2,253 matches
-
cercetarea de față și care va fi, prin urmare, reluat în capitolele următoare, trebuie reamintit studiul lui Pietro Mazzamuto, care îl plasează pe Quasimodo în contextul literaturii siciliene. Bazându-și demersul și pe componentă geografică, deloc indiferență în strofele sicilianului, exegetul menționează o seama de corespondențe cu unele creații veriste, folosindu-se pe de o parte de legătura dintre cele din urmă și poezia romantică și decadenta, iar pe de altă parte de relația dintre poezia romantică și cea a lui
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
aniversarea unui secol de la moartea poetului, au văzut lumina tiparului o seama de studii dintre care au creat tendințe mai cu seamă cele semnate de Mario Fubini.67 În perioada imediat următoare s-au făcut auzite opiniile lui Francesco Floră, exeget prolific, care avea să îi dedice și lui Salvatore Quasimodo o analiză detaliată, în care declara primatul sicilianului în reînnoirea vocabularului poeziei italiene. Același semnează o cercetare despre versurile recanatezului în care accentuează importantă termenului izolat; afirmă aici că cea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
omului și asupra dimensiunilor cosmice ale misterului care determină contemplarea însoțită de întrebări adresate cerului, ce rămâne tăcut, protestând parcă împotriva egoismului oamenilor.69 Corespondentele care se întrevăd prin compararea operelor lui Pascoli și Leopardi au atras atenția mai multor exegeți de la începutul veacului trecut și nu numai. Într-un studiu din 1932 Caterina Rinaudo remarcă numeroase asemănări: ambii își găsesc inspirația în spectacolul naturii, simt fascinația infinitului, isi ațintesc privirea încordata înspre misterul universului căutând cu truda și în zadar
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ce fusese până atunci considerat minor, daca nu chiar de valoare îndoielnică, adică de cel din Zibaldone sau chiar de cel din Micile opere morale.109 Fiind implicat și în proiectul 'La Ronda', Francesco Floră, unul dintre cei mai cunoscuți exegeți ai ermetismului, relata într-o biografie dedicată autorului recanatez publicată de Mondadori în anii cincizeci o întâmplare menită să sublinieze dimensiunea la care ajunsese influență versurilor acestuia la începutul secolului: Precizez de la bun început că Leopardi era una dintre primele
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
completată printr-o analiza atentă a lexicului versurilor, nu reprezintă numai o oglindă a gustului personal, ci un adevărat glosar de vocabule cu virtualități poetice. Iată de ce Luciano Anceschi îl numește pe romantic maestrul noutății cuvântului poetic, el nefiind singurul exeget care a abordat încărcătură sugestiva a cuvântului acestuia că inspirație pentru noua poezie.174 Ermeticii mai identificau în Leopardi o altă consonanta ce nu ține de artă condeiului ci de o starea ființei: recunoșteau în versurile maestrului recanatez o poezie
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
culturale perimate, ci și faptul că există printre noi un mit care a fost și este capabil să deschidă calea spre o civilizație literară cu practici mai deschise și mai umane afirmă în acei ani Luciano Anceschi, unul dintre principalii exegeți ai ermetismului.179 2.5.2. Quasimodo și Ermetismul Pornind de la o mai veche clasificare realizată de Oreste Macrì, Mario Petrucciani în Poetica Ermetismului italian vorbește despre trei generații de poeți novecentiști ce reflectă în operele tot atâtea etape ale
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
statuii Ilariei din Poezii noi în Canturi. Tot el a constatat că unele imagini ermetice reiau peisaje nocturne romantice, în versuri ce reactualizează muzicalitatea ritmata și tulburătoare a celor leopardiene. Un indiciu suplimentar, oferit de unul dintre cei mai importanți exegeți ai ermetismului, al faptului că legătura dintre curentul ermetic și Leopardi poate fi întărită și de ascendentele poeziei quasimodiene în Canturi.187 2.5.3. Declinul Ermetismului Atunci cand curbă ascendentă a ermetismului a atins apogeul și a început să coboare
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sus (...) credem că suntem îndreptățiți să considerăm că rafinamentul ungarettian împins până la extrem conține o inspirație subtilă tot mai sterilă, destinată să se stingă; că forța lui Quasimodo, tânăra, atentă, măsurată, deține cele mai alese atribute ale noii arte. Dorința exegetului de a-si laudă prietenul l-a împins spre exagerări encomiastice, aflate uneori departe de adevăr: El, după cum bine spune Natoli, nu a preluat nimic de la crepusculari, futuriști, vocieni, avangardiști (ca să nu mai vorbim despre Pascoli și D'Annunzio!). Această
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
