25,534 matches
-
naște remușcarea; cât despre alte persoane, acestea nu pot acționa decât prin convingere, ceea ce exclude ideea unei forțe materiale sau chiar pe aceea a unei presiuni sociale violente. Este deci imposibilă aplicarea regulilor juridice asupra forului interior, căci ele sunt concepute pentru actele exteriorizate. Intoleranța În raport cu convingerile, cu sentimentele intime și cu intențiile pure, care este imposibil de sesizat la celălalt În complexitatea ei imediată, e cea mai nocivă dintre nedreptăți și a constituit una dintre greșelile cele mai dureroase și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
domenii, al dreptului și al moralei, și anume că orice obligație corespunde cu necesitate, dacă ea tinde să comporte un sens, unui drept având același obiect, la fel precum orice drept nu poate fi gândit decât prin obligația corespunzătoare; se concepe astfel o idee logică unitară, un raport Între doi termeni, pe care poate că ne-am permite să-1 denumim Într-un singur cuvânt „drept-obligație”. Totul este să se cadă de acord asupra a ceea ce se Înțelege În drept și În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
poate că ne-am permite să-1 denumim Într-un singur cuvânt „drept-obligație”. Totul este să se cadă de acord asupra a ceea ce se Înțelege În drept și În morală, prin ideea de persoană. Dacă o persoană trebuie Întotdeauna să fie concepută ca o realitate materială, așa cum se procedează cel mai adesea, sunt posibile orice fel de confuzii. Dar dacă ideea de persoană nu are nimic sensibil În domeniul nostru, dacă nu este decât un simplu subiect logic de atribuire, concluziile noastre
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
În drept și În morală, nu putem spune despre un om că este o persoană numai pentru că el este făcut din carne și oase, sau pentru că are o conștiință psihologică; În acest caz, chiar și animalele ar trebui să fie concepute, În mod necesar, ca persoane morale și juridice, ceea ce este absurd. Dacă ne considerăm persoane este pentru că ne atribuim drepturi și obligații; ideea de persoană se reduce astfel la un simplu subiect logic căruia i se atribuie, ca la un
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
numește ficțiune, li se atribuie, ca unui centru juridic de convergență, obligații și drepturi. Ceea ce este adevărat În aceste câteva cazuri trebuie, de asemenea, să fie adevărat pentru orice persoană În general, fiind vorba de o ființă umană, atât timp cât este concepută ca persoană În drept și În morală, căci ideea de persoană nu-și poate schimba esența În funcție de circumstanțe, de la un caz la altul. Să examinăm deci corespondența reciprocă a ideilor de drept și de obligații, În primul rând În drept
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
la respectul și simpatia altuia; se afirmă că sentimentele unei persoane În raport cu alta sunt contrare moralei; rezultă astfel că cineva poate avea dreptul la un asemenea comportament din partea altuia, fie el interior și, În consecință, pur moral. Ar fi de neconceput ca un nefericit să poată pretinde din punct de vedere juridic, mila noastră, dar acest nefericit poate desigur să aibă un drept moral la această milă. Rămâne de analizat cazul obligațiilor morale față de noi Înșine, caz care este cu siguranță
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ajungem la ideea pură a unei dedublări a persoanei care gândește, ceea ce este evident contrar obișnuințelor noastre. Dar logica ne-a Învățat de mult timp observa Mircea Djuvara să cunoaștem această operație căci știm că pentru această știință, se poate concepe drept subiect logic al propriei gândiri un subiect diferit de cel care acționează, ca și În limbajul comun. Chiar s-a ajuns uneori să se exprime această diferență atât de fină, ca de exemplu, În limba franceză prin distincția care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
fapt, o obiectivare logică posibilă a eului În raport cu propria sa activitate percepută interior: noi judecăm propriile noastre acțiuni, ca și cum ele erau acțiunile altuia și le judecăm moral, raportându se la propria noastră persoană ca și cum ea ar fi străină. Fiecare se concepe atunci detașat de activitatea sa, ca un subiect logic pur căruia i se opune acest alt eu care este subiect ce acționează. „Eul se contrapune eului”, ca În orice judecată de valoare rațională făcută În general asupra unei activități reale
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
