2,392 matches
-
o parcurgă cu atenție și să o confrunte tot timpul cu texte scrise de Wittgenstein. Al doilea obiectiv este formularea și susținerea unor puncte de vedere și interpretări personale, în confruntare cu o parte a imensei literaturi de comentariu și exegeză. Aceste două obiective sunt, de cele mai multe ori, strict despărțite în literatura de largă circulație internațională despre Wittgenstein, publicată îndeosebi în limba engleză. Pentru cel ce se adresează cititorului român de astăzi, primul obiectiv va fi, desigur, prioritar. Urmărirea lui va
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
va fi citită independent de ceea ce se spune la 4.112, va putea fi înțeleasă în sensul că „deasupra sau dedesubtul științelor naturii“ stau tot propoziții, chiar dacă propoziții diferite de cele ale științelor naturii. În multe lucrări de comentariu și exegeză consacrate Tractatus-ului abundă exprimări semnificative din acest punct de vedere, ca „teorie a imaginii“ sau „doctrina a ceea ce se arată“. Doar prejudecata, pe care am ajuns să nu o mai recunoaștem drept o prejudecată, că orice contribuție filozofică trebuie să
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
lumii date a priori, independent de fapte, cea a existenței a ceva absolut simplu, și ideea unei forme generale a propoziției sunt tot atâtea expresii ale acestei distincții. Unele dintre observațiile lui Malcolm au fost reluate de acea autoritate în exegeza wittgensteiniană care este David Pears. Din comentariul lui Pears rezultă clar că opoziția dintre perspectivele schițate în cele două lucrări va fi considerabil accentuată dacă acceptăm supoziția că în Tractatus este elaborată o teorie filozofică pretinzând, ca orice teorie, că
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a latul, în toate direcțiile, un teritoriu întins al gândirii.“ Cu referire la modul cum s-au raportat adesea la Wittgenstein filozofii de orientare analitică din ultima jumătate de secol s-a spus că trebuie să distingem între încercări de exegeză și folosirea textelor sale pentru scopurile proprii ale anumitor cercetători. Se cuvine însă să observăm că nu putem despărți clar modul cum au fost înțelese textele lui Wittgenstein de modul cum au fost ele folosite de către profesioniști ai filozofiei. Wittgenstein
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Scărlătescu. Dovezi erau de găsit în mai toată opera sa de gen: analizele pertinente ale unor poeme cu fundament religios scrise de Philippide, Blaga, Arghezi sau Voiculescu, incluse în Semne și simboluri (1995); apoi capitolele dense despre relația poezie-sacru și exegeza textelor eminesciene religioase din Eminescu și religia. Preliminarii la o temă de eminescologie (2000); subcapitolele despre valorificarea temelor religioase în diferitele limbaje artistice, din Literatura și celelalte arte (2005); în sfârșit, întregul volum intitulat Odiseea cuvântului. Prolegomene la o hermeneutică
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
secolului al XIX-lea prin prisma valorificării unui personaj fascinant al modernității care este Pariziana. Unghiul nou din care a fost abordată femeia pariziana a permis descifrarea ei complexă ca fenomen de cultură și literatura din perspectiva estetică și interdisciplinara. Exegeza personajului și a operei, descompusa și recompusa, urmează un demers hermeneutic dublu: analitic și sintetic. Interpretarea exploatează virtualitățile sugerate de personaj, text, context și intertext. Pariziana, incitantă și ireductibila la o singură formulă critică, implică redimensionări în câmpul estetic și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
-lea) și de un spațiu (Parisul). Dimensiunea socială corespunde interpretării ontologice a Parizienei în cadrul societății secolului al XIX-lea: - dimensiunea mitică interpretării etiologice a imaginii sale idealizate, - dimensiunea romanesca interpretării sale estetice în scrierile artistice, - dimensiunea teatrală reflectă interpretarea fenomenologica. Exegeza personajului și a operei, descompusa și recompusa, urmează un demers hermeneutic dublu: analitic și sintetic. Interpretarea exploatează virtualitățile sugerate de personaj, text, context și intertext. Analiza femeii pariziene ne-a oferit posibilitatea recitirii prozei franceze și reinterpretării personajului feminin dintr-
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
a vizat volumul sau de traduceri Poeți greci, acuzat de inexactitate filologica, iar cea de a doua a fost îndreptată împotriva faptului că a fost distins cu premiul Nobel (1959), încununare pe care unii au considerat-o nemeritata. Prin urmare, exegeza quasimodiană s-a văzut adesea implicată în aceste conflictele și poate tocmai de aceea, după primul val de acuzații de pascolianism, montalianism etc., criticii care evaluau pozitiv opera lui, pentru a nu redeschide cutia Pandorei, s-au ferit să îl
