4,021 matches
-
găzduite contribuții privind literatura română și literatura minorităților naționale din Transilvania. Studii de istorie literară publică Elena Stan, Musnai László, Dani János, Engel Károly, G. Abafáy-Öffenberger. De folclor se ocupă Ion Mușlea, Engel Károly și Dumitru Pop. Despre relațiile literaturii culte cu folclorul scriu V. Fanache (Elemente folclorice în poezia lui M. Beniuc), Dumitru Pop (Folclorul literar al „Tribunei”), Ion Mușlea (Timotei Cipariu și literatura populară), Ion Taloș (Începuturile interesului pentru folclorul românesc din Banat). Inițiativa urmărea să resusciteze tradiția de la
STUDII DE ISTORIE LITERARA SI FOLCLOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289993_a_291322]
-
lui Augustin (sapientia et eloquentia), așa cum s-a spus. Pe baza ei, s-a ajuns la concluzia că Augustin a scris aceste considerații ale sale mai cu seamă pentru predicatorul sacru, pentru autorul de omilii, chiar dacă problema privește toate persoanele culte adepte ale creștinismului. Există, într-adevăr, pasaje din Scripturi la fel de valide pe plan retoric ca acelea ale autorilor păgîni: motivul pentru care Augustin instituie această opoziție este că, deși imperiul devenise creștin, învățămîntul nu se schimbase și se baza pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Biserică și barbari, neexistînd vreun interes pentru raporturile dintre barbari și imperiu, care s-au concretizat de mai multe ori în acorduri și tratate. Limba folosită, deși are unele întorsături de frază populare, tipice vorbirii comune, este aceea a păturilor culte cartagineze din secolul al V-lea. Scriitorul, chiar dacă face exces de emfază retorică și cade în prolixitate, reușește totuși să fie un narator eficient. Bibliografie. Ediții: CSEL 7, 1891 (M. Petschenig); MGH Auct. Antiq. III, 1, 1879 (C. Halm); Victor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
doi fii, a căror educație a încredințat-o unor asceți de-acolo. Acest lucru era posibil deoarece Lerin era și un centru înfloritor de cultură religioasă. Vedem deci că monahismul din această localitate era în mod fundamental unul cu caracter cult, care își găsea expresia în producția literară a celor ce se stabiliseră acolo; asceții proveneau din aristocrația din Gallia, care tocmai în acea perioadă organizase în regiune, pe marile sale domenii de tip latifundiar, o viață retrasă și separată de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ierusalimului și împrăștierea poporului lor. Bibliografie. Toate textele sînt editate, cu introducere, de F. Diekamp, Analecta Patristica. Texte und Abhandlungen zur griechischen Patristik, Pont. Institutum Orient. Studiorum, Roma, 1938, pp. 109-153. De asemenea, S. Gero, „Hypatius of Ephesus on the Cult of Images”, în Christianity, Judaism and Other Greco-Roman Cults. Studies for Morton Smith at Sixty, ed. J. Neusner, II, Brill, Leiden, 1975, pp. 208-216. 24. Eustațiu Monahul Acest autor e cunoscut doar grație unei Epistole către Timotei scolasticul despre cele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
celebrată acolo; creștinii se puteau aduna pentru a cînta imnuri și în case private); în consecință, structura și forma sînt noi. Același proces are loc și în Occident, unde am văzut cum s-a format (pp. 000-000) o poezie creștină cultă, inițial cu Victorinus și Ilarie, apoi cu Paulinus și Prudentius, dar s-a înregistrat și încercarea lui Ambrozie de a da formă literară poeziei populare. Metrul folosit de Ambrozie în Imnurile sale este, la rigoare, un metru clasic, însă putea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Cristos. Limba folosită de Roman nu mai este cea doctă a poeziei lui Grigorie și Nonnos, după cum a rezultat deja din ceea ce am spus la începutul acestor considerații despre poezia imnică și liturgică; el nu scrie pentru cercurile de lectori culți și rafinați cărora li se adresau contemporanii săi Agathias și Procopius. Roman scrie într-o limbă apropiată de cea populară, o limbă asemănătoare cu aceea a scriitorilor creștini de la începuturile epocii bizantine. O problemă care solicită încă atenția specialiștilor este
