3,021 matches
-
salonul rezervat meditativilor, se afla de câtva timp și un anume Braic sau omul-paie, care fusese cu chiu, cu vai smuls dintr-un stog de fân și adus la spital pentru investigații. Braic, un lungan de treizeci de ani, cu creștetul pleșuv și ochi negri ca tăciunii, obișnuia să stea la masă și să soarbă supa din farfurie nu folosindu-se de lingură, ci de un pai de plastic, pe care-l ținea tot timpul la Îndemână, inclusiv atunci când cineva, prefăcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pai, după care se evapora din piesaj... Stogul lua foc, arzând În vâlvătăi, Însă imediat se ițea din Întuneric o altă mînă, uneori apăreau și două sau chiar trei, care aruncau În grabă câte o găleată de apă rece În creștetul omului de paie Braic, transformat mai Întâi Într-un balot, apoi În stivă și apoi În acoperiș, reușind să stingă la timp focul ce tocmai ajungea la subsuori. Din pricina aceasta, omul-paie se alegea cu nenumărate cicatrici. Legat de toate aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Iisus, rugându-l să-i trimită În cale o fecioară curată, cu sâni mari și coapse line, pe care Oliver s-o poată „giugiuli”. Căci sosise și anotimpul dragostei și-al giugiulelii și trupul lui Oliver, din tălpi și până-n creștet, se umplu de flori. Iisus, care-i apăruse sub forma unui plop, cu trunchiul subțire ca un vârtej de fum coborât din Înălțimi nebănuite, a clătinat din cap și a zis: „Nu aceasta e menirea ta, Oliver. Tu nu crești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
luna plină ce fusese zugrăvită dincolo de geam, Oliver scotea câte un lătrat, prin care Încerca să-și arate compasiunea față de o ființă căzută În dizgrația tuturor forțelor Întunecate ce sălășluiesc În hăul cosmic aflat la distanță de o palmă deasupra creștetului său Împodobit acum cu o frumoasă creastă rozalie; ființă pe care masterandul Înc-o mai iubea... Studenții Îl găsiră a doua zi pe Oliver În această stare ambiguă, cu trupul căzut pradă unei muțenii absolute... Cu chiu, cu vai, Îndoindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
propria sa viață, masterandul reacționă pe loc, foindu-se pe scaun. Ramurile Încărcate de frunze și de flori foșniră neliniștit și aici, și dincolo de presupusul geam (după zodiacul chinezesc, Oliver era născut În Zodia Scorușului), iar penajul de pe piept și creștet căpătă o strălucire orbitoare. „Iată că totuși mișcă”, spuse profesorul, frecându-și mâinile de satisfacție. Practicanzii apludară. „Dar ce credeați?” vru să exclame Oliver, dar gâtlejul lui transformă vorbirea umană Într-un fel de cârâit, acompaniat de foșnetul de frunze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nebunie. Conchise Însă că singura cale de salvare e pocăința și acceptarea Învățăturii sfinților apostoli... Poate că apostolul Pavel greșise, pentru asta Oliver trebuia să se roage pentru el. „Crede și nu creceta”, Îl povățui Pahomie, făcând semnul crucii peste creștetul plecat al omului acoperit de pene și de frunze și Îngenuncheat, pe moment, cu oarecare smerenie În fața sa... Ascultându-l, masterandul se enervă. „Dacă n-ar fi fost Pavel, n-ar fi fost nici Marx, nici Lenin”, proferă el. „N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
auditoriul recitându-i versuri din Omar Khayam, Villon și Esenin. Poeziile Îi veneau În cap una după alta, fără ca Noimann să facă nici cel mai mic efort pentru a-și pune În mișcare gândirea. Era ca și cum ar fi stat cu creștetul gol sub un robinet din care ar fi picurat, În loc de apă, versuri. Uneori, În minte Îi venea o singură strofă, pe care Noimann era nevoit s-o repete până vedea negru În fața ochilor. Senzația era destul de ciudată. Repetând În gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se armonizau perfect, intrând În rezonanță cu fantoșele ce se acuplau, făcând mișcări din ce În ce mai iuți, pe pat. Urmărind transpusă scena, Mathilda Își lăsa cu tandrețe capul pe umărul lui Noimann și ofta adânc. Stomatologul, zâmbind galeș, Își apropia, la rîndu-i, creștetul de creștetul Mathildei și scotea, fără să-și dea seama, un oftat, după care aplauda din nou. Ceva Însă nu mergea În mariajul lor și faptul acesta Îi apropia și Îi Îndepărta În aceeași măsură... După ce paiațele Își epuizau numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
