2,276 matches
-
și de mișcarea hippy sau de asasinatul ritual în California. Astăzi încă sunt folosite în cartomanție și sofrologie. Conform Cabalei, tarotul corespunde literelor alfabetului ebraic și povestește ritul inițiatic al tânărului, reprezentat de Iluzionist, în timp ce Lumea este dobândirea adevărului, unitatea contrariilor, armonia, creația ordinii din Haos. Binomul ordine/haos este tema de bază și în lumea poetică a lui Italo Calvino, inclusiv în acest roman în două părți Castelul destinelor încrucișate / Taverna destinelor încrucișate (Editura Polirom, 2002, 164 p., traducere de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
pe care-l cunoscuse și-i depistase imensa patimă megalomană, fanatismul, cruzimea și obsesiile demne de marii dictatori moderni. Jean Ange, cititor al marilor erudiți ai veacului al XV-lea, discipol al artei lor antiscolastice, adept al revoluționarei științe a contrariilor care nu se exclud aprioric (nominalismul și realismul coexistă) veștejește crunt fanatismul religios, atât cel al ascetului Ghenadios, cât și al Fraților Liberului Cuget, în ciuda faptului că aceștia îl ajutaseră odinioară să evadeze din închisoare. Are parte de o experiență
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
În speță al arhetipului copilului. Există cîteva idei În acest studiu care pot aduce dovezi În sprijinul demonstrației noastre că pajul, are În economia imaginarului acestei poeme un bine definit rol de “tămăduitor”, de thaumaturg, de mediator, de unificator al contrariilor. Ambele tipuri au În comun nașterea miraculoasă și primele destine ale copilăriei, abandonul și pericolul reprezentat de urmăritori”. Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. Cătălin, pajul-infans are toate aceste calități. El este “un simbol unificator pentru că tuturor acestor simboluri le revine
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
literare", "Luceafărul", "România literară" etc. Traduce Mihai Eminescu, Selected Works of Ion Creangă and Mihai Eminescu (1991) și Matilda Cugler Poni, An Anthology of Romanian Poets (1994). Postum i se publică și cartea de critică "Farmec dureros". Poetica eminesciană a contrariilor (Editura "Cronica", Iași, 2002). Deține câteva premii la concursuri și festivaluri de poezie: "V. Alecsandri" (1985), "Nicolae Labiș" (1987) ș.a. Frazele conclusive ale studiului "Farmec dureros". Poetica eminesciană a contrariilor (ediție îngrijită și prefață de Florin Faifer, postfață de Dumitru
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
publică și cartea de critică "Farmec dureros". Poetica eminesciană a contrariilor (Editura "Cronica", Iași, 2002). Deține câteva premii la concursuri și festivaluri de poezie: "V. Alecsandri" (1985), "Nicolae Labiș" (1987) ș.a. Frazele conclusive ale studiului "Farmec dureros". Poetica eminesciană a contrariilor (ediție îngrijită și prefață de Florin Faifer, postfață de Dumitru Irimia, Iași, 2002), la origine teza de doctorat a Irinei Andone, își pot dovedi utilitatea și în relevarea resorturilor de adâncime ale creației sale poetice. "Creatorul descris până aici, conchide
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
figurează aceleași neliniști, aceleași tensiuni ale inadecvării la un real desprins din matca esențialului. La fel ca în cazul marelui său model, poetica acestui suav-întunecat Mângâios (Iași, Editura Institutul European, 1996) este apoi datoare unei porniri (controlate) de conjugare a contrariilor. Textele din carte se refuză din acest motiv interpretării univoce, apelând adesea la formele discursive cele mai diverse ca melos și construcție. Ele polarizează sensurile experienței, figurează "lucrurile și întâmplările lumii" interioare în anumite construcții disjunctive și asocieri inedite, chiar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a le depăși, sau măcar încearcă să o facă. Dominate, fără excepție, de o dialectică a căutării și dezvăluirii, poemele din aceste cărți sunt scrise sub formă de exerciții autoscopice, în care tentația revelării de sine în amestecul obișnuit de contrarii se conjugă cu meditația asupra rosturilor adânci ale firii. În Alt fel de anabasis, Poarta, La marginea din La descălecatul prezentului sau învățăturile străinului către fiul său pe care l-a vândut, regula după care poți uita, absurd, de pe când
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
eșafod, coroană (iar "peste coroană se vor găsi mulți care să scuipe"!), "îmbeznate lințolii" ș.a. Ardența totală a sacrificatului de voie apare justificată de faptul că poezia înseamnă disciplinarea haosului lumii ("poezia e haosul condamnat la visare" Weekend secret), conjugarea contrariilor într-o simbioză fericită ("Acolo departe în cărți/ ți-i negru seninul" Șapte septastihuri pentru bibliotecile fântâni), dar și, de ce nu, cel mai bun teren de exercitare a dreptului de a sfida normalitatea existențială ("Jupuiam lacrimi de serafimi. Eram încet
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sotto voce "că sunt acel biet cățel/ dând târcoale copacului vast al cunoașterii". În fapt, la fel cum în universul care i se revelează sunt inscripționate semnele unei fertile coincidentia oppositorum, codul atitudinal al acestui vizionar însumează o serie de contrarii (umilință și orgoliu suprem, naturalețe și emfază, austeritate și ostentație ori, în termenii poetului: "bunul scut al durerii", "durere grațioasă") care așază adesea poezia lui Dan Laurențiu sub semnul oximoronului, văzut ca figură totalizantă. Aceleași complicații structurale sunt ilustrate în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
