12,743 matches
-
se dezvăluie în chipuri felurite și neașteptate: chipul eului activ și dornic a ameliora lumea, chipul eului ludic și fericit să moară de rîs, al eului violent și neînduplecat, al eului ușuratic și copilăros, al eului disprețuitor și crud, al eului timid sau șovăielnic, al eului leneș sau al celui îndîrjit. „Fiind toate astea la un loc și altele mai multe, cine sunt eu de fapt? Sînt suita tuturor combinațiilor potențiale ale acestor euri, cu o dominantă de moment. Sînt recuzita
Cultura afectului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6226_a_7551]
-
și neașteptate: chipul eului activ și dornic a ameliora lumea, chipul eului ludic și fericit să moară de rîs, al eului violent și neînduplecat, al eului ușuratic și copilăros, al eului disprețuitor și crud, al eului timid sau șovăielnic, al eului leneș sau al celui îndîrjit. „Fiind toate astea la un loc și altele mai multe, cine sunt eu de fapt? Sînt suita tuturor combinațiilor potențiale ale acestor euri, cu o dominantă de moment. Sînt recuzita eurilor mele." (p. 222) Spuneam
Cultura afectului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6226_a_7551]
-
copilăros, al eului disprețuitor și crud, al eului timid sau șovăielnic, al eului leneș sau al celui îndîrjit. „Fiind toate astea la un loc și altele mai multe, cine sunt eu de fapt? Sînt suita tuturor combinațiilor potențiale ale acestor euri, cu o dominantă de moment. Sînt recuzita eurilor mele." (p. 222) Spuneam că Întîlnire cu un necunoscut e cartea cea mai aforistică a lui Gabriel Liiceanu. În al doilea rînd, e cartea cea mai bogată în relatări onirice, autorul povestindu
Cultura afectului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6226_a_7551]
-
timid sau șovăielnic, al eului leneș sau al celui îndîrjit. „Fiind toate astea la un loc și altele mai multe, cine sunt eu de fapt? Sînt suita tuturor combinațiilor potențiale ale acestor euri, cu o dominantă de moment. Sînt recuzita eurilor mele." (p. 222) Spuneam că Întîlnire cu un necunoscut e cartea cea mai aforistică a lui Gabriel Liiceanu. În al doilea rînd, e cartea cea mai bogată în relatări onirice, autorul povestindu-și visele care i s-au întipărit în
Cultura afectului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6226_a_7551]
-
remarcat un lucru: comparativ cu bucureștenii, celelalte grupări, din Cluj, Iași sau Timișoara, ale generației optzeci le sunt, stilistic, indiferente lui Cristian Popescu & Co. Pe Daniel Bănulescu, ca să revin la el, îl individualizează mania de a-și instituționaliza nu numai eul, ci și personalitatea. Cu singura mențiune că, în lumea pe care o scrie, și care amestecă esteticul cu religiosul și cu biograficul în proporții egale, învestiturile sunt de unică folosință. Astăzi, e limpede, Bănulescu nu mai iubește pân' la sfârșitul
Un optzecist din anii nouăzeci by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6057_a_7382]
-
se încheagă din figuri suave, din frăgezimi, din tresăriri mistice care se substituie certitudinii raționale. Aceasta se vede pusă mereu în chestiune, însă nu prin-tr-o dezbatere conceptuală, prin-tr-o dialectică articulată, ci prin subînțelesuri, prin nuanțe, prin semitonuri. Ostenit de analiză, eul se destinde în propria-i oglindire blînd fantastă: „rogu-ne ție / să ne dezbraci de orice clipă / și lasă-ne în schimb doar / îngeri de frunze" (35). Tendința generală e derealizarea. O derealizare dictată de incapacitatea lăuntrică a revenirii celor
O ipostază a iluziei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6065_a_7390]
-
unei odăi, deși tocmai deschiderea este cea care îl îngrozește". Apetența deschiderii reclamă, însă, în textul bacovian, impulsul contrar, într-o mișcare dialectică de acțiune și reacțiune, prin care limitarea și ilimitarea își găsesc justificarea deopotrivă în conștiința alienată a eului liric: „Bacovia construiește înfricoșătoarele spații indeterminate din grija prea mare de a evita închiderea. Un exces generează altul, contrar. Instinctiv, Bacovia sparge limitele, estompează contururile existente, până când ele se volatilizează; dar absența se dovedește la fel de neliniștitoare ca prezența lor! Extrapolarea
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]
-
drumul lui Ionesco către cunoașterea de sine, către ceea ce am putea numi identitate. Opera acestui scriitor, de la o replică la o notă, la o observație, este un prilej major de provocări spirituale. Neliniștile lui Eugène Ionesco te dizlocă din propriul eu. Te pun în alertă. Filosofia și tipul de observare a ceea ce este în el și în jur lasă să se vadă, dincolo de măști, vulnerabilitățile, sensibilitățile creatorului. Ludicul lui Ionesco, acel făcut cu ochiul complice acolo unde, parcă, te-ai rătăcit
Tristeți și caniculă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6187_a_7512]
-