perfect, intrând În rezonanță cu fantoșele ce se acuplau, făcând mișcări din ce În ce mai iuți, pe pat. Urmărind transpusă scena, Mathilda Își lăsa cu tandrețe capul pe umărul lui Noimann și ofta adânc. Stomatologul, zâmbind galeș, Își apropia, la rîndu-i, creștetul de creștetul Mathildei și scotea, fără să-și dea seama, un oftat, după care aplauda din nou. Ceva Însă nu mergea În mariajul lor și faptul acesta Îi apropia și Îi Îndepărta În aceeași măsură... După ce paiațele Își epuizau numărul, revărsându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
oarecare adevăr și-n Satanovski”, conchise el după ce se liniști și se așeză la locul lui. Liniștea aceasta nu dură Însă prea mult și Oliver sări din nou de pe scaunul său, cuprins de același spasm. Părul i se zburli pe creștetul capului, luând forma unui coif Împodobit cu pene strălucitoare. Destinzându-se ca un arc, masterandul cântă același cucurigu, de data aceasta pe un ton mult mai puternic, astfel că o jumătate de terasă Își Întoarse capul În direcția În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Satanovski, „există foarte multe semne de Întrebare cu privire la izgonirea din Paradis. În ecuație apar două personaje, dar al treilea veghează În ceruri...” Oliver Îl aprobă și de data aceasta, urlând de trei ori. Frunzele de pe piept i se zburliră. Pe creștet Îi apăru o creastă de cocoș. „Credeți că șarpele era diavolul?” reuși să rupă tăcerea Noimann... „Eu cred că șarpele L-a umplut pe Dumnezeu de gelozie”, răspunse Satanovski. „Poate că Domnul a dorit femeia și bărbatul pentru sine. Egoismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
trebuia nimicit cu orice preț. În locul lui era mai bine să fie plantați copaci sau semănată iarbă. Oliver Își mângâie pietul acoperit de frunze aurii. Senzația era plăcută. Vântul Îi sufla din spate. Un roi de gâze se Învârteau În jurul creștetului său În chip de aură. Roșu, galben, verde: lumina semafoarelor Îi Împărțea trupul În trei cercuri. Trunchiul Îi era verde. Fața galbenă, creștetul roșu. De bucurie, masterandul Lawrence sări Într-un picior, intonând un cucurigu prelung cât toate zilele. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
frunze aurii. Senzația era plăcută. Vântul Îi sufla din spate. Un roi de gâze se Învârteau În jurul creștetului său În chip de aură. Roșu, galben, verde: lumina semafoarelor Îi Împărțea trupul În trei cercuri. Trunchiul Îi era verde. Fața galbenă, creștetul roșu. De bucurie, masterandul Lawrence sări Într-un picior, intonând un cucurigu prelung cât toate zilele. În curând, umanitatea va Îmbrăca o nouă haină. O nouă lumină va cădea din cer. Și tot din cer va veni un nou Mesia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Sub orice Înfățișare... De multe ori masternadul se Întrebase dacă arborii gândesc. I-a fost greu să ajungă la o concluzie finală. Dacă gândesc, cum, În ce mod, prin intermediul căror organe? Oamenii și animalele dispuneau de micul lor creier. Pe creștetul copacilor erau doar frunze. Oare frunzele gândeau? Oliver nu știa ce să-și răspundă. Rațiunea Îi spune că frunzele nu aveau capacitatea de-a gândi. Erau Însă Înzestrate cu simțire. Simțeau lumina și vântul care șuiera prin ele. Și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pe un maldăr de bagaje nu era Oliver, ci un necunoscut. De altfel, masterandul Lawrence, Întorcându-se În toiul nopții În salon, făcuse jurământul nemișcării. Picioarele Îi prinseseră rădăcini, Întinzându-se sub linoleum, ramurile Își desfăcuseră frunzișul În aer. Pe creștet, penele și creasta căpătaseră consistența pietrei dure. Oliver privea undeva În gol, cu un ochi ațintit Înăuntru și altul În afară, În el și dincolo de el. Nici un mușchi de pe fața sa nu tresărea. Și totuși, nemișcarea absolută era greu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pe un câmp plin de trandafiri, ale căror petale pâlpâiau În Întunericul nopții ca niște candele pe jumătate stinse, iar deasupra lui plutea o lună imensă, palidă ca moartea. Un vânt ușor adia peste traverse, stârnind murmure ciudate. Purtând pe creștet o coroniță de flori albe, regina-nopții, Noimann mergea pe mijlocul șinelor de cale ferată cu pași de somnambul. Vântul Îi flutura poalele hainei, răcorindu-i trupul asudat și obosit de arșița zilei. În mână ținea o cupă aurită, plină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
