3,235 matches
-
vadă. Se Întoarce el, zise Desert Rose netulburată. Să mai așteptăm puțin. Îl cunosc pe Charlie, ar fi nepoliticos să plecăm fără el. Pe la două noaptea, Charlie apăru din senin. Își puseră toți hainele, gata să meargă În sfârșit la culcare, dar Charlie voia să mai stea. Începuse să facă poze cu fundurile tuturor fetelor din club și să râdă cu Patrick, de parcă ar fi fost drogat. Kitty fierbea de nervi văzându-l că nu dă doi bani pe faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
jumătate furioasă din cauza felului În care Charlie o ignorase cu desăvârșire pe Desert Rose la club. Dacă ar fi iubit-o, se gândi ea, ar fi trebuit să-i pese că era obosită și că aștepta cheile ca să meargă la culcare. Și, bineînțeles, nu ar fi făcut poze cu fundurile fetelor din club În fața femeii pe care o iubea În secret. — Fetele alea nu Înseamnă nimic pentru el, zise Desert Rose În timp ce-și scotea hainele și se pregătea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
mai frumoasă la Paris. Însă oamenii sunt mai vii aici. Mi-e dor de tine. Parcă ai fi plecat la război și eu ți-aș scrie scrisori. Nu te lăsa ucis. Întoarce-te viu.“ Închise laptopul și se duse la culcare. În noaptea aceea visă că se rătăcise prin New York Încercând să-și găsească propria casă, dar când se uită spre est, În loc să vadă East River, zări un canion mare, precum cel unde locuia Matthew. Merse până acolo, dar acum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
proastă, mâine vom gândi cu mai multă liniște, o să găsim o soluție pentru situația în care ne-au băgat, Da, o să vedem, da, o să ne gândim. Marta se apropie de tată și îi dădu un sărut tandru, Du-te la culcare, du-te, și dormi bine, odihnește-ți mintea. La ușa camerei, Cipriano Algor se opri, se întoarse, păru că ezită o clipă, dar, în cele din urmă, spuse, vrând parcă să se convingă singur, Poate că Marçal telefonează mâine, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
fii devin tați, însă unii au uitat ce-au fost, iar celorlalți n-are cine să le explice ce vor fi, Nu e ușor de înțeles, Nici eu nu înțeleg, așa mi-a venit, nu da importanță, Să mergem la culcare. Se dezbrăcară și se culcară. Momentul mângâierilor se întoarse din nou în cameră, ceru iertare c-a întârziat atât pe afară, Nu găseam drumul, se scuză, și, deodată, cum se întâmplă uneori, deveni etern. Un sfert de oră mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
au dat seama că ora aproape crepusculară la care începuseră să muncească îi va obliga să alimenteze focul în timpul nopții până când jăratecul va umple complet groapa și coacerea se va termina. Cipriano Algor îi spuse fiicei lui, Tu mergi la culcare, eu rămân să am grijă de foc, iar ea răspunse, N-aș pierde asta pentru tot aurul din lume. Se așezară pe banca de piatră contemplând flăcările, din când în când Cipriano Algor se ridică și aruncă lemne pe foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mai rău, atunci când ele tac de tot și se preschimbă într-un zid de tăcere compactă, în fața acestui zid nu mai ști ce să faci, Ieri seara am rămas aici să aștept, Marçal s-a dus după o oră la culcare, iar eu am așteptat și am tot așteptat, în timp ce tatăl meu se plimba cu câinele nu se știe pe unde, Pe afară, pe câmp, Evident, pe câmp, într-adevăr, ce poate fi mai plăcut decât să umbli noaptea pe câmp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
s-a întâmplat după aceea, întrebă Marçal, nerăbdător, N-ai intrat niciodată acolo, se miră socrul, Știam că există, dar n-am intrat, n-am avut timp, Atunci n-ai idee ce-ai pierdut, Dacă nu povestești, mă duc la culcare, amenință Marta, Bine, după ce plătești și-ți dau un impermeabil, o pălărie, niște cizme de plastic și o umbrelă, toate colorate, poți să te îmbraci și în negru, dar trebuie să plătești în plus, intri într-un vestiar unde o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ea îl roagă, Să nu întârzii după ce-ți termini tura, O să vin repede, mâine îți povestec totul, promit. Marta îl conduse la ușă, se mai sărutară o dată, apoi se întoarse înăuntru, aranjă mai întâi niște lucruri și merse la culcare. Nu-i era somn. Își spunea că n-avea motive de îngrijorare, că și alți gardieni stătuseră de planton în locul acela și nu se întâmplase nimic, de câte ori s-au prefăcut pentru nimica toată că dețin niște mistere teribile, ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