pe Cioran, ci îi înfățișează marotele, maniile și ideile fixe. Autorul nu e interpret, ci călăuză, drept care volumul de față nu e unul de exegeză, ci un vademecum în corespondența cioraniană, cu surprinderea temelor dominante din gîndirea eseistului: obsesia propriului eu, obsesia României, obsesia feminității și tema eredității putrede. Principala idee a criticului este că pe adevăratul și nedisimulatul Cioran îl găsim în corespondență și în Caiete, și nu în cărțile propriu-zise. Căci, dacă în volumele de autor, precauțiile l-au
Veninul reconfortant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6197_a_7522]
-
final sugera interogativul. A doua oară, totuși, am înțeles-o cum trebuie, i-am absorbit sunetul și tîlcul întocmai ca un șervețel Kleenex. Și apoi m-a copleșit - ce fac eu ca să mă distrez - mi-a cuprins toate straturile, toate eurile mele frumos împăturite, și mi le-a mototolit într-un ghemotoc umed. Am rămas încleștat de marginea mesei, simțind cum fața de masă se întinde dureros peste lemnul lustruit, și totul înăuntrul meu se răzvrătea, se amesteca. Apoi Jane m-
Will Self - Cum văd eu distracția by Daniela Rogobete () [Corola-journal/Journalistic/6128_a_7453]
-
trebuie să știi, fata mea, din moment ce-mi porți în pîntece copilul și așa mai departe". Dar pe de altă parte n-am luat în seamă ciudățeniile acestea, aceste cuvinte pripite care, precum un tirbușon verbal, au ridicat capacele eurilor mele putrede. La urma urmei, identitatea mea este cea lepădată de un vierme, o viermuială a sufletului. In tot restul serii - care a trecut anost - n-am avut ochi decît pentru Jane. Știam că pînă la urmă trebuia să-i
Will Self - Cum văd eu distracția by Daniela Rogobete () [Corola-journal/Journalistic/6128_a_7453]
-
fost și pentru teatrul românesc o axă a creației libere, de mare profunzime și anvergură. Teatrul nu a mai fost doar act scenic, ci și laborator, metodă de investigație, de studiu, spațiu de a reevalua actorul, raportul său cu propriul eu, cu trupul său, cu background-ul subconștientului său, raportul cu propria experiență umană, cu amintirile, cu obsesiile, cu semnificația prezentului și a trecutului în actul artistic. Dimensiunea spirituală a celor doi a determinat direcții, tendințe, modele. Un stil de a
Despre jovialitate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6141_a_7466]
-
personaje, dincolo de praf, de sordid, de tenta apocaliptică a peisajului, dincolo de cinism și dezamăgire există dorința de a mai privi în tine și în ceilalți. Această echipă de artiști mari aduce pe scenă vulnerabilitatea și forța harului. Aduce tensiunea fiecărui eu, tensiunea experiențelor, tensiunea energiilor acumulate din pasiunea viețuirii pe scenă. În teatrul de cameră este aproape imposibil să minți. Creatorul este expus, din punctul acesta de vedere, este mai singur în fața tuturor, el și arta lui. În acest spectacol mi
Iluzia sfârșitului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6156_a_7481]
-
În articolul „Simțul critic“ din Viața literară a anului 1927, Călinescu atribuie criticului literar privilegiul unei facultăți de tip Einfühlung: o intuiție care îi dă putința ca, citind o operă, să o poată percepe ca pe o expresie posibilă a eului său, și tocmai această percepție stă la originea sentimentului de valoare. Numai că la mijloc nu e plăcerea unei lecturi în care mă identific cu personajele episodului, ci presimțirea că, pus să descriu același episod, aș face-o în aceeași
Critica în foileton by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4839_a_6164]
-
care ne-a lăsat un interesant jurnal aflat în stare de manuscris în Biblioteca Academiei Române și până la Alice Voinescu, Florența Albu, Vera Călin sau Lucia Demetrius, scriitoarele de limbă română au oferit destule jurnale, exemplificând din plin modalitățile în care eul feminin se poate autoreprezenta. Problema este de a teoretiza particularitățile diarismului românesc feminin. Teoreticienii din zona de cuvânt românesc s-au mărginit, adesea, a vorbi despre o așa-zisă natură feminină, un soi de fantasmă pe care nimeni nu reușește
Jurnal de femeie by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/5284_a_6609]
-
Constanței Buzea, Creștetul ghețarului. Jurnal 1969-1971, oferă un nou material de analiză, alăturându-se celorlalte jurnale feminine românești, prin specificitate și simț al nuanței. Autoarea ne avertizează chiar prin poetica titlului despre o voită discreție în dezvăluirea trăirilor intime ale eului feminin și/ sau despre o anume imposibilitate de a da cortina cu totul la o parte. Operă de poetă, notația diaristică este întreruptă de pasaje poetice care sublimează și esențializează suferința zilnică a autoarei. Rezultatul este un soi de discurs
Jurnal de femeie by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/5284_a_6609]
-
jurnale, însă, nu pot să nu observ. Constanța Buzea a fost mai tare decât Sylvia Plath. În rest, istoria literară va pune totul la locul cuvenit la momentul cuvenit, iar discursul diaristic va fi câștigat încă un teritoriu în care eul feminin a construit o altă ficțiune despre marginalizarea și cruzimea în doi.
