7,566 matches
-
nu văzuse cum arată un palat împărătesc. Dar, în acest decor ireal, este ușor să vezi cum Izvoraș-împărat se ridică de pe tron și pleacă pe dâra invizibilă a pârâului, străjuită de lăncierii aurii (adică tulpinele de papură). Și ce costume fantastice aveau lăncierii ăștia! Dacă priveai în ochii lui Tudorel îi vedeai cu uniforme din fir de aur, cu fireturi argintii, căciuli albe, mițoase și săbii sclipitoare în teci de aur încrustate cu pietre scumpe. Unii din ei aveau lănci aurite
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
zi. Bineînțeles, dacă ești cuminte și mănânci tot din farfurie, a adăugat cu o veselie forțată. - Nu se poate, am murmurat, nu suntem În romane științifico-fantastice... - Nu Încă, m-a corectat Eveline, dar vom fi În curând. Partea, Într-adevăr, fantastică abia urmează, crede-mă. Întâmplător sau nu, ai intrat Într-o aventură teribilă. - Adică? - Membrii Consiliului n-au ajuns până acum la o concluzie fermă În ce te privește: ești inocent - cum te străduiești să pari, iar ei s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
puterea și opulența lor. Trebuie să-ți mai spun că, din perspectiva oricărui specialist, varianta Centrului era solidă și convingătoare, bazându-se În proporție covârșitoare pe date atestate, verificate și omologate de știința istoriei. Asta n-o făcea mai puțin fantastică. Poate că termenul „fantastică” este, stricto sensu, cam impropriu; mai potrivit ar fi „incredibilă”, dar nu chestiunea nuanțelor mă preocupă pe mine acum. Dincolo de motivele (sau pretextele) invocate pentru justificarea asasinatului În masă comis la Începutul veacului al XIV-lea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Trebuie să-ți mai spun că, din perspectiva oricărui specialist, varianta Centrului era solidă și convingătoare, bazându-se În proporție covârșitoare pe date atestate, verificate și omologate de știința istoriei. Asta n-o făcea mai puțin fantastică. Poate că termenul „fantastică” este, stricto sensu, cam impropriu; mai potrivit ar fi „incredibilă”, dar nu chestiunea nuanțelor mă preocupă pe mine acum. Dincolo de motivele (sau pretextele) invocate pentru justificarea asasinatului În masă comis la Începutul veacului al XIV-lea În Franța, În epocă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
au petrecut lucrurile, iar faptul că acum mă aflu aici este, În măsură covârșitoare, rezultatul șocului trăit atunci. Am luat Întâmplarea drept un semn (divin, diabolic? - mi-e greu să mă pronunț), oricum, un semn că lumea are o dimensiune fantastică și că repetabilul miracol al ceasurilor și existența unui Centru desprins din literatura SF despre care Îmi vorbise necunoscutul cu accent american sunt congruente, ba chiar se caută, se cheamă și se presupun reciproc. Poate am judecat aiurea sau n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
simt bine. E cald, e plăcut, e liniștitor, În aer plutesc subtile arome florale. Mi se Închid ochii... NOTĂ După cum distinsul și inteligentul nostru cititor a Înțeles deja, Între reporterul de televiziune, naratorul acestei povești mai mult sau mai puțin fantastice, și autorul romanului Codul lui Alexandru nu există nici o legătură, În afara unei simple coincidențe onomastice. Așijderea, doar o Întâmplătoare și regretabilă potrivire de nume Îl leagă pe autorul acestei cărți de un critic literar, eseist sau cam așa ceva, semnatar al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
asta o să ne creeze probleme, reclamații, agitație, clienți mai puțini, dar până la urmă totul s-a terminat cu bine, fiind că fotografia a fost minunată, le-a plăcut tuturor, pentru că era într-adevăr de parcă duduia ar fi vâslit. — E ceva fantastic, ce să zic, și pentru asta vă iert, domnule artist - a spus ea după-amiază, când a văzut mica minunăție. Știți, eu sunt o realistă și ca atare sunt deosebit de impresionată că în montajul dumneavoastră arta și realitatea nu aleargă paralel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
scoțând în evidență cât de inutil este de fapt. Am felicitat-o pe Claire pentru noua ei slujbă și instantaneu s-a luminat ca un bec de o sută de wați, pierzându-se în descrieri amănunțite despre teatru, designer, oportunitatea fantastică oferită de asistentul designerului de a accepta producția filmului și norocul că designerul și-a adus aminte de ceva ce a lucrat Claire pentru el acum câțiva ani și telefonul pe care i l-a dat fără să știe că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
