1,814 matches
-
lemne... Gh. P. doi: Da, tov. Pavel, m-ați salvat din brațele... Ciocoimii... Gh. P. unu: Nu, nu eu. Partidul. Hai, du-te și să nu mai aud că... ți-e frig... (amîndoi rîd șmecherește, și ies din personajele piesei evocate; coboară de pe scenă în scenă) Deștept băiat personajul ăsta! Auzi ce baliverne îi treceau prin minte! Și ce bine știa să mascheze adevărul! Gh. P. doi: Păi asta era nebunia! Că oamenii fuseseră castrați de adevăr, de sinceritate... Și-atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
sau inferioară nopții. „Totul se reia În această logică [a mărfii], nu numai În sensul În care toate funcțiile, toate nevoile sînt obiectivate și manipulate În termeni de profit, dar În sensul mai profund În care totul este spectacularizat, adică evocat, provocat, orchestrat În imagini, În semne, În modele consumabile” scria Jean Baudrillard În Societatea de consum. Putem vorbi, astfel, de ceea ce Richard Sennett numește complexul identității pure al literaturii, care aparține astăzi În mare măsură poeziei, singura practică scriptică rămasă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
socială sporită, în vreme ce voyeurisme-ul este de ordin privat. Cele două activități se aseamănă, dar nu se confundă. În acest câmp lexical, devierile semantice, cât și alunecările de la un cuvânt la altul se pot produce cu destulă ușurință; totuși, din exemplele evocate aici, textuale sau scenice, reiese limpede că termenul care se impune este cel de supraveghere, ceea ce nu înseamnă însă că supravegherea există întotdeauna în stare pură. Ea poartă deseori amprenta practicilor învecinate, observația și voyeurisme-ul, și această confuzie alimentează teatrul
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
istoria noastră națională, înseamnă a descoperi componența și noblețea originii noastre în evoluția ei spre prezent și spre viitor. Poeții vor încerca să apropie poezia de dimensiunile unei epopei mărețe, dăruind o perspectivă etică vieții obștești 1. Vremile de răscoală evocate trebuiau cuprinse în relații ale permanenței, ele să constituie acte prelungite firesc în timp prin ipostaze de neliniște, de refuz, de martiraj care să cristalizeze prezentul și să demonstreze că acest prezent este un rezultat al unui lung efort pe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și după încheierea perioadei ultra dogmatice, mai scriu poezie civică chiar și unii dintre cei mai talentați poeți, fapt consemnat atât în prezentarea monografică, cât și în prezentările generale. Nina Cassian a găsit odată prilejul să specifice că istoria trebuie evocată cu luciditate și cu emoție: Cine spune că ești zăpadă, care acoperă fructul,/ cuțitul care înjunghie vietatea elanului,/ lațul care sugrumă emoția?/ cu luciditate cercetând istoria,/ Marx a stârnit incandescența Revoluției ("Odă lucidității"). Rațiunea și-a însușit o anume sensibilitate
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a fost din plânsu-ți... și singuri în cortegii sociale/ cuprinși de lene și de un patos sfânt/ lași uneori, viteji din când în când/ dar gata, ca nebunii și ca proștii/ să aruncăm prudențe și odăjdii." În acest context este evocată figura lui Bălcescu și a lui Mihai Viteazul. Figura lui Bălcescu apare obsesiv în cadrul volumului: "Nicolae Bălcescu la gurile Dunării", "Mormântul lui Bălcescu". Țara, istoria, revolta stau sub semnul lui Bălcescu; și țara, și brazda, și dealul poartă în ele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
vioara, harmoniile, flașnetele, piculinele, trompetele cel mai adesea „plîng”, care „trist”, care „sentimental”, care „cavernos”. Instrumentele sînt uzate, dezacordate: clavirul e „prăfuit”, scripca e „înnegrită”, orga e „stricată”, caterinca e „veche”, „hodorogită”. Odată cu Stanțe burgheze (și după acestea) climatul muzicii evocate de Bacovia se schimbă. A dispărut „muzica de toamnă”, exasperantă. Au dispărut clavirele, caterincile, flașnetele. A rămas vioara, partenerul său în singurătate, instrumentul care îl leagă de trecut și au apărut acordeonul, ghitara, naiul. „Fonografelor publice” le-a luat locul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
argint, jucînd - cu toți dracii ei de țigancă”. Sînt convins că în pliurile altor memorii, încă necercetate, și nu într-ale unei povești, stă informația căutată: au fost „pantofi de aur, expuși în vitrin[e]”. Frigul e una dintre senzațiile evocate chiar în poemul „Plumb”: „Stam singur lîngă mort... și era frig...” Un frig ce mortifică, un „frig de moarte”, de care nu poți scăpa decît plecînd. De altminteri după un vers poemul se termină. însă frigul din „Plumb” trece în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și Cavafis, N. Manolescu a contestat însăși specia romanului istoric, deoarece cu un argument al scriitoarei , problema adevărului se pune pentru toate formele de reprezentare: diferența este că romanul se leagă doar mai mult de autorul său decât de epoca evocată 18. În ansamblu de altfel, mai toate lecturile au remarcat unitatea tonală a textelor yourcenariene 19. Se vede prin urmare că exprimarea mai degrabă pune o problemă decât o rezolvă, scriitoarea trecând dincolo de ideea acordului între formă și realitatea prezentată
