1,845 matches
-
mai pune niște apă, mai avem doi la masă. Episodul 9 Poftă bună! După ce sfârși de supravegheat personal câteva mici operații de dregere și conturare pe deplin a gustului ciorbei, aruncând cu mâna lui câțiva pumni de pătrunjel proaspăt în domolul clocot final, responsabilul le făcu semn celor doi pământeni să-l urmeze, îndreptându-se spre uriașul hangar unde așteptau, frumos așezate la mese și jucându-se nerăbdător cu lingurile de aluminiu, ființe mediocre. La apariția lui, clinchetul vesel încetă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
ce vedeau și de a nu lăsa să iasă din ei nimic. - Nu știu la ce să mă gândesc, stăpîne! zise sclavul. - N-ai întrebat pe nimeni? - Numai pe înțeleptul Tefnaht. Privindu-l cu aceiași ochi nemișcați, Marele Preot spuse domol. - Și înțeleptul Tefnaht te-a sfătuit să te mulțumești cu ceea ce este la îndemînă, pe pământ. Auta îl cunoștea bine. Totuși, poate fiindcă nu-l văzuse de mult, rămase mirat și tăcut. Marele Preot se aplecă ușor și-i mângâie
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Foc! Dimineața abia se revărsa și cerul era încă vânăt. Apele mării erau liniștite și călătorii se bucurau de priveliște, când deodată Mpunzi le arătă cerul, rostind cu glas înăbușit de tulburare: - Vine zeul! Și toți văzură lunecând ușor și domol pe cerul din ce în ce mai limpede, un trup lung și argintiu ca de pasăre ciudată strălucind în razele soarelui care abia se ridica din mare. Cu toții cunoșteau pasărea aceea și știau că în ea vine cel pe care-l socoteau zeul lor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
luna, arde troscul sub picior, Unde mi-am lăsat podoaba, cine mi-a furat cununa, Cum de s-au furat pe cer Soarele și Luna? Vine ziua Trece noaptea Singurătatea cade lin, Curcubeul strălucește Dincolo de cer senin, Soba arde lemne domol Și căldura răbufnește, Cerul mi-a furat cununa, Piatra rece s-a închis, Creanga mi-a furat cununa. Cine oare, cine oare Cine mi-a văzut podoaba? Să pătrund aerul de mister ce te înconjoară ca un fum de țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
puterea îi revenea în mădulare și făcu câțiva pași până lângă Dolores. — Brațul meu, se oferi el. Ea tresări scurt. Vă mulțumesc, domnule, spuse apoi și-i acceptă oferta. — Pe aici, cred, spuse Virgil Jones. Lângă fântână e o vâlcea domoală, acoperită cu iarbă. Ea înclină capul, încuviințând. Merseră până la marginea luminișului cu un pas afectat, studiat, iar apoi copacii se mișcară în jurul lor. în vâlcea Virgil Jones se așeză cu greutate pe jos, oftând din rărunchi. Nu avea habar ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu o plăcere copilărească nevinovată, Vultur-în-Zbor zâmbind cu jumătate de gură, ca să-i țină companie, Irina fără nici un zâmbet, cu ochii ei gri în dosul pleoapelor închise, la jumătatea drumului dintre vis și realitate. Leagănul balansându-se regește, cu mișcări domoale, asemenea copacului. Nici măcar în grădina Cerkasovilor nu se afla vreun copac pe măsura frasinului și nici un leagăn care să se compare cu acesta. Ceața era azi rară, soarele cald și aerul vibra de bâzâitul albinelor, ce-și cedeau de treburile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
împădurite. Avusese rețineri serioase față de escaladarea acelor înălțimi fără echipamentul adecvat. Prin urmare, a rămas uimit când a văzut înaintea lui un coridor bine curățat care mergea în susul muntelui, un șir întreg de trepte înguste de piatră ce se așterneau domol chiar până la ușa Casei Grimus. Și totuși erau acolo. Erau reale. Vultur-în-Zbor clătină din cap, cuprins involuntar, de admirație. Acum urcau scările - Prepelicarul în față, Media la urmă -, iar păsările coborau în zbor și se adunau în jurul lor. Erau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
care trecu În mare viteză, cărând iritată o cutie rotundă, din metal strălucitor. După ce se strânse mai bine În anteriul bleumarin șisi trase peste umeri pelerina stacojie, cu tiv aurit, bătrânul Își plimbă degetele peste barba mătăsoasă, făcu câțiva pași domoli și Împinse o ușă din apropiere. Vocea țâplită a unei femei uscățive Îl izgoni și de acolo. Aceasta Îi strigă să caște ochii mai bine al’dată, că doar e scris negru pe alb pe ușă că este interzis persoanelor