aspirine, valium, semințe de mac. Și bineînțeles toate cerealele: grâu, porumb, orz, ovăz, orez. Un loc aparte în clădirea numită și „templul“ o aveau sticlele de whisky, coniac, lichior, gin, vin, votcă, țuică și altele. Ideea lui Zaharel luase proporții fantastice. Porumbița, sub imperiul admirației, fusese imprudentă și-l ceruse pur și simplu de bărbat pe Zaharel care, năucit de atâta succes, răspunsese că era o mare onoare pentru el să devină soțul ei legitim. Pentru că „templul“ era deja burdușit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
vedeau acum pești, plante, păsări și ciudate bucăți de lemn ce aminteau de carcasa unei bărci sfărâmate de stânci într-o furtună. Totul era înțepenit în lumea gheții - cineva oprise puțin timpul, până la viitoarea suflare de vânt cald. O lume fantastică povestea în imagini despre frumusețea clipei în repaus. Deasupra gheții se băteau tobele, chimvalele de alamă. Trompete strălucitoare cu gâturi subțiri, flaute de argint ca fluiere de oase își amestecau sunetele subtile cu cele ale cratițelor vechi. Un bruhaha fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
în realitate, odată în trecut, dar în timpul nostru ele hălăduiau numai în mintea lui signor Fumo. - Dar cine cumpăra acele „castele“? am întrebat eu. - Tot felul de oameni cu bani: americani, nemți și alții ca ei, cuprinși deodată de febra fantasticului, a irealității, a spus Franco, conducând cu mână sigură mașina lui modernă. Cumpărau părți din locuințe vechi, transportându-le peste ocean, pentru ei nu era nici o problemă, tehnica era și ea un fel de fantasmă care funcționa bine în realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Comedie a lui Dante. Se scria în prefața traducerii că Dante însuși vizitase grotele, primind acolo imaginile pentru realizarea viziunii lui extraordinare. În povești și legende era vorba mereu despre un spațiu subteran în care își ducea traiul o lume fantastică, după cum ni se sugera că ar exista o altă viață chiar în interiorul vieții noastre. Existau lumi concentrice în tot ce ochii noștri imperfecți puteau să vadă. Undeva la suprafață existau deschizături către lumea subterană - în așa fel încât lumea noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și simplu, punându-i să treacă printr-un tunel subteran. Boala însemna pentru Pitagora a te despărți de lumea profundă. Lumea noastră și cea subterană trebuiau să se oglindească una în alta. Acum puteam să văd cu propriii mei ochi fantasticele grote din adânc, cu fluviul subteran, în mod concret - după ce „văzusem“ totul, odată, demult, creat de Dante numai din cuvinte. Și era ca și cum nu exista nici o deosebire între creația cuvintelor și ce vedeam eu acum. Memoria venea în întâmpinarea realității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ne-au urmărit până la sfârșitul călătoriei, când mi-am dat seama că trebuie să fac mai multe descinderi în adânc ca să înțeleg ce nu era de înțeles, ci doar de văzut cu pătrunzătorii ochi de pe întregul trup. Călătoria în lumea fantastică de sub pământul Castellanei culminase cu Grota Albă unde totul era albire, uitare în puritate. Frumusețea cristalelor sunau cuvinte din gura lui Augustinus sau din gura oricărui om cu bun simț: creația e o reflectare a divinului. Asta ne includea, desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lingurile, își punea vesta cu solzi, ascuțea lingurile, după care se acorda după o metodă știută numai de el, țuguindu-și buzele uriașe ; bătrânul Ionescu executa pe chitară flajeoleți rapizi, învăluind-i pe ceilalți cu zgomote metalice de o claritate fantastică, enervându-l pe înaltul Meyindir, care tocmai încerca să-și acordeze basul cu braț de caracatiță drept grif și corzi din trunchi de copac. Aceștia doi nu se înțelegeau mai deloc dar, în mod absolut ciudat, se iubeau. Angestaitn, pianistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
la pământ. De data aceasta, orice încercare de a ne mai opri din noul acces de râs isteric ce ne cuprinsese se dovedi imposibilă. Respiram adânc și rar, deosebit de îngrijorat de faptul că îmi puteam pierde viața în timpul acestei crize fantastice. - Deodată ea intră pe ușă! țipă biata Aurora, interpretând reacțiile sălii drept admirative - și pe bună dreptate de altfel. Intră pe ușă văzându-l cât de înalt era și tremură toată de iubire virgulă de iubirea neștiută ce picura asemeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de minte. Dar creatura aceea fabuloasă din mijlocul lor, al cărei chip nu-l pot încă vedea și nici nu cred că mi-aș dori, cine este? Ce zeu din panoplia figurilor celeste s-a întrupat în corpul aureolat de fantastică lumină al acestui conducător de car ceresc? Desigur, cred că nu cine-aș vrea eu. Poate cumva am să-i pot vedea chipul? Mă cam îndoiesc. Nu, desigur, nu-i cazul să înnebunesc definitiv tocmai acum privindu-l, iar figura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