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
simbolismul astrologic și creștin medieval până la ontologia începutului de secol XXI, de la misteriile eleusine până la riturile ordinelor secrete contemporane); pe de altă parte, în spatele tuturor acestor referințe, în interiorul și deasupra lucrurilor, un apăsător sentiment al deșertăciunii universale, al inconsistenței lumii evocate, al neantului suveran. Pe de o parte, o poetică a austerității, a stilizării semnelor și figurilor dominante sau de fundal; pe de altă parte, o poetică a spectacularului, a teatralității, o retorică uneori grandilocventă a aparențelor. Cele mai reușite poeme
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mai consistentă și mai dinamică: "Fie ca vîntul proaspăt și soarele incandescent să ne pălmuiască obrazul! Lumea va deschide ochii și va fi uimită de propria-i confuzie..." Valorile menajere, simboluri ale economiei burgheze pîinea, casa, munca sînt din nou evocate, dar asta pentru a fi ridiculizate și batjocorite: N-am venit precum bietul zeu al supei Binevoitor, clipind din ochi în aburul cărnii și al verzei. Strigă tare, suflete-al meu, ia-o cu avînt înainte! Vă propun să vă
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
de romane consacrate satului, publicate îa intervalul menționat, corespunde întru totul unei perioade de masiv exod rural, de schimbări decisive în modul de viață al agricultorilor. In al doilea rînd, mai e și faptul că harta răspîndirii geografice a locurilor evocate coincide în întregul ei cu aceea a regiunilor (Centrul, Alpii de Jos, Pirineii), unde procesul de părăsire a satelor a fost cel mai puternic. Succesul de librărie de care s-au bucurat în ultimii ani memoriile sau mărturiile ce se
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
scurți, iar în loc de nas și gură avea o trompă ca de tapir. La Guerre des étoiles, Presse-Pocket SF, nr. 5029, p. 121 Caracterul monstruos al capului ființei vag antropomorfe descrise de G. Lucas provine chiar din multitudinea de rețele izotopice evocate. Bineînțeles, în acest caz, ele nu intră în concurență pentru a crea confuzii în mintea cititorului, ci par să aibă rolul de a se completa pentru a evidenția monstruoasa asociere de trăsături din clasa umană, clasa animală ("ochi cu pleoape
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
din oportunism"(p. 282). Tranziția începută prin răsturnarea regimului antonescian și încheiată prin demisia regelui definește astfel un moment istoric asupra căruia putem reflecta astăzi și în lumina tranziției pe care tocmai o străbatem. Tranziție spre ce? Dacă în momentul evocat, direcția evenimentelor era impusă de instaurarea dominației sovietice în Europa sus-estică, direcția evenimentelor acum în curs e legată, evident, de sfârșitul acelei dominații. E posibil să repetăm, în alte condiții, la un alt nivel al spiralei, experiența nefastă a "democrației
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
însuți" implică, în fond, la acest nivel, datoria de a-i lumina pe ceilalți membri ai comunității. Critica e arma lor, instrumentul pe care contează sub unghi cognitiv, ca și în lupta cu prejudecățile, obscurantismul, intoleranța de orice fel. Dialogul evocat mai sus e relevant pentru două tipuri de conduită: unul atribuie puterii toate atuurile și consimte aproape la orice diminuare a demnității proprii; altul mizează pe confruntarea cu instrumentele puterii numai fiindcă așa pot fi ele ținute în margini rezonabile
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cărui însemnătate pentru renașterea culturii noastre Kogălniceanu o revelase și mai înainte, urmând o directivă spirituală care era a timpului său. Istorie și creație folclorică, iată sursele de energie resurecțională pe care se punea mereu temei în chip deosebit, surse evocate anterior de Kogălniceanu în eseul despre limba și literatura română (1837), pentru a le pune iarăși în evidență cu ocazia discursului solemn pregătit pentru o societate savantă din afară, aproape concomitent cu preparativele pentru Dacia literară. Citit în lumina schimbărilor
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și să mobilizeze resursele militante ale țării, punându-le la lucru pe seama unui program trasat în linii mari la 1848 și ajuns la expresia matură în 1857, cu ocazia Adunărilor ad-hoc. Erau ideile lumii moderne, active demult în Apusul Europei, evocate tot mai insistent și la noi, dar abia acum după criza orientală încheiată cu pacea de la Paris susceptibile de instituționalizare efectivă. Adunările ad-hoc au adoptat noile principii menite a ne pune pe aceeași direcție de dezvoltare cu Occidentul, iar Convenția
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
