3,263 matches
-
adormi epuizate într-o poziție incomodă, cu lampa uitată aprinsă, mângâind în visele lor obscene trupul celui care poate, în fascicolul următor, va bate și la ușa singurătății lor. Respirația lor sacadată de dorințe nepermise le va înflori pe buzele crăpate într-un murmur abia perceptibil: Fi-lip, Fi-lip,... Carol se întinse pe patul de fier, care scârțâi sub greutatea lui. își acoperi ochii cu mâna, ferindu-i de lumină, lăsând să se înțeleagă că discuția s-a încheiat și că nu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
graf înconjurat de abur gălbiu, petrecându-și zilele domol și mulțumit, dar zadarnic, ca o albină înecată în propria-i miere. Capitolul IV CÂND PĂRĂSI CASTELUL, îNTUNERICUL ardea și praful încins îi intra pe sub pleoape. Pământul, ca un ciudat mozaic crăpat de atâta uscăciune, părea o lighioană rănită și însetată ce-și linge sângele închegat. Pe marginea uliței, ciulini uscați, mari cât pumnul, îi agățau hainele. Ieși la drumul mare. Strident, clopotele făcură să vibreze văzduhul dogoritor. în jurul bisericii era adunat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Că de când le ai încuiat, lacurile au secat,/ Câmpul s-a uscat, vitele-au zbierat,/ Pâinea s-a pălit, lumea s-a-ntristat,/ Noi la tine ne-am rugat, cu suflet curat/ Cu inima bună, Domnul s-aibă milă!" Se crăpa de ziuă. Ceremonia era pe sfârșite. Peste trei zile aveau să dezgroape fetișul. "A murit Tata Soarelui; a înviat Muma Ploii". Bătrânul părăsi mulțimea, pornind de-a lungul râului la vale, însoțind icoanele luminoase. Părea că procesiunea continuă. Sfinți cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cerul. Vitele se zbăteau și mugeau îngrozite în obor, târgoveții viermuiau să-și scape marfa cumpărată sau rămasă nevândută, urlând între timp după soațe și copii. Cai înhămați alergau bezmetici cu chervane în flăcări, pârjolind holdele din jur. Urmau să crape într-un târziu, cu crupele arse, cu botul în spume și ochii împietriți de groază. Focul ca o materializare termică a energiei trepidante la care Bătrânul și călugărul fuseseră martori mistuia și purifica acum iarmarocul. Ziua era pe sfârșite și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
atacau stânele, îi prindea cu mâna goală, le lega strâns botul, o falcă de alta cu nojițe, le prindea apoi pe bot inima mustindă și sângerândă a unei oi masacrate și le dădea drumul slobozi să turbeze și apoi să crape de foame sau sfâșiați de lupi. Nimeni n-a știut bine cum arăta, căci întotdeauna când tâlhărea se deghiza, luând cu ușurință orice înfățișare, chiar și de fătucă tânără sau de bătrân decrepit. Se spune că uneori se făcea chiar
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
zi era silit să înghită hrana gătită din carnea ortacilor. Era străjuit zi și noapte de caraule, în schimburi de câte opt ceasuri. Din gâtlejul lui zbucneau hohote lugrube de râs, care făceau țiglele să cadă și tencuiala caselor să crape și să se desprindă de pe pereți. Pe zi ce trecea, excrementele se adunau în butoi, făcând viermi albi care se înmulțeau, ronțăind, descompunând și putrezind ciolanele și carnea tâlharului, transformând totul într-o materie scârnavă și puturoasă de hoit. Hohotele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pe un obraz să întoarcă și celălalt obraz, să lingă cu deferență unde l-a scuipat străinul, să dea Cezarului ce-i a Cezarului, adică banii câștigați cu sudoare, și să bată mătănii în fața bunului Dumnezeu până li s-o crăpa naibii ori fruntea, ori dușumeaua casei, îndobitocindu-se atât de tare încât să devină o turmă anonimă, ușor de muls și de condus. Unde dracu’ este comunismul în poliloghiile acestea, muritor profan, mă dau bătut și-mi umblă mintea numai
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană, susține H. R. Patapievici, președintele Institutului Cultural Roman. (Citatul este reprodus din Revista ROST nr. 24/2005). Au trimis ghiulele otrăvite către marele poet al neamului românesc și Nicolaie Manolescu, criticul care crăpând de invidie că nu este socotit criticul numărul 1 al literaturii românești și-o fi zis că numai „dărâmând pe cineva mare” poate să urce el, așa că a pus tunurile pe Eminescu socotindu-l un antisemit (?!?) ce trebuie scos din
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