aruncat pe jos, sau Într-o flegmă, sau mai știu eu ce, Își spuse medicul. Cât privește nătărăul din viață, ei bine, În viața de apoi soarta Îi hărăzise o oareșicare fericire.... Piciorul i se lăfăie În praf, dar deasupra creștetului său se află un alt picior, care-i apasă mutra În țărână. Și nătărăul, În loc să se revolte, În loc să fie cuprins de indignare, străluminează de fericire, fără măcar să se uite dacă piciorul se termină cu un toc gros sau unul subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se termină cu un toc gros sau unul subțire. Nătărăul e fericit, pur si simplu fericit că cineva Îl calcă În picioare și mătură cu el podeaua, da, e fericit, pur și simplu fericit. Spre deosebire de alții, Noimann nu accepta pe creștetul său decât un singur toc, un toc cui, deasupra căruia izvorau două splendide picioare, ce se Înălțau până În tavan. „Lilith, Lilith, unde ești, Lilith?” Cărămizile zidite În serai cu zeci de Încoronate țeste erau deseori Încornorate. Noimann nu era singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
câinele Spinoza. Îl văzu aplecându-se și lepădându-și frunzele peste femeia-sicriu și peste femeia-uter, conversând cu omul de paie Braic sau stând țeapăn În mijlocul salonului, Înconjurat de asistenți. Era un Oliver Înalt, trist, cu ochii adânciți În sine. Pe creștetul său acoperit de penaj auriu, creasta de cocoș strălucea ca o aură. Trecând pe lângă el, Noimann se aștepta să audă un cârîit, un cucurigu lung (deja mijeau zorile) sau un scurt lătrat de câine, dar dinspre locul unde stătea masterandul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Franța, Spania și cele două mări. De pe această înălțime ei au coborât iar pe un drum anevoios, într-o vale adâncă. Din mijlocul acestei văi se ridica un munte singuratic, făcut din stâncă tare, cu povârnișuri repezi și lunecoase, în creștetul căruia se afla un castel înconjurat de un zid de aramă. Iată fortăreața în care vrăjitorul își ține prizonierii; ar trebui să ai aripi pentru ca să poți ajunge acolo; e lesne de înțeles pentru ce stăpânul acestui castel folosește un cal
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Brunello prin surprindere, l-a legat de un copac și i-a luat inelul pe care el îl purta pe deget. Strigătele și rugămințile perfidului sarazin au lăsat-o nemișcată. Apoi, ea s-a apropiat de stânca în a cărei creștet se înălța castelul, și, pentru a-l atrage pe vrăjitor în luptă, ea suflă în corn, adăugând la aceasta strigăte de provocare. Vrăjitorul nu întârzie să se arate, călare pe armăsarul înaripat. Bradamanta a încercat o mare uimire amestecată cu
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
sabia, când cu scutul. Rogero a rămas spectator căci nu-și putea îngădui să se amestece, deși un simțământ tainic îl îndemna să ia partea cavalerului. În cele din urmă, el a văzut cu mâhnire bâta grea căzând drept în creștetul cavalerului, care sub această lovitură s-a prăbușit la pământ și a rămas nemișcat. Dintr-un salt, uriașul a fost lângă el cu gând să-l trimită pe cealaltă lume și pentru aceasta i-a scos coiful. În clipa aceea
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
sabia, când cu scutul. Rogero a rămas spectator căci nu-și putea îngădui să se amestece, deși un simțământ tainic îl îndemna să ia partea cavalerului. În cele din urmă, el a văzut cu mâhnire bâta grea căzând drept în creștetul cavalerului, care sub această lovitură s-a prăbușit la pământ și a rămas nemișcat. Dintr-un salt, uriașul a fost lângă el cu gând să-l trimită pe cealaltă lume și pentru aceasta i-a scos coiful. În clipa aceea
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
brațele, coatele, antebrațele, articulațiile palmelor, palmele, degetele. Relaxăm pieptul, spatele, abdomenul și zona taliei. Relaxăm șoldurile, coapsele, genunchii, gambele, gleznele, tălpile și degetele de la picioare. Percepem, cum toate calitățile noastre pozitive, toate faptele bune făcute până în prezent, trezesc la viață creștetul capului nostru care devine luminos, inundat de o lumină alb strălucitoare. Conștientizăm gradul de activare a luminii, puritatea ei, în acord cu faptele și meritele noastre. Această lumină alb strălucitoare se revarsă valuri și ne inundă tot corpul cu sănătate
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]
-
Păstrăm un minut această stare de revărsare energetică și expansiune. Vizualizăm, percepem cum creșterul capului devine din ce în ce mai luminos, alb strălucitor. Pentru câteva secunde lumina ce până acum se revărsa în valuri, impregnând tot corpul, formează o sferă alb strălucitoare în creștetul capului, (corespunzătoare celui deal șaptelea centru energetic). Percepem cum această sferă devine din ce în ce mai mare, mai pură, mai strălucitoare. Simțim, vizualizăm cum densitatea și luminozitatea sferei crește din ce în ce mai mult. Permanent, tot mai multă lumină alb strălucitoare pătrunde în sferă. În această
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]