rubificatio). Adică, pentru neinițiații în tainele ezoterice: reducerea individului la stadiul primar al materiei, calcinarea (operație având drept corespondent cromatic negrul), urmată de putrefacție; purificarea subiectului, dizolvarea lui până la ființa universală (reprezentată de culoarea albă); distilarea urmată de conjugare, coexistența contrariilor (simbolizată de culoarea roșie), în fine, sublimarea, plenitudinea ființei, devenită căldură și lumină pură (operația ultimă, având drept analogon soarele, așadar culoarea aurului). Alambicata permutare a elementelor structurale interne este uneori oglindită și în cuprinsul cărților sale, acest element peritextual
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
2004), Premiul pentru poezie al Festivalului Internațional "Nichita Stănescu" (2010), Premiul pentru autor consacrat la Congresul Național de Poezie (2011). Regimul eului "seismograf" propriu cărților lui Lucian Vasiliu este situat în permanență sub semnul contrarietății, al paradoxului revelator, al uniunii contrariilor într-un tot miraculos sau măcar bine ordonat. Urmărind ofertele sale de lumi poetice, de la Mona-Monada (Editura Junimea, Iași, 1981) și până la ultimele Lucianograme (Editura Axa, Botoșani, 1999), se poate astfel decela un soi de centripetism structural. Aceasta, în ciuda faptului
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
parte a mulțimii aplaudă./ O parte hulește./ O parte își înnoadă șireturile./ O parte fumează pur și simplu,/ O parte consemnează/ reacția părților// Mii milioane de păianjeni/ veghează / panorama". Aceasta e, fără nici o îndoială, înfățișarea unui univers al îngemănărilor de contrarii; pe orizontala exteriorității (largi) și pe verticala interiorității (profunde) totul îi apare, astfel, poetului ca un furnicar amețitor în care conviețuiesc, aici dizarmonic ori chiar haotic, oameni și câini, obiecte și păsări, sunete și culori; sub ochii de Argus ai
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Epistola I, I(olanda), III, Noi contingente sau Postludiu) se aglomerează în opul antologic Șobolanul Bosch (Editura Paralela 45, Pitești, 2006), dovedind, prin recurența procedeului de transfigurare, aceeași obsesie a dublării, a pervertirii în sens pozitiv, firește unui cotidian al contrariilor semnificative într-un fel de scenariu posibil al tramelor mitologice, resemantizate permanent de un "monadolog" prin definiție nostalgic al marilor mituri. Acesta îmi pare a fi obsesia subterană care alimentează poezia lui Lucian Vasiliu și nu ceea ce Marian Popa numea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
alchimistul/ îngenuncheat în inimă") justifică doar parțial estetismul sui generis al poetului ieșean, putând fi mai degrabă citite într-o cheie subversivă. În orice caz, lumea poetică a lui Lucian Vasiliu pare a se construi conform aceluiași principiu al însumării contrariilor. Apare, transparent formulată, însăși ideea unei androginii originare, mereu reiterată în formele cosmice și adesea reflectată în atitudinile mentale proprii interiorității auctoriale. Conștiința acesteia perpetuează, în textele dintre cele mai diverse, schema unui veritabil joc între extremele atitudinale, extins și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de persoana ușuratica și capricioasa. Spiritul de revoltă al Parizianului explică incitația permanentă a noului. Iar explicația acestui caracter este de ordin geografic și istoric: locuitor al unui oraș deschis tuturor influentelor, parizianul are mai multe fete. Această unitate a contrariilor constituie oximoronul, figură cea mai marcanta care caracterizează Pariziana. Totul se activeaza când se acumulează contradicțiile. Pariziana este ireductibila la o imagine tradițională, ea se plasează sub semnul unei ambivalente absolute, "sous șes aspects variés" [Uzanne, 1910, p.448]: tandra
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
pût imaginer (...) Elle restait multiple, puérile et profonde" [Zola, Son Excellence Eugène Rougon, p.80, 275]. Această metaforizare permanentă a personajelor face posibilă pendularea lor între lumea mitică și cea reală 131. Personalitatea Parizienei este un spațiu misterios al coincidentei contrariilor, care acționează potrivit logicii și dinamicii mitologice, al convertirii continue a unui conținut în opusul său132. O formulă uzitata a Parizienei la modă este, de exemplu, paradoxul îngemănării înțelepciunii cu o faima rea: "elle est cependant une femme à la
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
este o "intersecție" de ambiguități, este locul de predilecție al problemelor secolului. Femeia pariziana face posibil, în plan de ficțiune, ceea ce secolul (istoric, social, economic, uman) exclude în realitate. Nu este ea oare, mai întâi de toate, ființa prin care contrariile devin "co-posibile"? Ea ne apare succesiv că idolatrizare și umilință, viciu și virtute, utilitate și gratuitate, erotism și pragmatism, dominată și dominantă, activă și pasivă, purtătoare de valori de civilizație și natura primitivă, rezervă de angelic și demonic. Toate acestea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
în ființă noastră codificat rolul de actor, după cum lumea poartă în ea codul genetic al teatralității și își joacă în mod predeterminat propriul spectacol. (...) Lumea că teatru e o viziune care se nutrește din dualitatea existenței, din jocul dialectic al contrariilor și discrepanta dintre evidență și aparentă ce se traduce în discrepanta dintre semn și sens" [Cimpoi, 2003, p.244, 257, subl.n.]. Atunci cand eroul îmbracă o mască, el devine dramatic. Acest erou se gaseste, cum observa M.Epstein [1988, p.
