3,254 matches
-
după atît timp cît nu avusese cu cine să vorbească sau nimic de spus. — Nici pe jumătate atît de frumoase ca dumneata, Jacinta. Crezi că putem să-ți punem cîteva Întrebări? Ca la concursurile de la radio, știi? Drept răspuns, bătrîna clipi. — Eu aș zice că asta Înseamnă da. Îți amintești de Penélope, Jacinta? Penélope Aldaya? Despre ea am vrea să te Întrebăm. Jacinta Încuviință, cu privirea aprinsă dintr-o dată. — Copila mea, murmură ea și păru că o să izbucnească În plîns. — Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Însă el nu știe nici cît negru sub unghie. E un mediocru. Însă eu Îl cunosc mai bine decît oricine și mi s-a părut necesar să vă previn. Don Ricardo Aldaya ascultase acest discurs În tăcere, aproape fără să clipească. — Asta-i tot, Fortunato? Industriașul apăsă un buton de pe birou și, În cîteva clipe, În ușa biroului apăru secretarul care Îl Întîmpinase. — Prietenul Fortunato tocmai pleca, Balcells, anunță el. Fii bun și Însoțește-l pînă la ieșire. Tonul Înghețat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am spovedit. — Se vede pe fața ta. 33 Gustavo Barceló știa să asculte contemplativ și salomonic, asemenea unui medic sau nunțiu apostolic. Mă urmărea cu mîinile Împreunate sub bărbie, ca la rugăciune, și cu coatele pe birou, aproape fără să clipească, Încuviințînd În răstimpuri, ca și cum ar fi detectat indicii sau mici păcate În fluxul relatării mele și și-ar fi formulat propriul său verdict asupra faptelor, pe măsură ce eu i le serveam pe tavă. Ori de cîte ori mă opream, librarul Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
spre masa urmăritorului nostru spre a-i preda mesajul. CÎnd auzi ordinele, santinelei i se descompuse figura. Rămase cincisprezece secunde la masă, zbătîndu-se Între forțe insondabile, iar apoi se avîntă În galop În stradă. Fermín nu se deranjă nici să clipească. În alte Împrejurări aș fi savurat episodul, Însă În acea seară eram incapabil să-mi iau gîndul de la Bea. — Daniel, revino cu picioarele pe pămînt, că avem de discutat nevoie mare. Chiar mîine te duci s-o vizitezi pe Nuria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cap, măi crăișor de căcat, ori taică-tu o să-și adune creierii de pe jos. M-ai auzit? Am Încuviințat, tremurînd. Fumero Îmi apăsa cu putere țeava revolverului În pomete. Am simțit cum Îmi taie pielea, Însă n-am Îndrăznit să clipesc. — Te Întreb pentru ultima oară. Unde-i? M-am văzut pe mine Însumi reflectat În pupilele negre ale inspectorului, care se contractau lent În timp ce apăsa cu degetul arătător pe trăgaci. — Nu-i aici. Nu l-am văzut de la prînz. Ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
din buze. N-o văzusem niciodată. Separat de grup, Îmbrăcat Într-un pardesiu Închis la culoare și ținîndu-și pălăria la spate, stătea polițistul care Îmi salvase viața cu o zi Înainte. Palacios. Își ridică privirea și mă observă fără să clipească, preț de cîteva secunde. Cuvintele oarbe, lipsite de sens ale preotului erau tot ce ne despărțea de cumplita tăcere. Am contemplat coșciugul stropit de noroi. Mi-am imaginat-o Întinsă Înăuntru și nu mi-am dat seama că plîngeam pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-l ucidă și nu reușise. Poate pentru că fusese primul și totul se Învață cu timpul. CÎnd i-a auzit din nou numele, a zîmbit În felul acela care le speria atît de tare pe vecinele lui, femeile ușoare, fără să clipească, lingîndu-și Încet buza de sus. Încă și-l amintea pe Carax sărutînd-o pe Penélope Aldaya În vila de pe bulevardul Tibidabo. Penélope a lui. Iubirea lui fusese una pură, adevărată, se gîndea Fumero, ca acelea din filme. Lui Fumero Îi plăceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a lui Însuși, pe urmele unei fete de care nimeni nu-și mai amintea și nu știa nimic. „De cîte suflete pierdute ai nevoie, Doamne, ca să-ți astîmperi pofta?