3,588 matches
-
1994). În bună măsură, chiar știința a produs această autocontestare a bazelor sale din ultimele secole. Începînd cu principiul incertitudinii enunțat de Heisenberg în 1920, conti-nuînd cu teoria dezordinii, a haosului, cu noile teorii morfogenetice sau "ale nimicului" din fi-zica cuantică, cu noile teorii ale sistemelor, citadela științei a fost invadată de forța centripetă a deconstructivismului și a impredictibilității. La fel în artă, în filosofie, în științele sociale. Asistăm la o schimbare de paradigmă. Cînd cosmosul este analizat cu rigoare, el
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Editura Junimea, Iași, 1985; Zodia nopții, Editura Cartea Românească, București, 1994; Piatră de încercare, Editura Junimea, Iași, 1995; De dragoste și moarte, Editura Helicon, Timișoara, 1996; Intrarea în apocalipsă (ediție bilingvă, română și franceză), Editura Cogito, 1997; Arta nostalgiei (poeme cuantice), Editura Cartea Românească, 1997; Întotdeauna ploaia spală eșafodul, Editura Axa, Botoșani, 1997; Clipa zboară c-un zâmbet ironic, Editura Dyonisos, Craiova, 1999; Dintr-o haltă părăsită, Editura Augusta, Timișoara, 2000; Pornind de la zero (antologie de versuri), Editura Cartea Românească, București
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Alain Boutot. Toate sunt abordări nonliniare ale sistemelor, înțelese ca rețele sferice de puncte de interes interrelaționate. Unii pretind chiar că aceste teorii ar constitui cea de-a treia mare revoluție în fizica ultimului secol, după teoria relativistă și cea cuantică. Astfel de teorii sunt tresăriri care încearcă să elimine dureroasa separare a spiritului de materie, propunînd o întoarcere la epoca de aur în care știința și filosofia nu erau antitetice. O teorie nouă, integrativă, trebuie să le considere din nou
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
și neoclasici, Kornai consideră că multe procese economice "se caracterizează prin caracterul discret al variabilelor și caracterul frînt, brusc, rupt al relațiilor". De aceea instrumentele matematice ale mecanicii newtoniene nu sunt aplicabile fenomenelor economice, care necesită mai curînd o viziune cuantică. Autorul vorbește în acest sens despre o "economie cuantică". După el, tentativele economiștilor de a optimiza procesele economice cu ajutorul variabilelor continue și al ecuațiilor diferențiale sunt sortite eșecului. Echilibrul și optimalitatea, obiective principale ale economiei clasice, ar reprezenta un mod
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
caracterizează prin caracterul discret al variabilelor și caracterul frînt, brusc, rupt al relațiilor". De aceea instrumentele matematice ale mecanicii newtoniene nu sunt aplicabile fenomenelor economice, care necesită mai curînd o viziune cuantică. Autorul vorbește în acest sens despre o "economie cuantică". După el, tentativele economiștilor de a optimiza procesele economice cu ajutorul variabilelor continue și al ecuațiilor diferențiale sunt sortite eșecului. Echilibrul și optimalitatea, obiective principale ale economiei clasice, ar reprezenta un mod îngust și unilateral de abordare a fenomenelor economice. Kornai
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
Astfel încît ea rămîne în continuare să fie creată. Și poate fi creată. Folosind teoriile existente referitoare la cîmpuri, corzi și particule, putem identifica elementul fundamental care le generează, fără să fie afectat de ele. Acest element fundamental este vidul cuantic sau "vidul perfect" (Lao Tzî), un ocean de energie și informație, este "punctul zero" despre care vorbea Charles Seife (în lucrarea Zero. Biografia unei idei periculoase, Humanitas, București, 2007). Legi cunoscute de-acum, legi bazate pe transferul și transformarea energiei
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
și informație, este "punctul zero" despre care vorbea Charles Seife (în lucrarea Zero. Biografia unei idei periculoase, Humanitas, București, 2007). Legi cunoscute de-acum, legi bazate pe transferul și transformarea energiei, descriu cum toate lucrurile existente sunt generate de vidul cuantic. Ele recunosc existența unui factor cauzal, care nu e nici materie, nici energie, ci e informație, factor real și obiectiv, care creează universuri și guvernează evoluția elementelor lor de bază în sisteme complexe. Informația aceasta nu este un artefact uman
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
nouă paradigmă. De fapt, conduc spre o realitate pe care marii mistici și înțelepți o cunoșteau încă din Antichitate, și anume, existența unui cîmp cosmic ce leagă totul la un nivel profund, un cîmp care conservă și transmite informația. Fizica cuantică îi recunoaște acum existența, ca o mare subtilă de energii fluctuante din care apare totul: atomi, galaxii, ființe și conștiințe. Acest cîmp armonic deține toată informația posibilă, el este memoria eternă a Universului. Potrivit filosofului William James, "suntem asemenea insulelor
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
