2,823 matches
-
VASILACHE, Vasile (4.VII.1926, Unțești, j. Ungheni - 7.VII.2008, Chișinău), prozator, eseist și traducător. Este fiul Elisavetei (n. Darie) și al lui Ion Vasilache, țărani. Începe învățătura în satul natal (1932-1938), urmează la Iași Liceul de Aplicație (1938-1944) și, după o perioadă în care funcționează ca învățător la Unțești, din 1949 își
VASILACHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290443_a_291772]
-
, Cristian (13.VII.1952, Timișoara), prozator, poet și eseist. Este fiul Barbarei (n. Iancu) și al lui Nicolae Velescu, comerciant. Urmează Liceul de Artă din Timișoara (1967-1971) și Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (1973-1977). O specializare postuniversitară (1986) la același institut precedă susținerea doctoratului în istoria
VELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290481_a_291810]
-
USCĂTESCU, George (5.V.1919, Curteana, j. Gorj - 11.VI.1995, Madrid), eseist, poet și estetician. Este al treilea dintre cei opt copii ai Corneliei Uscătescu (n. Rădăcineanu) și ai lui Vasile Uscătescu, învățători. A urmat școală primară în comuna natală, Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu (1929-1937), trecându-și bacalaureatul la Liceul
USCATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290394_a_291723]
-
ZBÂRCIOG, Vlad (22.XII.1943, Horodiște, j. Bălți), prozator, poet și eseist. Este fiul Anicăi (n. Anton) și al lui Ion Zbârciog, țărani. Urmează școala primară în satul natal, Școala Agricolă de la Saharna, raionul Rezina, școala medie la Zăicani, raionul Râșcani, și Școala de Medicină din Tiraspol, absolvită în 1963. Câțiva ani
ZBARCIOG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290720_a_292049]
-
ZĂRNESCU, Narcis (11.XI.1948, Cîmpulung), eseist și traducător. Este fiul Elenei Zărnescu (n. Theodorescu), profesoară, și al lui Stelian Zărnescu, economist. Urmează cursul primar și liceal la Câmpulung și Facultatea de Limbi Străine a Universității din București, secția limba și literatura franceză (1967-1971). Va fi asistent
ZARNESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290714_a_292043]
-
ZAMFIRESCU, Ion (7.VIII.1907, Craiova - 31.XII.2001, București), istoric al teatrului, eseist și memorialist. Este fiul Mariei (n. Petrescu) și al lui Ion Zamfirescu, comerciant. Termină în 1926 Liceul „Frații Buzești” din orașul natal și se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, pe care o va absolvi
ZAMFIRESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290698_a_292027]
-
ZĂRNESCU, Constantin (24.III.1949, Lăpușata, j. Vâlcea), prozator, dramaturg și eseist. Este fiul Anei (n. Lixandru) și al lui Constantin Zărnescu, tehnician veterinar. Urmează Liceul „Al. I. Cuza” din Horezu (1963-1967) și Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, secția română-italiană (1967-1972). Devine redactor la secția de beletristică și reportaj
ZARNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290715_a_292044]
-
de studiu. A mai alcătuit un volum intitulat Aforismele și textele lui Brâncuși (1980), în care adună pentru prima oară opiniile despre artă ale sculptorului român, concentrate în maxime și aforisme. În două studii ample, care flanchează antologia de texte, eseistul reexaminează relația între teoriile lui Brâncuși și arta sa, interpretează și descifrează, plecând tot de la ideile artistului, complexul sculptural de la Târgu Jiu, considerat „una dintre minunile lumii”. Se adaugă analizele privind creația sculptorului în perioada 1907-1918, incluse în cartea Brâncuși
ZARNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290715_a_292044]
-
Sorescu, „Gândirea românească în epoca pașoptistă (1830-1860)”, R, 1969, 8: Mihai Ungheanu, „Proza poetică românească în secolul al XIX-lea”, RL, 1971, 18; Dinu Flămând, „Proza poetică românească în secolul al XIX-lea”, LCF, 1971, 21; G. Gheorghiță, Eseuri și eseiști, R, 1971, 6; Emil Manu, „Introducere în opera lui Al. Macedonski”, RITL, 1973, 3; Nicolae Manolescu, Stilistică și critică, RL, 1976, 42; Ion Vlad, Poetică și stilistică, TR, 1977, 7; Alex. Ștefănescu, Romanul ca personaj, RL, 1977, 17; Gheorghe Perian
ZAMFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290694_a_292023]
-