“, Întreba pălărierul. Dumnezeu, În infinita sa tăcere, Îl privea fără să clipească. — N-o găsesc, Julián... Îți jur că... — N-ai nici o grijă, tată. Asta e treaba mea. Dumneata m-ai ajutat cît ai putut. În acea noapte, Julián a ieșit În sfîrșit În stradă, gata să ia urma Penélopei. Miquel asculta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să mă Întorc niciodată la Barcelona, a șoptit el, scuturînd din cap. Am Îngenuncheat lîngă el. — Ceea ce cauți tu nu-i aici, Julián. Hai să plecăm. Amîndoi. Departe. CÎt Încă mai e vreme. Julián m-a privit lung, fără să clipească. — Tu știi ceva ce nu mi-ai spus, nu-i așa? m-a Întrebat. Am tăgăduit, Înghițind În sec. Julián s-a mărginit să Încuviințeze. În noaptea asta o să mă Întorc acolo. — Julián, te rog... — Trebuie să fiu sigur. — Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și mizerie: pe el Însuși. Ura acele cărți mizerabile cărora le Închinase viața și de care nu-i păsa nimănui. Ura o existență Încredințată amăgirii și minciunii. Ura fiecare secundă smulsă și fiecare respirație. Se uita la mine fără să clipească, așa cum te uiți la un străin sau la un obiect necunoscut. Eu clătinam Încet din cap, căutîndu-i mîinile. S-a desprins dintr-o dată și s-a ridicat În picioare. Am Încercat să-l apuc de braț, Însă m-a Împins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
au sfredelit, fără să tresară. Reci și supurînzi de mînie. Am venit s-o văd pe Bea. Poți să-mi pocești mutra, dacă ai chef, Însă nu plec fără să vorbesc cu ea. Tomás se uita la mine fără să clipească. M-am Întrebat dacă nu cumva mă va rupe În două pe loc, fără Întîrziere. Am Înghițit În sec. — Sora mea nu-i acasă. — Tomás... — Bea a plecat. În glasul lui erau o renunțare și o durere pe care abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
față cu țeava armei. Duhnea a praf de pușcă proaspăt. Chipul cadaveric al lui Fumero zîmbe Într-o grimasă crispată de teroare. — Unde-i Carax? — E departe. Știa că veți veni după el. A plecat. Fumero mă privea fără să clipească. — O să-ți zbor fața În țăndări, băiete. Nu va fi de nici un folos. Carax nu-i aici. Deschide gura! porunci Fumero. — Pentru ce? — Deschide gura sau ți-o deschid eu cu un foc. Mi-am desprins buzele. Fumero Îmi vîrÎ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Împiedica evenimentul. Fermín s-a Înfuriat peste măsură și l-a scos tîrÎș din biserică, strigînd În cele patru zări că era nedemn de haina bisericească și de parohie și jurîndu-i că, dacă cumva Îi dădea prin cap numai să clipească, urma să facă la episcopie un asemenea tărăboi, Încît avea să fie surghiunit În cel mai bun caz pe stînca Gibraltar, să evanghelizeze maimuțele, de meschin și mizerabil ce era. Mai mulți trecători au aplaudat, iar florarul din piață i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Oliver avea să rămână neclintit pe poziția lui. Chiar dacă ar aduce drujba electrică sau bormașina, amenințându-l că-i vor tăia trunchiul de la rădăcină, nu Înainte Însă să-i bortelească burta ca să extragă inima din ea, Oliver nici nu va clipi din ochi. Nu aveau decât să-l transforme În leațuri și surcele. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Oliver va arde etapele una după alta, trecând din stadiul intermediar de arbore și pasăre În stadiul de materie amorfă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
golul și plinul sunt un fâs?” „Aveți ceva cu fâsul ăsta”, observă Noimann. „Cum să n-am”, se agită ginecologul... „Nu numai viața, dar și moartea e un fâs. Înțelegeți, toată eternitatea cu care ne batem capul trece cât ai clipi din ochi.” „Sunteți cam pesimist....” „Umblând cu toți avortonii ăștia care se scurg În gârlă, credeți că aș putea avea un tonus crescut? În fiecare zi apar și dispar milioane de fetuși. Când te gândești la asta, Începi să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
că pătratul lui Saturn, comunicând cu zodiile, pe care-l avea Înscris pe spate, Își exercita chiar și de la distanță influența asupra sănătății și stării sale psihice, putând, la o adică, ori să-l bage În boale, ori, cât ai clipi din ochi, să-l trezească din beție. Broasca Wu era, totuși, o companie nu tocmai plăcută pentru Noimann. Capul său de șarpe, când se ridica la suprafață, Îl privea pe medic cu atâta răceală, Încât acesta, fără să-și dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
