3,596 matches
-
priveliștea de dinaintea lor era încă un vis. De-a lungul călătoriei visaseră această priveliște de nenumărate ori. De pe catarg, un matelot chinez arătă înspre o insulă și strigă ceva. Poate le spunea că sosiseră. Poate le arăta Tsukinoura. Cu toții erau cufundați în tăcere și nu se clinteau. Priveau duși pe gânduri priveliștea meleagurilor natale care li se desfășura agale în fața ochilor, fiecare cu amintirile și gândurile sale. Doar valurile se spărgeau de vas cu un clipocit ascuțit pentru ca apoi să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
roșu ca racul. Nu e vina voastră, zise împăciuitor seniorul Tsumura. Poruncile Măriei Sale de a opri credința creștină au schimbat totul. — Eu m-am creștinat! La strigătul lui Nishi, seniorul Tsumura își ridică brusc capul. Un fior înghețat străbătu încăperea cufundată în tăcere. În liniștea aceea, Matsuki își îndreptă pentru prima oară privirile către ei. — Adevărat? glăsui încet seniorul Tsumura într-un târziu. Asta e... — N-am făcut-o din inimă, zise samuraiul încercând să-l oprească pe Nishi care voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
închis. Spre deosebire de rățuște, rațele sălbatice nu zburau în stol, ci se înălțau una câte una. Departe de aceste păsări obișnuite, lebedele înotau în tihnă în larg. Din când în când, în timp ce înotau își scuturau gâturile lungi și apoi și le cufundau în apă. Iar când își scoteau capetele după aceea, în pliscurile lor galbene sclipea câte un peștișor argintiu. Când oboseau să înoate, își răsfirau larg aripile și își curățau penele cu ciocul. Nu știa dincotro veniseră aceste păsări și de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
vedea nici picior de om. Era ca și cum toți locuitorii fugiseră din pricina vreunei molime sau a altor nenorociri. Chinezii m-au sfătuit să cobor aici, dar eu șovăiam. Nu știu de ce, dar nu mă simțeam în largul meu în satul acesta cufundat în liniște. Aveam sentimentul că în umbra neagră a colibelor de pescari se ascundea cineva care ne iscodea fiecare mișcare. Mi se părea chiar că cei ascunși plecaseră pe furiș să-i înștiințeze pe slujbași. Doar știam bine cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mă duceai. Eram bine îmbrăcată, Tânără și-mbujorată. Apoi am crescut mai mare, Mă plimbam pe la izvoare. Eram fată alintată Și de tineri sărutată. Anii au trecut în zbor, Am uitat de hore și de dor. Nu am nici o mângâiere, Mă cufund în trista mea durere. Aș vrea din nou la horă să mă duci, De braț cu mâna ta firavă să m-apuci. Să-mi dai sfat, să-mi dai povață, Cum să mă descurc în viață.
Mama by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83206_a_84531]
-
O, cât aș vrea să-l văd pe tata prin ogradă Cum se agită și cum face treabă, Dar mă cufund în gânduri sumbre Când pe la poartă zăresc doar numai umbre. Aș vrea ca tu să fii din nou în viață, Pe mine să mă cerți și iar să-mi dai povață, Dar ești plecat în veșnică țărână Să stai alăturea
Tata by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83205_a_84530]
-
și la pământ, pe care le încălzesc. Energia și lumina solară încălzesc și activează tot ce întâlnesc în cale, inclusiv toate viețuitoarele. Soarele este vizibil ziua. Când soarele devine invizibil noaptea și în timpul eclipselor de soare, totul în jurul nostru se cufundă în întuneric. Oamenii sunt ființe ale luminii (copii soarelui). Ochii noștri văd numai la lumina soarelui. Programul stabilit de Dumnezeu pentru activitatea oamenilor, prevede repaus pentru oameni, pe durata de timp care începe la apusul soarelui, pe timpul nopții, până la răsăritul
APOCALIPSA ESTE ÎN DERULARE. In: Apocalipsa este în derulare by Narih Ivone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/317_a_605]
-
și Mehedinților, de care nu sunt despărțiți decât de un coridor îngust, pe care trece cale ferată între Orșova și Caransebeș, parcă ar fi un bloc imens despărțit de restul Carpaților și căzut în adâncime, pieziș, cu o latură mai cufundată spre seșul Tisei și cu alta mai ridicată spre Carpați. Astfel, ca înfățișare, seamănă cu restul Carpaților vecini. Aceleași suprafețe netede și plaiuri, dar cea mai mare înălțime nu atinge nici 1500 m. Tot ca un bloc despărțit de Carpați
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
