4,078 matches
-
începeau să fie dezamăgiți că instaurarea Republicii nu adusese după sine toate libertățile pe care le visaseră și revendicaseră sub Monarhie. Alții, mai numeroși, aveau să fie dezamăgiți în anii următori de sterilitatea Republicii și, rând pe rând, se vor depărta de ea, apropiindu-se de centrele în curs de constituire ale contrarevoluției, integralismul și monarhisto-constituționaliști, sau de Centrul Catolic. Salazar s-ar fi simțit fără îndoială mai singur dacă nu s-ar fi împrietenit cu un student la Litere, Manuel
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sale în materie socială, când se afirmă surprinzătoarele calități ale spiritului său când i se dezvoltă spiritul critic, când i se precizează gândirea orientată înainte de intrarea sa în Universitate dar lărgita, acum, în concepții mai ample, fără ca totuși să se depărteze de la principiul esențial al formației sale" (Luiz Teixeira). Este probabil că Salazar, care nu putea avea nici o simpatie față de anticlericalismul și ineficiența Republicii, înțelesese totodată că nu poate lega soarta catolicismului portughez și realizarea misiunii sale de profesor și educator
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cu obișnuita lui franchețe, cine sunt conspiratorii și ce vor. Atrage atenția, de la început, că "agitația revoluționară, a trecut de mult de pe planul național pe planul internațional". Instrumentele ei sunt chiar anumiți ofițeri care socotesc că regimul salazarian s-a depărtat de la spiritul mișcării din 28 mai. Unii din ei se revoltă împotriva preluării puterii de către unii civili. Dar Salazar le atrage atenția că momentul lor istoric - restaurarea ordinii interne - a trecut. Mișcarea armatei continuă să se exercite pe planul politicii
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ținând într-o strânsoare de fier încheieturile copilei, sub privirile îngrozite și neputincioase ale tânărului Waltan, care încerca în zadar să se ridice să o ajute. — Așaaa, bravo! Ai văzut că până la urmă am câștigat eu? Acum, că reușise să depărteze picioarele tinerei fete, se lungi din nou deasupra ei, cu o mână îi ridică pe dedesubt bazinul și, după câteva smucituri, o pătrunse, împingând din șale iar și iar, de câteva ori. Ea scoase un strigăt, deschise ochii mari și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că ar fi trebuit să-i urmărească, profitând de faptul că Frediana, crezând poate că el era mort, îi lăsase calul, împreună cu cel al lui Rutger. în același timp, își dădea seama că ar fi făcut mai bine să se depărteze de acel loc blestemat și să-și regăsească tovarășii pentru a le cere ajutorul, dar se simțea obosit, prea obosit. Și pe urmă i se făcuse frig. Amână, așadar, orice hotărâre. Reuși, după ce slăbise șaua, să dea jos pătura de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o să-mi scot la vedere martorul la momentul hotărât de voi. E de ajuns să-mi faci un semn. Sebastianus se întoarse apoi spre marcoman. — Stai aproape de mine, Audbert! îi porunci. Acoperă-te mai departe cu mantaua și nu de depărta pentru nimic în lume. Stai mereu lângă Mataurus, ai înțeles? Iar voi, spuse către căpetenia turma-ei și către soldați, stați tot timpul în jurul lui. Alpinianus ar mai fi avut și altele de întrebat, dar era deja mult prea târziu: trecuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fâșia de in ce-i strângea pieptul, puțin sub sânul strâng, se lățea o pată de sânge. Canzianus înțelegea limba burgunzilor. îl auzi pe războinicul mai vârstnic dând scurt, celor patru care îl transportaseră pe tânăr, ordinul să nu se depărteze de lângă el, căci el avea alte treburi de făcut. într-adevăr, părăsi de îndată dormitorul și se întoarse în curte. Canzianus se ținu după el, nu fără a fi recomandat mai întâi fratelui Baudelius să facă tot ce îi stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
puteau totuși să-și dea seama încotro să o apuce și discutau cu însuflețire despre ce era de făcut; alții în schimb, luaseră deja o hotărâre și o apucau pe cele câteva cărări ce se deschideau în pădure, ca să se depărteze cât mai repede de huni, pe care se temeau că îi aveau deja pe urme. în vreme ce își făcea loc, la rândul său, prin grămadă, în căutarea unui cal, Sebastianus scruta mulțimea, căutând-o pe Lidania. O zări, în sfârșit, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