, C. D. (pseudonim al lui Constantin Dimoftache; 13.IV.1935, Burdusaci, j. Bacău), poet, eseist și traducător. Este fiul Mariei Dimoftache (n. Țarălungă), învățătoare, și al lui Nicolae Dimoftache, preot. Urmează Liceul„Gheorghe Roșca Codreanu” la Bârlad, absolvit în 1952, și Facultatea de Medicină la București (1953-1959). Medic la Hunedoara și la Mangalia, devine asistent
ZELETIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290732_a_292061]
-
VIANU, Tudor (27.XII.1897, Giurgiu - 21.V.1964, București), estetician, filosof al culturii, critic și istoric literar, poet și traducător. Este fiul Floricăi (n. Rosa Leibovici) și al lui Alexandru Vianu (n. Adolf M. Weinberg), medic, și frate cu eseistul Alexandru Vianu. Tatăl, participant la Războiul pentru Independență, primește cetățenia română în 1878, iar în 1893 familia trece la ortodoxie. V. urmează la Giurgiu clasele primare (1904-1908) și gimnaziale (1908-1912), Liceul „Gh. Lazăr” la București (1912-1915), ani din care datează
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
A.[vram] L.[eiba] (25.I.1888, Piatra Neamț - 16.IX.1956, Tel Aviv), prozator și eseist. Este unul din cei zece copii ai Hindei-Lea și ai lui Pincu Zissu, contabil de bancă. S-a format ca autodidact, în ambianța sinagogii. La douăzeci de ani obține titlul de rabin, dar nu își va asuma niciodată îndatoririle ce
ZISSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290742_a_292071]
-
ZARIFOPOL, Paul (30.XI.1874, Iași - 1.V.1934, București), eseist, traducător și editor. Este fiul Elenei (n. Culianu) și al lui Paul Zarifopol, mare proprietar în Iași și în județul Roman. Pe linie paternă se înrudea cu poetul D. Anghel. Face clasele primare cu un preceptor, în familie, apoi continuă
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
autoexilat la Berlin. Spirite înrudite prin ironie și pasiunea pentru muzică, se vor influența reciproc, în pofida marii diferențe de vârstă. Întors în țară în 1915 și sărăcit în urma războiului, Z. trăiește din scris mulți ani, afirmându-se ca un strălucit eseist. În ultima parte a vieții (ianuarie-aprilie 1934) va fi redactor-șef al „Revistei Fundațiilor Regale”. Debutează la „Arhiva” în 1897 cu o recenzie despre Marie-Henri D’Arbois de Jubainville. Va colabora la „Süddeutsche Monatshefte” (1908-1911), „Cronica” (1915), „Viața românească”, „Revista
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
rând prin aserțiuni de teoretician și istoric literar, chiar dacă nu va reuși să încheie lucrarea de sinteză pe care o proiectase. Definind esteticul ca domeniu autonom, cu o acuratețe care o depășea chiar și pe aceea a lui Titu Maiorescu, eseistul va milita pentru arta ca fenomen diferit față de morală, filosofie, religie etc., având legile sale specifice, „tehnica” sa. După opinia lui, literatura nu poate fi „l’art du tout le monde”, ea are un limbaj special, ca rezultat al procesului
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
eul social și cel profund. Numai primul, care s-a numit personalitate, este condiționat istoric și se poate explica, pe când celălalt strat al conștiinței, insondabil, autonom, scapă empiriei și nu se supune socialului (Valori umane). Acesta din urmă, definit de eseist ca „moment adânc al eului primordial și autonom”, ar fermeca în chip deosebit „atenția omului actual”, mare prețuitor al „complicațiilor ființei adânci”. Discuția continuă pe schema opoziției om nou / om vechi, cel dintâi fiind atras de zonele ascunse, iraționale, de
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
Blaga), al doilea încorporând tipul comun, social, echivalat de Z. cu tipul „clasic”. Omul nou e lipsit de aureolă, desfide „totalurile armonice”, „unitatea”, „adevărurile eterne”, pe el îl captivează infinitul clipei. Poate fi recunoscut aici comentatorul modern al romanului proustian. Eseistul vorbește despre „disparatele experienței” și admiră „frumusețea disonanțelor celor mai insolubile între aspectele valului empiric”. Iată-l și partizan al „poeziei pure”. Opozițiile om vechi / om nou și unitate / diversitate se reduc în esență la opoziția clasic / modern, care îi
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
de joc și desfătare”, ceea ce s-ar numi plăcere estetică. Spirit raționalist și sceptic, așa cum deseori a fost calificat, însă deloc rigid în planul estetic, Z. supune criticii curentul cel mai raționalist, clasicismul, ce reprezenta, potrivit antinomiei utilizate, „omul vechi”. Eseistul respinge dogmatismul clasic, stilul vorbit, pe înțelesul tuturor, claritatea, ideea de perfecțiune, didacticismul, caracterul vetust al genurilor strict delimitate. Pentru el, Malherbe, Vaugelas, Boileau au avut rolul de „vrednici jandarmi literari”. Clasicii francezi și mai ales urmașii lor (Ernest Renan
