KorAP: Find »[drukola/base=eugenie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...64 65 66 ...70 >

1,739 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875

avut un motiv cu totul deosebit de a socoti că fratelui meu i s-a întîmplat ceva. Făcu o pauză. Pe fața lui se putea citi o expresie ciudată. Într-un tîrziu spuse: ― Ați auzit de experiențele întreprinse de Institutul de Eugenie? ― A, da, spuse Hedrock începînd să înțeleagă. S-au făcut lucruri remarcabile în acest domeniu, mai ales cu gemeni identici. Neelan încuviință din cap: ― Deci vă va veni mai ușor să înțelegeți ce s-a întîmplat. Mai făcu o pauză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
și am început să-mi dau seama că aveam o problemă. Neelan dădu din umeri și continuă: Nici nu s-a pus problema care din noi va părăsi Pămîntul. Chiar în ziua în care a expirat contractul cu Institutul de Eugenie, mi-am cumpărat un bilet pentru Marte. M-am dus acolo cu speranța că astfel Gil va căpăta mai multe șanse în viață. Dar (încheie el cu un glas aproape stins) cînd colo a fost vorba de moarte. ― Moarte? întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
Arsenalelor. Guvernul imperial avea dispozitive similare, dar de o construcție ușor diferită. Hedrock contră: ― Dar văd că vă pricepeți la mecanisme. ― Păi mi-am luat licența în inginerie atomică, îi răspunse Neelan și adăugă cu un ușor zîmbet: Institutul de Eugenie are grijă de protejații săi. În cazul de față chiar așa era. Pînă în clipa aceea Hedrock îl socotise pe Neelan o persoană neînsemnată prin informațiile pe care le-ar fi putut deține. Îl impresionă însă evidenta tărie de caracter

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611

las-o dracului în pace. Plângeam după ea când puneam capul pe pernă și eu, și copilul. Copilul mă împăca pe mine și eu pe el. De Sfântul Nicolae am plecat la Oltenița la copil, de i-am dus câteva eugenii. Soacră-mea a zis că Rodica și-a făcut apariția. Unde e, pe căminul unde trăiați. Am mers la ea, i-am propus să se întoarcă. O dată mi-a dat răspuns că nu se întoarce. Eram totuși mulțumit că am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580

Nu luăm niște mici? Că mici am fost și mici rămânem. Nici cultură n-avem, Sandule, tu ai citit o singură etichetă la viața ta, de tămâioasă. Într o vreme ne mai luai cu filozofii, ne Îmboldeai cultural, ca la eugenia vodă. Acu` te uiți la filme cu mafia, te-ai degradat... Hai să luăm micii ăia, că toamna fără mici e ca fidel fără ghevara, ca badea fără nașu` și ca deveselu fără scut. Am auzit că nici nu acoperă

De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru (2011) [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