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poetului sunt, pe de o parte, rodul observării tendințelor din literatura epocii, pe de altă parte, fructul unei analize atente a operei recanatezului căreia, chiar nerecunoscându-i meritele în totalitate, i-a dedicat pagini menite să atragă atenția publicului literat. Exegeza ulterioară nu a întârziat să remarce influență predecesorului asupra operelor Juvenilia (LIII), Amintiri de școală sau Noapte de martie. Alături de Francesco de Sanctis, Carducci a contribuit în mare măsură la consolidarea studiilor leopardiene, atât prin scrierile sale critico-biografice, precum Despre
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
simțită prezența în scrierile noilor creatori se contura la confluenta dintre valorizarea cardarelliană naivă a prozei leopardiene și cea crociană profundă a poeziei. Ceilalți critici ai scrierilor recanatezului au adăugat un plus de diversitate prestigioaselor opinii crociene ce au dominat exegeza italiană până în anii cincizeci ai veacului trecut. Spre deosebire de studiile din secolul al XIX-lea, preponderent psiho-antropocentrice, care accentuau latura biografica și care încercau, de exemplu, să identifice persoanele din spatele numelor Silvia și Nerina sau semnele patologiei autorului ascunse de privirea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
psiho-antropocentrice, care accentuau latura biografica și care încercau, de exemplu, să identifice persoanele din spatele numelor Silvia și Nerina sau semnele patologiei autorului ascunse de privirea publicului, studii în care Leopardi era de regulă catalogat că geniu melancolic, în veacul XX exegeza a proliferat, trasând o panoramă amplă, multifațetată.62 Printre subiectele predilecte se numără: titanismul leopardian, pesimismul și nihilismul sau, arta versului și rafinamentul lexicului bazate pe o erudiție filologica incontestabila, dihotomia clasicism-romantism, prezența lumii antice în operele sale originale etc.
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a scrierilor poetului nostru, care s-a perpetuat și pe baza căreia detractorii s-au simțit întotdeauna datori să sublinieze lipsa de originalitate a versurilor sale, iar apărătorii unicitatea și rafinamentul lor. Obiceiul de a judeca aspru, adânc înrădăcinat în exegeza, a continuat cel puțin până în deceniul al șaptelea al secolului trecut.230 În cadrul unui congres dedicat autorului ermetic Giancarlo Vigorelli recunoștea următoarele: În zona criticii mai exista și mai rezistă încă o atitudine de subordonare literară, o obișnuită nu zic
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
au aplecat asupra subiectului, forța versurilor scriitorului nostru rezidă în cuvântul încărcat de poeticitate. Formulată de Oreste Macrì cu referire anume la arta quasimodiană, poetica cuvântului a cunoscut, începând din anul 1938, un ecou amplu și a devenit topos al exegezei consacrate acestuia atunci, dar și acum, în pofida avertismentelor referitoare la pericolul de a reduce complexitatea referentului la elementele semnalate de Macrì. Sergio Pautasso polemiza cu cei care tindeau să limiteze măiestria ermeticului exclusiv la tensiunea cuvântului, si, în acest context
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
din economia cărții), cât mai ales conținutistic: citește atent proza eminesciană, identifică nuclee intratextuale, le stabilește circumferința sau constelarea și diferențiază patru categorii intratextuale determinate pe două direcții de generare intratextuală: 1. "pe orizontală" corespondență și 2. "pe verticală" filiație. Exegezele operei lui Mihai Eminescu ce și-au dorit decelarea mitului personal eminescian din magma sensurilor poetice (de esență arhetipală) s-au distanțat de psihocritică și de cele patru etape ale avansării spre mit. Psihocritica este utilă, dacă știi când să
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ar fi vrut să-l domine pe Dumnezeu. Simbolul din opera lui Eminescu trebuie înțeles în varianta sa de fond, într-o neîntreruptă continuitate cu gândirea de tip arhaic, recomandă Ștefan Melancu (1999, 99), urmând drumul deschis de Sergiu Al-George. "Exegeza eminesciană, ca și cea novalisiană, a subliniat la cei doi poeți problema acestui fond de sensibilitate "comun" cu simbolismul arhaic; în mod implicit prin elementele ce țin de structura intrinsecă a operei și explicit, prin prezența vie a Orientului în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din cauza unei inadvertențe, cu atât mai mult cu cât ediția Perpessicius a operelor lui Eminescu îndreaptă această greșeală. Oricum s-ar explica aproximarea intertextuală din titlul eminescian, Gramatica sanscrită are valoare nu numai ca atare, ci prezintă importanță și în exegeza operei eminesciene 90. Pasiunea lui Eminescu pentru sanscrită a pornit de la interesul său în filozofia indiană. Ni se pare că Eminescu a intuit o legătură între filozofie și științele exacte; de aceea s-a documentat în cele două materii pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