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
altceva. Criticul mai constată că arta lui Caragiale este „artă vorbită și mimată”, că dramaturgul a reabilitat stilul comic, pe care gustul comun îl considera radical inferior celui tragic și epic. Această idee reprezintă una din principalele opinii estetice ale eseistului, alături de aceea a artei ca meșteșug, ilustrată în mod exemplar de opera lui Caragiale. Scriitorul e văzut ca un summum al conciziei, simplității și sobrietății, obținut în urma unui îndelungat travaliu și pe baza unei tehnici nu atât învățate, cât elaborate
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
dintre ei), pe Tudor Arghezi, Ion Barbu, pe Lucian Blaga ca filosof, pe G. Călinescu (pentru Viața lui Mihai Eminescu), pe Al. O. Teodoreanu și, în mod surprinzător, pe Ion Minulescu romancierul. Cu o amplă activitate publicistică de moralist, de eseist politic și chiar de istoric al civilizației române, autorul cărții Din registrul ideilor gingașe s-a situat în apărarea inteligenței, păstrându-și „mângâierea gândirii lucide”. El a fost, în tradiția lui Montaigne (unul din scriitorii preferați), un moralist sceptic, iar
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
, Ilarie (pseudonim al lui Eduard Marcus; 31.XII.1903, Brăila - 5.IV.1946, Paris), poet, prozator și eseist. Este fiul Ceciliei (n. Brenner) și al lui Isidor Marcus, comerciant. Urmează în orașul natal școala primară și cele dintâi clase secundare la Liceul „Nicolae Bălcescu”, iar la București Liceul Pedagogic, absolvit în 1921, și Facultatea de Drept, luându-și
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
, Alexandru (12.X.1934, Vârfu Câmpului, j. Botoșani), istoric al culturii, eseist și editor. Este fiul Savetei (n. Ițcou) și al lui Constantin Zub, țărani. Urmează școala primară în comuna natală (1941-1945), Școala Pedagogică din Șendriceni, județul Botoșani (1946-1953) și Facultatea de Istorie a Universității din Iași (1953-1957). Își începe cariera de
ZUB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290760_a_292089]
-
alte derivate: ritm, mentalitate, legitimare, continuitate, personalitatea și devenirea istorică a neamului ș.a.) sunt (re)poziționate în istorie, deci și în istoria literaturii, personalități ca Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, B. P. Hasdeu, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Mircea Eliade. Eseistul va insista predilect asupra unor chestiuni de ordin identitar: „sensul duratei” la Eminescu, „obsesia sintezei” la Maiorescu, „sentimentul istoriei” la Kogălniceanu (cel care „se identifică cu liniile de permanență ale destinului românesc”), „ispita totalității” la Hasdeu (sub semnul profesiunii de
ZUB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290760_a_292089]
-
estetică, cât de fin este gustul artistic al acestui om învățat și prob. Este suficientă parcurgerea cronicilor, recenziilor, eseurilor, însemnărilor din revistele vremii, precum și a scenariilor pentru conferințe pentru a înțelege că el nu e un critic literar veritabil, nici un eseist profesionist, cum sunt mulți în generația sa. Literatura nu este spațiul său predilect, dar de câte ori pășește în el, filosoful lasă câteva urme. Scrie bucuros, de exemplu, despre epistolele lui A. I. Odobescu și despre o traducere realizată de Maria Holban, discută
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
C. Nicolescu (1911-1967). Studiu biobibliografic (1978), B: Fundoianu / Benjamin Fondane (2000), Remember (2001), Ipostaze de istorie literară (2002) și Orizonturi de istorie literară (2003) - cea de-a treia îl reprezintă mai bine, prin tratarea sistematică a operei poetului, prozatorului și eseistului B. Fundoianu. Critica a remarcat calitățile lucrării, subliniind că textul dovedește rigoare și o adecvare stilistică meritorie. Totuși, unele capitole au o informație sumară, precum cel al opiniilor lui Fundoianu despre scriitorii români, din care lipsesc considerațiile despre D. Anghel
STOLERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289961_a_291290]