1,835 matches
-
aruncă copilul Strigînd: "O, mîntuie-l, Ali, grăbește! " {EminescuOpIV 408} SARMIS Mijește orizontul cu raze depărtate, Iar marea-n mii de valuri a ei singurătate Spre zarea-i luminoasă pornește să-și unească Eterna-i neodihnă cu liniștea cerească. Natura doarme dusă, tăriile în pace. Din limpedea nălțime pe-alocuri se disface O stea, apoi iar una; pe ape diafane Își limpezesc în tremur pe rând a lor icoane. Tot mai adânc domnește tăcerea înțeleaptă - Se pare cumcă noaptea minunea și-o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ce-odat locuit-a castelul, Azi când un nepot al fericelui moșneag Il face pe însurățelul. Fusese acela în sfântul răsboiu, C-onoare luptase pin multe nevoi; De pe cal când se dete întors înnapoi Găsi cetățuia lui susă - Dar slugile, averile dusă. {EminescuOpIV 492} Acum, conțișorule, acasă că-mi ești... Dar afli mai rău cele toate, Căci vânturile trec neoprit prin ferești Și vin prin odăile toate. În noaptea de toamnă ce-ar fi de făcut? Ah! multe de-aceste mai rău
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lui licheaua Și noi știm ce însemnează De pe pieptu-i tinicheaua. 39. DORMIT-AM EU... (cca 1875 ) Dormit-am eu pe patul în care-ai fost dormit. Ce visuri radioase prin mine-a rătăcit! Cu ochi pe jumătate închiși dormeam ca dus. Ce liniște mă prinse în caosu-i nespus. În roșu întuneric părea că mor... părea Că sufletu-mi e-o rană și inima-mi o stea. Treceau inregulare, nebune, fără șir Icoanele pierdute ca-ntr-un adânc delir. Deodat-am deschis ochii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
așteptau să se culce, din motive adesea foarte diverse. Va și cu Maricuța adormeau unul cu picioarele la capul celuilalt, strânși lipiți și cu mijlocurile aproape unite, cu mîngâieri nereținute, iar părinții, urmăreau cu atenție momentul când amândoi copiii dormeau duși și continuau ... cu restul, obosiți și de una și de alta dar și mulțumiți de rezultatele de peste zi. Iarna, abia instalată, era una deosebit de geroasă, nămeții erau mari și la școală se ajungea cu greu. Acolo era cald, directorul se
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
aș vrea să conduci tu. Ritmul ăsta al tău lent și constant Îmi potolește durerile de cap. Sigur, am răspuns și am arătat către ceasul din lobby. Vrei să mai așteptăm? E trei fără un sfert. Pe-aici totul doarme dus. — E perfect - cea mai interesantă parte a zilei. Oamenii ori visează, ori fac sex. Poate amîndouă În același timp... Eu am pornit motorul, iar el s-a instalat pe locul din dreapta al Citroënului, cu o mînă atîrnată pe geam și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
era tată- său, care nu apucase să vândă casa, cele două orezării și grădinile. Se-ncorda precum peștele azvârlit pe uscat, încercând să găsească taina acelei pedepse din soarta lui. Chemase toți medicii. Plătise cu bani agonisiți într-o viață dusul ei înspre Teheran, într- un elicopter de urgențe, și-și dăduse acceptul pentru dializă. Plânsese în hohote și, îngenuncheat, se reîntorsese la Mazda. Pe urmă, în sala de rugăciune de la spital, zăcuse întins cu capul spre Mecca. Ruga lui nu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
șale de la muncă, se mai dregea cu un rachiu. Avea ochii în fundul capului, tușea a doagă, sec și adânc, îl mânca un vierme pe dedesubt. Ținea nevastă și casă grea. Copii, să 75 nu-i mai numeri, tot galbeni și duși, cu coliva-n piept. Le căra mere într-un sufertaș. Nu prea încăpeau multe. Le arăta cârciumarului, râzând moale: - Uite vecine, pentru mînji! Scotea pe rând fructele cocârjite, verzi, ținute iarna în paie până rodeau iar pomii. Își rupea de la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
alergau pe drumul de județ. - Ți s-a urât cu binele, coinac! i-a spus Gheorghe. Paraschiv a scos o țigară și-a aprins-o. Rămăseseră singuri până a doua zi în casa țigăncii. În odăi mai stăruia duhul femeii duse, un miros muieresc, ațâțător, de parfum șters și de lucruri încălzite. Pe scaun, atârna o rochie verde, și pungașul simți în clipa aceea că dorește și femeia, și puterea stăpânului ei... i. Ghetele Se ridicaseră și copiii. Toți, o ceată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
