2,071 matches
-
Ce-l mai sărut pe nopțile de albe infite... GENIUL UNUI TIMP PREA ȘTERS Aveam un microfon de aer Era un duh de liniști și ninsori. El, omul meu de chin cu plete lungi de aur Un răstignit pe crucea devorată-n sori. Era el omul prea iubit de timpuri Și ochii lui prelinși pe univers, Un domn de aer și de muze, El, un Iisus pe geniul unui timp prea șters Ce tălmăcește arderea în noapte Și gustă focul de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
și dându-i-l lui Andrei, cu rugămintea să nu-l citească, să-l păstreze numai până i-l va cere ea înapoi. „Maică-mea asta prea curioasă, care își bagă nasul în toate, ar fi în stare să-l devoreze și să mai facă și o criză la sfârșit.“ Poate privi afară chiar stând în patul de obicei acoperit cu pledul portocaliu și flenduros, care se vede mai mic și îndepărtat, la fel ca pictura abstractă atârnată deasupra, în oglinda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
unor asemenea favoruri, dar pentru că era ziua mea, s-a abținut. M-am așezat pe un gărduț care dădea spre mare să înfulec vata de zahăr, savurând deliciosul contrast dintre dulceața sa incredibilă și consistența sa ușor înțepătoare, până când am devorat vreo trei sferturi din ea și mi s-a făcut greață. Era liniște pe faleză. Cuibărit în fericirea mea, nu dădeam prea multă atenție trecătorilor, dar îmi amintesc ca prin ceață de perechi respectabile care se plimbau braț la braț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Nu te teme. în timp ce el își îngropa fața în pieptul ei bogat, ea îi trase cămașa de pe umerii bine proporționați îngenunchie și își frecă nasul de buricul ei se lăsară pe pat și el se urcă pe ea, în timp ce se devorau lacomi, cu buzele într-un lung și umed sărut se lăsară pe pat și ea se urcă pe el, buzele lor întâlnindu-se înfometate într-un sărut lung și sfredelitor Of, fir-ar să fie! ea gâfâia de dorință el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
strălucind. Sunt milioane de dolari. Râse și mai tare văzând uimirea nedeghizată a lui Graham și tot corpul i se zgudui când își întinse brațul într-un gest amplu care cuprinse camera, chelernerițele, cei trei prieteni și carcasa de vită devorată de pe platoul de argint. Ce hăcuială, ehe, domnule Packard! Ce hăcuială! În următoarea jumătate de oră, atmosfera de la masă deveni tot mai veselă și Graham își dădu seama că începuse să se simtă tot mai nelalocul lui. — Văd după buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
folositoare din Întreg liceul - mi‑am dat seama că Mirandei nu‑i vor trebui mai mult de două, poate trei minute ca să citească Întreg discursul. Abia dacă Îmi rămăsese timp să trag o dușcă din apa San Pellegrino și să devorez cele câteva căpșuni pe care mi le lăsase cineva, cu mare amabilitate, În micul bar din apartament. Ce bine ar fi fost să‑mi fi lăsat un cheesburger, am gândit eu. Mi‑am adus aminte că Îmi pusesem o ciocolată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
dintre capoatele acelea de catifea, Îmi pusesem și o pereche de papuci din același material și eram pregătită să mă Înfrupt cu omletă, cornuri, prăjituri, brioșe, cartofi, pufuleți și clătite, care au venit Însoțite de o aromă amețitoare. După ce am devorat toată mâncarea și două cești de ceai, m‑am Împleticit Înapoi spre pat și am adormit atât de rapid, Încât m‑am Întrebat dacă nu cumva Îmi pusese cineva un somnifer În sucul de portocale. Masajul a reprezentat un mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
îmi urăsc chipul, sunt momente când îmi urăsc chiar și prețioasa, clara mea minte, în care îmi zumzăie ne întrerupt gândurile. Mă întreb de ce nu pot fi simplă, ca oamenii obișnuiți. Sau chiar simplă precum semințozaurii care reazemă gardurile străzilor, devorând fără încetare semințe și scuipând nepăsători cojile pe jos. De ce gândesc mereu? Simt umbrele a nenumărate cuvinte și idei, le resimt greutatea, și to tuși nu mă pot explica mie însămi, nu-mi pot explica această entitate cu contur precis
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și începu să citească jurnalul Clarei. Nu se mai opri. Ceea ce citea era aproape insuportabil, ca o autopsie pe un corp viu. Știuse, simțise de la bun început că ea e altfel, e altceva. Clara e altceva, își repeta el, în timp ce devora paginile cu scrisul ei impetuos. înainte de a adormi, spre zori, își spuse că, de fapt, nu era dracu’ chiar atât de negru cum dăduse semne mai devreme. La urma urmelor, putea să-l ducă pe Eduard cu vorba, să-i