una din tensiunile majore ale spiritului. Ceea ce putem spera e ca mișcarea cu dublu sens a valorilor să reducă din vechile aprehensiuni și prejudecăți, să elimine noxele istoriste și să așeze lumea într-o fraternitate de atâta timp visată, prezisă, evocată. Sainte Beuve vorbea de "fraternitatea culturilor". Lunecăm astfel în utopie? Este o componentă esențială a culturii. Și trebuie să credem în ea pentru a ne spori, din timp în timp, puterile creatoare și a ne interzice căderea, involuția de la popor
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
azi, nu e posibilă fără a regândi și reajusta un trecut pe care sistemul comunist l-a supus deformării sistematice. Atitudinea voluntaristă față de trecut e un fapt plin de urmări în istoria umanității, după cum se poate vedea și în exemplele evocate, pentru spațiul etnocultural moldav, în acest volum. De unde concluzia legitimă, definind prima parte a tripticului, că "starea actuală a istoriografiei noastre nu e doar opera istoricilor". În adevăr, ea constituie un produs întemeiat pe numeroși factori, între care istoria însăși
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a făcut să-și aducă aminte, în compensație, de rolul salutar jucat odinioară într-o Europă față de care nu manifestau nici o slăbiciune. Complexului de inferioritate ce se instala progresiv i s-a răspuns prin cultivarea unui mesianism cu vechi rădăcini, evocate acum de istorici și de poeți, un mesianism creștin pus la lucru cu mari jertfe și având ca rezultat proiecția Europei contra agresiunilor otomane. O izolare de câteva generații, în secolul XVIII, a fost suficientă pentru a naște un sentiment
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
plus, subliniază legătura între violență (Debarbieux), eșec (Dubet, Duru-Bellat) și analfabetism (Lahire) prelungește, în felul său, tradiția durkheimiană și republicană a școlii ca loc prin excelență al socializării culturale, al integrării sociale și politice. Teoriile identitare Pe lângă cele două tradiții evocate, există și o a treia, mai neutră, care nu caută să aprecieze în valoare efectele practicilor (negative sau pozitive), ci se preocupă mai mult de descrierea lor obiectivă în plan individual și în plan colectiv. Conceptul de identitate este folosit
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
listă (agresorul, donatorul, auxiliarul, persoana căutată, mandatarul, eroul și falsul erou) nu este independentă de cea a funcțiilor: "Numeroasele funcții se grupează după anumite sfere. Aceste sfere corespund personajelor care îndeplinesc funcțiile." (V. Propp, 1970: 96). Această corelare între povestirea evocată și personaj, postulată deja de Aristotel în poetica sa, va fi reluată de Ricoeur în Temps et Récit în ipoteza genezei reciproce dezvoltarea caracterului/desfășurarea istoriei narate, căci dezvoltarea unui caracter este direct proporțională cu cantitatea de fapte, întîmplări relatate
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
de incitare, publicitatea a pătruns în profunzimile psihicului, aliind știința (sociologia, psihologia, semiotica) cu arta, cu invenția, cu ludicul (dacă ar fi să amintim doar agrementul ludic al jocurilor de cuvinte, memorate chiar în afara oricărei intenții de cumpărare a produsului evocat). Practica publicitară se suprapune cursului actual al civilizației, epistemei contemporane atît din punct de vedere mental și afectiv, cît și estetic. Din punctul de vedere al mentalității, ea oferă în locul simbolului suveran, paternalist o marcă amicală, de solidaritate și simetrie
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
trădări a americanului, care fusese de fapt salvarea vieții nenăscute încă și a femeii). * Gestul complementar poate fi o simplă sinonimie gestuală ("E nebun de-a dreptul" dublat de figurarea dereglării mecanismelor cerebrale) sau o nuanțare a atitudinii în raport cu faptele evocate sau interlocutorii (gestul de avertizare schițat prin mișcarea arătătorului în plan vertical însoțește numeroase interacțiuni asimetrice părinte/copil, superior/subalterni revoltați etc.) Deși în majoritatea situațiilor concrete gestul încheie tranzacția (o ruptură definitivă anunțată, poate, verbal devine manifestă și ireversibilă
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
semne. Redundanța reprezintă condiția sine qua non a transmisibilității și inteligibilității mesajului. REFERENT Acest termen desemnează al treilea element al semnului (compus din semnificant, semnificat, referent sau în terminologia lui Peirce din representamen, interpretant, obiect). Obiectul trimite ("referă") la lumea evocată (existentă sau doar imaginată). Referentul poate fi deci real sau imaginar (Pegas, omuleții verzi din narațiunile science-fiction). REPRESENTAMEN Pentru Peirce representamenul este aspectul material, sensibil al semnului (semnificantul lui Saussure). RETORICA Studiul comunicării persuasive și al efectelor de sens. Acționînd
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]