desenul. Belbo nu putea avea Îndoieli. Omul cu valijoara era el. Dar valijoara conținea cărțile lui Agliè. Îl sunase pe Agliè, dar nu răspundea nimeni la telefon. Era deja seara târziu, nu Îndrăznise să iasă pe stradă, se dusese la culcare luînd un somnifer. A doua zi, de dimineață, Încercase din nou să-l caute pe Agliè. Tăcere. Coborâse să-și cumpere ziarele. Din fericire, prima pagină era Încă ocupată cu funeraliile, iar știrea cu trenul și portretul-robot era În paginile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Însurat și ce făcea nevastă-sa, Întrebările obișnuite pe care le pun străinii. Wakefield i-a spus că e doctoriță la camera de gardă. În mod ciudat, a Început și el să creadă asta și cînd rusul se duse la culcare, Wakefield rămas treaz, dînd trup ficțiunii sale. A Înțeles că ultrarealitatea faptului că ea avea grijă de trupurile de prisos ale orașului ar putea să apese pe relația lor, că ea nutrea o neîncredere profundă În munca lui, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
nu pot veni la cină“ și „cauțiune“ Înainte de a o porni În fugă spre parcare, urmată de Milena care aleargă cu greu pe pantofii ei cu tocuri Înalte. Wakefield și Doris se Învoiesc asupra unor cîrnați polonezi și fuga la culcare. Întors În camera lui, Wakefield nu-și găsește somnul. Întîi, aude voci mînioase, cîini lătrînd, apoi zgomot de geamuri sparte și ceea ce pare a fi sunetul veselei sparte de pereți. Apoi vine mirosul acru al gazelor lacrimogene și un ciobănesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
thriller lugubru cu adevărat de referință. După ce ultimul craniu fu decimat de invadatorii din spațiu îmbrăcați, din cine știe ce motiv care lui Jack îi scăpa, în veșminte de călugări medievali din secolul al XIV-lea, Jack anunță că se ducea la culcare. Din ce în ce mai des în ultimul timp, ajungea să se culce înaintea lui Ben și se întreba dacă asta se întâmpla și în familiile obișnuite cu doi părinți. În seara asta, însă, nu adormi așa ușor. Îi venea tot timpul în minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
hrănindu-se unul pe celălalt, Fran decise că niciodată nu fusese curry-ul ei cu pui mai gustos și niciodată nu fuseseră pâinicile ei mai crocante. Era hrana zeilor. La unsprezece Laurence se uită la ceas. — Cred că e ora de culcare. Trebuie să ajung devreme la clinică mâine. Se opri o clipă înainte să adauge: — Vrei să rămâi peste noapte? Și în spatele acestei pauze Fran ghici o ușoară de ezitare. Laurence era obișnuit să-și păstreze libertatea. Urcă și-și strânse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
nimic ca lumea? Le înfruntă sfidătoare privirile uimite. — Ei bine, încercați numai să trăiți în aceeași casă cu el și să-l vedeți în fiecare zi punându-și pe el pijamaua dimineața și îmbrăcându-se în costum când merge la culcare și vedeți dacă voi vă descurcați mai bine! Fran mângâie mâna tatălui ei. Părea gata să izbucnească în plâns. Asta nu semăna deloc cu evenimentul fericit de familie la care sperase. Simțind că era supărată, Laurence își antrenă viitorul socru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
brânza înfășurată în folie de plastic. — Ce s-a întâmplat? — E vorba de taică-tău, din fericire, tonul ei era mai degrabă iritat, decât înspăimântat, se poartă și mai bizar în ultimul timp. Se îmbracă în costum când merge la culcare, uită ce-a zis acum o clipă. Și pleacă de nebun. Face lucrul ăsta frecvent. E a doua oară săptămâna asta. Și chiar în seara mea de bridge. Nu mai suport! Fran ignoră tonul certăreț, cicălitor, al maică-sii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cu tatăl ei pe scaunul de lângă ea, purtând centura de siguranță și privind absent în gol, în timp ce maică-sa se ținea strâns de brațul banchetei din spate, cu aerul unei eroine de tragedie antică. — Cred că o să mă duc la culcare, anunță Ralph de îndată ce