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
lacrimă născu sub geană și rezistența lui Nicanor, armată pe filigranul proiecției inițiale, plesni, la presiunea celorlalți și a propriei curiozități. Puse mâna pe aceeași baionetă, făcută din oțel iute, ocupând locul de frunte în hărmălaia al cărei ochi colectiv devora, aprioric, optimul comestibil și urmat de mulțimea, plină de curiozitate, care îl lua înainte, ca apa catastrofalelor inundații de primăvară ale Gegiei, refăcu același traseu, ca și atunci când mersese, cu bătrânul Stalin, de lanț, la Baisa. Împreună cu purtători de topoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
eu cred că voi pleca...Într-o lungă călătorie, acolo unde numai sufletele ajung, spune ea cu glas șoptit, extenuat. Nu, nu spune asta. Trebuie să rămâi lângă mine. Sunt sigur că te vei însănătoși curând. Strânge din dinți, aproape devorat de durere. Gândul că nu poate face nimic să o salveze aproape că îl scoate din minți. Ah, dragul meu, surâde Smaranda sleit, niciodată nu ai fost un bun mincinos. Chiar și atunci când intențiile tale erau bune. De ce soarta trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
un festival se cade a curma risipa ori deturnările. Tot atât de adevărat este însă și faptul că una dintre povețele evenimentului muzical trebuie să fie reabilitarea ideii de recompensă a muncii. Pe de altă parte, festivalul are libertatea de a-și devora oaspeții, de a-i exploata la maximum, nu numai prin etalarea vocației lor specifice, ci și prin identificarea acelor resurse umane proprii marilor personalități. Cui nu-i place să fie spectatorul unui eveniment muzical de excepție? Dar, cum spectacolul total
Consternare si îngrijorare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/83510_a_84835]
-
picioarele pe care nu le mai au." (pag. 77) Nicolae Manolescu se joacă dezinvolt, în toate sensurile, cu genurile și cu cărțile. Nici tocmai proză, dar nici tocmai piesă de teatru; nici tocmai prinsă în cursa evenimentelor, dar nici tocmai devorată de notații analitice, povestirea Alesul profită minunat de cel mai blând dintre personajele sale, o sirenă rătăcită pe malul mării. Adusă în text, orice asmenea ființă duală devine, pe jumătate, o alcătuire de hârtie. O reflectare fidelă a narațiunii înseși
Cinci cititori în cinci feluri de lectură by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8373_a_9698]
-
mea - și invocând, încă din titlu, o privire riguroasă estetic, nu vreau să mă plasez nicidecum pe o poziție obtuză ori retardatară. Ci tocmai - poate suna paradoxal - să mă adaptez adecvat contextului. Nu cumva, fascinați de poemele pe care le devorează pe internet, Gamarț și Hose Pablo refuză, ei înșiși, să vadă cu ochiul liber altceva decât o dimensiune pură a textului, necondiționată de vreo restricție, fie ea geografică, politică, socială sau mediatică? Cum, necum, filtrul pixelilor își uită propria condiție
Corectitudinea estetică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8672_a_9997]
-
trăi astfel și prin cei care mă vor citi, nu numai, asemeni tuturor, prin fetița mea, deci mai mult, fiindcă familiile se sting și ele, uneori atât de repede încît se justifică pe deplin existența acelor artiști care se lasă devorați de demonul creației și nu mai au timp, sau nu-i mai interesează să se lase ispitiți de perpetuarea ființei lor efemere, posedați de ideea durabilității ei în spirit. Căci cultura e o formă de viață, prin care o colectivitate
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ea disponibilități pentru ecleziastice reflecții, nu când o doream înțelegea ea că e dorită, nu când eram eu obosit era și ea pradă lasitudinii, singurătatea în doi nu era și pentru ea totdeauna un balsam, bucuria lecturii care adesea mă devora nu era în același timp și pentru ea o vibrație a spiritului ("Lasă cititul, Victoraș, că nu e timp de citit..." N-o întrebam de ce n-ar fi, mi-ajungea s-o privesc și să-i văd surâsul... "Mai lasă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