a participa la o aceeași devenire, se impune tututror existențelor fizice, de la un capăt la celălalt al scării cosmice (Merleau-Ponty: 1978, 31). Teoriile cosmologiei deductive elaborate între 1930 și 1952 încercau tocmai să depășească problema scării temporale, încât maeștrii fizicii cuantice se întrebau dacă nu cumva "dificultățile de principiu întâmpinate simultan și independent de știința elementarului și de cea a întregului, de microfizică și de cosmologie, nu aveau aceeași origine și nu puteau fi rezolvate împreună" (Merleau-Ponty: 1978, 113). Dacă Universul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cale de cercetare asupra umanului nu este o carte de sociologie. Ea poate surprinde prin conținut, mod de organizare sau tonul folosit. Reflecțiile și dezbaterile se sprijină, poate, în mai mare măsură pe literatură, poezie, teatru, pictură, cinema, neurofiziologie, fizică (cuantică) decît pe științele calificate drept umane. Limbajul folosit la scrierea acestei cărți nu aparține nici unei discipline. Teoria prezentată este transdisciplinară: ideea că ființele umane sunt făcute din posibile și imposibile proprii nu e a unei discipline anume ci le traversează
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
voi niște australieni obișnuiți, adică "albi" le crea realitatea fizică: cînd se aflau între ei sau privindu-se în oglindă, nu se mai vedeau "negri". Dezbaterea asupra realității fizice nu poate să nu țină cont de controversa din domeniul fizicii cuantice care a animat comunitatea de fizicieni în anii 1930. Componentele elementare ale materiei atomi, electroni, fotoni... există "cu adevărat"? Într-un fel răspund Albert Einstein, Max Planck, Erwin Schrödinger sau Louis de Broglie și cu totul altfel răspund reprezentanții școlii
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
și care, imensă și eternă enigmă, se lasă măcar în parte cercetată și gîndită". Răspunsul lui Einstein, care consideră lumea un dat exterior de cercetat, este, fără nici o ambiguitate, realist. Faptul că nu aderă și nu poate crede în mecanica cuantică vine din faptul că aceasta este incompatibilă cu principiul de bază al concepției tradiționale a fizicii care stipulează că o teorie trebuie să reprezinte o realitate în spațiu și în timp. Pentru Einstein, fizica trebuie să furnizeze o imagine a
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
mulți alții nu există decît o singură fizică, cea realistă, apărată de Einstein. Ca demonstrația lui să țină, pentru a-și justifica critica radicală la adresa constructivismului epistemologic aplicat umanului, el trebuie să facă uitate dezbaterile care au însoțit nașterea mecanicii cuantice; el se preface că ignoră existența concepției constructiviste a fizicii. E amnezia ca strategie. Mai mult decît atît, argumentația filosofului american este cu totul tributară logicii aristotelice a lui sau: el presupune că suntem realiști sau constructiviști, că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
exterioare) este la fel de greu de demonstrat ca și existența sa. Teoria omului și a lumii pe care o propunem este una "complementară". Accepțiunea pe care o dăm ideii de "complementaritate" este definită de Niels Bohr, în 1927, odată cu crearea mecanicii cuantice 169. Fizicienii se confruntau cu paradoxuri și incoerențe, mai ales în privința dualității unde/corpusculi. De exemplu, anumite experiențe justificau teoria ondulatorie, altele confirmau explicația corpusculară a luminii. Soluția propusă de Bohr a fost pentru mulți de neacceptat, pentru Einstein în
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
viețile noastre și peste tot oameni orbi încearcă să o oprească. Această civilizație nouă aduce cu sine noi tipuri de familie, alte stiluri de muncă, noi conflicte politice și, dincolo de toate acestea, o conștiință modificată. (...) În fața omenirii stă un salt cuantic înainte. În fața ei stă cea mai mare răsturnare socială și cea mai profundă restructurare creatoare din toate timpurile. Fără să ne dăm perfect seama, sîntem angajați în construirea din temelii a unei remarcabile civilizații noi"2. Noi surse de energie
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
discuție tot mai radicală a noțiunii de "identitate". Mai multe elemente au contribuit la această disoluție rapidă. Mai întîi, ar trebui probabil avute în vedere loviturile puternice produse cam în același timp de descoperirile științifice, îndeosebi în materie de fizică cuantică, psihanaliză și deconstructivism postmo dern, ale căror teorii au zdruncinat considerabil metafizica occi dentală, lingvistica, semantica, sociologia etc. Această revoluție a fost îndreptată împotriva unei anumite viziuni statice despre lume, subiect și limbaj, considerate anterior ca stabile, unitare, monolitice. De la
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
inconstanța sa. Oricare ar fi problemele pe care le abordează sau ambițiile sale educative, el nu este și nu poate fi un discurs științific, nu face demonstrații, nu inventează concepte, nu țintește (sau nu explicit) la universal, ci se sprijină cuantic, am putea spune pe aleatoriu, pe imprevizibil, pe soluții multiple de rezolvare a misterului inițial, pe singular și efemer, pe hazard. Cunoașterea ficțională nu e una transmisibilă, obiectivă, riguroasă, ci una impalpabilă, irațională aparent, precum electronul din celebrul experiment al
