KorAP: Find »[drukola/base=don & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...64 65 66 ...138 >

3,431 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

mă admirați? — Da, ca pianistă! — Ei, lăsați! Cunosc, domnișoară, marea dumneavoastră iubire pentru artă... — Pentru artă? Pentru care, pentru muzică? — Evident! Păi vă-nșelați, don Augusto! „Don Augusto! Don Augusto! - gândi acesta -. Don...! Tot de rău augur e și acest don, aproape la fel de rău ca și domnule!“ Iar apoi, cu glas tare: — Ce, nu vă place muzica? — Câtuși de puțin, vă asigur. „Liduvina are dreptate - gândi Augusto -; fata asta, după ce se va mărita și dacă bărbatul o va putea întreține, nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
vă merge vorba că sunteți o excelentă profesoară... — Mă străduiesc să-mi fac cât mai bine cu putință datoria profesională și, dat fiind că trebuie să-mi câștig pâinea... Treaba cu obligația de a-ți câștiga pâinea... - dădu să spună don Fermín. — Bine, destul - îi întrerupse mătușa -; domnul Augusto e la curent cu toate... — Cu toate? Cu toate ce? - întrebă Eugenia pe un ton aspru și schițând foarte ușor gestul de a se ridica. — Da, cu povestea ipotecii... — Cum? - exclamă nepoata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
scrisoare... — Într-adevăr, nu neg. — Ei bine, domnule, răspunsul la scrisoarea aceea vi-l voi da când voi socoti eu mai nimerit și fără ca nimeni să mă constrângă. Și acum e mai bine să mă retrag. — Bine, foarte bine! - exclamă don Fermín -. Iată, asta înseamnă integritate și libertate! Iată femeia viitorului. Femei de felul ei trebuie să le câștigi cu forța, prietene Pérez, cu forța! — Domnișoară! - o imploră Augusto, apropiindu-se de ea. — Aveți dreptate - zise Eugenia, întinzându-i de bun-rămas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ochii aceia, izvoare de misterioasă lumină spirituală, se pregăteau să dispară, Augusto simți că valul de foc îi străbătea corpul, inima îi bătea ca un ciocan în piept și capul stătea parcă să-i explodeze. — Vă e rău? - îl întrebă don Fermín. — Ce fătucă, ce fătucă! - exclama doña Ermelinda. — Admirabilă! Maiestuoasă! Eroică! Ce femeie! O femeie dintr-o bucată! - zicea Augusto. — Asta e și părerea mea - adăugă unchiul. — Scuze, don Augusto - tot repeta mătușa -, scuze; fătuca asta e un mic arici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
capul stătea parcă să-i explodeze. — Vă e rău? - îl întrebă don Fermín. — Ce fătucă, ce fătucă! - exclama doña Ermelinda. — Admirabilă! Maiestuoasă! Eroică! Ce femeie! O femeie dintr-o bucată! - zicea Augusto. — Asta e și părerea mea - adăugă unchiul. — Scuze, don Augusto - tot repeta mătușa -, scuze; fătuca asta e un mic arici, cine-ar fi crezut-o!... Da’ de unde, sunt încântat, doamnă, încântat! Da, independența asta viguroasă de caracter e tocmai ceea ce pe mine, care n-o am, mă entuziasmează cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
mai meritoriu. — La atac deci! Și ai reținut că suntem de partea dumitale și poți veni la noi acasă de câte ori vrei, indiferent dacă e sau nu pe placul Eugeniei. — Nevastă, dar ea n-a precizat că-i displac vizitele lui don Augusto!... Trebuie s-o câștigi cu forța, prietene, cu forța! Ai s-o cunoști mai bine și-ai să vezi ce hram poartă. E o femeie dintr-o bucată, don Augusto, și trebuie s-o cucerești cu forța. N-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
dar ea n-a precizat că-i displac vizitele lui don Augusto!... Trebuie s-o câștigi cu forța, prietene, cu forța! Ai s-o cunoști mai bine și-ai să vezi ce hram poartă. E o femeie dintr-o bucată, don Augusto, și trebuie s-o cucerești cu forța. N-ai vrea s-o cunoști? — Da, dar... — Înțeleg, înțeleg. La luptă, dar, prietene dragă! — Sigur, sigur, și-acum rămâneți cu bine! Don Fermín îl luă la o parte pe Augusto ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Și fără a-și da seama cum anume, începu să cugete la izvorul profund al confuziei vulgare dintre păcatul trupesc și căderea primilor noștri părinți deoarece gustaseră din fructul pomului cunoștinței binelui și-a răului. Și medită la doctrina lui don Fermín despre originea cunoașterii. Ajunse acasă și, când Orfeu îi ieși în întâmpinare, îl luă în brațe, îl mângâie și-i spuse: „Azi începem o nouă viață, Orfeule. Nu simți că lumea e mai mare, aerul mai pur și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
