12,301 matches
-
Maramureșul, Sătmarul, comitatul Bistriței și cea de șpan al secuilor. Concret, în 1345, în momentul în care tătarii se aflau în conflict cu negustorii italieni de la Marea Neagră și erau angajați în război cu Polonia, regele ungur a organizat o mare expediție împotriva lor. Operațiile militare propriu-zise au fost încredințate lui Andrei, fiul lui Lack (Lackfi), o familie nobiliară transilvană, comite al secuilor, ajutat de oști din Țara Românească. El a atacat pe tătari "în țara lor" (sălașele lor), probabil în Bugeac
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mai veche propunere. Curând după 1345, și papa trimitea scrisori în aceeași intenție de reînființare a vechii episcopii teritoriul din sudul Moldovei pe care se afla aceasta fiind tocmai eliberat de oștile creștine. În anii următori, au fost organizate alte expediții războinice dinspre Transilvania spre Moldova, cronicile ungurești precizează: "După aceasta (expediția din 1345), secuii au năvălit adesea asupra tătarilor și se întorceau cu pradă mare...aceia care rămăseseră în sudul Moldovei au fugit la ceilalți tătari, departe spre mare (Bugeac
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aceeași intenție de reînființare a vechii episcopii teritoriul din sudul Moldovei pe care se afla aceasta fiind tocmai eliberat de oștile creștine. În anii următori, au fost organizate alte expediții războinice dinspre Transilvania spre Moldova, cronicile ungurești precizează: "După aceasta (expediția din 1345), secuii au năvălit adesea asupra tătarilor și se întorceau cu pradă mare...aceia care rămăseseră în sudul Moldovei au fugit la ceilalți tătari, departe spre mare (Bugeac)". Expedițiile militare ungurești repetându-se, fiind tot mai frecvente, în cele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
războinice dinspre Transilvania spre Moldova, cronicile ungurești precizează: "După aceasta (expediția din 1345), secuii au năvălit adesea asupra tătarilor și se întorceau cu pradă mare...aceia care rămăseseră în sudul Moldovei au fugit la ceilalți tătari, departe spre mare (Bugeac)". Expedițiile militare ungurești repetându-se, fiind tot mai frecvente, în cele din urmă, tătarii au părăsit Moldova și s-au retras spre coastele de nord ale Mării Negre (Bugeac și sudul Ucrainei), la mijlocul secolului al XIV-lea. La 1349, regele Ludovic se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
să fie ridicate biserici și să fie scutiți de dijme "schismaticii" și "păgânii" din vecinătatea Ungariei, care vor trece la catolicism (Doc. Hurmuzaki, I2, p. 10). O scrisoare a papei din 1352 constata că lupta cu tătarii continua. Într-adevăr, expediția cea mai însemnată, decisivă, a avut loc în anul 1352, în acel moment, s-au făcut mari pregătiri militare în Transilvania, iar papa a alocat 10% din veniturile bisericii catolice pentru susținerea expediției antimongole în regiunile aflate la est de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
că lupta cu tătarii continua. Într-adevăr, expediția cea mai însemnată, decisivă, a avut loc în anul 1352, în acel moment, s-au făcut mari pregătiri militare în Transilvania, iar papa a alocat 10% din veniturile bisericii catolice pentru susținerea expediției antimongole în regiunile aflate la est de Ungaria (Moldova). Cronica lui Villani afirmă că, în 1352, "s-au luptat ungurii cu tătarii, în părțile Haliciului, iar păgânii (tătarii) s-au retras după o luptă indecisă". Această expediție a avut ca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
catolice pentru susținerea expediției antimongole în regiunile aflate la est de Ungaria (Moldova). Cronica lui Villani afirmă că, în 1352, "s-au luptat ungurii cu tătarii, în părțile Haliciului, iar păgânii (tătarii) s-au retras după o luptă indecisă". Această expediție a avut ca obiectiv nordul Moldovei, pentru a susține oastea regelui Ludovic, care acționa împotriva Haliciului, aliat al tătarilor. La întoarcerea din țara Haliciului, oastea regelui a trecut Siretul (denumire ungurească: "seretem") în mai multe rânduri, atunci au pierit 4000
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
împotriva Haliciului, aliat al tătarilor. La întoarcerea din țara Haliciului, oastea regelui a trecut Siretul (denumire ungurească: "seretem") în mai multe rânduri, atunci au pierit 4000 de cai, oameni și cai sufereau de foame, până au ajuns la Bereg (Maramureș). Expediția din 1352 împotriva tătarilor a fost declanșată dinspre Maramureș în direcția nordului Moldovei și, urmarea expediției, a fost alungarea definitivă a tătarilor din Moldova (dar în colțul sud-estic, în Bugeac, ei s-au menținut până la sfârșitul secolului al XIV-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ungurească: "seretem") în mai multe rânduri, atunci au pierit 4000 de cai, oameni și cai sufereau de foame, până au ajuns la Bereg (Maramureș). Expediția din 1352 împotriva tătarilor