2,345 matches
-
Căldărușani, pref. Miron Cristea, București, 1924; Pentru vizitatorii mânăstirilor, București, 1924; Mănăstirea Pasărea, București, 1926; Mănăstirea Sămurcășești (Ciorogârla), București, 1926; Mănăstirea Țigănești, București, 1926; Călugări și ispite, București, 1928; ed. București, 1930; ed. București, 1943; Necazurile părintelui Ghedeon, București, 1928; Duhovnicul maicilor, București, 1929; Demonul lui Codin, București, 1930; Fete și văduve, București, 1931; Pocăința starețului, București, 1931; Alegere de stareță, București, 1932; Camere mobilate, București, 1933; Ucenicii Sfântului Antonie, București, 1933; O zi din viața unui mitropolit, București, 1934; Parada
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
336-340, V, 97-101, 223-225, VI, 90-92, 200-201, 335-337, IX, 311-312, XI, 311-312, XII, 388, 419; A. Bădăuță, „Necazurile părintelui Ghedeon”, G, 1928, 12; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., IV, 285-286; Călinescu, Cronici, I, 168-171, 290-294, II, 141-142, 200-203; Șerban Cioculescu, „Duhovnicul maicilor”, ADV, 1930, 14 158; Const. Șăineanu, Noui recenzii, București, 1930, 145-149; Philippide, Considerații, I, 66-68; Eugen Ionescu, „O zi din viața unui mitropolit”, „Reporter”, 1934, 47; Streinu, Pagini, V, 205-208; Sebastian, Eseuri, 344-346; Șerban Cioculescu, „Pe străzile capitalei”, RFR
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
comparată cu opere similare ale unor personalități mult mai cultivate și mai profunde decît el. însă a existat și o exegeză a textului sacru mai umilă și mai simplă, pentru că Scripturile n-au fost doar hrana celor învățați și a duhovnicilor, ci și a neștiutorilor și a persoanelor cu spirit critic redus, care erau interesate de miraculos, astfel încît, din această perspectivă, opera lui Cosma își găsește o justificare. Și, oricum, și la Cosma găsim indicii ale unei atitudini serioase, care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
porțile veșniciei.”) În timpul persecuției, Ciprian trimite cu regularitate preoților și credincioșilor rămași la Cartagina scrisori în care îi îndeamnă la o rezistență cuminte, dar neclintită. Curând, apar în sânul Bisericii africane grave probleme de autoritate datorate lipsei de înțelepciune a duhovnicilor. Mulți creștini apostaziaseră în timpul persecuțiilor, ceea ce atrăgea după sine excluderea lor de la rânduiala împărtășirii. Pentru a fi deplin reintegrați în Biserică, ei erau obligați să se supună încercărilor de penitență și apoi să primească binecuvântarea unui preot. Aceasta era regula
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
deplin reintegrați în Biserică, ei erau obligați să se supună încercărilor de penitență și apoi să primească binecuvântarea unui preot. Aceasta era regula impusă chiar de Ciprian, susținut de colegiul său de preoți, regulă amenințată însă de o parte a duhovnicilor și de apropiații celor morți ca martiri, în momentul în care aceștia încep să distribuie libelli, care ar fi avut puterea să îi declare pe lapsi nevinovați de apostazia lor. Aceeași situație (de data aceasta, ulterior persecuției) apare în sânul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Voievod era bolnav de gută), „der Leibhartz seiner Durchlaucht”, năimit în Austria, și - la fel ca Petru Șchiopul - un bufon cocoșat, „der Hofnarr” (aidoma ca la marile Curți europene). Cum suita lui Radu Șerban evolua în medii confesionale ostile, prezența duhovnicului era obligatorie; îndeplinea această funcție fostul mitropolit al Moldovei, Dionisiei Ralli Paleologul. Radu Șerban își făcea testamentul la 28 februarie 1620 (lăsând toată averea celor două fiice, Ancuța și Elena, cu condiția ca Doamna Elena, mama lor, să se folosească
