1,919 matches
-
eroului. Sunt repetate, în scris, ,, vorbe, fraze, pe care altădată le-am auzit de la Antipa și despre care memoria mea conștientă nu avusese știre”. Este consemnat chinul începutului, literatura neavând o finalitate clară, de unde obscuritatea scopului și chiar eternizarea în derizoriu. Declanșarea imaginației presupune jocul realitate/ficțiune, prima fiind o transfigurare a celei de-a doua. Relațiile erotice Silvia/Antipa sunt imaginare, dar puncte de plecare pentru realitate. Nu există comunicare. Raportul dintre personaje se schimbă în permanență, de unde nestatornicia formelor
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
iar personajul este dominant - sau o negație, subliniindu-i-se spiritul nonconformist ,,(...) erou al negației, este funcționar al certificatelor de înmormântare, straniu prezicător al deceselor.”, imaginația debordanta, incapacitatea de a accepta realitatea altfel decât pluriforma. Acțiunile lui sunt copii în derizoriu ale altora ce rezonau semnificant. Cornel Ungureanu vorbește despre influență unui mit oriental antic, Tao to-king. Personajul lui Bălăiță se înscrie într-un sistem ce neagă și aceasta filosofie. Prezența lui îi produce spaimă lui Viziru, determinându-l să semneze
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
Destinele nu se intersectează, ci se sugerează ruptură tranșantă dintre existența muncitorilor și cea a intelectualilor, din prima fiind excluse valorile spirituale. Structura poematica, sincopata este produs al narațiunii aparent realiste, obiective, dar întretăiate de elemente mitice, anticipative, tratate în derizoriu:,,Neclintit, acoperit până sub bărbie, bărbatul respira ușor și egal în felul în care la iarmaroc sub un capac de sticlă Marc Antoniu doarme curajos și nepăsător. Alături, regina Cleopatra. Sufletul lor nemuritor este un arc de ceasornic. Farsala, lume
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
prin care ambiguitatea realității este polarizată, dar, consideram noi, nu multiplu, astfel încât drumul spre tainele universului sunt obturate. Mai mult, autodiegeza romanesca nu reușește să surprindă Lumea proteica, multiforma, decat superficial, probabil și pentru că scriitorul se joacă în permanență, supunând derizoriului însuși actul creației artistice. Descrierea este subordonată parodiei, fără un rol clar în textura epica, prin care să confere profunzime referențiala. Deși forță operei se impune asupra unui artist care nu poate decât asista cum se transformă în obiect ce
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
Întîlnit În respectiva lucrare și destule piese În care aceasta continuă să se mențină, cel puțin fragmentar”. Notate cu literele mici din alfabet, observațiile lui Ion Andrei au dus la căsăpirea textului original și la aruncarea ilustrului profesor ieșean În derizoriu. Iată ce a scris cenzorul la „a”: „Pentru caracterul lor mistic, profund religios, au fost eliminate sau revizuite, la semnalarea noastră, următoarele fragmente (...)”. Iată ce text „...a fost scos În Întregime”: „GLOBUL din satul Țuțcani, comuna Mălușteni. Personajele: Anul Nou
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
Năzuințe> - Liceul <<Mihail Kogălniceanu>>. CÎte una În orașul Vaslui (<Vlăstarul> - Liceul nr.1) și Negrești (<Axa> - Liceul de cultură generală)”. d.x. Progresiști? Nu prea! Revoluționari? Idem! Cuvintele cu caracter strict propagandistic reveneau obsesiv În analizele cenzorilor vasluieni, aruncând În derizoriu munca școlarilor și a cadrelor didactice care ar fi vrut ca literatura beletristică să fie disociată de cea politică, neagreată de marea masă a cititorilor dar aromitoare ca o tămâie pentru nasurile ștabilor de partid. Mai departe, una caldă - altele
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
fi neomenos cu personajele sale sau pentru că acestea ar fi caricaturale (ar fi fost bine să fie : o caricatură reușită e o esență de umanitate), ci pentru că ele nu sînt personaje sînt doar surse de zgomot și explozii de activitate derizorie. Daneliuc nu-i dă nici unuia destul contur ca să se poată distinge în vînzoleala generală și nu evidențiază nici o voce pe fundalul de vacarm. De fapt, nu există fundal și plan apropiat, nu există focalizare, nu există decît o mîzgă audio-vizuală
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
etc. Pentru el, asta e, probabil, cea mai autentică artă pe care o poate produce un autor care vede cu adevărat Romînia de azi. OK, de unde să încep ? în primul rînd, arta lui Daneliuc e incapabilă să reflecte vînzoleala noastră derizorie altfel decît degenerînd ea însăși în vînzoleală derizorie, deci capitulînd ca artă. Poate că această capitulare avea un fel de noblețe însîngerată la vremea unui film ca Patul conjugal (1993), dar n-o mai are de mult și singurul element
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