de lucru pentru tine. Clar, pe voi, bărbații, vă costă mai puțin să așteptați!... — Vasăzică tu crezi... — Da, da; știu bine ce spun. Și-acum, ți-o mai spun o dată, nu vreau să văd ochii de câine înfometat ai domnișorului don Augusto ... — Ce-ți mai trece prin cap, fetițo! — Și-acum - adăugă ea ridicându-se și îndepărtându-l cu mâna -, fii cuminte și du-te să te răcorești, ai mare nevoie! — Eugenia! Eugenia! - îi șopti el cu voce uscată, aproape febrilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Dar prostii, prostii cât roata carului, nu am spus și nici n-am făcut vreodată..., mi se pare... Liduvina tăcu, iar Augusto își zise: „Oi fi cu adevărat îndrăgostit?“ XI Când Augusto, câteva zile mai târziu, sună la casa lui don Fermín și-a doñei Ermelinda, servitoarea îl conduse în salon și-i spuse: „Îi anunț acum.“ Rămase o clipă singur, ca și cum s-ar fi aflat în vid. Simțea o puternică apăsare în piept. Îl sugruma o senzație angoasantă de solemnitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
făcu apariția Eugenia. Bietul de el se sprijini de spătarul unui fotoliu. Ea, văzându-l livid, păli o clipă și încremeni în mijlocul salonului, iar apoi, apropiindu-se de el, îi spuse, cu glasul scăzut și uscat: — Ce-i cu dumneavoastră, don Augusto, vă e rău? — Nu, nu-i nimic; ce știu eu... — Vreți ceva? Aveți nevoie de ceva? Un pahar cu apă. Eugenia, de parcă ar fi găsit un pai de care să se agațe, ieși din încăpere și se duse chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
tot, fruntea îi ardea. Ochii Eugeniei i se șterseră din privire și nu mai zări nimic decât o ceață, o ceață roșie. O clipă crezu că-și pierde cunoștința. — Fie-ți milă, Eugenia; fie-ți milă de mine! — Calmează-te, don Augusto, calmează-te. — Don Augusto..., don Augusto..., don..., don... — Da, dragă don Augusto, calmează-te și să stăm de vorbă în liniște. — Permite-mi însă... - și-i prinse în cele două mâini ale sale dreapta albă și rece ca zăpada

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
i se șterseră din privire și nu mai zări nimic decât o ceață, o ceață roșie. O clipă crezu că-și pierde cunoștința. — Fie-ți milă, Eugenia; fie-ți milă de mine! — Calmează-te, don Augusto, calmează-te. — Don Augusto..., don Augusto..., don..., don... — Da, dragă don Augusto, calmează-te și să stăm de vorbă în liniște. — Permite-mi însă... - și-i prinse în cele două mâini ale sale dreapta albă și rece ca zăpada, cu degete fusiforme, numai bune să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
șterseră din privire și nu mai zări nimic decât o ceață, o ceață roșie. O clipă crezu că-și pierde cunoștința. — Fie-ți milă, Eugenia; fie-ți milă de mine! — Calmează-te, don Augusto, calmează-te. — Don Augusto..., don Augusto..., don..., don... — Da, dragă don Augusto, calmează-te și să stăm de vorbă în liniște. — Permite-mi însă... - și-i prinse în cele două mâini ale sale dreapta albă și rece ca zăpada, cu degete fusiforme, numai bune să mângâie clapele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
din privire și nu mai zări nimic decât o ceață, o ceață roșie. O clipă crezu că-și pierde cunoștința. — Fie-ți milă, Eugenia; fie-ți milă de mine! — Calmează-te, don Augusto, calmează-te. — Don Augusto..., don Augusto..., don..., don... — Da, dragă don Augusto, calmează-te și să stăm de vorbă în liniște. — Permite-mi însă... - și-i prinse în cele două mâini ale sale dreapta albă și rece ca zăpada, cu degete fusiforme, numai bune să mângâie clapele pianului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
nu mai zări nimic decât o ceață, o ceață roșie. O clipă crezu că-și pierde cunoștința. — Fie-ți milă, Eugenia; fie-ți milă de mine! — Calmează-te, don Augusto, calmează-te. — Don Augusto..., don Augusto..., don..., don... — Da, dragă don Augusto, calmează-te și să stăm de vorbă în liniște. — Permite-mi însă... - și-i prinse în cele două mâini ale sale dreapta albă și rece ca zăpada, cu degete fusiforme, numai bune să mângâie clapele pianului, să le smulgă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