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
au fost sol la Beci, adăpându-se de vorbele nemților și vrându să facă turburări, și pă acela l-au otrăvit și au murit...” Capigi-bașa (în fața căruia „otrăvitorul” - un criminal în serie, capabil de fratricid - s-a spovedit ca unui „duhovnic”) le-a comunicat mărturisirea vizirului „și altor meghistani ai Porții”. între cei ce au auzit acestea, „mulți oameni de credință”, s-a aflat și Ioan Mavrocordat, frate al lui Nicolae Mavrocordat. Ajuns Domn, „aici în țară”, Ioan Mavrocordat „au mărturisit
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
din 1658 a vornicului Iordache; ori: „Și am scris eu, popa Petriman. Și pentru credința am pus și pecétea și iscola mai jos” - declara cel care consemnase ultimele dorințe, în 1661, ale cămărașului Sima] care puteau cumula și funcția de duhovnic) [sau de alte persoane din apropierea muribundului: „După aceasta - preciza în 1657 spătarul Leca -, fiind eu slab de boală și puternic, am învățat eu cu gura mea pre fiiu-mieu, Mihalcea, de am scris, căci eu n-am putut scrie de boală
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
zéstre, să le moștenească iale cu bună parte; iar într-alte sate, moșii să n-aibă treabă”331 (știm acest lucru de la cel care a pus-o pe hârtie - un „zapis întregitor”, Ștefan ieromonahul, un apropiat al familiei, căci era duhovnicul Elinei 332). A atacat-o, evident, Vodă Șerban „în mânia lui, pe care toți o cunoaștem și înaintea căreia se sfărâma orice împotrivire. Socotindu-se nedreptățit, „el amenință cu moartea pe acei din sângele lui, cari uneltise pentru a-l
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
la amândoao diiatele, lăudându-se că, de nu-i voi face o scrisoare de la mâna mea după izvodul ce-m va trimite, ca să nu fie acéle diiate întru nimic, nu va căuta, nici să va uita că i-am fostu duhovnic și Domnii lui, ci tocma și cu ocna mă va pedepsi” - ieromonahul Ștefan 334), dar, spre cinstea lor, vor dezvălui aceste silnicii. Mitropolitul Theodosie Veștemeanu (care va fi depus din rang din această pricină): „[...] acéa scrisoare [alcătuită „după izvodul acela
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lor și afurisaniile ce adaog pentru că sânt făr’ de cale vor cădea asupra lor”. Pasibili de sancțiune sunt și redactorii („Vericarele din preoți va fi chemat să scrie diiata cuiva cu pizmă asupra rudelor lui”), transformați câteodată (căci unii erau duhovnicii văduvelor) în consilieri („apoi va cădea în pedeapsă”), dacă nu se opuneau unor astfel de dispoziții: „au să-l îndémne să facă céia ce iaste dreptul au să nu-i scrie diiata...”. Grija pentru suflet (aducătoare de liniște celui ce
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
1687 - „După aceasta [pelerinajul la Locurile Sfinte, - n.m., D.H.M.] nu multă vréme trecând, când au fost leatul 7195, mart 2 dni, prestavitu-sau și doamna Elena cătră Dumnezeu” (Letopisețul Cantacuzinesc 536) -, înconjurată de rude și avându-i alături pe Ștefan ieromonahul (duhovnic și martor la redactarea diatelor; muribunda a cerut cu limbă de moarte ca testamentul din 1682 să nu sufere modificări) și pe patriarhul Dosithei Nottaras. „Neputința”, odată instalată, alimentată fiind ori de numărul anilor acumulați, ori de vreo maladie nevindecabilă
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de tămâie...”. Însă visul nu devine realitate, pentru că nevasta divorțase și se recăsătorise, iar satul îl urgisește. Când angrosistul de cereale Hrisant e omorât pe drumul Iveștilor, bietul Manlache, bănuit că ar fi el făptașul, fuge și e adăpostit de duhovnicul închisorii din Târgu Ocna. Ca în Baltagul lui Mihail Sadoveanu, Manlache izbutește să îi descopere pe criminali, niște găzari, pe care îi prinde și îi predă jandarmilor. Dar Manlache Pleșa sfârșește tragic: înfruntă un ofițer german și va fi împușcat