autentică artă pe care o poate produce un autor care vede cu adevărat Romînia de azi. OK, de unde să încep ? în primul rînd, arta lui Daneliuc e incapabilă să reflecte vînzoleala noastră derizorie altfel decît degenerînd ea însăși în vînzoleală derizorie, deci capitulînd ca artă. Poate că această capitulare avea un fel de noblețe însîngerată la vremea unui film ca Patul conjugal (1993), dar n-o mai are de mult și singurul element de noblețe din filmele lui recente e efortul
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
țară se naște un sat nou-nouț și perfect (adică fără țărani : aceștia nu apar decît ca personaje în programele artistice realizate de regină și de suita ei). Viața pe care o găsise Marie Antoinette la Versailles era toată numai formă derizorie și totuși grea, rigidă și ceea ce-i lipsea acestei forme nu era fondul (Doamne ferește ! Auzi, fondul ! Ce-i aia ?), ci un pic de farmec, un pic de zvîc, un pic de libertate și informalitate modernă. Alura interpretei principale, Kirsten Dunst
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
început odată cu constituirea băncii Bankcoop, utilizandu-se fondurile Cooperației de Consum și Credit. Practic, decapitalizarea "Cooperației de Consum și Credit" a fost realizată prin înființarea băncii Bankcoop din fondurile Cooperației. Apoi, prin preluarea de către Bankcoop a unor active la prețuri derizorii și acordarea de credite peste credite clientelei politice a regimului Iliescu, prin încălcarea Legii 33/1991 că și prin calcularea unor dobinzi mai mari decît cele legale unităților "Cooperației de Consum și Credit". Toate acestea constituie o mostră a stilului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
s.n.)”. ) și prin ceea ce în simbolism este numit „deformare subiectivă”. „Moftul” este detaliul oricând expandabil al lumii lui Caragiale ; termenul întreține o ambiguitate profitabilă, fie că nimicul a apucat să ia proporții considerabile, fie că gravitatea a fost redusă prin derizoriu la dimeniuni liliputane. Moftul nu are o stare de agregare stabilă, dinamismul lui ține de caracterul fundamental fluctuant al umorii identitare. Altfel, această deformare subiectivă încadrează detaliul în ordinea monstruosului. Nu este vorba numai de o modi- ficare de scară
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pozitivismul secolului al XIX-lea și ulterior de către psihanaliză. Lumea operei lui Caragiale reflectă această nouă sensibilitate. Ea este populată cu fandacsioși, nevricoși, poltroni, ipohondri, personaje cu „naturelul simțitor”, magnetizați, chiar dacă registrul în care ea este recuperată este unul al derizoriului. Dispo- zitivul hermeneutic al lui „simț enorm și văz monstruos” induce o perspectivă deopotrivă deformată și deformatoare, o dereglare sistematică a scalei morale, dereglare de rezul- tantă estetică. Lumea operei lui Caragiale și caragialescul ei Degajând-o de complimentele pe
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
localul. Noutatea viziunii lui Caragiale derivă din faptul că naratorul nu mai este exclusiv purtătorul de cuvânt și legatarul moral al superiorității Centrului (Parisulă față cu o Periferie ăun oraș de provincie din România finiseculară) care cade automat sub semnul derizoriului. Ecartul tem- poral se suprapune peste cel spațial, însă nici aici distanța în timp nu este relevantă, ea a devenit substanțială prin proiectarea ei într-un loc geometric de expresie retorică. Vârsta adultă față cu copilăria, ambele sunt în măsură
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
republicană a lui Candiano Popescu. Grotescul apare aici sub forma exagerării retorice care își are deformarea optică în complementul caricatural : hotelul de provincie este invadat de ploșnițe, actul patriotic din 1866 transformat într-o joacă de copii, „poporul” proiectat în derizoriu ca „bobor” și plebiscitarii ca ploșnițe etc. Experiența pe care naratorul o are la Grand Hôtel „Vic- toria Română” se poate împărți în patru episoade, dintre care trei sunt nocturne : cel al contactului dezagreabil, în primul rând vizual, dar și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
urbe ? Și de ce acest lucru constituie un eveni- ment ? Același dispozitiv optic care reproiectează grandios un model exemplar funcționează și aici, dar pe un alt palier. În spațiul provinciei care are cultul scandalului ca formă a amplificare a unui eveniment derizoriu, alteritatea este înregistrată numaidecât, iar non-evenimentele se trans- formă în evenimente. Scandalul este tipul de performance care se înscrie într-o logică compensatorie a excesivului, caracteristică pentru periferie, pentru locurile unde nu se întâmplă nimic. Nimicul are aici valențe tari
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pe cea a deriziunii. Climaxul adus de aceste scurtcircuite care leagă indubitabil lipsa de patriotism de revolta boxerilor este întors pe dos într-un anticlimax, compromiterea cul- turii de rapiță. Excesul derivă abia din această mișcare care aruncă totul în derizoriu. Monstruozitatea nu este cea a tabloului apocaliptic, ci aceea a mecanismului discursiv. Ce anume provoacă în Nae o astfel de disponibilitate pen- tru abnorm ? Cum reușește să extragă atâta negativitate din evenimente disparate ? În mod cert, presa îi oferă materialul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