Noapte de vară Elena Marin Alexe De pe nori încet coboară Brațe negre si inerte Împletind sub raza clară Pânze aurii incerte S-au ascuns ca la comandă Păsărele prin tufișuri Și-ntr-o liniște deplina Se cufundă prin frunzișuri Doar privighetoarea tristă Mai dă glas durerii mute Și in liniștea de taină Inima stă s-o asculte Mai târziu in crucea nopții Pacea somnului coboară Și-aș mai adăsta prin iarbă Legănând noaptea de vară
Noapte de var? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83243_a_84568]
-
de la ceea ce citise În ziare, Însă scrierile ei conțineau detalii care nu fuseseră făcute publice, după cum mi-au confirmat persoane pe care le-am intervievat ulterior. Indiferent dacă cred sau nu În comunicarea cu morții, cititorii sunt dispuși, atunci când se cufundă În lectură, să-și anuleze neîncrederea. Vrem să credem că lumea În care am pătruns prin poarta imaginației altcuiva există cu adevărat, că naratorul se află sau s-a aflat printre noi. Și În acest spirit am scris și povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
putea să facă acum era să urle. La acest sentiment de disperare contribuiau din abundență și hormonii pubertății. Harry ridică eșarfa pe care Esmé o confecționase dintr-un tricou, iar acolo, protejat de brațul fetei, era un cățeluș care părea cufundat Într-un somn de moarte. Lasă-mă să văd, Îi spuse el pe un ton calm. Nu te las! izbucni Esmé. Dacă Încerci să mi-l iei, te omor, jur că te... — Termină! o certă Marlena. În ultimul an, Esmé
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
muzicale disparate ale celor doisprezece americani, gata să ofere ce aveau mai bun, cu dragă inimă. Acum e momentul să precizez că și eu dădusem ce aveam mai bun. Cu o noapte Înainte, Îl vizitasem pe Walter pe când era adânc cufundat În somn pentru că, Îmi dădusem eu seama, acolo, În vise, În imaginație, În amintiri, puteam intra În contact cu ceilalți. Senzorialul nu-mi mai folosea acum la nimic. Dar puteam trăi Într-o conștiință lăsată să plutească liberă, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
vagon, dar pe drum a coborât și a intrat într-al treilea. La stația Ochanomizu a înțepat pungile cu gaz sarin. Pungile erau chiar în apropierea scaunului unde mă așezasem eu. Ușa din mijloc. Am stat chiar lângă ele. Eram cufundat în citirea săptămânalului Diamond și nu am observat nimic. Detectivii mi-au spus: „Nu se poate să nu fi observat!“. Dar chiar așa a fost. M-au făcut să mă simt ca și cum aș fi fost unul dintre infractori. Cam atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să joace baschet și să participe la cursele cu mașini (acum s-a mai liniștit); oricum e un tânăr căruia îi plac sporturile în aer liber și nu are nimic în comun cu lumea introvertită a poeziilor în care se cufunda Inoue Ishihiro. De când l-a văzut prima oară în autobuzul cu care mergea la școală, l-a considerat pe Inoue o cauză pierdută, nici nu vorbea cu el. După zece ani, acea primă impresie negativă a luat forma unui sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
vorbit direct cu el, mi-am dat seama că tipul era dus. În anul următor m-am mutat la un liceu din Tokio și am auzit de la alți colegi că în clasă, la liceu stătea în poziția lotusului și se cufunda în meditații. Nu am văzut lucrul ăsta personal. Am avut mulți prieteni. Eram înnebunit după motociclete, ne urcam cu toții pe ele și plecam la plimbare. Îmi plăcea mult să hoinăresc pe afară. Inoue nu era deloc așa. După atac, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mă ia durerea de cap. Mă ține cam o oră sau două. Pot să stau în picioare și să fac ceva, însă nu pot să gândesc. În perioadele cele mai rele nu pot să țin nimic în mâini și mă cufund în scaun. Asta mi se întâmplă cam o dată, de două ori pe săptămână. În sfârșit, de curând am început să dorm neîntoarsă. Înainte aveam adesea coșmaruri. Oamenii din jurul meu vomitau, leșinau și strigau: «Ajutor!» Cam asta visam. Retrăiam atacul. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mă admirau și spuneau: «Măi, la ce lucruri te gândești. Super!» Cam până aici evolua discuția. Nu puteam găsi nici măcar o persoană cu care să discut problemele care mă interesau pe mine. — Majoritatea adolescenților, când au astfel de probleme, se cufundă în cărți, sperând că vor găsi un sfat folositor. Mie nu-mi place să citesc. Când lecturez, nu văd decât greșelile din carte. În special cărțile de filosofie - am citit câteva - și nu am mai suportat. Am crezut că filosofia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