sine și despre Rusia să fi ales tăcerea în plină afirmare? Gestul nu era firesc nici dacă autorul ar fi rămas în Rusia. Sau, poate, avem de-a face cu o reeditare a gestului lui Rimbaud? Situația în sine este fantastică, dar ea nu poate fi elucidată numai prin exerciții de paternitate, chiar dacă acestea aparțin unor nume prestigioase ca N. Struve și D. Savițki sau sunt găzduite de reviste ca Times Literary Supplement, Libération și Le Monde. În fond, am putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
dă tot mai des. Asta însemna că cineva trebuie să fie prezent în teren și să caute cât mai multe probe care să-l ducă mai aproape de autor. Și el, singurul care înțelegea situația, ce făcea? Pierdea vremea cu povești fantastice. Nu s-a întâmplat nimic astă noapte, rosti dintr-o dată Moș Calistrat. De unde știi? întrebă surprins Toma. Am fost acolo. Vâlva n-a mai răpit pe nimeni, îi explică el calm și firesc, ca și cum ar fi stat de vorbă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în scaun, e singurul care se poate apropia de bestie. Toma frână brusc și trase mașina pe dreapta. Așeză maneta la punctul mort, după care se întoarse spre femeia de alături: Dacă insiști cu vâlva și alte chestii din astea fantastice, te anunț că refuz să mai stau de vorbă. Eu mă străduiesc să desfășor o investigație serioasă iar lucrurile de acest gen nu își au locul în ea. Convenisem că purtăm o discuție în care măcar mă lași să vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
prindă contur. Dacă până acum îl considera pe bătrân un fel de călăuză pe care trebuia să o urmeze și să-i asculte sfaturile, dintr-o dată își dădea seama că moșul îi spune povești. Iarăși vorbea despre vâlve și ființe fantastice în care el nu credea de loc. În fața ochilor văzu chipul Ilenei, pe mână încă simțea atingerea ei plăcută și lumina aceea neobișnuită din privirea ei. Îi spusese ceva înainte de a pleca la drum. Îl rugase să fie ascultător și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
destui bani ca să mituiască vameșii la graniță. Își programase două săptămâni pentru a părăsi România și a ajunge la locul în care voia. Era timp mai mult decât suficient, singura necunoscută fiind momentul când, efectiv, aveau să prindă animalul acela fantastic, iar după ce văzuse în curte, se părea că nu mai avea mult de așteptat. Urmase încă o noapte petrecută în spatele ușilor ferecate. Duseseră capcana sus, în împrejmuirea de lângă Râpa Dracului. Drumul nu fusese ușor și durase chiar mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
loc la litera "T" a exce lențelor noastre în proza de azi. Romanul Hotarul zeilor adoptă același "mixaj" istorie, ezoterism, știință, legendă, basm, mitologie -, într-o formulă epică în care prozatorul trebuie să rezolve câteva raporturi tensionale între real și fantastic, verosimil și ficțional, logica acestei lumi și realitatea lumii de dincolo; între personaje ale lumii de aici minerii disponibilizați din Baia de Sus, inspectorul de poliție Cristian Toma din Iași și familia sa, Simion Pop, șeful secției de poliție din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de munte, undeva, aproape de Deva", la 770 de kilometri de Iași -, un peisaj social cunoscut (o zonă cu mineri șomeri din cauza minelor închise după 1990 și cu polițiști care stau mereu sub zodia logicii și rațiunii) și o realitate a fantasticului unde, lângă o toponimie misterioasă (Muntele Rău, Stânca Adevărului, Râpa Dracului, Lacul Negru, Pârâul Bolii), crește o mitologie care își află rădăcinile în orizontul mito-poetic românesc. Dan Tomorug face o documentare foarte minuțioasă; vâlva, protagonistul cărții sale e, în fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
așa începe romanul lui Dan Tomorug -, ucide pe oricine se află în preajma sa, pe Muntele Rău. Dan Tomorug își construiește romanul pe câteva nivele care răspund "intereselor" oricărui cititor. Mai întâi e simbolistica planu lui mitologic, cu inserții ale structurilor fantasticului și basmului; la Stânca Adevărului, pe Muntele cel Rău, zeii acceptă un paznic și o domniță, pe Moș Calistrat și pe Ileana care aleg un "urmaș" al paznicului și zeii îl primesc -, în persoana lui Cristian Toma, inspector de poliție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]