cuvinte, ale normei juridice, sunt bilateralitatea, generalitatea, imperativitatea și coercibilitatea, spune G. del Vecchio. Bilateralitatea a fost explicată mai sus, fiind vorba despre deosebirea dintre drept și morală. Al doilea caracter, generalitatea, nu e numaidecât esențial; de fapt, se poate concepe o normă juridică stabilită pentru un anumit raport individual determinat. Dar aceasta se Întâlnește numai În cazuri excepționale. De regulă, și conform naturii sale proprii, norma juridică e generală, adică procedează prin abstracție la fixarea tipurilor. Cu alte cuvinte, ea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de știință independentă, este necesar a se vedea dacă există o conștiință etică cu valoare obiectivă, conștiință ireductibilă prin natura ei la realitățile psihice și sociale care o exprimă. Este vorba a se ști, dacă mintea noastră poate Într-adevăr concepe adevăruri etice, adică activități „obligatorii” pentru noi, permise sau interzise, sau dacă, atunci când gândim că putem fi „obligați” la ceva, această idee nu ar fi decât exclusiv un reflex necesar fără Înțeles propriu al unor fenomene sociale care lucrează asupra
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
cercetarea noastră are ca obiect numai legătura de determinare a realităților Între ele, adică relațiile lor cauzale. Printre obiectele posibile de gândire sunt Însă și obligațiunile ce ne atribuim nouă sau altora referitor la numite activități ale noastre. Obligațiile sunt concepute prin natura lor ca violabile și ele ne apar numai ca prescripțiuni ce Înțelegem că trebuie să fie respectate În activitatea noastră reală, indiferent de faptul că ele sunt sau nu efectiv respectate: ele nu sunt expresia unei necesități cauzale
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
sau cronologic, ci În semnificația filosofică ce le este proprie”. Giorgio del Vecchio subliniază faptul că numai acceptând strict, ferm, aceste concepte, se poate pătrunde, și Înțelege, Înțelesul propriu, adevărat, al „teoriei seculare a Contractului social”, cel mai adesea inexact conceput și exprimat de Înșiși apărătorii săi, ca și de numeroșii săi adversari”. Improprie este mai ales - deși justificată prin sărăcia limbajului - folosirea cuvântului contract, care nu semnifică, aici, un consimțământ dat Într un timp și asupra unui obiect particular oricare
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
stabili o ordine economică, care, În acest domeniu, de asemenea, favorizează libera inițiativă individuală și protejează proprietatea, ca fiind o naturală și legitimă exteriorizare a persoanei. Dreptul de proprietate nu este nelimitat - arată del Vecchio - și nu ar putea fi conceput, după vechea formulă, ca un jus utendi et abutendi. Limitele acestui drept decurg rațional din scopul dreptului În general, care este esențialmente social și trebuie să armonizeze posibilitățile fiecăruia cu cerințele binelui comun. De asemenea, dreptul la muncă - insistă exegetul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
anumite limite, determinările și acordurile dintre voințele individuale tind să constituie, să modifice sau să dizolve legături juridice, adică trebuie să aibă «forța legii»”. Giorgio del Vecchio rezumă această idee fundamentală a filosofiei sale, observând că nu s ar putea concepe, rațional și nici nu ar putea realmente să existe, „o organizație juridică În care toate determinările obligatorii și imperative, să trebuiască totdeauna să fie formulate concret de către organele de Stat. Pentru a viețui, aceasta are nevoie de concursul activ și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
a comanda, iar pe de alta, o datorie de a se supune”. Antagonismul primar dintre puterea Statului și Individul, considerat ca cetățean, nu poate să fie eliminat, chiar când o viziune mai profundă a problemei va permite de a fi concepută, Într-o altă manieră, și chiar redusă, Într-un anumit sens la „unitatea celor doi termeni ai raportului dintre Stat și Individ”. Nu trebuie (și nu se poate, de altfel) absolutizat nici unul din termenii acestui raport. Cei care au exagerat
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
realizează În orice individ uman, dar care nu se epuizează În el; această distincție trebuie să fie și locul armonizării dintre Stat și Individ, susține filosoful. Numai pe această bază a unității dintre pluralul subiecților și unicitatea Statului se poate concepe idealul de Stat adică al Statului subordonat Rațiunii, Statul Dreptății (Justiției). Filosofia neokantiană a lui Giorgio del Vecchio se dezvăluie, În esență, În ideea că o aceeași raționalitate se află, coincide, În Individ și Stat. „Individul, ca ființă rațională, are
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
concept kantian se exprimă prin formula „Stat de Drept” (În opoziție cu aceea a tipului anterior „Stat Providență” sau „Stat de poliție”). De individualismul lui Kant, se apropie acela al lui Spencer, care Însă, va merge mai departe, ajungând să conceapă Statul ca un rău necesar, care trebuie deci să fie conținut În limitele cele mai restrânse posibile (a se vedea Herbert Spencer, Omul contra Statului). După opinia lui Spencer, Istoria ne va arăta emanciparea progresivă a individului față de Stat. Tendințe