pe masa de scris, și închise ochii. „Să ne gândim mai întâi la ea“, își spuse el. Și se strădui să surprindă în întuneric strălucirea ochilor ce-l târâseră după ei la noroc. Încercă un timp să-și reprezinte figura Eugeniei, dar cum abia o zărise, fu nevoit să și-o imagineze. Mulțumită efortului evocator, în închipuire i se ivi o figură imprecisă împresurată de visări. Și adormi. Adormi pentru că avusese parte de o noapte proastă, cu insomnii. — Domnișorule! — Ha? - exclamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
cu plăcere prânzul cel de toate zilele: două ouă prăjite, biftec cu cartofi și o bucată de brânză Gruyère. Își luă apoi cafeaua și se întinse în balansoar. Aprinse o havană, și-o duse la gură și, zicându-și „Vai, Eugenia mea!“, se pregăti să mediteze la ea. „Eugenia mea, da, a mea - își zicea el -, cea pe care mi-o făuresc în sinea-mi de unul singur, nu cealaltă, nu cea în carne și oase, nu cea pe care am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ouă prăjite, biftec cu cartofi și o bucată de brânză Gruyère. Își luă apoi cafeaua și se întinse în balansoar. Aprinse o havană, și-o duse la gură și, zicându-și „Vai, Eugenia mea!“, se pregăti să mediteze la ea. „Eugenia mea, da, a mea - își zicea el -, cea pe care mi-o făuresc în sinea-mi de unul singur, nu cealaltă, nu cea în carne și oase, nu cea pe care am văzut-o când am ieșit pe poarta casei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
vedenia, cuprinsă de mila căutării tale, îți iese în întâmpinare? Nu America a pornit în căutarea lui Columb? Nu Eugenia a venit să mă caute ea pe mine? Eugenia! Eugenia! Eugenia!“ Și Augusto se pomeni rostind cu glas tare numele Eugeniei. Auzindu-l strigând, valetul, care se-ntâmpla să trecă pe lângă sufragerie, intră și zise: — M-ați chemat, domnișorule? — Nu, nu pe tine! Da’ ia stai, pe tine nu te cheamă Domingo? — Ba da, domnișorule - răspunse Domingo deloc mirat de întrebarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
aveau două nume, cel pe care li-l dădeau oamenii și cel pe care li-l dădeau zeii. Cum m-o fi chemând Dumnezeu? Și de ce să nu mă cheme altfel decât îmi spun ceilalți? De ce să nu-i pun Eugeniei alt nume diferit de cel pe care i-l dau ceilalți, de cel pe care i-l dă Margarita, portăreasa? Cum să-i spun?“ — Poți pleca - îi spuse el valetului. Se ridică din balansoar, se duse în birou, luă tocul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
dat un scop, un reper final vagabondajelor mele pe străzi. Am acum o casă de pândit, am confidentă o portăreasă...“ În timp ce vorbea astfel cu sine trecu pe lângă Eugenia fără a-i observa nici măcar strălucirea ochilor. Ceața spirituală era prea deasă. Eugenia însă, în ce-o privește, își aținti privirea asupra lui, zicându-și: „Cine-o fi tânărul ăsta? Nu arată rău și pare înstărit!“ Și, fără a-și da seama, ghici întocmai cine o urmărise de dimineață. Femeile știu întotdeauna când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
tot zicea Augusto, făcând cale-ntoarsă -. Da, vom lupta. Vasăzică are alt iubit, un logodnic aspirant?... Vom lupta! Militia est vita hominis super terram. Viața mea are în sfârșit un scop: am acum de dus la capăt o cucerire. O, Eugenia, Eugenia mea, trebuie să fii a mea! Cel puțin, Eugenia mea, cea pe care am făurit-o în viziunea fugitivă a acelor ochi, a acelei perechi de stele din nebuloasa mea, Eugenia asta, da, trebuie să fie a mea; cealaltă, cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
are alt iubit, un logodnic aspirant?... Vom lupta! Militia est vita hominis super terram. Viața mea are în sfârșit un scop: am acum de dus la capăt o cucerire. O, Eugenia, Eugenia mea, trebuie să fii a mea! Cel puțin, Eugenia mea, cea pe care am făurit-o în viziunea fugitivă a acelor ochi, a acelei perechi de stele din nebuloasa mea, Eugenia asta, da, trebuie să fie a mea; cealaltă, cea a portăresei, sau a cui o fi! Vom lupta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
îți închipui. — Sau mai simplă, zic eu, decât crezi tu... — S-ar putea și-așa. Bine, joacă! Augusto mută pionul regelui cu două câmpuri și-n loc să fredoneze ca alteori fragmente din opere, tăcu, zicându-și: „Eugenia, Eugenia, Eugenia, Eugenia mea, scop al vieții mele, dulce sclipire de stele gemene în ceață, vom lupta! Aici, în jocul de șah, da, avem de-a face cu logica, și totuși ce nebulos, ce neprevăzut, în definitiv! Nu cumva și logica o fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
stele gemene în ceață, vom lupta! Aici, în jocul de șah, da, avem de-a face cu logica, și totuși ce nebulos, ce neprevăzut, în definitiv! Nu cumva și logica o fi ceva întâmplător, un rod al hazardului? Și apariția Eugeniei mele n-o fi oare logică? Nu s-o fi supunând oare unui șah dumnezeiesc? — Păi cum, dom’le - nu ne-am înțeles că nu se poate reveni asupra mutării? Piesă atinsă, piesă jucată! — Da, așa ne-am înțeles. — Păi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
de ce să nu fii distrat când joci ceva? - își spunea Augusto -. Dar viața e sau nu e un joc? Și la ce bun să nu te răzgândești la mutări? Asta-i logica! Poate că scrisoarea a și ajuns în mâinile Eugeniei. Alea iacta est!Ai intrat în horă, trebuie să joci. Și mâine? Ziua de mâine e-a lui Dumnezeu. Și ziua de ieri a cui e? O, ziua de ieri, comoară a celor puternici. Sfânta zi de ieri, substanță a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Adevărul e că nu știu. Deși îmi închipui că nici așa, nici așa; să zicem șatenă. — E înaltă sau scundă? — Nici asta nu-mi prea amintesc. Se vede treaba însă că e potrivită. Dar ce ochi, băiete, ce ochi are Eugenia mea! — Eugenia? — Da; Eugenia Domingo del Arco, bulevardul Alemeda, 58. — Profesoara de pian? — Chiar ea. Dar... — Da, o cunosc. Și-acum... Șah încă o dată! — Dar... — Am zis șah! — Bine... Și Augusto își apără regele cu un cal. Și sfârși prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
în fața dulcelui reproș. Așa obișnuiau ei, și el, și ea. Da; va cânta la pian, pentru că e profesoară de pian. — Atunci nici nu se va mai atinge de el - adăugă Liduvina cu fermitate -. Și dacă nu, de ce se mai mărită? — Eugenia mea... - începu Augusto. — Ah! Deci o cheamă Eugenia și e profesoară de pian? - întrebă bucătăreasa. — Da, și ce? — Cea care locuiește cu unchiul și mătușa ei pe bulevardul Alameda, deasupra magazinului domnului Tiburcio? — Ea e. Ce, o cunoști? — Da... din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
distracțiile, romanele și dragostea. Din ceața vieții picură o dulce plictiseală, o licoare acrișor-dulceagă. Toate întâmplările astea cotidiene, nesemnificative; toate conversațiile astea dulcege cu care ucidem timpul și lungim viața, ce sunt dacă nu un plictis excesiv de dulce? O, Eugenia, Eugenia mea, floare a plictisului meu vital și inconștient, însoțește-mă în visele mele, visează în mine și cu mine!“ Și adormi. V Străbătea norii, vultur strălucitor, cu aripile puternice perlate de rouă, cu ochii prădalnici pironiți în ceața solară, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
scurt timp nu mai era decât o polcă. Sub fereastra dormitorului său se oprise o flașnetă și cânta. Iar sufletul lui Augusto răsfrângea note, nu gândea. „Esența lumii e muzicală! - își zise Augusto când muri ultima notă a minavetei -. Și Eugenia mea nu e tot muzicală? Orice lege e o lege a ritmului, iar ritmul e dragostea. Iată că divina dimineață, virginitatea zilei, îmi aduce o descoperire: dragostea este ritm. Știința ritmului e matematica: expresia sensibilă a dragostei e muzica. Expresia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
altuia într-o armonie prestabilită; suntem două monade reciproc complementare. Familia este adevărata celulă socială. Iar eu nu sunt altceva decât o moleculă. Ce poetică e știința! Maică, maica mea, iată-l pe fiul tău: sfătuiește-mă din ceruri! Eugenia, Eugenia mea...! Privi de jur-împrejur ca să vadă dacă era privit, deoarece se surprinsese îmbrățișând văzduhul. Și își spuse: „Dragostea e un extaz; ne scoate din noi înșine.“ La realitate - la realitate? - îl readuse zâmbetul Margaritei. — Ei, nimic nou? - o întrebă Augusto