contradictorii care stau sub semnul clar al unui compor- tament dereglat, isteroid. Căutarea febricitată a biletelor de loterie presupus câștigătoare pentru care o mobilizează total pe consoartă și aflarea înstrăinării lor cu o jachetă „dăruită” unei chivuțe contra unei veséle derizorii conduce către o primă manifestare excesivă. Lefter Popescu sparge cele 10 farfurii, una câte una, în fața soției terifiate : „ - Așa sunt eu, galant, cocoană ! când am chef, sparg ; sparg cocoană, când am chef, farfurii de câte zece mii de franci una ! sparg
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
se uită cruciș, fioros și scrâșnește din dinți.” Gesticulația spune totul, funcțio- narul a devenit un potențial torționar, expresia facială trădează angajamentul în exercitarea oricărei forme de presiune. Turbatul este Lefter Popescu fără nicio îndoială, iar metamorfoza măruntului funcționar spectaculoasă. Derizoria victimă a șefului ascunde în ea inversul neputinței și resemnării, un apetit copios pentru agresivitate. Dispo- zitivul caragialian al lui „Simț enorm și văz monstruos” s-a pus în funcțiune. Scos din cadrul unei existențe paș- nice, terne, chiar tasate, funcționarul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
inițiază un joc al finalului fals, menit să acorde istoria la sunetul distinct al unei anumite sen- sibilități ? Pasajul merită reiterat. Recunoaștem și tropii care imprimă frazei o curgere domoală asemeni unei ape în care se topește reflecția melancolică asupra derizoriului existenței. Cei doi soți își consumă nebunia separat, fie- care cu propriul blocaj maniacal. Aripa nebuniei i-a atins pe amândoi, Lefter a devenit una dintre acele figuri bizare, dar benigne pe care orașul le adăpostește, iar soția sa călugărită
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
întrucât construiesc centrul de greutate nu în jurul cursivității firești a evenimentelor într-o situație presupus reală, ci în jurul unui discurs patetic, declamativ, care devine, de fapt, centrul de greutate al scenei. Pe bună dreptate, comediografului acest discurs i se pare derizoriu, enorm. Caragiale „simte” nu enorm, ca un romantic tra- versat de efuziuni și vizionarisme, ci enor mi tatea proce- deului asemeni unui critic literar care sesi zează retorismele și artificiozitățile. „Într-o scenă memorabilă a lui Victor Hugo, nobilul hidalgo
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
versuri” Și Caragiale pare să sesizeze acest involuntar caracter autoparodic al unor compoziții romantice aparținând unor autori canonizați estetic. Acest caracter aparent autoparodic nu reprezintă decât un efect pervers al manierizării lor pe care dramaturgul o surprinde cu efectele ei derizorii în variate întrebuințări, și mai ales în amprenta pe care acestea o lasă în discursul publicistic al vremii. Antiromantismul său ține de dezacordul profund față de sensibilitatea romantică și de manierizarea roman- tismului în formule anchilozate, devenite parte a unui rețetar
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sunet este unul cu care boxează retorii, sonorul oricărui rapel oratorico-demagogic. Inexistența noțiunii politice este compensată prin forța sunetului, materialitate pe care o accentuează derapajele discursive. Desigur, Caragiale deconstruiește în cheie ironică noțiunea politică de popor prin abundență sarcastică și derizorii plasări contextuale, îi relevă sonoritatea, dar și inconsistența, o face să sune pentru a releva cacofonia. În acest sens proza intitulată semnificativ Boborul este revelatoare cu atât mai mult cu cât poporul sau mai precis „boborul” apare ca subiect politic
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
transpună postulatul în imagine. Opera lui I.L. Caragiale căreia filmul îi stabilește momentul de sinteză - unic până acum, căci despre o montare polifonică a operei este vorba - este foca- lizată printr-o hipertrofiere a detaliului, printr-o ridi care a derizoriului la absolutul abjecției. De altfel, chiar din momentul „Grand Hôtel «Victoria Română»” sunt decupate două episoade, cel al linșării unui câine de către măturătorii nocturni și cel al femeii ridicate în miezul nopții și pălmuite violent. Cine vede toate aceste lucruri
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu mă privește pe mine, ci pe alții ; râzând de alții, Caragiale este ce qui arrive à l’autre.” Aici zeflemeaua reprezintă un mod particular de a râde, derâde- rea, deriziunea și implicit derizoriul acestui râs care coboară totul în derizoriu. Ne aflăm departe de râsul umoristului, deriziunea se află la confiniile cu strategiile de consacrare și legitimare ale identității naționale, de aici și caracterul „blasfemic” al deriziunii caragialești care nu rămâne în zona superficiilor, ci vizează conținuturile chiar și în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]