a fost declanșată dinspre Maramureș în direcția nordului Moldovei și, urmarea expediției, a fost alungarea definitivă a tătarilor din Moldova (dar în colțul sud-estic, în Bugeac, ei s-au menținut până la sfârșitul secolului al XIV-lea). În acest context extern favorabil, al victoriei oștilor cruciate ungurești împotriva păgânilor (tătarilor), a fost întemeiată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Ștefan și Petru ar fi rezidat în Țara Șipenițului, iar nu în Moldova, trebuie respinsă. S-a căutat atunci explicația că cei doi, Ștefan și Petru, ar fi nepoți sau fii ai lui Bogdan sau urmași ai lui Lațcu, iar expediția ar fi avut loc sub Cazimir III, între 1365-1370. Dar nici această ipoteză nu este verosimilă și, în aceste condiții, V. Spinei opinează că datarea expediției în 1359 poate fi acceptată, nefiind în vădită contradicție cu cronicile indigene, ce pun
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ar fi nepoți sau fii ai lui Bogdan sau urmași ai lui Lațcu, iar expediția ar fi avut loc sub Cazimir III, între 1365-1370. Dar nici această ipoteză nu este verosimilă și, în aceste condiții, V. Spinei opinează că datarea expediției în 1359 poate fi acceptată, nefiind în vădită contradicție cu cronicile indigene, ce pun venirea lui Dragoș în Moldova în acest an, întrucât "descălecatul" putea avea loc foarte bine în a doua parte a anului. Prin urmare, va trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se ajunsese la o înțelegere cu privire la orientarea politică a teritoriilor dintre Carpați și Nistru, după smulgerea ei prin luptă din sfera de dominație a Hoardei de Aur, s-au ivit divergențe între ele în această privință. Deși Petru beneficiase, în expediția din 1359, de sprijinul feudalilor unguri de la graniță, nu se bucuira de încrederea deplină a Coroanei ungare. De aceea, pentru a-și asigura controlul asupra Moldovei, regele Ludovic a preferat să sprijine înlocuirea voievodului autohton, Petru, cu un conducător din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
față de structurile politice din Moldova: 1. prin acceptarea unei formațiuni statale aparte și nu integrate direct regatului său și 2. prin numirea în fruntea ei a unui conducător român, recompensat pentru contribuția (efortul) depusă în luptele antimongole. În același timp, expediția polonă la hotarul de sud al regatului (Moldova) și instalarea lui Dragoș la est de Carpați în cursul aceluiași an, 1359, nu au fost întâmplătoare. La mijlocul secolului al XIV-lea, Hoarda de Aur cunoștea un accentuat recul al puterii sale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
acțiuni ostile față de Hoardă. La aceeași ripostă energică se puteau aștepta statele creștine ce ar fi cutezat să intervină, să smulgă teritoriile est-carpatice de sub dominația exclusivă a Hoardei. Înainte de 1359, au avut loc doar tentative neînsemnate în sensul acesta: singura expediție mai serioasă în teritoriile est-carpatice a fost cea din 1345, ca replică la raidurile mongole în Transilvania (vezi mai sus). După izbucnirea conflictelor civile în interiorul Hoardei, dispăruse primejdia unei contraofensive viguroase mongole anticreștine, iar regatele catolice (aflate în avangarda creștinătății
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ca voievod în această zonă rămân în cea mai mare parte învăluite în mister (necunoscute). Este cert că venirea lui de peste munți, din regatul Ungariei, n-a fost întâmplătoare și este exclus ca aceasta să fi avut loc în urma unei expediții vânătorești, cf. legendei. Gratificațiile acordate de regele Ludovic unor nobili maramureșeni sugerează o expediție militară organizată din inițiativa curții ungare, prin folosirea elementului românesc de dincolo de munți. Prezentarea evenimentelor din 1359 ("descălecatul") de către tradiția istorică, în care rolul principal i-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
necunoscute). Este cert că venirea lui de peste munți, din regatul Ungariei, n-a fost întâmplătoare și este exclus ca aceasta să fi avut loc în urma unei expediții vânătorești, cf. legendei. Gratificațiile acordate de regele Ludovic unor nobili maramureșeni sugerează o expediție militară organizată din inițiativa curții ungare, prin folosirea elementului românesc de dincolo de munți. Prezentarea evenimentelor din 1359 ("descălecatul") de către tradiția istorică, în care rolul principal i-ar fi revenit lui Dragoș, este în dezacord cu sursele istorice contemporane. Astfel, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de către tradiția istorică, în care rolul principal i-ar fi revenit lui Dragoș, este în dezacord cu sursele istorice contemporane. Astfel, chiar din textul diplomei din 1365, ca și din Cronica lui Ioan de Târnave rezultă fără echivoc că inițierea expediției militare din 1359 aparținea regelui angevin, iar voievodul Dragoș din Maramureș era doar un instrument al politicii acestuia. Misail Călugărul referindu-se la stăpânirea lui Dragoș scria că aceasta fusese "ca o căpitănie" formularea indică faptul că voievodul conducea ca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