baltă. Zidarii puseseră bâta pe-ai lor. Învățătorii îi speriaseră cu amenzile dacă nu-și trimit copiii la școală. Se golise maidanul. Nici Ene n-a făcut purici mulți. Când a fost să-i tundă, a zbughit-o pe fereastră. Dus a fost. A stat fugit o săptămână de frica lui taică-său, dar la școală nu s-a mai întors. Spiridon -la făcut măr, a vrut să-l târâie înapoi la învățători, n-a fost chip. Băiatului îi plăcea mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
obraz proaspăt și rumen în lumina dimineții. Vântul îi spulbera părul, și sufletul lui Nicu-Piele era ca vioara. Numai că se îmbătase și adormise pe drum. Se trezise tocmai a doua zi, fără un ban, țeapăn, într-un șanț. Gagica dusă a fost, n-a mai văzut-o decât peste vreo lună, să n-o mai cunoască, îmbrăcată ca o cocoană, la brațul unui negustor, nevastă de-acum. Era tot cu Gheorghe. Ăl bătrân, cum a zărit-o, i-a dat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Choisy. Deloc Întâmplător, cele mai gustate pasaje Îi sunt Închinate lui Lauzun, „omulețul insolent” și seducător: „Niciodată un om nu a știut să se plieze atât de bine la toate gusturile și capriciile”1. Dacă pentru mulți această efeminare stranie, dusă uneori la paroxism prin travestiuri și pseudonime, ar ilustra felul de a fi al dandy-ului „etern”, atunci secolul al XVIII-lea oferă câteva exemple năucitoare. Între care, celebru, cavalerul d’Eon, cel ce tulbură minți și inimi la curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mi-a dat prin cap să-l iau peste picior; a adormit aproape instantaneu, de parcă l-ar fi scos cineva din priză. Am mai rămas să citesc o vreme. Hugo s-a răsucit și s-a încolăcit în jurul meu, dormind dus, cu brațul greu trecut pe după mijlocul meu. Am simțit un nod atât de mare în gât încât a trebui să las cartea deoparte și să sting lumina. Într-un fel, mi se părea că pe întuneric aveam voie să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
scoate, Într-adevăr! 36 Dimineața, când ne-am Întâlnit, am privit-o foarte atent pe Eva, Încercând să descopăr pe fizionomia ei un semn oricât de vag de tulburare sau, de ce nu?, de vinovăție. Era puțin probabil să fi dormit dusă și să nu-și fi imaginat că, În timpul nopții, Îmi bătusem capul, străduindu-mă să dibuiesc cine mi-a furat pistolul, și nu credeam că mă considera atât de subțire la cerebel Încât să excludă posibilitatea de a mă fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
fi spus? Ce rost mai are să-i spui unei femei, după aproape douăzeci de ani, că ai fost amețit de ea și nu ai știut cum să ajungi la ea. Cum să te mai găsească ea în tot timpul acela dus? Am zâmbit și eu, ridicând din umeri, imitând-o parcă: — Doar eu v-am cunoscut. N-are rost să vă mai spun acum ce a fost... Îmi pare bine totuși, și așa, că am făcut măcar acum cunoștință. Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
legăna dus parcă de cânt. Bastonul alb, atârnat de brațul lui, se balansa și el, parcă tot în ritmul melodiei, ca și cum și toiagul acela lucitor în lumina difuză a neonului, ca o despicătură albă, săgetată în noapte, ar fi însoțit dusul melodiei abia auzite, lăsând-o să urce greu spre etajul blocului, spre balconul cu rufe și cu mine bătând în prichiciul metalic un ritm inventat după cântecul șoptit al orbului. Părea știută melodia lui, îmi părea știută și silueta orbului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe ceilalți, până jos, la „Tosca“, de la Drept, cafeneaua unde ascultam fascinat poveștile Teodorei, „ultima curvă bizantină a Bucureștilor“, după cum se recomanda. Teodora, pe atunci, era încă studentă (așa se spunea), dar își pierdea încetul cu încetul mințile. Își însoțea dusul din sine cu nenumărate păhărele de rom, cu ceasuri petrecute la „Tosca“, cafeneaua de peste drum de căminul studentelor de la Drept, de la deschidere și până la închidere, și cu depănatul aceleiași unice povești de pregătire a unei crâncene răzbunări pe Mocofanu, căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
noastre. Soarele se urca lin, răsfățat, întârziindu-și venirea în Lume. Mai mult parcă se juca de-a răsăritul, copil alintat, râzând, dând din mâini și zvâcnind de picioare când mama îl desfată, să-i schimbe pelincile, să-i curețe dusul somnului. Aici, în București, de la primele mele contacte cu universul lui, am trăit fascinația înserărilor. Amurgurile de toamnă, în special, au o molcomeală nesfârșită. Adeseori le-am asociat - fără să fac cine știe ce joacă metaforică, poetizantă - cu oboseala lentă care pogoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