POPA-15. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288917_a_290246]
-
O vizită la regele Mihai I, București, 1990; Caidul. Nuvelele adolescenței în temnițele comuniste, București,1992; Sânge pe râul Doamnei, București, 1992; Casa lacrimilor neplânse. Martor al acuzării în procesul „reeducatorilor”, București, 1993; Dactilografele și revoluția, București, 1993; „Rugul aprins”. Duhovnicii ortodoxiei, sub lespezi, în gherlele comuniste, București, 1993; Codrul scufundat, București, 1994; Evadarea lui Liviu Rebreanu, pref. George Anca, Romulus Vulcănescu, București, 1994; Martiriul Bisericii Ortodoxe Române, cuvânt înainte Teodosie Snagoveanul, cuvânt înainte Teodosie Snagoveanul, București, 1994; Împușcarea călărețului, București
RADULESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289103_a_290432]
-
Manole) și prin care el a înnoit teatrul românesc, utilizând substanța mitică autohtonă și făcând apel la tehnicile teatrului european (Maurice Maeterlinck, Edmond Rostand). La locul lor sunt puse numeroase piese facile, precum Ave, Maria!, Napoleon I, Mireasa roșie, Marele duhovnic, Fantoma celei care va veni ș.a. Lipsește, poate, un portret al omului Eftimiu, cu trăsăturile lui de pitoresc. O altă operă care l-a interesat pe M. atât ca editor, cât și ca exeget este aceea a lui Jean Bart
MOHANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288206_a_289535]
-
și pricini de uimire și binecuvântare. Poți descoperi în România oaze de liniște care îți dau pregustarea vieții de dincolo. Există mănăstiri unde călugării se nevoiesc în posturi, rugăciune, purificarea minții, curățirea inimii, priveghere și slujirea aproapelui. Trăiesc, ascunși vederii, duhovnici îmbunătățiți care iubesc mai mult decât orice sărăcia chiliei și solitudinea contemplației. Sunt monahíi în felul Martei sau al Mariei care, acolo unde le este dat, râvnesc după virtuțile nepieritoare. Există numeroase familii darnice, în care se poartă iubirea de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
deziderate. Să recunoaștem că aceste principii ecleziologice patristice sunt arareori puse în practică chiar de către clerul Bisericii ori de către structurile de învățământ teologic, subvenționate din fondurile publice. După trecerea la cele veșnice a celor mai mulți Părinți din generația de aur a duhovnicilor români, un anumit simptom al dezorientării, deși vizibil, n-ar trebui culpabilizat cu repeziciune. Este nefiresc ca o singură asociație studențească să aibă sarcini pe care multe parohii și le-ar putea asuma, împreună cu credincioșii adulți, la nivel local. În
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nu este foarte promițătoare. După știința mea, sinodul pravoslavnic de la București nu are nici un episcop de etnie țigănească și nici un departament misionar care să se ocupe serios de problemele acestei minorități. Lipsesc preoții cunoscători de limbă și cultură țigănească - buni duhovnici și neobosiți educatori - gata să asculte păsul acestor oameni adesea marginalizați, dar și în măsură să ofere îndreptare. Este un semn clar că pentru foarte mulți ortodocși apartenența la Biserică este o funcție a unei identități etnice. Ne putem imagina