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
trecutului, moarte ere și prezentului cea prezenta în zvâcnet vie, precum și utilizarea motivului veșniciei indică dorința poetului de a transcende limitele curgerii clipelor și de a dobândi o viziune totalizatoare asupra timpului și spațiului. Naufragiul leopardian, rod al anulării unor contrarii (momente opuse de pe axa curgerii clipelor, contrastul dintre sunet și tăcere) constituie o experiență al carei punct culminant este odihnirea ființei în portul atemporalității. Starea de armonie este rodul abandonului și e posibil că autorul ermetic să fi preluat această
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
finalmente la dezvoltarea sistemului, la creșterea capacității sale autoreglatorii, la o mai bună eficacitate pe unitate de timp și de spațiu. Orice sistem economic e caracterizat prin set specific de interese, mize și implicații pe multiple planuri. Din dialectica acestor contrarii se naște o ordine economică specifică, care este o formă de capital, cu reguli specifice pe care cei implicați le cunosc și le respectă. Relațiile stabilite sunt în primul rînd relații de putere, cu dinamica lor deosebită, deci inegalitățile sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
în Bhagavad-gită, Upanișade și Mănava-dharma-săstra (Legile lui Manu). Bhagavad-gită, deși face parte din Mahăbhărata (cartea a VI-a, capitolele 25-42), se prezintă ca un poem distinct. Este vorba despre un amplu poem filosofic, sinteză a spiritualității indiene care prilejuiește întâlnirea contrariilor, în sensul unor teze diferite (Munteanu: 1997, 21). Filosofia Bhagavad-gitei reflectă frământările mentalității indiene în etapa de trecere de la vechiul brahmănism, bazat pe ritualismul abstract al textelor vedice, la flexibilitatea noului brahmănism. 13. Precum cel întrupat în acest [trup] trece
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în somn. Silaba sacră închide la un loc trecut, prezent și viitor, precum și tot ce există dincolo de ele. Lumea manifestată și Absolutul nemanifestat coexistă în ea (dualitatea despre care vorbea poemul indic, explicată de Sergiu Al-George în sensul de opoziția contrariilor). Litera "a" reprezintă starea de trezie, "u" cea de vis, iar "m" cea de somn adânc. Silaba întreagă desemnează starea de transcendență, în care sufletul individual îl cunoaște pe cel universal (Bhose: 2010 b, 34 et passim). 4. Pământul, Apa
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sistem ontologic imuabil. Filozofia sa grefată pe cultul regulilor, ierarhiilor și autoritarismului acceptă necesitatea drept axis mundi, umanitatea avînd obligația să-și organizeze istoria după principiile ei. Spuneam că, tematic vorbind, asemenea lui Bartleby, Benito Cereno este o alegorie despre contrariile absolute, care sfîrșesc prin a se combina. În Bartleby, învinsul (copistul) și învingătorul (avocatul) ajung să fie indistincți la analiza detaliată. Aici, stăpînul și sclavul, chiar după modelul interpretării hegeliane (nu demonstra oare Hegel, în Fenomenologia spiritului, că, prin dezvoltarea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
formă a expresivității stilistice, transformându-se într-o scriitură a demetaforizării. Primele volume stau sub semnul metaforei, ultimele sub semnul absenței acesteia. De altfel, încă de la început, metafora vieții se confundă în permanență cu metafora morții, acest permanent joc al contrariilor, nefăcând altceva decât să releve polaritatea interioară a ființei autoarei: "Coexistența continuă a inocenței cu lascivitatea, a bucuriei de a trăi cu dezgustul, nu fac altceva decât să prelungească corpul fizic, în cel textual, primul înlocuindu-l pe al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sau mirosul de prune urcând spre alcool, autoarea le transpune într-un cadru vrăjit, în care fericirea se confundă cu o plutire în raza de miere prăfoasă, foșnind într-o livadă: "Teluricul și spiritualul se împletesc, într-un dans al contrariilor, ce se resping și se atrag, rând pe rând. Tabloul naturii pare să se situeze, într-un registru temporal diferit de cel al omului. El cunoaște ipostaza veșniciei, în timp ce trecerea, ca durată, este specifică ființei umane"120: "De ce nu ne-
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]