ajunseră. Phyllis nu spuse nimic. — Bună idee, tată, încuviință Fran. A fost un șoc teribil. Îți aduc imediat un ceai. Simți că maică-sa nu aștepta decât să-l vadă plecat. — Uite ce e, mamă, Henrietta cunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ajuta cu ceva dacă m-aș duce eu să-l văd mâine și să stabilesc o oră la care să-l poți vizita? Poți să-l lași pe Wild Rover cu mine. — Oh, tată, ai vrea? Curând? — Categoric. Acum la culcare. Nu știu cum ești tu, dar eu sunt frânt. Pe când era pe cale să adoarmă, întrebându-se cum naiba va reuși mâine, una din zilele lui cele mai aglomerate, să ajungă la Tawny Beeches, Jack își dădu seama că bunicul adevărat al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
alte idei. Doar Ben părea stângaci și țâfnos. Jack simțea nevoia să-l îmbrățișeze și să-i spună: „Legătura dintre noi doi dăinuie, va dăinui întotdeauna“, dar Ben îi evita privirea. După ce terminară de mâncat și Louise fu trimisă la culcare, atmosfera se schimbă subtil. Carrie se furișă lângă Jack și începu să-i toarne în pahar, deși de-abia dacă se atinsese de el. La celălalt capăt al mesei, Ralph se aplecă și-i dădu un cot lui Ben șoptindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ușă. Traficul de la orele de vârf se rărea, în timp ce își croia drum înapoi spre Cathedral Arms, pe când cei care poposiseră la un pahar după muncă se întorceau acasă, unde erau așteptați cu masa gata și cu copiii deja gata de culcare. Fran încercă să-și scoată din minte chipul disperat al Camillei în timp ce se uita după Jack prin bar. Nu era acolo. — A plecat acum un sfert de oră, răspunse barmanul amabil la întrebarea ei. Fran se simți cuprinsă de dezamăgire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
legat de familia în care urmează să intru, anunță Jack, așezându-se pe brațul scaunului ei. — Nu totul e ereditar, să știi. Jack o ignoră. — Și acest lucru e obiceiul vostru neliniștitor de-a ieși în lume în ținuta de culcare. — Nu-ți face griji, chicoti Fran, dându-și seama dintr-odată că era încă îmbrăcată în chimono-ul din mătase albă, de îndată ce ne căsătorim, promit că n-o să mai port nimic. Jack o strânse în sfârșit în brațe. — De ce oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
tale. De ce-ai venit în Japonia? Gaston nu înțelegea tot ce i se spunea, așa că nu i-a putut răspunde. Bătrânul a cântărit situația și i-a spus: — Nu-i frumos din partea mea să te-ntreb așa ceva. Hai la culcare! Vorbim și mâine. S-a întins cât era de lung pe plapumă ca și cum uitase deja ce spusese. — Sunt niște pături pe raftul acela. Ia câte vrei. Nici n-a apucat bine să-i explice totul, că a și început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
coborât pe pământ de pe lună. N-o fi venit și Gaston din stele? Nu se va întoarce printre ele într-o bună zi? Totul i se părea foarte posibil lui Takamori, în dispoziția sufletească în care se afla. — Înapoi la culcare. Îți promit că-l găsim mâine pe Napoleon. A doua zi dimineață, Takamori a trebuit să se prezinte la serviciu la ora obișnuită, dar Tomoe a obținut permisiunea de la șeful ei să meargă mai târziu. Gaston era ceva mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nici un străin cu numele de Gaston Bonaparte. — Am să telefonez și la hanul din munte, cu izvor termal, care seamănă cu hotelurile din Atami. Cred că e momentul să anunțăm poliția, au hotărât Takamori și Tomoe în timp ce se pregăteau de culcare. În starea în care era, îi va fi foarte greu să ajungă până la muntele Takamori a doua zi... Uitându-se pe hartă, a văzut că Mlaștina Mare se afla între muntele Higashi-Kuromori, de 766 metri, și muntele Takamori, de 783
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ce mi se acorda și de senzația că eram dorită. CÎnd am plecat, a spus că o să mă sune ca să luăm prînzul Împreună. Am zis sigur că da și că poate să mă sune oricînd la birou. Mă dusesem la culcare cu un zîmbet pe buze și fusesem trezită a doua zi de un telefon foarte matinal de la Hamish, care se scuza din toată inima și-mi spunea că Îi era dor de mine și că nu-i mai stătea mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]