am citit cartea lui Tanba Tetsuro. Mă gândeam că ce-ar strica să citesc și eu aberațiile de acolo. Aveam o atitudine negativistă. Cartea se numea: Ce se întâmplă după moarte? Când încep să mă gândesc la un lucru, mă cufund în astfel de idei. Așa sunt eu. Nu las totul în voia întâmplării. Dacă nu-mi fac o selecție în cap: «Asta înțeleg, asta nu», nu-i bine. La fel fac și cu învățatul. Un lucru nou învățat îmi strârnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de la o plajă la alta. Situația asta a ținut două luni. M-am îndrăgostit de natura din Okinawa. Marea din Okinawa este un loc deosebit de interesant. Fiecare porțiune de mare are o altă înfățișare. E complicat. Îmi place să-mi cufund privirile în mare. Mai întâi mi-a plăcut natura, apoi oamenii din Okinawa și, nu în cele din urmă, cultura. În fiecare vară contractam o boală specifică regiunii și, până la urmă, am plecat de acolo. De aceea nu mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de a-i face lui vreun bine sau pur și simplu de a hrăni lipitorile. Privea în tăcere acest inechitabil transfer de sânge, în timp ce un servitor bătrân smulgea cu grijă de pe carnea grafului câte o lipitoare sătulă, pentru a o cufunda apoi într-un mic vas de aramă, plin cu apă și alge. Un rictus imperceptibil făcea să vibreze un mușchi de sub pleoapa grafului, trădându-i voluptuoasa durere și vinovata plăcere. Un frison molipsitor de agitație lacomă străbătu plantele din jur
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
M-am așezat strategic pe un scaun din ultimul rând și după ce am făcut față la o primă trecere în revistă a unui material de biochimie din care nu aveam cum să înțeleg mare lucru, am renunțat și m-am cufundat în lectura cărții mele. Au mai urmat vreo câteva prezentări și la un moment dat mi-a distras atenția un ton diferit, ușor iritat, al unei doamne adresându-se șefei de secție care conducea ședința: - Mă scuzați vă rog, doamnă
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
păsări, și e fatal să le observ, căci intru și ies mereu, și astfel în fiecare clipă dau peste ele. În agitația gâștelor din față am constatat îndeosebi o imensă bucurie de a avea apă în preajmă. Țipă, fac ocoluri, cufundă capul, marinari deplini, pentru care pământul nu contează. Câteodată mă amuz zvîrlindu-le fărâmituri de pâine, și apoi le privesc cum mă observă de la distanță, cum se apropie cu băgare de seamă, iar se depărtează și, în sfârșit, una mai caraghioasă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mila: curiozitatea de a cunoaște pe om. Veneam acasă și găseam o bucățică de friptură uscată de atâta așteptare. Pe atunci venea și el. Începeam conversația și, cât mă țineau puterile, voiam să profit. Aveam spaima mediocrității în care mă cufundam și purtam chiar în servietă o carte. O citeam între două treburi, în tramvaie. El trebuia să-mi spuie ce citise, să-mi dea ample detalii despre ce nu mai aveam timpul ca să mă ocup personal. Îi plăcea să povestească
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
este de fiecare dată un exercițiu în zona subiectivității. Personajul său, unul singur, invariabilul Sandu, descrie propriile trăiri, căci el este totodată romancierul care scrie. Introspecția este pasiunea lui Sandu, iar Holban nu face decât să-l lase să se cufunde în labirintul stărilor sale. În O moarte care nu dovedește nimic Sandu rememorează fragmente ale relației sale cu Irina, încercînd să citească în ele gestul pe care, în absența sa, femeia l-a făcut. Irina l-a părăsit și moare
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ori militare, este întotdeauna același: distrugerea, nimicirea, moartea. În zilele noastre se folosesc aceleași imagini când se face referire la primejdiile care amenință un anumit tip de civilizație: se vorbește așadar de "haos", "dezordine", de "bezna" în care se va cufunda "lumea noastră". Toate aceste expresii înseamnă abolirea unei ordini, a unui Cosmos, a unei structuri organice, și recăderea într-o stare fluidă, amorfă, adică haotică. Aceasta dovedește, după părerea noastră, că imaginile exemplare se mai păstrează în limbajul și în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]