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
confidentul solilocviilor, cel care-i primi secretele iubirii pentru Eugenia. „Vezi, Orfeule, îi spune el tăcut - trebuie să luptăm. Ce mă sfătuiești să fac? Dacă te-ar fi cunoscut mama... Dar stai, ai să vezi când o să dormi în poala Eugeniei, sub mâna ei caldă și dulce. Și-acum ce ne rămâne de făcut, Orfeule?“ Prânzul din ziua aceea fu melancolic, plimbarea melancolică, melancolică partida de șah și melancolic somnul de peste noapte. VI „Trebuie să iau o hotărâre - își spunea Augusto

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
plăcere, doamnă. Și Augusto intră. Doamna îl conduse în salon și, după ce-i spuse: „Așteptați puțin, mă duc să-l pun la loc pe Pichín al meu“, îl lăsă singur. În acel moment intră în salon un domn bătrân, unchiul Eugeniei, fără doar și poate. Purta ochelari fumurii și un fes pe cap. Se apropie de Augusto și, luând loc lângă el, îi adresă aceste cuvinte: — (Aici o frază în esperanto care vrea să însemne: Nu credeți și dumneavoastră, ca și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
rea, știi dumneata, dar capricioasă... Ce mai, a fost atât de răsfățată!... Când s-a întâmplat catastrofa aia cu fratele meu... — Catastrofă? - întrebă Augusto. — Da, și cum povestea e cunoscută de toată lumea, n-am de ce să ți-o ascund. Tatăl Eugeniei s-a sinucis după o operație bursieră total nefericită și a lăsat-o aproape în mizerie. I-a rămas o casă, grevată însă de-o ipotecă pe care i se duc toate veniturile. Și biata fată se îndârjește să economisească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Augusto -, că ar fi bine să existe doar o singură limbă? — Așa, așa! - exclamă entuziasmat don Fermín. — Da, domnule - zise mătușa cu fermitate -; o singură limbă, castiliana, și cel mult asturiana ca să vorbim cu servitorii, care nu sunt raționali. Mătușa Eugeniei era asturiană și avea o servitoare, tot asturiană, pe care o muștruluia în dialect. — Acum, dacă-i vorba de teorie - adăugă ea -, nu mi se pare o idee rea să existe o singură limbă. Pentru că bărbatul ăsta al meu, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]