2,528 matches
-
colajul frazeologiei delirante, superstițioase, stupide a participanților. Reflex al vidului halucinogen, o atracție necontenită a neantului. Din impudoarea și prefăcătoria căruia Alexandru refuză să se smulgă, deși avea toate datele. Puterea de a-și imagina proiectul magic cedează în fața imensității farsei ce i se joacă. Un picaro explorator al haosului, învins de măștile violente ale grotescului. Frazeologia războiului, pe cât de malefică pe-atât de găunoasă, este detaliată de Florin Șlapac într-o partitură de zile mari, poematic, prozastic, caricatural, cu tehnicile
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
pân' la pământ,/ din șevalet vreo zece mâini ieșiră/ și-mi tatuară pielea c-un cuvânt./ Eu îmi scoteam râzând os după os din trup/ și le umpleam cu dinamită ca pe niște pipe,/ lumii să fac cea mai frumoasă farsă./ Cine va limpezi culorile acestei clipe?" (Vioara). O cu totul anvergură au poemele din Atelierul (Mocanorfoze I). Poem (Editura T, Iași, 2007) și Atelierul (Mocanorfoze II). Poem (Editura Cronica, Iași, 2011), texte pluriforme, adesea spectaculare, ce conferă atelierului poetic al
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
le faiseur. Flaubert ține mult la piesă să Le Chateau des coeurs; un volum de piese de Maupassant precede nuvelele și românele. Compoziția românului Une page d'amour de Zola se apropie mai mult de o piesă de teatru. De la farsă la tragedie, trecând prin comedia de moravuri și melodrama, românele secolului al XIX-lea primesc și ele diverse registre. Cei mai mari romancieri au avut drept model dramaturgi cu renume. Balzac stabilește o legătură între La Comédie humaine și denunțarea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
societate, esti de aceea în fond și în fapt ceea ce reprezinți" [Liiceanu, p.12]. 155 Teatrul se manifestă deopotrivă în sărbătorile sacre și cele profane, în ceremoniile religioase și cele carnavalești. Spectacolul se adresează tuturor formelor și nivelurilor culturii: de la farsă medievală la expozițiile internaționale, de la ceremoniile triumfale ale generalilor români la cucerirea Lunii transmisă la televizor. Acest spațiu este definit în modul cel mai larg: "Teatrul? Nu este esențial, pentru definiția lui, locul unde se dau reprezentații, oriunde putând avea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
sentimente sau relații familiale, ci să demonstreze un joc de-a sentimentele, la capătul căruia se află anumite scopuri morale" [Corbu, p.103]. Reprezentarea moravurilor societății contemporane, a nedreptăților și aberațiilor ordinii sociale se combină la Labiche cu elemente de farsă și bufonada, care îi conferă o teatralitate strălucitoare. Opereta lui Jacques Offenbach este un gen nou de divertisment. Offenbach ritmează viața pariziana. Printre marele succese se numără La Vie parisienne, La Grande Duchesse de Gérolstein, La Petite Maryuise. Bufoneria La
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Liviu Cotrău sublianiază particularitatea lui Poe în contextul veacului al XIX-lea peste Ocean. Subiectele lui "grotești" nu au fost întotdeauna pe gustul publicului (nu foarte pregătit atunci, să recunoaștem, pentru subtilitatea și rafinamentul morbid profesat de autor), iar voluptatea "farselor" literare și publicistice practicate cu unii dintre contemporani i-au adus numeroși inamici. Frecvent, chiar scriitori celebri, din imediata sa posteritate, au avut rezerve vizavi de valoarea intrinsecă a operei poești (Henry James și T.S. Eliot considerau bunăoară, după cum observă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
existența unor povestiri teziste (cuprinse și ele în volumul de față), analitice de tipul celei intitulate Diddling Considered as One of the Exact Sciences/Escrocheria considerată ca una dintre științele exacte sau a celei cu nume julesvernian The Balloon Hoax/ Farsa cu balonul confirmă preocuparea ideologică a autorului pentru funcția reprezentațională a creației artistice. Diddling... este idubitabil un manifest estetic cu cifru, în care conținutului ficțional al literaturii i se atribuie necondiționat calități transcendente. Realitatea în sine rămîne o fenomenalitate neinteligibilă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