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
primitivitatea boierului român măsurînd cu stînjenul estetica apuseană, - de cealaltă parte, la criticul divin, uriașa percepție europeană, - bruscă parcă - gravitatea, umorul, farmecul observațiilor, plus stilul gata consumat parcă de civilizație ostenită de atîta exercițiu al grandorii, deși, practic literatura română cultă modernă superior scrisă nu se întinde decît pe acel secol și ceva de cunoaștere profundă a realității... * * * Observația de bază însă a lui Golescu, printre atîtea relatări naive privitoare la cele văzute în străinătate, este aceea pe care G. Călinescu
Băgarea de seamă a Golescului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17184_a_18509]
-
la Peking într-o misiune diplomatică de țarul Aleksei Mihailovici. Prilej de a scrie, în limba rusă, "Itinerariul siberian" precum și "Descrierea Chinei". Este una din neșansele noastre de a-l avea propriu-zis pe Spătar ca pe cel dintîi autor român cult în această privință. Tot astfel cum Antioh, fiul lui Dimitrie Cantemir, - care a scris Descriptio Moldaviae... tot astfel cum acest Antioh, feciorul Cărturarului, avea să devină, tot la ruși, primul poet cult al lor, de vază... Direcția noastră, nefericită, de
Băgarea de seamă a Golescului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17184_a_18509]
-
pe Spătar ca pe cel dintîi autor român cult în această privință. Tot astfel cum Antioh, fiul lui Dimitrie Cantemir, - care a scris Descriptio Moldaviae... tot astfel cum acest Antioh, feciorul Cărturarului, avea să devină, tot la ruși, primul poet cult al lor, de vază... Direcția noastră, nefericită, de totdeauna, a fost să fie Vestul; deși bătuți, veșnic, și troieniți de viscolul scitic.
Băgarea de seamă a Golescului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17184_a_18509]
-
al teoriei literaturii la noi. Contribuția de folclorist a lui S. este o broșură din 1851, Pepelea sau Trădiciuni năciunare românești. Influențat de direcția pașoptistă, autorul consideră „tradițiile” drept mărturii pentru „întregul caracter al unui popor”. El modifică, în manieră cultă, povestirea populară despre Păcală, dând narațiunii un caracter biografic. Inserează alte importante elemente folclorice: credințe despre curcubeu, despre belciugari (ființe fantastice), jocuri de copii și cimilituri - S. dă aici prima colecție de acest gen în folcloristica românească -, obiceiuri de Crăciun
STAMATI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289845_a_291174]
-
noi - Fabula în genere și fabuliștii români în specie (1892) și asupra originii versificației române - Versificațiunea română și originea ei (1906). A avut și preocupări de teoretician al folclorului. Lucrările Introducere în literatura populară română (1904), Lămuriri asupra literaturii române culte și populare (1906) și Miorița și călușarii. Urme de la daci și alte studii de folklor (1914) sunt expuneri didactice, cu unele exagerări și inadvertențe, privitoare la câteva specii populare sau la unele probleme legate de originea și vechimea poeziei populare
SPERANŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289825_a_291154]
-
pref. Al. Vlahuță, București, 1903; Anecdote împănate, București, 1903; Anecdote piperate, București, 1903; Călătoriile lui Enache Cocoloș, București, 1903; Anecdote de post, București, 1904; Introducere în literatura populară română, București, 1904; Pentru toți copiii, București, 1904; Lămuriri asupra literaturii române culte și populare, București, 1906; Versificațiunea română și originea ei, București, 1906; Ce poate lenevia, București, 1908; Fete de azi, I-II, București, 1908; Mireasa, București, 1908; Anecdote nouă, București, 1909; Scriitori vechi, București, 1909; Anecdote marinate, București, [1911]; Teatru de
SPERANŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289825_a_291154]
-
