, comentând, între altele, Cartea Oltului de Geo Bogza sau Sensul clasicismului de G. Călinescu. Mai scriu cronici literare Mihail Cosma și Marin Crânguși. Cronicile teatrale sunt susținute de Simona Teodorini și de Geo Dumitrescu, cronică muzicală este girata de Ion Frunzetti, iar cronică plastică de Stelian Tecuceanu. Sunt incluse în sumar
TINEREŢEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290187_a_291516]
-
Hautes Études en Sciences Sociales (Paris) în perioada 1997-2003, este membră a societăților internaționale a specialiștilor în secolul al XVII-lea, ca urmare a colaborării la proiecte în domeniu. S-a remarcat prin strălucite cursuri și seminarii privind barocul și clasicismul francez, ca și prin prezența continuă în publicațiile de specialitate („Colloques”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Analele Universității București”, „Caiete critice”, „Dilema”, „Synthesis”). A participat la lucrările colective ale Catedrei de franceză (Histoire de la littérature française, I-III, 1981-1982, La
TOMA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290213_a_291542]
-
Roasted French Coffee, arătându-mi biblioteca, lacul din jur, florile, motanul, vorbindu-mi despre cursul său la Universitatea din Boston („Ambițiosul secolului XIX”, văzut prin Balzac, Stendhal, Dostoievski), Îmbrățișându-ne, la sfârșit, ca „our new friends”. Delicata contrapondere a unui clasicism intelectual orgolios, detașat. Am contemplat, de asemeni, comportarea În preajma femeilor a cuceritorului faimos, cândva, pentru aventurile amoroase și numeroasele căsătorii-divorțuri. Redevenea cavalerul ușor arhaic, juvenila directitate americană potența curtenitoarea afabilitate, farmecul, ticul seducției, acum supravegheată, Încetinită. L-am urmărit și
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
bazează pe renunțarea la lirismul, viziunea mitică, umorul, fabulosul, dominante până atunci în proza românească. În linia Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, G. Călinescu, el orientează romanul spre studiul de caractere și creația de tipuri, cum cerea G. Călinescu în Sensul clasicismului. Cronica socială se transformă, în acest caz, într-o suită de portrete și de pasiuni definite bine, într-un limbaj prozaic și exact, apropiat de acela al codului penal. Eroii au acces la idei și, chiar dacă ideile nu sunt totdeauna
DUMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
pentru critică și eseistică în cadrul Colocviului Național Studențesc de Literatură (1970). Debutează editorial cu volumul de eseuri și studii Fascinația exegezei (1998) din al cărui sumar sunt de menționat: Al. Philippide - toposuri expresioniste, Antinomii barochiste, Ipostaze ale absolutului, Cultul originarului, Clasicismul permanent (toate despre poezia lui Al. A. Philippide), Glose la tipologia romanului românesc din secolul al XIX-lea, Personajul romanului romantic românesc, Tudor Vianu, critic al actualității literare, „Străinul” din noi sau Cezar Petrescu și mutațiile prozei românești interbelice. D.
DASCAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286692_a_288021]
-
într-o bogăție de azur, lumină, aur. Poetul era un îndrăgostit de soare și culori, de viața câmpenească, percepută în toată plenitudinea simțurilor și descrisă într-un cunoscut pastel, Viața la țară, cu o grație a mișcării ce introduce în clasicismul senin al Nopții de august a lui Al. Macedonski și anticipă idilele lui Duiliu Zamfirescu. La polul opus, poezia de idei dezvoltă mimetic, în stilul byronianului Manfred, cugetări sumbre și sarcastice. D. se dovedește un versificator ingenios, stăpân pe o
DEPARAŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286735_a_288064]
-
drept un univers saturnalic, carnavalesc, dramaturgul latin apărând astfel ca un strălucit precursor al literaturii moderne. Studiile următoare sunt axate pe câteva direcții mari, urmărite cu stăruință. Precumpănitoare e receptarea Antichității greco-latine în cultura europeană (în volumele colective Eminescu și clasicismul greco-latin, 1982, Antichitatea și moștenirea ei spirituală, 1993). Remarcabilă e, de asemenea, preocuparea de a valorifica, prin studii și traduceri, textele latine și grecești medievale și renascentiste scrise pe teritoriul românesc sau datorate unor români. Câteva dintre tălmăcirile publicate în
DIACONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286747_a_288076]
-