tot Încerca să anime spiritele. Pictorul Însă era greu de urnit din muțenia În care intrase. Ca să-l scoată din sărite, inginerul Edward tot aranja sub nasul lui cărțile de joc, Întinzându-le În evantai și strângându-le, cât ai clipi din ochi, În pachetul pe care se afla imprimată o roză a vânturilor de culoare aurie. Buzunarele, buzunărașele și mânecile, manșetele de la cămașă și cele de la pantaloni, ciorapii și maioul erau doldora de cărți. Fața sa pătrată, cu umerii obrajilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vă treacă pentru totdeauna cheful de-a glumi cu lucruri sfinte...” Bărbia i se mișcă În sus și În jos, oprindu-se undeva la jumătatea feței. Urechile-i Înțepeniră În aer, apoi Începură să se deplaseze de la locul lor. Satanovski clipi din ochi. Bikinski Își făcu, muțește, cu limba, pe cerul gurii, semnul crucii. Femeia izbucni din nou În râs, Înmuindu-și buzele rujate strident În spuma ce se prelingea fără voia ei din halbă. Noimann nu mai știa exact cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
medicul Își aminti de conversația pe care o avuse aievea sau În vis cu ciungul privind inconsistența materiei În univers, zicând În sinea sa: „Da, Într-adevăr, materia e-o nebunie. Crește, crește, dospește... și deodată: fâs, dispare cât ai clipi din ochi...” „Ei bine, dacă-i pe-așa, atunci eu vă zic salut. Sau mai bine zis: la revedere. Pe curând...” Medicul aruncă o privire În direcția vocii, dar deja era prea târziu. Profitând de o clipă de neatenție, arătarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
peste lume o plasă de concepte? Cui le sunt ele de folos odată ce nu e nimic palpabil? Odată ce totu-i fum? Odată ce golul și plinul sunt un fâs și odată ce toată eternitatea cu care ne batem capul trece cât ai clipi din ochi?” Cuvintele acestea Noimann parcă le mai auzise cândva. Le rostise, mișcându-se În van, aceeași gură. Medicul privi În direcția ginecologului. Pe scaunul pe care stătuse el cândva se afla acum femeia-salcie, Olivia. Aceeași lună nefirească Îi lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Din ea au țâșnit doi bujori Deși poarta era deschisă, ai sărit peste gard; inima mi-a tresărit de spaimă: mă jefuiai... mi-ai spart codul de bare. Îngrozit, am clipit o singură dată când am deschis ochii ai dispărut - un salt în timp și totul era irosit. Ai pătruns în lumina sălbatecă a lunii operai metafore străpungeai nepăsătoare clipele amestecai fără teamă distanțele nimiceai surprinzător abisurile metamorfozate părăseai violent existențele
Din ea au ???nit doi bujori by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83729_a_85054]
-
ștearsă de vreme. Singura mângâiere îi este aceea de a putea aduce drept omagiu pentru acest suflet blând și iubitor, o făclie aprinsă, acolo unde îi sunt îngropate rămășițele pământești, în timp ce sufletul străbate liber la adăpostul codrilor seculari. Hărnicuța Fetița clipi de câteva ori, apoi deschise ochii și privi în jur; era dimineață, soarele se ridicase deja pe cer. Se întinse alene în pătuțul ei dar, deodată își aminti că era singură acasă. Părinții erau plecați la câmp, iar mama îi
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
Pe când Florismart și Flordelis îi jurau recunoștință veșnică, regele Sacripant i-a ajuns din urmă și râvnind la doamna unuia dintre cavaleri și la armele celuilalt, i-a provocat la luptă. Astolfo se măsură cu el răsturnându-l cât ai clipi din ochi și îi dărui lui Florismart armăsarul regelui, acesta rămânând a se înoarce pe jos în tabăra sa. Prietenii și-au continuat apoi drumul împreună, dar curând Flordelis, după semne, numai de ea cunoscute, a descoperit că se apropiau
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
multe ori s-o apuce de rochie, fără a izbuti însă. Dar în cele din urmă, pe când ea întoarse, pentru o clipă capul spre a privi îndărăt, el profită de ocazie și i-a înfipt mâna în ciuf. Cât ai clipi din ochi furtuna a încetat, cerul s-a înseninat, iar Părerea de Rău s-a întors în peștera ei. Roland, după această ispravă, a cerut Morganei cheile temniței, iar zâna , făcând acum o mutră binevoitoare, i-a întins o cheie
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
de acestă spadă. Să nu-ți treacă prin minte că o vei putea dobândi fără luptă. Dacă e adevărat că armele pe care le porți sunt ale lui Hector atunci se vede că le-ai dobândit prin furt.” Cât ai clipi din ochi cei doi se atacau cu furie. Spadele lor se încrucișau umplând văzduhul de larmă. Zebrino dibaci și sprinten, a reușit o vreme să scape de loviturile Durindanei, dar în cele din urmă s-a ales cu o rană
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]