identificate, prin analogie, cu cei „șapte munți deasupra cărora șade Femeia”, mai exact cele șapte coline pe care se întinde cetatea Romei. Paharul din mâna „desfrânatei” este (Ξ:≅< ∃∗γ8Λ(:ςϑΤ<, termen aproape tehnicizat care constituie o aluzie, incriminantă desigur, la cultele idolatre. În Vechiul Testament, „desfrânarea” reprezintă o metaforă foarte puternică, extrem de aspră, a apostaziei unite cu idolatria. Profeții învinuiesc poporul lui Israel de desfrânare de fiecare dată când acesta uită poruncile Dumnezeului său. În consecință, putem afirma că femeia simbolizează cultul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cultele idolatre. În Vechiul Testament, „desfrânarea” reprezintă o metaforă foarte puternică, extrem de aspră, a apostaziei unite cu idolatria. Profeții învinuiesc poporul lui Israel de desfrânare de fiecare dată când acesta uită poruncile Dumnezeului său. În consecință, putem afirma că femeia simbolizează cultul idolatru impus de Roma supușilor săi, autorul descriind simbolic realitatea istorică în care trăiește. Femeia este așezată pe fiara marină descrisă în capitolul 13. Precizările în legătură cu fiara sunt următoarele: are șapte capete și zece coarne; este de culoare stacojie; este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pp. 37-71. Carozzi, C.; Taviani-Carozzi, H., La Fin des temps. Terreurs et prophéties au Moyen Âge, Paris, 1999. Ceaușescu, Gh., L’Orient et l’Occident dans le monde gréco-romain, București, 2000. Cerfaux, F.; Tondriau, J., Un concurrent du christianisme. Le culte des souverains dans la civilisation gréco-romaine, Paris, New York, Rome, 1957. Charles, R.H., A Critical and Exegetical Commentary on the Book of Daniel, Oxford, 1929. Charles, R.H., A Critical and Exegetical Commentary on the Revelation of St. John, Édimbourg, 1920, 2
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pp. 275-277, „Traditions juives”. Laublet, Ph., L’Eschatologie, Paris, 1998. Lawrens, J.M., „Nero rediuiuus”, în Fides et Historia, 11, 1978, pp. 54-66. Le Boulluec, A., La Notion d’hérésie dans la littérature grecque, IIe-IIIe siècles, Paris, 1987, 2 vol. Le Culte des souverains dans l’Empire romain, Entretiens sur l’Antiquité classique 19, Vandœuvres-Genève, 1972. Lebon, J., „La position de saint Cyrille dans les luttes provoquées par l’arianisme”, în Revue d’histoire ecclésiastique, 20, 1924, pp. 181-210 et 357-386. Leclercq
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
grecești ale Asiei, care se ocupau de „cultul ce consfințea legătura dintre Dea Roma și Împărat și convoca anual delegații cetăților, fapt care prilejuia aducerea de sacrificii și jocuri impresionante” (F. Cerfaux și J. Tondriau, Un concurrent du christianisme. Le culte des souverains dans la civilisation gréco‑romaine, Paris, New York, Roma, 1957, p. 328). Alte lucrări referitoare la acest subiect: D.M. Pippidi, Recherches sur le culte impérial, Paris, 1939; Le culte des souverains dans l’Empire romain, Entretiens sur l’Antiquité
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
F. Cerfaux și J. Tondriau, Un concurrent du christianisme. Le culte des souverains dans la civilisation gréco‑romaine, Paris, New York, Roma, 1957, p. 328). Alte lucrări referitoare la acest subiect: D.M. Pippidi, Recherches sur le culte impérial, Paris, 1939; Le culte des souverains dans l’Empire romain, Entretiens sur l’Antiquité classique 19, Vendoeuvres‑Geneva, 1972, îndeosebi paginile 101‑175; S. R. F. Price, Rituals and Power. The Roman Imperial Cult in Asia Minor, Cambridge, 1984. . „Fără îndoială, putem considera că
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prostia, viclenia), vizând aspectul satiric în primul rând și apoi comicul, e vorba tot de s. Gluma rezistă prin ineditul ei, de vreme ce, odată cunoscută, își diminuează efectul. Nu de puține ori s. a constituit un punct de plecare pentru creația cultă (la I. Budai-Deleanu, C. Negruzzi, A. I. Odobescu, I. L. Caragiale, I. Creangă ș.a.). Datorită viabilității pe care i-o conferă caracterul ei realist, rămâne una din speciile folclorice răspândite. Surse: Anton Pann, Culegere de proverburi sau Povestea vorbii, București, 1847; D.
SNOAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289735_a_291064]
-
rânduri 618, este o consolație, specie cultivată în Antichitatea greacă și acceptată și după izbânda creștinismului, cu firești modificări în structura argumentației. Discursul lui Toader din Feldru (pe care cred că trebuie să ni-l imaginăm ca pe o „inserție” cultă într-o „reprezentație” dominată de semnele ritualice aparținând discursului funebru popular), arătând o notabilă stăpânire a artei oratorice (argumentarea urmează un traiect ce solicită formarea unor „convingeri”), este de marcă esențialmente livrescă. Cărturar de bună formație, diacul Toader se mișcă
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
1993; Virginitate (în colaborare cu Mihai Opriș) București, 1994; Dragoste și moarte, București, 1994; Martor incomod, București, 1999; Misterele din vila părăsită, București, 2000; Dialog tainic, București, 2000; Romanticii, București, 2003. Antologii: De românească învățătură. Antologie de literatură populară și cultă cu conținut religios, București, 1992 (în colaborare cu Silvestru Boatcă). Repere bibliografice: Artur Silvestri, „Cadența generației”, RL, 1974, 31; Ion Băieșu, „Scrisori de acreditare”. De la om la om, „Scânteia tineretului”, 1976, 8 499; Ioan Mihuț, „Scrisori de acreditare”. Înaripata adolescență
SOVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289807_a_291136]
-
și referințe, vezi mai ales J.Ph. Vogel, „Serpent-worship in ancient and modern India”, Acta Orientalia II (1935), pp. 279-312; Marcelle Lalou, „Les «cent mille n³ga»”, Festschrift für M. Winternitz zum siebzigsten Geburtstag, Harrassowitz, Leipzig, 1933, pp. 79-81, și „Le culte des n³ga et la thérapeutique”, JA 1, 1938, pp. 1-19. Honigberger va reveni deseori la acest subiect. 53. Cel mai probabil nu cânepă indiană, i.e. Apocynum cannabium, ci Extractum cannabis indicae; se aseamănă oricum cu opiul. 54. Dacă Honigberger a
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
poporului”, care să folosească lingviștilor, scriitorilor și istoricilor. De aceea este condamnabilă modificarea textului și considerată absolut necesară culegerea tuturor variantelor, cu indicații precise privind localitatea și informatorul. S. afirmă că frumusețea poeziei populare nu trebuie apreciată după canoanele literaturii culte. Atunci când are de judecat colecția lui V. Alecsandri, tonul său devine violent, acuzându-l pe alcătuitor de „rău gust” și de „pildă rea”. Citează, pe două coloane, textele din ediția 1866 și versiunile apărute în periodice sau în ediția 1852-1853
SCHWARZFELD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289561_a_290890]
-
la nuanțe. Valeriu Cristea a scris un studiu convingător despre lecturile lui P., răsturnând prejudecata că un scriitor venit de la țară nu poate avea acces la marea cultură. Își face o cultură solidă și este unul dintre creatorii cei mai culți din generația sa. Nu e doctor docent în literatură sau filosofie, dar era imprudent să începi cu el o discuție despre literatură: putea, oricând, să te surclaseze. Constantin Noica a dovedit, după moartea prozatorului, că P. citise bine pe Nietzsche
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]