reprezenta o amenințare reală pentru regatele creștine din estul Europei. Dacă statul mongol era în defensivă, regatul Ungariei, în schimb, sub dinastia angevină, promova o politică activă, expansivă, camuflată sub vălul transparent al cruciatei împotriva păgânilor (tătari) și schismaticilor (ortodocși). Expediția militară din 1359 și impunerea suzeranității ungare în teritoriile est-carpatice se înscrie în această politică ofensivă a regatului de extindere a sferei lui de dominație. Locul unde a "descălecat" voievodul Dragoș și centrul în care și-a fixat capitala a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Bogdan, căci s-a ales cu răni grave. Regele Ludovic a încercat de mai multe ori să readucă la ascultare pe "valahii rebeli ce s-au abătut de la calea fidelității", dar tentativele sale s-au frânt de rezistența acestora. Scopul expedițiilor era "in restauratione terre nostrae Moldaune", cf. unui document al cancelariei regelui din 1360 (DRH D, I, p. 75-78). Regele nu a reușit să-l aducă la "ascultare" pe noul domn, care, "spre paguba maiestății noastre" (Ibidem, p. 80-83), continua
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
1375, a lui Alexandru Koriatovici, fratele său, Iurii nu mai era atunci în viață. Din surse (cronici) deducem că înlăturarea și moartea sa s-ar fi datorat unui complot, populația locală era nemulțumită de stăpânirea străină (lituaniană). În sensul acesta, expediția organizată de lituanieni în Moldova, în 1377, eșuată, în urma înfrângerii suferite înainte de Crăciun, urmărea să pedepsească pe cei (boieri, fruntași) vinovați de moartea (uciderea) lui Iurii Koriatovici și, în același timp, să restabilească suzeranitatea lituaniană în Moldova. Dar această expediție
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
expediția organizată de lituanieni în Moldova, în 1377, eșuată, în urma înfrângerii suferite înainte de Crăciun, urmărea să pedepsească pe cei (boieri, fruntași) vinovați de moartea (uciderea) lui Iurii Koriatovici și, în același timp, să restabilească suzeranitatea lituaniană în Moldova. Dar această expediție de represalii nu putea aparține Lituaniei, ci provenea mai curând din Podolia, Ungaria sau Rusia Mică. În 1370, după încoronarea sa ca rege al Poloniei, Ludovic a numit ca guvernator al Rusiei haliciene pe fostul palatin al Ungariei, Vladislav de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
catalogul a fost refăcut, sau rescris, în Canon Alexandrinus, care înregistrează personalitățile culturii grecești. B. din Alexandria a avut un destin tragic. Corpul Museion (sau Bruchion, cum se mai numea, după cartierul orașului) a ars în anul 47 î.Hr., în timpul expediției lui Cezar în Egipt. Serapeionul a mai cunoscut o perioadă de înflorire, când Marc Antoniu a dăruit Cleopatrei o parte din biblioteca Pergamului, drept compensație pentru arderea Museionului. În 391 d.Hr., creștinii, luând cu asalt templul Serapis, ard și
BIBLIOTECA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285733_a_287062]
-
de războiul civil. Era în 1921. O misiune a Crucii Roșii se pregătea pentru o călătorie în regiunea Volgăi, unde foametea făcuse sute de mii de victime. Charlotte a fost primită ca infirmieră. Candidatura ei fusese reținută rapid: voluntarii pentru expediția aceea erau rari. Dar, mai ales, ea vorbea rusește. Acolo a crezut că a ajuns în iad. De departe, semăna cu pașnicele sate rusești - izbe, puțuri, garduri vii - cufundate în ceața marelui fluviu. De aproape, încremenea în instantaneele pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
uitat unde eram. Orașul pe care îl vizitam altădată în compania Țarului se metamorfozase cât ai clipi din ochi. Îl cercetam acum cu privirea Președintelui îndrăgostit. De data aceasta, când am părăsit Saranza, aveam impresia că mă întorc dintr-o expediție. Duceam cu mine o seamă de cunoștințe, o privire de ansamblu asupra datinilor și obiceiurilor, o descriere, încă lacunară, a misterioasei civilizații care, în fiecare seară, renăștea în adâncurile stepei. Orice adolescent clasifică - reflex de apărare în fața complexității lumii adulte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
prin ne uni. Fără să devenim chiar prieteni, ne-am dat seama de cele două singurătăți ale noastre, am văzut parcă îl ele un semn de recunoaștere. De atunci încolo, mi se întâmpla adesea să-l însoțesc pe Pașka în expedițiile lui de pescar, pe malurile înzăpezite ale Volgăi. Găurea gheața cu ajutorul unui puternic arbore cotit, își arunca undița în spărtură și rămânea nemișcat deasupra copcii rotunde care lăsa să se vadă grosimea verzuie a gheții. Îmi imaginam un pește care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]