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
sânge și în creier, spune uneori și adevăruri, ce-i drept, usturătoare, dar pentru care nu manifestă nici o reticență. - Cum așa? - Uite-așa! Îmi zice, fără menajamente, că s-a săturat de mine, că am ajuns o mumie, că nu concepe să aibă o asemenea soție, și bea și cheltuiește banii cu parapantele. Singurul meu noroc e că mama mea e încă tare la cei 71 de ani ai ei și are grijă de fetiță; altfel, îți dai seama? - Biata de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
toată splendoarea ei multiflorară, a simțit forța telurică a acestei planete mirifice, s-a uimit de bogăția și diversitatea florei și faunei și mai ales a încercat să înțeleagă anomalii - aceste făpturi, abjecte sau sublime, pe care Creatorul le-a conceput într-o clipă de genială inspirație. Mesajul cărții trebuie căutat dincolo de evenimente tragice, comice sau grotești, dincolo de personaje normale sau sucite, și, până la urmă, dincolo de cuvinte. Lumea lui Slavic este o lume concomitent reală și ficțională, dură și suavă, clocotitoare
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
lor, sub neliniștea și presiunea unui trecut prea încărcat de glorie, încât se părea că la umbra acestuia nu înflorește decât epigonismul. Imitând forma în detrimentul conținutului, neuitând obscurul cod ideatic-cultural-filozofic, în absența căruia poezia persană clasică nici nu poate fi concepută, epigonii n-au putut să-i egaleze pe marii creatori de imaginar poetic, dar nici să se îndepărteze de modelele consacrate. Între literatura clasică persană și literatura modernă iraniană (începutul secolului al XX-lea) e o prăpastie imensă. Nevoia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și, printre ei, apăreau case cenușii, în formă de triunghi sau prismă, cu ferestre mici, sumbre, lipsite de geamuri. Păreau mai degrabă ochii tulburați ai cuiva care delirează. Nu știu ce particularitate aveau pereții, dar îți semănau frig în inimă. Era de neconceput ca o ființă vie să fi locuit vreodată aici. Să fi fost oare locuințe construite pentru umbra creaturilor celeste? Vizitiul alesese fără îndoială un itinerar insolit sau un drum ocolit. În astfel de locuri, doar trunchiuri retezate și arbori diformi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
încercat aceleași nenorociri puerile, viața, de la un capăt la altul, este altceva decât o poveste de adormit de-a-n-picioarelea? Ceea ce scriu nu e propria mea poveste? Poveștile sunt o cale de retragere, deschisă bietelor dorințe pe care fiecare narator le-a conceput în îngustimea mentalității sale ereditare și pe care nu le-a putut satisface. Ah! Să dorm în pace ca în vremea inocenței mele copilărești! Somn liniștit, pe care nimic nu l-ar putea tulbura. Când mă trezeam, aveam obrajii stacojii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pedeapsă sau responsabilitate. Deja sus, soarele ardea. Am pătruns într-un labirint de străduțe pustii, mărginite de case cenușii care atingeau ciudate forme geometrice: cubice, prismatice și conice: erau străpunse de lucarne joase și întunecate, șubrede, părăsite, provizorii. Era de neconceput ca o ființă vie să fi locuit vreodată în ele. Ca o lamă de aur, soarele reteza umbra pereților, străzile se alungeau între vechile ziduri albe. Totul era liniștit și mut, ca și când elementele respectaseră legea sacră și alinătoare a liniștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
am început să merg spre casă, fără să văd pe nimeni și nimic. Aveam impresia că rătăceam printr-un oraș necunoscut. În jurul meu, case stranii, diforme, cu diferite forme geometrice erau străpunse de lucarne negre și păreau părăsite. Era de neconceput ca vreo ființă vie să fi locuit cândva în ele. Pereții lor albi răspândeau o lumină morbidă și, lucru bizar, incredibil, de fiecare dată când mă opream în dreptul unuia dintre acești pereți, lumina lunii placa pe suprafața lui umbra mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
întindeam gura, îmi umflam obrajii, îmi ridicam barba și o fragmentam în două părți pe care le răsuceam; mă strâmbam. La ce expresii grotești se pretau trăsăturile mele! Puteam astfel să văd clar toate fantomele, toate fețele ridicole, oribile, de neconceput, care se ascundeau în străfundurile mele. Îmi cunoșteam bine toate schimonoselile; le simțeam în carnea mea, fără să încetez totuși să le găsesc rizibile. Erau în mine, erau ale mele. Aceste măști ale fricii, crimei, comediei se substituiau unele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]