o natură necontaminată și prin cea de a găsi o cale de comunicare cu divinitatea.362 În primele volume dialogul dramatic cu Dumnezeu, marcat de întrebări fără răspuns se concretizează într-un veritabil filon tematic analizat de o seama de exegeți printre care Giuseppe Zagarrio și Giuseppe Barone.363 Acest dialog, constant în volumul Acque e terre din 1930, în care tematica de factură religioasă era destul de frecvență (autorul a repudiat ulterior acele poezii) aparent nu îi oferă eului liniștea dorită
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a cuvântului reificat, caracteristică autorului ermetic și explicată de Oreste Macrì în introducerea la volumul Poezii din 1938, este tributara, trebuie repetat, concepțiilor leopardiene despre verb; din ele, Quasimodo preia și caracteristicile de vag și nedefinit, fapt nesemnalat de cunoscutul exeget. Poetica cuvântului vag, formulată de Giacomo Leopardi cu un secol înainte de nașterea poetului din Modica, se baza pe conceptul-pivot de indefinit, propus drept ideal ce trebuie atins. Îl vago, cu sensul de poetic în cel mai înalt grad sommamente poetico
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
un "joc al substituțiilor" în sistem, în interiorul căruia "centralitatea" lui Montresor a fost înlocuită, treptat, de "centralitatea" lupului tînăr Fortunado? Posibil, dar, să recunoaștem, prea puțin revelator pentru complexitatea unui autor de talia lui Edgar Allan Poe. Altceva atrage atenția exegetului în dinamica foarte criptică a narațiunii lui Montresor. E vorba despre maniera confesivă a relatării sale. El se adresează cuiva încă de la debutul povestirii. Spune personajul: "Tu, cel ce știi atît de bine natura sufletului meu..." Cine va fi fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
marginal și de obscur ca Fitz-Greene Halleck, William Gilmore Simms sau Joseph Rodman Drake, prozatori mult mai bine cotați decît el la vremea lor" (p.9). Datorită atenției acestor autori francezi, Poe intră gradual în grilele critice evaluative ale unor exegeți precum Allen Tate, W.H. Auden, Richard Wilbur și Edward Davidson, începîndu-și practic, post mortem, destinul internațional. Tematica adoptată de Poe, atît în proză, cît și în poezie, nu reprezintă, într-adevăr, un prilej de simbioză culturală cu literatura scrisă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
lor restrictivă, aidoma, înțelegem, și abia debutatului nostru cronicar!). Cu toții, constată Vereker, "au ratat micul lui scop", rațiunea specială pentru care și-a scris toate cărțile, "obiectul", prin excelență, pe care ar trebui, pînă la urmă, "să-l găsească" un exeget în text, "secretul meu", "secret" similar "desenului complex dintr-un covor persan". Pentru a-l impulsiona pe tînărul critic, scriitorul observă că misteriosul "desen" traversează opera lui asemenea unui fir roșu, conferindu-i unitate și sens general, scoțînd-o adică din
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Astfel, s-a observat că o tehnică recurentă a prozatorului este aceea de reluare a personajelor în mai multe romane (care devin, prin urmare, piese dintr-un puzzle uriaș, cu sens lizibil numai pentru inițiații în lectură). De asemenea, unii exegeți au remarcat faptul că imaginarul (cel mai frecvent, maladiv) joacă un rol crucial în narațiunile lui Ellis și, ca atare, orice eveniment (prezen tat ca "real" în roman) trebuie privit cu circumspecție. Ideea a dus la aprecierea controversatului American Psycho
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
peregrinări culturale extreme, la civilizația-matcă, Doris Lessing ar fi părut ca romancieră înzestrată de destin cu șansa unor epifanii singulare. Romanele propriu-zise nu confirmă totuși, în plan psihologic, ipoteza de mai sus. Cu toate că investigația de adîncime nu lipsește din ele (exegeții descriu chiar o "etapă psihologizantă" a scrisului lui Lessing), personajele nu revelă mutații majore de identitate, așa cum ai aștepta de la un autor care s-a familiarizat, volens-nolens, cu subtilitățile mentaliste și comportamentale ale omului plasat în geogra fii exotice și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
diverse bucăți muzicale, unul dintre eroii săi principali, deja amintit, Benjamin Trotter, avînd, ca scriitor, obiectivul estetic suprem de consubstanțializare a muzicii cu epicul propriu-zis. Găsim aici o veritabilă artă poetică subiacentă, care ar trebui, în timp, să suscite atenția exegeților. Scriitorul englez și-a început cariera, în 1987, cu The Accidental Woman/Femeia întîmplătoare, urmat, în 1989, de A Touch of Love/Un strop de dragoste, două romane experimentale, după majoritatea comentatorilor, în care excesul poetizant alterează, pînă la un
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
volumului). La fel, Door into the Dark/O ușă în întuneric (1969) deschide o falie subtilă în poezia scriitorului irlandez, aceea a introspecției, a transformării sinelui în obiect de investigație lirică, iar, în District and Circle/Țară și ținut (2006), exegetul atent poate localiza un interesant neoromantism, articulat pe o imagistică a violenței și urîtului. Ca atare, nu ar fi exagerat să observăm că Heaney "se sustrage" unui tipar psihologic și artistic fix, ilustrîndu-se mai degrabă ambiguu la analiza tematică de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