se dovedește strădania lui D. de a îmbrăca în haină latină unele capodopere ale literaturii române: Miorița, Meșterul Manole, poeme de Alecsandri, Eminescu, Macedonski, Bacovia, Blaga, Arghezi. SCRIERI: Metaforă și univers saturnalic în comedia lui Plautus, București, 1974; Eminescu și clasicismul greco-latin (în colaborare), Iași, 1982; Istoria literaturii latine (în colaborare), București, 1984; Antichitatea și moștenirea ei spirituală (în colaborare), I-II, Iași, 1993; Prelegeri de literatură latină. Mari clasici latini: Plautus, Cicero, Vergilius, Lerida, Iași, 2001. Traduceri: Esop, Fabule, introd
DIACONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286747_a_288076]
-
N.V. Baran, Esop, „Fabule”, SC, 1973; Eugen Munteanu, Teatrul lui Seneca în românește, CRC, 1980, 1; Ion Andreiță, Convorbire cu dr. Traian Diaconescu, TBR, 1980, 173; Dan C. Mihăilescu, Eminescu și Antichitatea greco-latină, RITL, 1984, 1; Petru Zugun, „Eminescu și clasicismul greco-latin”, AUI, lingvistică, literatură, t. XXX, 1984; Gabriel Țepelea, Un arhipelag puțin explorat, RL, 1988, 33; Marius Alexianu, Profil de traducător: Traian Diaconescu, AUI, limbi străine, t. I, 1988; Ștefan Cucu, „Viața lui Despot Vodă”, AUC, t. XX, 1998, 1-2
DIACONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286747_a_288076]
-
poet exprimă o viziune personală. Combătând etichetarea simbolismului drept decadentism, el aplică această noțiune oricărui epigonism. Esențială e considerată ecuația „artă = libertate = originalitate”, dar, în practică, atitudinea sa e moderată, căci recuză excesele futurismului. Idealul l-ar reprezenta mai degrabă clasicismul, prin care înțelege însă „consacrarea prin timp a deosebitelor formule succesive de artă”. Cu subtilitate, el distinge și „colaborarea vremurilor” la opera artistică, fenomen, în fond, contrar „mutației valorilor”. În primii ani de după război, polemizează atât cu B. Fundoianu și
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
alunecare spre naționalismul extremist. Însă negarea creațiilor celor doi scriitori, cărora li se recunoștea totuși talentul, își avea punctul de plecare, de asemenea, într-o temperamentală „inaderență la spiritul satiric” (observată de Pompiliu Constantinescu) și în concepția sa inițială asupra „clasicismului” artei. Tendențioase și mult prea subiective, cele două studii n-au convins opinia publică. Un real folos a adus în schimb istoriei literaturii române prin antologia Din poezia noastră parnasiană. D. tăgăduia impulsul spre experimentul artistic ce i se atribuia
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
DIMÂNDAREA, publicație apărută la București, lunar, între iunie 1937 și aprilie 1940, cu subtitlul „Revista națională de educație și cultură”. Director: Ion Foți. Articolul-program semnat de Ion Foți arată că e nevoie de „o revenire la clasicism, la severă atitudine a unui Eschil sau Dante, o reînnoire a credinței în forțele morale adevărate ale omenirii”. Colaborează cu poezii G. Murnu, Nuși Tulliu, I. U. Soricu, N. Caratană, Virgiliu Cuffa, C. Scrima, Gh. Perdichi, Zicu Araia, N. Rădulescu-Niger
DIMANDAREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286770_a_288099]
-
1972). A fost cercetător la Institutul de Cercetări Socio-Umane „Titu Maiorescu” din Timișoara (1966-1985), redactor, redactor-șef și director la Editura Facla (1985-1990), redactor la Editura de Vest (1991-1995), apoi redactor-șef la Editura Amarcord. Tipologic, poetul tinde spre un clasicism al rigorii constructive. Această opțiune este susținută și de trăsăturile ce țin de profilul său individual: elevație, austeritate. Afirmația este valabilă și pentru domeniul poeziei, cu o corecție însă: D. vizează o arhitectură răsturnată, reliefarea, căutarea intimității. Demersul poetic parcurge
DORCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286834_a_288163]
-
Iorga, Ist.lit.cont. (1986), I, 29, 62, 123, 207, 213, 243, 290, 407, 420; Tatiana Nicolescu, Opera lui Gogol în România, București, 1959, 29-39; G. Călinescu, Material documentar, RITL, 1961, 2; Massoff, Teatr. rom., II, 311-313; Paleologu, Spiritul, 18; Mîndra, Clasicism, 186-187; Dicț. lit. 1900, 410. L.V.
GRADISTEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287325_a_288654]
-
ca poveste, nu ca realitate povestită. Reconcilierea dintre lume și literatură are loc cu multe rezerve: În primul rînd, Jauffret Își interzice recursul la orice metafizică literară conform căreia reușita literară se măsoară din perspectiva unei estetici normative (ca În clasicism) sau transcendente (a geniului). Adept al unei literaturi a cotidianului, alături de alți scriitori francezi dintre care poate Pierre Michon este cel mai apreciat de publicul specialist (cu Vies minuscules, 1984), Jauffret e convins că adevăul stă pretutindeni și În nici un
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]