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a învățăcelului - se cuvine redescoperit. Operând într-un registru anglo-saxon, tutorele i-ar putea oferi studentului sfaturi nu doar în chestiuni strict academice, ci și în probleme existențiale. În cazul în care acest tutore este un preot, el poate deveni duhovnicul liber ales de către student. Într-o asemenea relație, abuzul sau constrângerea vor fi fost din start excluse. Cei tineri nu pot crește pregătiți pentru întâlnirea și, eventual, confruntarea cu lumea fără să fie instruiți în arta discursului secundar și în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este ca o biserică fără pronaos. Orice viitor „junimist” ortodox trebuie înarmat cu toată știința de carte a „egiptenilor” înainte de a face drumul către „pământul făgăduinței” - și aceasta este garanția ieșirii dintr-o mentalitate sectară, riscul idolatrizării unui mentor sau duhovnic, complacerea într-o retorică trăiristă și fobia recurentă față de „intelectualitate”. Sufletele îndrăgostite de aura sfințeniei și de axioma lucrului bine făcut, conversând cu zestrea trecutului și temerile viitorului, navigând între perspective universaliste și patriotism local - acestea doar vor putea prinde
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tânji după un vis mai auster, chiar dacă nu poate fi transpus caligrafic. Memorialul lui Pascal nu a fost în primul rând o reușită literară. În ceasul revelației, geniul de la Port-Royal a reținut „Numele cel mai presus de orice nume”, imaginea duhovnicului și arzătoarea dorință de mărturisire. Mai bine decât oricare modern european, fericitul Blaise știa leacul pentru oroarea de vid a naturii noastre. Topologia centrului și avatarurile scriituriitc "Topologia centrului și avatarurile scriiturii" Omul, această ființă prin firea lucrurilor excentrică. Mihai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
naște imperativul datoriei -, ucenicii lui Hristos nu vor acuza și nu vor pretinde ceva de la alții înainte ca ei înșiși să se fi supus unui drastic examen de conștiință. „Adevărata provocare”, scrie autorul, „este aceea de a te duce la duhovnic, pentru a te pune în criză și pentru a te depăși. Acolo, fie și sub un epitrahil soios, ai în față o probă de cu totul alt ordin. Acolo, îngenuncheat, îți devine insuportabilă minciuna propriei vieți. În acele câteva minute
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
unei opere teologice articulate pe trunchiul Evangheliei și plasate în matricea spirituală a Bisericii creștine 4. A tăgădui ori a nesocoti faptul că Evagrie a fost înainte de toate un monah al Bisericii apostolice, un apologet al Crezului de la Niceea, un duhovnic al deșertului egiptean și un ucenic al marilor maeștrii ai pustiei (cei doi Macarie) reprezintă nu doar o respingere a adevărului istoric, ci, mai mult, o negare a condițiilor sale de posibilitate. Se pun astfel în discuție premisele teologice cardinale
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o debordantă efervescență și căutată trecere, în personalitatea părintelui Teofil Părăianu. Bătrânul acesta cu chipul rumen și pletele dalbe, robust, surâzător și hâtru, ascunde o taină. Nefirescul său e dincolo de handicapul congenital (nevederea) sau de condiția sa activă (ieromonah). Numit „duhovnic al ASCOR-ului” ori „avvă coborât din Pateric” (C. Galeriu), părintele Teofil viețuiește într-o bine-cunoscută mănăstire de la poalele Făgărașilor. Atunci când vine printre noi, aduce cu sine ceva din ascuțimea crestelor cărunte, parfumul proaspăt al coniferelor și tăria apei de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
egal cu sine, arhimandritul Teofil nu complică existența dar nici nu se pripește în răspunsuri. Cuvintele sale, „totdeauna plăcute și drese cu sare” (Coloseni 4, 6), pot transmite îngrijorare fără accente dramatice, după cum știu să răspândească bucurie fără frivolitate. Ca duhovnic, părintele Teofil își recoltează autoritatea din acribie, iar popularitatea din dragoste. Părintele are, totodată, acea „nestricăcioasă podoabă a duhului blând și liniștit” (I Petru 3, 4) ce ne amintește de cuviosul Zosima din Frații Karamazov - monahul care glumea cu mujicii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]