stejari și după ce în sfârșit să mă fi tâmpit suficient, să ies ca să proclam sus și tare, că noua orânduire postdecembristă, este cea mai bună și cea mai dreaptă dintre orânduiri, în care merită să trăiască, și mai ales să crape dracului odată, românul. Am renunțat la acest gând că de când cu iarna asta bogată în zăpadă, în acel codru doar lupii își fac politica lor și eu ca tip înzestrat cu bun simț și cu cei șapte ani de acasă
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
abia ne întorseserăm pe pământurile noastre de pe Rin, când ne-au atacat hunii lui. — Nu avem dovezi că el ni i-a trimis pe cap. — Povești! Au făcut treaba asta din ordinul lui, fii sigur! Iar acum ar trebui să crăpăm pentru el? Asta vreți? Și, pe urmă, dacă refuzăm să-l ajutăm, ce-o să mai poată face împotriva noastră? Fără huni, care acum li s-au întors împotrivă, nu are, de fapt, o armată. Și, ca să spun până la capăt, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
epuizare în urma blestemaților ăștia: pe jos, în care, pe spinarea catârului. Și pentru ele - arătă cu capul spre celelalte femei - a fost tot cam așa, iar mâine va fi ca ieri și tot așa până când o să le ucidă sau o să crape singure, ca animalele, de oboseală. De aceea, dacă nu vrei ca ăștia să se sature de tine și să te ucidă, caută să-ți revii repede, fiindcă, după cum văd eu lucrurile, în vreo două zile va trebui să te pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iar, pe de altă parte, aceștia nu l-ar fi ascultat pe el. în realitate, ideea de a-i avea pe bagauzi în spate nu-i liniștea nicidecum pe soldați și încă și mai puțin pe ofițerii lor. Pe când se crăpa de ziuă, încercase să stea de vorbă cu ei, dar fusese tratat cu superioritate și i se ordonase să-și țină „zdrențăroșii“ cât se poate de departe de legionari. Nu-i mai rămânea de făcut decât un singur lucru. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vorba de... - nu-și putea imagina ce. Trebuie să fi adormit cu acest gând în minte. Când se trezi, era încă întuneric, dar nu luase nici o decizie. Va încerca. Nu simțea nimic deosebit, nici o putere, dar va încerca. Când se crăpă de ziuă, Jefferson Dayles se sculă și privi găvanele ochilor de pe fața sa ca o mască, reflectată în fereastra motelului din Mountainside. Urma așteptarea, își spuse el. Tot ceea ce putuse să facă, făcuse. Ordinele, planificarea amănunțită, detaliile pentru a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
adormi epuizate într-o poziție incomodă, cu lampa uitată aprinsă, mângâind în visele lor obscene trupul celui care poate, în fascicolul următor, va bate și la ușa singurătății lor. Respirația lor sacadată de dorințe nepermise le va înflori pe buzele crăpate într-un murmur abia perceptibil: Fi-lip, Fi-lip,... Carol se întinse pe patul de fier, care scârțâi sub greutatea lui. își acoperi ochii cu mâna, ferindu-i de lumină, lăsând să se înțeleagă că discuția s-a încheiat și că nu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
graf înconjurat de abur gălbiu, petrecându-și zilele domol și mulțumit, dar zadarnic, ca o albină înecată în propria-i miere. Capitolul IV CÂND PĂRĂSI CASTELUL, îNTUNERICUL ardea și praful încins îi intra pe sub pleoape. Pământul, ca un ciudat mozaic crăpat de atâta uscăciune, părea o lighioană rănită și însetată ce-și linge sângele închegat. Pe marginea uliței, ciulini uscați, mari cât pumnul, îi agățau hainele. Ieși la drumul mare. Strident, clopotele făcură să vibreze văzduhul dogoritor. în jurul bisericii era adunat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Că de când le ai încuiat, lacurile au secat,/ Câmpul s-a uscat, vitele-au zbierat,/ Pâinea s-a pălit, lumea s-a-ntristat,/ Noi la tine ne-am rugat, cu suflet curat/ Cu inima bună, Domnul s-aibă milă!" Se crăpa de ziuă. Ceremonia era pe sfârșite. Peste trei zile aveau să dezgroape fetișul. "A murit Tata Soarelui; a înviat Muma Ploii". Bătrânul părăsi mulțimea, pornind de-a lungul râului la vale, însoțind icoanele luminoase. Părea că procesiunea continuă. Sfinți cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cerul. Vitele se zbăteau și mugeau îngrozite în obor, târgoveții viermuiau să-și scape marfa cumpărată sau rămasă nevândută, urlând între timp după soațe și copii. Cai înhămați alergau bezmetici cu chervane în flăcări, pârjolind holdele din jur. Urmau să crape într-un târziu, cu crupele arse, cu botul în spume și ochii împietriți de groază. Focul ca o materializare termică a energiei trepidante la care Bătrânul și călugărul fuseseră martori mistuia și purifica acum iarmarocul. Ziua era pe sfârșite și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