curvei ieșind, în înserare, în oraș. Mergeam și eu tot așa, strecurându-mă parcă printre imense coloane, căutând o ieșire, o poartă pe sub care să mă preling, precum cândva curva din R. încerca să treacă liberă, să se piardă în dusul ei. — Special am tras perdeaua, mi-a spus D. în acea după-amiază. N-o să-și dea seama. Tu o să te uiți și-o să vezi cum se gătește pentru oraș. Așteptam sub fereastra ei ușor înfrigurat. Mi-era teamă să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
N-ai ce să pierzi. Nu-mi venea să-i spun că mi-era teamă să intru din nou în jocul lor. Știam că nu va înțelege, nu putea înțelege. Pentru ea totul era extrem de firesc, de ușor, urmând doar dusul a ceea ce trebuia făcut. — Așa se face. Așa fac toți, de ce ești căpos? Orice i-aș fi spus, știam că nu o pot scoate dintr-ale ei. Era docilă, supusă, urmând un drum trasat întotdeauna de alții. — Ai să ajungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Nu era din cauza băuturii. Beția nu-mi producea astfel de spaime. Era doar plictiseala imensă de a ieși din cârciumă, de a merge până la un tramvai sau un autobuz, de a mă sui în el și de a mă lăsa dus. Conți, de parcă nimic altceva nu ar fi avut de făcut decât să aștepte să o sun și să o chem, la cele mai imprevizibile ore, indiferent pe unde hălăduiam, răspundea mai întotdeauna și venea ca și cum numai asta și-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
întru ea. Un punct spre care, iată, vin aceste cuvinte--câlți, cuvinte-vălătuci, cuvinte fără alt trup decât un fel de zgârci elastic care le scoate și le aruncă iarăși în mine, lăsându-mă doar să le urmăresc irizările pale în scrânciobul dusului meu de gând. Un fel de raci, cuvintele mele, scoase de un prunc neștiutor din cotloanele lor ascunse, nepăsător la mușcătura lor, nepăsător la cleștii lor, care pătrund adânc în carnea degetului care scrie, sângerându-l, așa cum sufletul nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în voia legilor lor eterne. Nu aveam curajul să-i povestesc astfel de lucruri lui Matvei. Îl ascultam aproape nepăsător, gândindu-mă că, dacă tot este să bem, trebuie să ne umplem cu ceva clipa, timpul să se ducă în dusul lui cu acea gratuitate a vorbelor de la beție, grele uneori, alandala alteori, dar ducându-se fără de urmă. „Și m-am spovedit lu’ tata“, a continuat Matvei. „Și de aici a început drama. Nu numai că m-a bătut de n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o crâșmă, ivită ademenitor în calea mea, anume parcă spre a-mi încerca tăria hotărârii de a mă spovedi. Eram slab, nevolnic și rămâneam în crâșmă până se făcea târziu și toate bisericile se închideau. Amânam pentru o altă zi dusul la biserică, mersul la duhovnic, întâlnirea izbăvitoare cu el și cu binecuvântata taină a spovedaniei. Nu ajunsesem niciodată la acea biserică din viziunea mea. Dintre toate celelalte la care mergeam, din când în când, nu era nici una asemeni celei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trabucul. Am fost, într-o după-amiază de noiembrie sau început de decembrie, la venerabilul poet. Fusese într-o înserare de toamnă (noiembrie) la noi la Facultate. Murise atunci, cred, Emil Petrovici sau N.N. Condeescu. Aș putea să verific, dar las dusul amintirii să-și urmeze cursul, jucându-mă doar de-a rememorarea. Un joc în care nici nu mai știu cât adevăr descopăr, câtă minciună strecor. Mă fascinează doar veșnicia acestor locuri pe unde mi-e dat să umblu, să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
grăunțe de nisip despre care scriu, cu banale metafore, când zilele mele le simt, într-adevăr, frunze zburătăcite, când îmi dau seama că nu am nici o putere spre a opri, fie și pentru efemera scriere a unui cuvânt, timpul din dusul lui, când toate par că se ordonează de la sine înaintea Morții care vine, descopăr că, înfrângându-mă, Biblioteca mi-a lăsat totuși aura învingătorului. Sunt învinsul care se împărtășește din trufia învingătorului. Sunt biruitul căruia biruitorul îi transformă umilința în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]