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mâna tremurător, ca un cerșetor neluat În seamă, rotindu-și mărgelele sticloase ale ochilor, inundați acum de o imensă fericire. Simți, Însă, o vagă umezeală În tot trupul și un zumzet repetat Îi năvăli În timpane. Se trezi În bătăile domoale ale pendulei și Înțelese cu dezamăgire că nu făcuse altceva decât să viseze. Constată totodată că una dintre pleoape Îi rămase Închisă și gândi că deja jumătate din țeastă i se pătase, Înnegrindu-i-se. Își văzu atunci și picioarele
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mine nu mă știe nime Nici chiar tu însăți, dona Sol. Ades când frunzele pe cracă Șoptesc ca sgomotul de guri Ce se sărută și se-mpacă În umbr-adîncă de păduri, Eu stau unde pătrunde luna Pe alb ivor, sunând domol; De cântă păsările ntr-una De tine-mi cântă, dona Sol. {EminescuOpIV 428} Și pe oglinda mișcătoare Stau de privesc un straniu joc; E apa pururi călătoare Pe chipu-mi ce rămîne-n loc. S-au desprimăvărat pădurea Suspină păsările-n stol
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
oamenii satului) era cel mai avut și mai bine situat om din Împrejurimi, om năvalnic și mândru, frumos și foarte voinic, puțini rezistându-i la vorbe și fapte. Isidor Ochiană, bunicul rămas necunoscut lui Va, fusese un om așezat și domol, interiorizat și cu aplecare spre Învățătură, s-a Îndreptat spre mai puțin costisitoarea școala a CFR-ului, lucrând printre liniile de cale ferată și murind Între acestea, strivit Între tampoanele celor două vagoane ucigașe a unui tren În formare. Ochenoaia
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
în ceaun. Gheorghe aruncă un pumn de talaș peste flăcări. Vântul se iscă iar. Se încorda în trestiile înalte și drepte, care sunau ca un țambal. - Vine toamna! suspină unul. - Ne strânge, s-a dus binele... Paraschiv auzi glasul bătrânului, domol și cald. Gheorghe turnă mălaiul și începu să mestece mămăliga. Un miros bun se răspândi împrejur. Oacă urcă sub malul scobit, să mai aducă ceva. In mâna lui Bpzoncea străluci o sticlă albă, lunguiață. Ucenicul îl văzu cum soarbe cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Lumina lămpii pierise. Numai o gălbeneală urâtă u juca sub pleoape. Presării i-au udat pe amândoi cu apă. Când s-au dezmeticit, o răceală li se prelingea pe obraji. Degetele nu le mai simțeam. Parcă erau retezate. Gheorghe oftă domol și crăpă ochii. Lampa ardea încă deasupra lor cu lumina ei murdară. Zbirii ședeau vorbind lângă fereastră. Se trezise și Paraschiv. Sorbi cu limba apa scursă, sărată, și își lipi obrazul lui rănit de tălpile desculțe ale celuilalt. Îl mângâie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
uimire, un mare număr de demnitari, ofițeri, juriști - ulema -, oameni cu vază veniți cam de peste tot, printre care șeicul Astaghfirullah, vizirul al-Mulih, medicul Abu-Khamr, cu totul cam vreo sută de persoane, dintre care unii se ocoleau dintotdeauna. Boabdil a vorbit domol, cu glas scăzut, silindu-i astfel pe vizitatori să tacă și să se aplece spre el, ținându-și respirația: „În numele Domnului Binefăcător și Milostiv, am vrut să se adune aici, în palatul Alhambra, toți cei care au o opinie în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
i-a căutat pricină lui Zeruali, a fost cât pe ce să se transforme într-un erou. Au vrut însă să-l facă să treacă drept hoț. În ochii gloatei, aurul mânjește mai rău ca sângele. Apoi, cu glas mai domol, ca și cum ar fi vorbit o altă persoană înlăuntrul ei: — Nu servește la nimic să-i cauți justificări cumnatului tău. Dacă încerci să-l aperi, ai să fii încă o dată tratat ca un complice. Mama se temea că dorința mea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aceea treceam Întotdeauna pe lângă o izbă, aurie În lumina soarelui ce apunea, În pragul căreia stătea rezemată de ușorul ușii Polenka, o fată de vârsta mea - fiica vizitiului nostru principal, Zahar - cu brațele goale Încrucișate pe piept, cu acel gest domol și comod, specific Rusiei rurale. Mă urmărea cum mă apropii, cu o față luminoasă care-mi spunea bun venit, dar pe măsură ce mă apropiam mai mult, lumina de pe fața ei se Întuneca, prefăcându-se Într-o jumătate de zâmbet, apoi Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
a sfârșit repede. Ploaia, o cădere violentă de apă, sub care copacii se clătinaseră și se smuciseră, a fost redusă dintr-odată la niște linii oblice aurii și tăcute, ce se izbeau, când scurte când lungi, de fundalul tot mai domoalei agitații vegetale. Vârtejuri de albastru voluptuos se desfășurau Între nori măreți - grămadă peste grămadă de alb pur și cenușiu purpuriu, lepota („frumusețe maiestuoasă“, În rusa veche), mituri mișcătoare, guașă și guano, În ale căror unduiri puteai desluși o aluzie mamară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