atacau stânele, îi prindea cu mâna goală, le lega strâns botul, o falcă de alta cu nojițe, le prindea apoi pe bot inima mustindă și sângerândă a unei oi masacrate și le dădea drumul slobozi să turbeze și apoi să crape de foame sau sfâșiați de lupi. Nimeni n-a știut bine cum arăta, căci întotdeauna când tâlhărea se deghiza, luând cu ușurință orice înfățișare, chiar și de fătucă tânără sau de bătrân decrepit. Se spune că uneori se făcea chiar
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
zi era silit să înghită hrana gătită din carnea ortacilor. Era străjuit zi și noapte de caraule, în schimburi de câte opt ceasuri. Din gâtlejul lui zbucneau hohote lugrube de râs, care făceau țiglele să cadă și tencuiala caselor să crape și să se desprindă de pe pereți. Pe zi ce trecea, excrementele se adunau în butoi, făcând viermi albi care se înmulțeau, ronțăind, descompunând și putrezind ciolanele și carnea tâlharului, transformând totul într-o materie scârnavă și puturoasă de hoit. Hohotele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pare normal să omit datarea fragmentelor. Ajunge să spun că au fost scrise cât Seymour a fost încartiruit la Fort Monmouth, la sfârșitul anului 1941 și începutul lui 1942, cu câteva luni înainte de fixarea datei nunții. „Era un ger de crăpau pietrele astă-seară la raport și vreo șase oameni din plutonul nostru au leșinat în timp ce fanfara cânta la nesfârșit Drapelul smălțuit de stele. Presupun că dacă ai o circulație normală, nu poți înțepeni în nefireasca poziție militară de drepți. Mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
formă de blasfemie. E o expresie trivială inventată de cler. Îmi pare rău de schița asta. N-am ascultat-o cum trebuie. Scuză-mă. Prima frază mi-a furat gândurile. „Henshaw s-a trezit în acea dimineață simțind că-i crapă capul de durere.“ Mă bizui pe tine să-i faci praf pe toți șarlatanii de Henshaw din povestire. Nu există Henshawi. O să vrei să mi-o mai citești o dată? Te rog, pune-te de acord cu puterea ta de judecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
ți-ai făcut de cap...“ „Aici timpul trece mai repede. Săptămânile și anii au altă măsură...“ „Dar cu muieri străine te mai Încurci?“ „Nu mă mai Încurc cu nimeni. Mi-e sete, Mașa, dă-mi să beau...“ „Bea până vei crăpa!“, se enerva Mașa aruncând cu carafa după el. Atunci fostul Își desprindea mâinile de pe gard și, cu cămașa albă pătată de vin roșu, se pierdea În zare, iar Mașa se trezea cu gura amară și tulburare În suflet. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
celor drepți... Vântul aducea cu el miros de baltă, de pământ reavăn, de bălegar răspândit pe câmp. Văzând-o că se trezește, petrecăreții tăcură și se ascunseră după tufișuri. Erau curioși să vadă cum va reacționa bătrâna. Începuse să se crape de ziuă. Luceafărul de dimineață strălucea singuratic deasupra cimitirului scufundat Într-o ceață ușoară, sinilie, ce se Împrăștia ridicându-se din albia sinuoasă a râului Moldova. Făcându-și semnul crucii, bătrâna Începu să murmure o rugăciune, crezând că venise sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
casa ei, ci erau trimise de o inimă haină, care semnase un pact cu forțele Întunericului. Unul ca Subotin ar fi trebuit să se perpelească mult și bine În flăcările Gheenei, dar uite că nu trecuseră nici șapte ani de când crăpase fierea În el și Dumnezeul Îl izbăvise de chin. De ce În locul său se scălămbăia În blestemata de cutie proțăpită În camera de oaspeți a surorii ei rădăuțene Mihailo Panidelnic, un om care nu făcuse nimănui vreun rău, ba pe deasupra reparase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
venit stabilizarea, au trebuit să care din șura unde adunau pentru iarnă fânul pentru vite două căruțe pline cu bancnote și Încă una Încărcată cu monezi. Atunci s-a petrecut În Brodina o stranie istorie. Când abia Începu să se crape de ziuă, prin sat, din poartă În poartă, se răspândise vorba că Subotin Își duce să-și ascundă comoara În Râpa Roșie, unde albeau oasele cailor morți În vremea secetei și unde erau Îngropate vitele secerate de molimă. Din căruțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]