erau ațintite spre acest perete și pe aruncătoarele de flăcări. De aceea nimeni nu sesiză mișcarea de pe celălalt perete. 8 Creatura ieși încet din cavitatea în care stătuse până atunci în amorțire. Fumul coconilor și al celorlalte materii organice încă devorate de flăcări formau vârtejuri care reduceau vizibilitatea aproape la zero. Dezmeticindu-se. Hudson aruncă o privire rapidă pe detector. Ochii i se măriră și se răsuci strigând: ― O mișcare! Am detectat o mișcare. ― Poziția? făcu sec Apone. ― Imposibil de localizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Întreaga literatură se transforma într-o întindere viermuitoare, irigată de milioane de cuvinte, fascinant de exactă și imprecisă, fără început și fără sfârșit, mișcându-se în toate direcțiile cam în același timp, împreună cu emisferele ei colorate. Îi controlam mijlocul cărnos, devorând creierul întâmplărilor și alimentându-i rețeaua de povești, îl modelam după bunul meu plac, amestecând jumătăți de adevăruri cu jumătăți de minciună, și ieșea o pastă moale și alunecoasă, ca mintea miilor de autori reali sau imaginari, vii sau morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
păroasă, lenevind în răcoarea mânecilor. Dedesubt, angrenajul de mușchi, nervi și-oscioare, irigat de litri de sânge și apă; un proces calm, silențios, precis ca un experiment de laborator. Deasupra, o floră de molecule de praf, fugărită de bacterii și devorată de acarieni; o grădină microscopică, devastată de milioane de invadatori gurmanzi. Aveam în față un ecosistem infailibil, clădit pe recifele de carne și epidermă, căruia eu îi vorbeam despre romantismul pașoptist. Miliarde de ochi și pedunculi, de trompe și piciorușe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
asta, întotdeauna când o folosea mă gândeam că-mi simte ochiul sărind din orbită, năpustindu-se asupra gleznelor ei și rămânând fixat acolo, ca un tatuaj viu. Eram admiratorul etern, lupul grobian și hulpav din desenele lui Tex Avery. O devoram zi și noapte, îmi făcusem un fetiș din fiecare parte a corpului ei (Bismarck știa mai bine!), pe care-l țineam sub control și-observație. Dacă privirea mea ar fi avut degete, aș fi trimis-o să caute, să strângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să se miște prin oraș și Alexandru mai mult ghicește că programul a scăpat de sub controlul creatorului său și că invazia trupelor poate produce dintr-o clipă într-alta o explozie necontrolată a tuturor poveștilor de război care să-i devoreze cortexul! De acest colonialism cerebral nu ar fi responsabil un singur om, ci sute de scriitori geniali sau ratați, gata să provoace o criză de schizofrenie universală de pe urma căreia lumea s-ar trezi prizoniera propriei realități paralele... „Ei? Stradă, cortex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
L-aș fi iubit ca pe-un frate, înainte să-l înjunghii. Așa arăta impostorul. L-aș fi extras din regatul lui cibernetic și i-aș fi dat drumul prin București. Bacteriile lui neuronale ar fi invadat străzile și clădirile, devorând bărbați și femei, bătrâni și copii, patroni și funcționari, proprietari și chiriași. Scrisoarea a V-a anticipa implozia bioenergetică a orașului, într-un haos de ură, boală și distrugere mai cumplit decât ciuma din vremea lui Țepeș-Vodă. Bucureștiul ăsta care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dacă îl știa cineva. Mircea Eliade II se evaporase și el, ieșise pesemne cât stătusem eu cu spatele la fereastră, de vorbă cu inginerul. Doar mirosul de tutun și prună, încă persistent, îmi amintea că fusese acolo. În drumul spre ieșire, tipul devorase probabil toate prăjiturile, pentru că nu mai găseai una în galantar: cineva comandase până și nesuferitul de tort Sacher sau îl căraseră ospătarii jos cu ei, în subsol. Procedeul nu părea nou, și nici neobișnuit. Auzisem de la noi că, din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
menține dominația clasei tale, este recomandat să propagi în rândul maselor acele sentimente patriotice care maschează antagonismele de clasă și le face pe oi să creadă că sunt din aceeași rasă, aceeași familie și aceeași patrie cu lupii care le devorează (Hervé, 1905, f.p.). "Prin ce aberație", se întreabă Hervé, "paria [proletarii dezmoșteniți și exploatați] diferitelor Patrii se aruncă unii asupra altora cu atâta ură, la prima chemare a stăpânilor lor? Cum pot muncitorii și țăranii germani, francezi, ruși sau japonezi
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
fie distrusă pentru că, nu se știe de ce, așa trebuie - și chiar fără să i se explice de ce, fie, admit toate astea, dar iarăși se ridică eterna întrebare: de ce a mai fost nevoie de smerenia mea? Oare chiar nu pot fi devorat fără ca acel ceva care mă devorează să-mi pretindă laude pentru că m-a devorat? Oare chiar se va supăra cineva pe mine pentru că nu vreau să mai aștept două săptămâni? Asta n-o cred, și e mult mai sigură presupunerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]