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Raluca Bădoi tentativa de restituire a unei împreună reflecții asupra subiectivității și limbajului, înscrisă în demersul contemporan filosofic și de fenomenologie a religiosului al unor autori precum Janicaud, Greisch sau Stéphane Habib. Calea eu-lui se comunică, dar niciodată integral, alunecarea "cuantică" între rostire, nerostire, rostire incompletă, indicibil și tăcere constituind tot atîtea grade de înțelegere a limbajului lévinasian, pe care autoarea le parcurge cu admirabil curaj. Acolo unde limbajul rațional și intelectul devotat logicii binare nu mai pătrund, pătrunde în schimb
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
statornic. Pentru ca eu să devină altul pentru sine, pentru introducerea acestei distanțe aparent despărțitoare, e nevoie de o nouă gramatică, hrănită de metodologia transdisciplinară și de o pluralitate de discipline ce merg de la studiul Torei la literatura rusă și fizica cuantică. Trupul, ca și limbajul, devin un spațiu de frontieră între imanent și transcendent, un ne-loc în care se inserează discursul celuilalt. De fapt, cu ajutorul conceptelor și metodologiei transdisci plinare, Raluca Bădoi ne dezvăluie, în toată splendoarea ei complicată, țesătura
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Lupasco/ Ștefan Lupașcu, abia formulată pe vremea aceea, dar în care Fondane nu găsea Ființa, afectivul, deși avusese formidabila intuiție a unei reflecții despre contradictoriu la Lupasco, nu doar a înlocuirii unei logici cea clasică, a non-contradicției printr-o alta, cuantică, a contradicției, rămasă însă în poala rațiunii. Filosofii (între care și Lupasco, la început) au avut mereu ambiția de a-l elibera pe om de chinurile îndoielii, oferindu-i răspunsuri la marile probleme ale vieții. Dar persoane ca Fondane sau
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
geografiei, dimensional și măsurabil, pe care Gilles Deleuze îl numește spațiu striat (Mille plateaux). Identitatea profundă nu este numai și necesarmente legată de un loc precis sau de o moștenire, fie ea și multimilenară, ci de un fel de spațiu-timp cuantic care modelează conștiința individuală. Pentru a relua taxinomia deleuziană, ar fi vorba, în acest caz, de un spațiu neted, populat de evenimente, intensiv, nemăsurabil și anorganic, un spațiu de afecte, neîngrădit și nomad : Și totuși, nu! Nu eram un om
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
decît încet"; o iubire nu reușește pe deplin decît în legendă, această formă de irumpere a eternității în timpul cuvintelor, gîndește Orsenna. Brutală sau fantezistă, iată rezistența la degradarea ambiantă. Și atunci, mai avem vreo șansă de a sparge acest coșmar cuantic în care ne oglindim? Se pare că da, spune Houellebecq, căci "îndată ce iubim, suntem mai puțin particule elementare." Să ne oprim aici, înainte de a-l întreba dacă e pentru mult timp... 2. Premii literare (2010-2013) O familie de mincinoși Deși
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
j'ai laissé mon âme (Unde mi-am lăsat sufletul), 2010. Stilul Ferrari e cu totul particular; avem în mînă un construct romanesc alunecos, pentru că aparent extrem de solid, avînd în vedere parcursul intelectual al autorului, dar în fapt fugace, schimbător, "cuantic", aprinzîndu-se într-o parte pentru a se stinge discret și a țîșni unde te aștepti mai puțin, acoperind aventuros cam tot secolul XX, sărind prin generații diferite, prin întîmplări evanescente, a căror înlănțuire cumva haotică, la o primă vedere argumentează
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ci să recunoaștem realitatea a ceea ce el numește un principiu de incertitudine logică (tot în La Méthode, vol. 4), bazîndu-se pe nenumărate exemple care ilustrează omniprezența contradicției, de la paradoxul cretanului pînă la teorema incompletudinii a lui Gödel și revelațiile fizicii cuantice. Desigur, contribuțiile lui Edgar Morin la definirea și orientarea unui anumit spirit al vremii sunt mult mai cuprinzătoare decît ne-ar permite spațiul de față să le enumerăm, ele sunt însă în bună măsură reluate critic și ajustate în volumul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
impasul învîrtirii în cerc, formulele descumpănitoare sunt în fapt purtătoarele unui sens decalat, integrator, deschizînd un alt nivel de realitate prin incorporarea insolentă a terțului inclus, respinsă de toată tradiția logicii artistotelice, dar tot mai clar adeverită de experimentele fizicii cuantice, ca și de intuiția marilor creatori de curente artistice și literare de la începtul secolului trecut. Limba română i s-a părut prea tragică și violent primitivă pentru a încerca acest joc ontic, dar nu și franceza, limba Celuilalt, idiom riguros
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]