format la Kiev. Totuși, identitatea culturală rusească prevalează în cazul său. Rusa reprezintă, pentru autor, limba maternă, iar mama sa are descendență rusească. Asemenea celor doi precursori importanți ai săi (a căror influență stilistică e recunoscută, de altfel, de majoritatea exegeților lui Kurkov), Gogol și Bulgakov (și ei scriitori ucraienieni aparținători de literatura rusă), actualul profesor de la Cambridge experi mentează un complex identitar. Se identifică, după propriile observații, din diverse interviuri, cu universul spiritual ucrainean (devenit, într-adevăr, axul tematic al
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
tice", așa-zicînd. Dizgrațios fizionomic (oamenii îl evită, spe riați de înfățișarea sa), extrem de inteligent, el a fost înzestrat cu un talent singular acela de a intui situații complexe, prin simpla sesizare a codurilor lor exterioare. Pornind de la informații sumare, Ushikawa (Exegetul prin excelență, în ecuația metaforică a textului) deslușește straniile ambiguități generate de "poarta dintre lumi", scoțînd la lumină relația sentimentală cu un iz aproape mistic a eroilor centrali. Incursiunile "tălmăcitoare" ale detectivului sugerează acribia, dar și finețea oricărui exercițiu interpretativ
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
România literară (38, nr. 33, 24 aug. 2005, p. 6), publicat cu titlul Un roman al ecologiei umane. Disponibil la adresa: URL: http://fantastica.ro/ [accesat la data de 13.07.2015] TEZE DE DOCTORAT COORDONATE ONȚELUȘ, Gabriel. Emil Cioran, un exeget liric al Căderii: teză de doctorat. Conducător științific: Prof. univ. dr. Elvira Sorohan. Iași: Universitatea "Al.I. Cuza", 2000, 216 f. GAVRILĂ, Camelia. Mitic și magic în opera lui Lucian Blaga: teză de doctorat. Conducător științific: Prof. univ. dr. Elvira
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
valoroasă despre George Călinescu. Cum explicați această mobilitate a d-voastră în câmpul cercetării, interesul simultan pentru epoci foarte depărtate între ele. Cum ați încerca să vă definiți propria "diferență specifică"? Vă vedeți mai curând ca un critic literar, un exeget al textelor literare, istoric literar, filolog în sensul cel mai larg? Cum vedeți raporturile între meseria de profesor și cea de scriitor? E.S.: Mobilitatea e o chestiune de concepție, am tratat aceste perioade ca pe un continuum, făcând parte dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
generală a proiecției acestei opere ca literatură, revenim la Elvira Sorohan: "seriozitatea e o mască a ironiei", iar "săgețile ironiei sunt necontenit trimise din spatele unui scut de aparență științifică" (loc.cit.). De aceea, putem accepta portretul de scriitor caracterizat de exegeți drept unul ancorat în credință, misticism și mit, dar și căutător de aventură (cf. Micu 2009: passim). 2.1.1. Pretextul scrierii, în 1948, a Lobocoagulării prefrontale, un aspect în mod surprinzător adesea neglijat de unii exegeți, este indicat explicit
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
scriitor caracterizat de exegeți drept unul ancorat în credință, misticism și mit, dar și căutător de aventură (cf. Micu 2009: passim). 2.1.1. Pretextul scrierii, în 1948, a Lobocoagulării prefrontale, un aspect în mod surprinzător adesea neglijat de unii exegeți, este indicat explicit de Vasile Voiculescu în rândurile servind ca motto la titlu; după un aparent citat ("Lobii frontali sunt inamicii umanității. Lobotomizatul pierde compozanta emotivă a activităților sale etc., etc."), autorul trimite la "Presse medicale, nr. 41 din 10
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
a lui Vasile Voiculescu, dar, pentru cadrul abordării procesului de mutilare a psihicului uman, nu putem neglija legătura cu piesa Demiurgul (ca reflex nemijlocit al unor realități caracteristice anilor '40), mai ales că acest declanșator a fost invocat de diverși exegeți, dintre care l-am citat mai sus pe Mircea Braga (chiar în relația cu Lobocoagularea), căruia i se pot adăuga și alte nume. Chiar și pentru Ovidiu Papadima "piesa Demiurgul este o dramă surprinzător de modernă, având ca temă primejdiile
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de observație a unui medic": "[mâncarea respectivă] desfată creierul, înveselește spiritele animale, bucură vederea, deschide pofta, delectează gustul, întărește inima, gâdilă limba, curăță fața, fortifică mușchii, liniștește sângele, ușurează diafragma, răcorește ficatul, strânge splina, mlădiază rărunchii etc." (Vianu 1963: 116). Exegeții operei marelui renascentist francez au atras atenția și asupra descrierilor de tip fișă de disecție anatomică a scenelor de luptă din romanele rabelaisiene; prezentăm, în continuare, ca rezultat al unei căutări proprii, descrierea unor performanțe ale comilitonilor personajului "Frère Jean
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]