o zi. Nu spuse nimic. Nu făcu nici un comentariu, dar În acea după-amiază, cînd Oberlus citea pe culmea falezei, spionîndu-i din cînd În cînd pe prizonierii săi cu ajutorul lunetei, observă trupul adus de spate al bătrînului, care suia Încet povîrnișul domol ce conducea la faleza abruptă dimpotriva vîntului. Ajunse pe culme, la mai puțin de patru sute de metri de locul unde se afla el, și, după ce contemplă o vreme marea care săruta dulce pietrele lăsate descoperite de reflux, trase aer În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
forță a naturii, În stare să-i Înfrunte și pe zeii din Olimp. În seara următoare, Insula Hood dispăruse cu totul În depărtare, iar marea, imensul ocean de la linia Ecuatorului, În Regiunea Mării Liniștite, mai liniștit și cu apele mai domoale decît cel mai liniștit și mai calm lac de munte, se transformă În singura Însoțitoare a oamenilor de pe balenieră. Păsările marine, care pentru o vreme se antrenaseră găinățîndu-se În capul lor, Încetară să mai zburătăcească În juru-le și se Întoarseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
sculptorului, obrazul bolnav, răvășit al Valericăi Scurtu. Cel de alături, Panaitescu, își camufla secretul. Expunea o figură rigidă din care viața se alungase ștergând orice expresie. Un cadavru elegant și atât. Maiorul înregistra abstract zgomotele familiare din odaia profesorului. Glasul domol al locotenentului Azimioară dând dispoziții aproape în șoaptă, declicul aparatului fotografic, pașii care-l purtau dintr-o parte într-alta a odăii. Se luau amprente, se lucra delicat cu penseta și pensula muiată în praf de cărbune, se căutau urme
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
e frig, trebuie să stai cu capul gol. ― Ești deștept, papa, dar nu ține! Ori mergem toți, ori nici unul. ― N-ai să-mi dai dumneata lecții, tinere! În ce te privește, faci ce poftești. ― Nu trebuie să ne certăm, interveni domol Melania Lupu, nu se cuvine, și făcu semn spre odaia lui Panaitescu. Se vedeau luminările aprinse, sicriul. Sculptorul închise ostentativ ușa. ― Mă indispune! ― Să nu luăm foc, aveți grijă, domnule Matei. ― Unde dă Dumnezeu! Își reluă ideea: Nu putem continua
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
negru. Vorbi încet: ― Comiteți imprudențe, domnule Matei. Nu-i acum momentul să admirați pânzele... Îl așteptă până intră în camera lui, apoi închise ușa zâmbind. Azimioară apăru după câteva minute, căutîndu-și țigările. Erau pe o măsuță, lângă odaia bătrânei. Glasul domol îi atrase atenția: ― ... și atunci, la Roșu împărat veni cel de-al treilea fecior. Tată, îi spuse, lasă-mă și pe mine să-mi încerc norocul. Balaurul cu șapte capete din pădurea Iasminului... Mă asculți, Mirciulică? Uf, urîciosule! Ai adormit
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
oricum ar fi, în ceea ce privește fundamentalul, nu prevăd necesitatea de a efectua vreo schimbare, Și în opinia dumneavoastră fundamentalul este, L-am discutat și ne-am pus de acord, domnule președinte, să izolăm populația, să-i lăsăm să fiarbă la foc domol, mai devreme sau mai târziu vor începe inevitabil să aibă loc conflicte, ciocnirile de interese se vor succeda, viața va deveni tot mai grea, în scurt timp gunoiul va invada străzile, imaginați-vă, domnule președinte, cum va fi totul dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
a străzilor pustii doar iluminatul public slab pe care nimeni nu-și aminti să-l readucă la normalul din fiecare noapte. Vom afla până la ce punct trăia orașul când întunecimile intense ale cerului vor începe să se dizolve în mareea domoală de albastru profund pe care o vedere bună ar putea deja s-o distingă urcând de la orizont, atunci se va vedea dacă bărbații și femeile care locuiesc în apartamentele din aceste clădiri vor pleca la serviciul lor, dacă primele autobuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
singur lucru e de făcut, Care, dacă chiar acum mi-ați spus că nu folosește la nimic orice am face, Să ne rugăm să dea rezultate tactica definită de prim-ministrul, Care tactică, Să-i lăsăm să fiarbă la foc domol, a spus el, dar chiar și asta mă tem serios că se va întoarce împotriva noastră, De ce, Pentru că ei vor fi cei care vor orienta fierberea, Atunci încrucișăm brațele, Să vorbim serios, domnule ministru, este oare guvernul dispus să termine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]