carpeni, mulți dintre ei seculari, îmbrăcați în noua haină de frunze a primăverii, iar pe anumite porțiuni cărarea se strâmta atât de mult încât trebuia să se aplece pentru a nu se izbi de ramurile copacilor sau era nevoie să depărteze frunzele cu mâna. în locurile cele mai înalte, foioasele lăsau locul zadei, ce împungea cerul cu vârfuri ascuțite, și maiestuoșilor brazi, în mijlocul cărora acel straniu cortegiu de războinici și civil fugari se înșira cu pas susținut, stârnind un foșnet continuu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
luă rămas bun de a ei: — Eu mă duc în față. Ne vedem mai târziu. Aranjându-și după ureche o șuviță de păr, Lidania încuviință cu un zâmbet vag: — Bine. La revedere, atunci! Sebastianus o salută, recomandându-le să nu se depărteze niciodată de Maliban, apoi își îndemnă calul și, fără să se mai întoarcă, porni să urce spre capătul coloanei mult mai repede decât o făcuse până atunci. Nu-i trebui mult să ajungă la primii cavaleri, care în momentul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unui războinic. Așezându-se pe un scăunel, Sebastianus luă pocalul de bere pe care servitorul i-l întinse și îl atinse cu el pe acela care se găsea deja în mâna Fredianei: — Pentru această victorie! propuse. Ea, așezată cu picioarele depărtate în fața lui, după obiceiul bărbaților, ridică pocalul și încuviință cu gravitate: — Pentru cea de acum și pentru cele ce vor veni! Băură împreună, căutând atent fiecare în ochii celuilalt. Apoi, Sebastianus întrebă: — Ai vești de la Flavius Etius? întrebarea aceea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
răzvrătească și poate chiar se fie asasinați cei mai valoroși, capii cei mai capabili... Da, așa lucrează el. Acele ultime cuvinte îl înghețară pe Sebastianus. Ordonă celor doi soldați să lege prizonierul, apoi, împreună cu Metronius, le întoarse spatele și se depărtă câțiva pași, reflectând la informațiile deosebit de grave pe care tocmai le primise. Curățându-și de tunică, într-un gest automat, mâna cu care îl apucase pe Eucherius de păr, Metronius îl întrebă: — Bine. îți închipui că asta va schimba oarecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se apropia de ea cu pasul măsurat și modest al oricărui majordom, pe chipul său cu contururi aspre nu se citea nimic altceva decât o deferență respectuoasă. Hippolita încă avea privirea ațintită pe silueta lungă a lui Cetegus, ce se depărta, sprijinindu-se de servitorul său. — Ce e, Clemantius? îl întrebă. Bărbatul își drese glasul. — Invitații au sosit, anunță. Ilustrul Flavius Cilonus e la intrarea principală, cu prietenul său Emerentianus. Hippolita îi spuse ușurată: — Bine. Și Claudian cu soția lui? — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iarăși de trei ori repede. Or să apară imediat. Dar înainte, dați-mi timp să mă îndepărtez cu barca, altfel, când hunii o să prindă de veste că aici sunt mișcări, o să am necazuri. Noroc! Fără să mai adauge altceva, se depărtă și dispăru iute printre trestii. „Bine! murmură puțin după aceea Sebastianus. Să vedem dacă merge.“ Ridicând privirea, lovi pietrele una de alta, conform instrucțiunilor barcagiului. După câteva clipe de așteptare încordată, el și tovarășii săi auziră deasupra lor niște voci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
surprinzător de repede, câteva zeci de cuvinte din limba lor, atât cât avea nevoie ca să ceară, să ocărască, să blesteme și mai ales să se târguiască. Seara, după ce mânca, împreună cu Balamber și cu oamenii lui cei mai de încredere, se depărta și începea să hoinărească de la un bivuac la altul, întorcându-se cu o panglică, o brățară ori vreo altă podoabă măruntă, pe care le punea apoi într-o traistă veche din piele de căprioară primită de la Mandzuk, de care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o fată cu părul negru, pe care Sebastianus o observase deja, atât datorită frumuseții ei, cât și din pricina tristeții adânci ce i se citea pe chip, izbucni dintr-odată într-un plâns zguduitor și, ridicându-se brusc în picioare, se depărtă, făcându-și loc cu coatele printre tovarășii săi. Sebastianus, el însuși cu ochii înlăcrimați, îl întrebă pe Ambarrus din priviri. Arătând în direcția fetei. Bagaudul îi explică: — Ea e Irmina. Era prietena lui. Azi mi-a spus că e însărcinată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