p. Eminesciana. Serie nouă; 16 (78) * CODREANU, Theodor, Basarabia eminesciană, Iași: Junimea, 2013, 244 p. Eminesciana. Serie nouă; 17(79) * RACHIERU, Adrian Dinu, Conviețuirea cu Eminescu, Iași: Junimea, 2013, 244 p. Eminesciana. Serie nouă; 18 (80) * CUBLEȘAN, Constantin, Eminescu în exegeze critice, Iași: Junimea, 2014, 326 p. Eminesciana. Serie nouă; 19 (81) * Dorian Gellu, Iordache Emil, Pașii poetului, Iași: Junimea, 2014, 326 p. Eminesciana. Serie nouă; 20 (82) * VULTURESCU, George, Complexul Ghilgameș, Iași, Junimea, 2015, 194 p. (Eminesciana. Serie nouă; 21
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
copii). Ea s-ar simiți marginalizată de venirea noii guvernante pe domeniu (cu atît mai mult cu cît nu are o familie proprie și deplînge absența maternității). În consecință, doamna Grose speculează instabilitatea emoțională a protagonistei, inducîndu-i o nevroză devastatoare. Exegezele au vorbit, totodată, despre pre-freudia-nism, ezoterism sau sexualitate pervertită (se manifestă, după unii, un comportament erotizat al guvernantei față de Miles care, astfel, ar putea fi de fapt Douglas corupt sexual în copilărie; moartea lui Miles nu ar fi reală, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
constituit mai curînd un obstacol în calea receptării sale critice de subtilitate. S-a cristalizat, în timp, stereotipul cultural că autorul lui David Copperfield nu depășește un anumit nivel al abilităților epice (în speță, cel al povestirii) și, ca atare, exegezele de mai mare rafinament eșuează în cazul său. Uneori, se sugerează chiar că Dickens ar aparține exclusiv literaturii pentru copii, transferul operei lui către marea epopee a romanului fiind inoportună. De fapt, în aceste clișee de hermeneutică literară, se ascunde
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
o oglindire răsturnată a literaturii. Lunga listă de romane scrise de el pînă în prezent confirmă pe deplin lucrul și, chiar mai important, dacă vom avea răbdare, cel puțin, să răsfoim sutele de pagini redactate despre scriitor, vom observa că exegeza de specialitate îl abordează ca pe un pionier (postmodern) al ficționalizării istoriei (alți constructori anglofoni din zona combinării "timpului istoriei" cu "timpul literaturii", atît din SUA, cît și din Marea Britanie, precum John Barth, Ihab Hassan, Peter Ackroyd sau David Lodge
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
demersului tinerei scriitoare, vorbind de un posibil experiment narativ interși hyper -textual, conținut, pre zumtiv, de masivul construct epic. Respectivul experiment ar fi folosit, în accepția lor, trimiteri obscure, subliminale, oculte chiar (ce ar fi trebuit descifrate, se înțelege, de exegeza romanului) la un text (după unii apocrif) din secolul al VI-lea, aparținînd spun destui istorici, deși cu oarecare ezitări faimosului Procopiu din Cezareea, secretar și consilier al lui Belisarius (Velisar, probabil, în română), dux (adică un fel de administrator
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Secret History, o bună parte a criticii a crezut de cuviință să abandoneze această pistă culturală, plasîndu-l pe Procopiu în afara bibliografiilor Donnei Tartt și asumîndu-și suprapunerea titlurilor celor două opere doar ca pe o simplă coincidență. Cine va citi atent exegeza asupra romanului de după 1995 va observa că Procopiu nici nu mai apare măcar în observațiile comentatorilor. Un subiect critic ce se anunța fascinant s-a stins înainte de a-și lua avînt analitic cu adevărat. Nu-mi permit să reactualizez aici
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
său științific, care să se adapteze cel mai bine structurii sale intelectuale și anume literatura și, în mod special, poezia. Creația Anei Blandiana a fascinat-o de la primul contact. Ea a devenit, după numeroase lecturi și intensă reflecție, obiectul unei exegeze dense și complexe. Alina-Iuliana Popescu și-a construit o grilă de receptare care trebuia să ducă, în opinia ei, în același timp, la cunoașterea mai adâncă a creativității literare, a factorilor care îi determină specificitatea, cât și inserția într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
printr-o subtilă analiză a textelor, supuse propriului model interpretativ. Căci despre un asemenea model trebuie să vorbim, în primul rând, ce constituie axa ordonatoare a investigației, care face ca, prin chiar acest fapt, să ocupe un loc aparte în exegeza creației Anei Blandiana, cu care Alina-Iuliana comunică analitic profund, cu luciditate, dar și cu o deosebită empatie. Astfel, s-a născut această carte, la origine teză de doctorat, cu titlul incitant: O poetică a deconstrucției. Neomodernismul: Ana Blandiana. Iată un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Blandiana. Iată un subiect complex, pentru că așa l-a gândit autoarea, cu numeroase trimiteri bibliografice, care însoțesc și întăresc ceea ce stilistica numește știința de a vedea în text, adică structurile literare și metaliterare. Subiect în care trebuia să se armonizeze exegeza operei și cadrul teoretic avut în vedere. Alături de Simona Constantinovici, semnatara postfeței, am asistat la conturarea acestei viziuni, deloc simple, cu ezitări, neliniște, dar însoțită mereu de o bucurie specială, provocată de asumarea unui univers poetic inconfundabil. Foarte bună scriitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]