să stăm de vorbă în liniște. — Permite-mi însă... - și-i prinse în cele două mâini ale sale dreapta albă și rece ca zăpada, cu degete fusiforme, numai bune să mângâie clapele pianului, să le smulgă arpegii suave. Cum dorești, don Augusto. Acesta îi duse mâna la buze și-o acoperi de sărutări, care abia-abia îi mai încălziră alba răceală. — După ce termini, don Antonio, hai să stăm de vorbă. Dar ascultă, Eugenia, vino... — Nu, nu, nu, buna-cuviință! - și desprinzându-și mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ca zăpada, cu degete fusiforme, numai bune să mângâie clapele pianului, să le smulgă arpegii suave. Cum dorești, don Augusto. Acesta îi duse mâna la buze și-o acoperi de sărutări, care abia-abia îi mai încălziră alba răceală. — După ce termini, don Antonio, hai să stăm de vorbă. Dar ascultă, Eugenia, vino... — Nu, nu, nu, buna-cuviință! - și desprinzându-și mâna din mâinile lui, continuă -: Nu știu ce fel de speranțe te-au făcut să nutrești rudele mele, sau mai degrabă mătușă-mea, fapt e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
însă, Eugenia, că eu nu pretind nimic, nu caut nimic, nu cer nimic; mă mulțumesc să mă lași să vin din când în când ca să-mi scald spiritul în privirea ochilor dumitale, să mă îmbăt în aburul respirației dumitale... — Bine, don Augusto; astea sunt lucruri pe care le citim în cărți; să lăsăm asta. Nu mă opun să vii ori de câte ori ți se năzare, să mă vezi și să mă răsvezi, să stai de vorbă cu mine și chiar..., ai văzut adineauri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
nu-i așa? — Da, pentru mine a spus-o, dar ce-are-a face? — Pentru că în cazul dumitale, s-ar putea să fie adevărat... — Vasăzică, Eugenia, crezi, crezi oare că nu sunt cu adevărat îndrăgostit de dumneata? — Nu vorbi așa de tare, don Augustino, te poate auzi servitoarea... Da, da - continuă el tot mai exaltat -, se găsesc unii care mă consideră incapabil să mă îndrăgostesc cu adevărat!... — Scuză-mă o clipă - îl întrerupse Eugenia, ieșind și lăsându-l singur. Se întoarse în scurt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
mai exaltat -, se găsesc unii care mă consideră incapabil să mă îndrăgostesc cu adevărat!... — Scuză-mă o clipă - îl întrerupse Eugenia, ieșind și lăsându-l singur. Se întoarse în scurt timp și cu cea mai mare liniște îi spuse: — Ei, don Augusto, te-ai calmat? — Eugenia, Eugenia! În acest moment se auzi soneria de la intrare, și Eugenia zise: — Unchiul și mătușa! Curând după aceea, cei doi intrau în salon. — A venit don Augusto în vizită la voi, am ieșit eu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
și cu cea mai mare liniște îi spuse: — Ei, don Augusto, te-ai calmat? — Eugenia, Eugenia! În acest moment se auzi soneria de la intrare, și Eugenia zise: — Unchiul și mătușa! Curând după aceea, cei doi intrau în salon. — A venit don Augusto în vizită la voi, am ieșit eu să-i deschid, voia să plece, dar i-am spus să mai aștepte, căci nu veți mai întârzia mult; iată-l! — Va veni timpul - exclamă don Fermín - când vor dispărea toate convențiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
doi intrau în salon. — A venit don Augusto în vizită la voi, am ieșit eu să-i deschid, voia să plece, dar i-am spus să mai aștepte, căci nu veți mai întârzia mult; iată-l! — Va veni timpul - exclamă don Fermín - când vor dispărea toate convențiile sociale! Sunt convins că îngrăditurile și zidurile dintre proprietățile private nu sunt altceva decât stimulente pentru cei pe care-i numim hoți, când de fapt hoții sunt ceilalți, proprietarii. Nu există proprietate mai sigură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
sau ziduri, la îndemâna întregii lumi. Omul se naște bun, este bun din fire; societatea e cea care-l înrăiește și-l pervertește... — Taci din gură, bărbate - exclamă doñ Eremelinda -, că nu-l pot auzi pe canar cântând! Nu-l auzi, don Augusto? E-o încântare să-l auzi! Și când fata asta începea să-și pregătească lecțiile de pian, să-l fi auzit pe canarul pe care-l aveam atunci: se dezlănțuia și cu cât lovea ea mai abitir în clape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
asta a și murit, a plesnit... — Până și animalele domestice se molipsesc de viciile noastre! - adăugă unchiul -. Am smuls până și animalele care conviețuiesc cu noi din sfânta lor stare naturală! Oh, omenirea, omenirea! — Și ai avut mult de așteptat, don Augusto? - întrebă mătușa. — O, nu, doamnă; nu, deloc, deloc, o nimica toată, o clipită. Cel puțin, așa mi s-a părut... — Ei, chiar așa! Da, mătușă, foarte puțin, destul însă ca să-și revină dintr-o ușoară indispoziție cu care a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]