plină de blănuri și covoare, vase de aur și argint, și că în curând o să-l văd... — Deh, yurta aceea e încă foarte, foarte departe. Se lăsă între ei o scurtă tăcere, timp în care Vlaszo, căutând să nu se depărteze prea mult de războinicii ce mărșăluiau înaintea lor, conduse carul cu precauție, pe o pantă lungă și accidentată. Când terenul deveni plan, Go-Bindan se întoarse din nou spre el: — Mandzuk a spus că o să mă învețe să călăresc, să mânuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
asta, căci ostrogoții, cărora li se atribuia responsabilitatea înfrângerii la Campus Mauriacus, erau priviți acum de către armată cu neîncredere și ostilitate. Observând că mingan-ul rămăsese în urmă față de restul armatei, Balamber își îndemnă oamenii să grăbească pasul: inevitabil, călăreții se depărtară și mai mult de cei care aveau în grijă carele. Balamber văzu imediat cum stăteau lucrurile și se întoarse împreună cu Mandzuk să-i grăbească pe aceștia din urmă. îi găsi opriți cu toții, căci carul din frunte, cel în care călătorea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
oameni din popor. Și poporul a plîns, pentru că Domnul îl lovise cu o mare urgie. 20. Oamenii din Bet-Șemeș au zis: Cine poate sta înaintea Domnului, înaintea acestui Dumnezeu sfînt? Și la cine trebuie să se suie chivotul, dacă se depărtează de la noi?" 21. Au trimis soli la locuitorii din Chiriat-Iearim ca să le spună: "Filistenii au adus înapoi chivotul Domnului, coborîți-vă și suiți-l la voi." $7 1. Locuitorii din Chiriat-Iearim au venit, și au suit chivotul Domnului, l-au dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
luat cornul cu untdelemn, și l-a uns în mijlocul fraților lui. Duhul Domnului a venit peste David, începînd din ziua aceea și în cele următoare. Samuel s-a sculat, și s-a dus la Rama. 14. Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul și a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul. 15. Slujitorii lui Saul i-au zis: Iată că un duh rău de la Dumnezeu te muncește. 16. Poruncească numai domnul nostru! Robii tăi sunt înaintea ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
sulița în mînă. 11. Saul a ridicat sulița, zicîndu-și în sine: Voi pironi pe David, de perete." Dar David s-a ferit de el de două ori. 12. Saul se temea de David, pentru că Domnul era cu David și se depărtase de la el. 13. L-a îndepărtat de lîngă el, și l-a pus mai mare peste o mie de oameni. David ieșea și intra în fruntea poporului; 14. izbutea în tot ce făcea, și Domnul era cu el. 15. Saul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
era Samuel, și s-a plecat cu fața la pămînt, și s-a închinat. 15. Samuel a zis lui Saul: "Pentru ce m-ai tulburat, chemîndu-mă?" Saul a răspuns: "Sunt într-o mare strîmtoare: Filistenii îmi fac război, și Dumnezeu S-a depărtat de la mine; nu mi-a răspuns nici prin prooroci, nici prin vise. Și te-am chemat să-mi arăți ce să fac." 16. Samuel a zis: "Pentru ce mă întrebi pe mine cînd Domnul S-a depărtat de tine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
Dumnezeu S-a depărtat de la mine; nu mi-a răspuns nici prin prooroci, nici prin vise. Și te-am chemat să-mi arăți ce să fac." 16. Samuel a zis: "Pentru ce mă întrebi pe mine cînd Domnul S-a depărtat de tine și S-a făcut vrăjmașul tău? 17. Domnul îți face așa cum îți vestisem din partea Lui, Domnul a rupt împărăția din mîinile tale, și a dat-o altuia, lui David. 18. N-ai ascultat de glasul Domnului, și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
întuneric, știindu-se singur, într o încăpere în care accesul îi era interzis, pentru ca apoi, scăpărând un chibrit, să descopere cu umilință camera populată de oameni care-l priveau nedumeriți și neplăcut surprinși. Fără să-și poată explica de ce, se depărtă în grabă, încercând să se amestece în mulțime. Intră într-o cârciumă improvizată în care negustori de vite, puși să-și păgubească agoniseala chimirelor, după ce pipăiseră cu mâinile crupele umede ale marhelor și gingiilor iepelor, înșfăcau acum hulpav hartane mari
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
se lepede de traista din spate, plină cu obiecte agonisite de la graf și de prin târg. O ascunse într-o scorbură, acoperind-o cu mușchi și crengi. Tot timpul drumului au fost însoțiți de sunetele iarmarocului. Acum, însă, cu toate că se depărtaseră, zgomotul crescu în intensitate. Se întoarseră amândoi și rămaseră înmărmuriți în fața imaginii la care se așteptau cel mai puțin. Iarmarocul era în flăcări. Parcă luase foc din toate părțile odată, căci corturile, maghernițele și toate dughenele trosneau învăluite de un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]