Jurnal de femeie by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/5284_a_6609]
-
ceea ce Jean Starobinski numește „conștiința melancolică”, urmare a unui simțămînt de inferioritate, care încearcă a se sprijini pe textele, fie și luate în derîdere, ale altora, ale unor „garanți”. Există o grăitoare asociere între negația aruncată asupra lumii și golirea eului de conținut sensibil-moral, precum o sinucidere în efigie (de altminteri, prozatorul a avut la propriu o tentativă de a-și lua viața). Am putea vorbi de o revoltă demonică, „rezultat, după cum însuși M. H. Simionescu mărturisește, al unei gîndiri rău
Cu toate cărțile pe masă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5305_a_6630]
-
tot mai rare, la marginea investițiilor imobiliare mai vechi sau mai noi. În primele zile de la întoarcerea acasă, lui Rabbit îi place să se plimbe cu mașina, să-și împrospăteze memoria și să-și facă rău cu crâmpeiele fostului său eu, care continuă să se agațe cu disperare de fiecare colțișor al zonei Brewer. Străzile pe care a copilărit sunt la locul lor, deși tramvaiele au dispărut. Podurile de fier, depourile de cale ferată ruginesc în lațul pasajelor rutiere ce înconjoară
John Updike - Rabbit se odihnește () [Corola-journal/Journalistic/5309_a_6634]
-
e fantasmarea unei zone care să poată accepta nume propriu. Personajul conturat ca proprietar al zonei e o ficțiune, nu i se mai poate pretinde să răspundă pentru faptele sale; dar e și cea mai „adevărată” dintre ființele alcătuitoare ale eului. În Jurnalul lui Gide stă scris: „nu de mine m-am interesat, ci de conflictul anumitor idei cărora sufletul meu le-a fost doar scena și în care funcția mea nu era atât aceea de actor, cât aceea de spectator
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]
-
seama personajelor, fie ele oricât de fidele/aservite viziunii auctoriale. Acolo am convenit că nu despre autor este vorba, ci dinspre el. Contractul de lectură a specificat net „minciuna romanescă”. În cazul prozei confesive care își spune roman, în care eul narator are datele de stare civilă și semnalmentele publice ale autorului, convenția e nesocotită. Acest prozator nu mai minte. Sau pretinde că nu mai minte. Iar cititorul e prins la mijloc, blocat între enunțuri contradictorii și obligat să... tacă largi
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]
-
semnată de Ioan Morar. După debutul din 1984 cu Vară indiană, au urmat Fumul și spada (1989), Șovăiala (2000) și Nerușinarea (2003). Cea mai recentă apariție editorială este Paloarea, un volum ce propune ca temă identitatea, mai precis construirea unui eu din fâșii identitare. Un demers desfășurat la mai multe nivele, ce își extrage seva din imposibilitatea definirii directe și imediate, dar și din încercarea constantă de a da un sens neliniștilor ființei. Lectura se soldează cu o concluzie amară, iscată
Simfonia extincției by Daniela Magiaru () [Corola-journal/Journalistic/5148_a_6473]
-
nou, costumată conform revistelor de modă (post)moderniste. E greu de spus dacă acest look insolit remodelează sensibilitatea actuală în sensul unei „răciri”, a unei distanțări de sine favorabile aventurii imagistice, ori avem a face cu o înclinație funciară a eului liric către o anume „masculinizare”. În orice caz edulcorările nu-și găsesc locul într- un asemenea mediu de gingășii aspre, de avînturi jugulate printr- un limbaj de factură expresionistă: „botoșei pentru noii născuți pentru îngerii lor protectori/ să alerge mai
O nouă feminitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5152_a_6477]
-
poet din acest volum, însuși Fernando Pessoa, cel care se simte multiplu, trăind viețile altora, „plural ca universul”, „incomplet ca și cum ființa mea ar participa în toți oamenii, incomplet în fiecare dintre ei, printr-o sumă de non-euri sintetizată într-un eu fals”, Pessoa, imaginatorul tuturor, acesta pune în valoare cu talent idei deja enunțate de „frații” săi. De exemplu: „Moartea e doar strada la cotitură,/ a muri e doar a nu fi zărit” e o variantă a poemului lui Caeiro despre
Cum traduce un scriitor. Pessoa în limba română by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/5157_a_6482]
-
viață limba în care trăiește, spre a o desăvârși măcar cu o singură picătură. Spre a se desăvârși la rândul său printr- un împrumut care poate fi salvator, lucrând o vreme în slujba unui maestru, crescându-și în liniște propriul eu. Cine traduce astăzi o face spre a menține în lumină un mare tablou, adăugându-i propria tensiune. Deși ce se recreează în sepia nu poate fi niciodată leit originalul, oricât de strict s-ar încerca păstrarea acestuia, prin respirația traducătorului
Cum traduce un scriitor. Pessoa în limba română by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/5157_a_6482]