coleg intrat, la rîndul său, de mai mult timp, într-un con de umbră. Acesta îi mărturisește că Vereker i-a sugerat și lui ipoteza existenței "desenului din covor" și că totul nu ar fi fost, în fond, decît o farsă a bătrînului și, iată, ghidușului scriitor. Criticul sucombă într-un zîmbet nervos, acceptînd, ca și Strether altădată, în The Ambassadors/Ambasadorii, ori Isabel Archer, în The Portrait of a Lady/Portretul unei doamne, ambii înfrînți de iluziile unui spațiu labil
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ușor melodramatică, nu poate fi atenuată. Personajul este o victimă a progresului, ca și Benjamin Button, aflîndu-se în contratimp cu istoria. Încearcă, disperat, să reintre în atenția potentaților zilei, însă nu reușește decît să se acopere de ridicol (strică o farsă a directorilor hollywoodieni, lovind un figurant nevinovat, intră în casa unui mare producător, amăgind o familie din Kansas, avidă de "vizite la celebrități", pentru cinci dolari, face prezumții sentimentale greșite, care îl și aduc, de altfel, în situații penibile, în virtutea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Tartt, altă celebră prozatoare a Lumii Noi), iar al doilea la Camden. Ce se întîmplă aici, te întrebi imediat, în absența oricărei explicații din partea site-ului? Există gemenii Ellis, cu aceleași prenume și aceeași profesiune scriitoricească, ori ești victima unei farse ambigui? Deși mi-e greu să o accept integral, voi spune că varianta a doua se apropie cel mai mult de adevăr. Nu avem de-a face cu o farsă, în sensul rudimentar al termenului, dar, cu siguranță, sîntem în fața
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
aceleași prenume și aceeași profesiune scriitoricească, ori ești victima unei farse ambigui? Deși mi-e greu să o accept integral, voi spune că varianta a doua se apropie cel mai mult de adevăr. Nu avem de-a face cu o farsă, în sensul rudimentar al termenului, dar, cu siguranță, sîntem în fața unui exercițiu de ficționalizare care, iată, iese din paginile cărților și pătrunde, nonșalant, în existența autorului lor. Citind ultimul roman al lui Ellis, Lunar Park, tradus recent și în România
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
era vorba de unul și același autor. Patru personaje, patru tipuri de poezie, patru lumi. Scriitorul se cam amuză, nu-i așa? Nu întinde, oare, o capcană cititorului? Nu avem de a face cu un experiment artistic la limită? O farsă, o experiență artistică, o nebunie? În demersul poetului se găsește, fără îndoială, cîte un pic din toate acestea. A ne rezuma la atît ar fi injust. Poetul e mai mulți. Este Fernando Passoa, Alberto Caeiro, Ricardo Reis, Alvaro de Campos
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
fiecare clipă, și asta din fragedă copilărie : reumatisme, rinite, gastrite, sciatică, agorafobie și alte neajunsuri făceau ca existența sa în întregime să se învîrtă în jurul catastrofei. Însă celălalt eu nu era niciodată prea departe : voiosul comesean, amator de năzbîtii și farse, simpatic și amabil făcea ca oamenii să se simtă stingheriți cînd era vorba de a suprapune această imagine peste cea a nenumăratelor dureri detaliate în textele sale. Cum e posibil să rîzi și să plîngi în același timp ? Acest dolorism
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
decât în unele nuanțe: Iancu, ajuns ofițer, are nevoie stringentă de o sumă de bani considerabilă (15000 de lei), pentru a acoperi la fel de consistentele delapidări din fondurile regimentului. Popa n-a murit; scrisoarea primită ultima dată a fost o simplă farsă. Reacția lui Stavrache este stranie: "se ridică în picioare foarte liniștit; se duse drept la icoane; făcu câteva cruci și mătănii; apoi se sui în pat și se trânti pe o ureche". Intrigat de manifestarea hangiului, mezinul încearcă să-l
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
riști să dai peste slobozi la limbă, poți ajunge la informații securizate etc. Rețelele de socializare au amplificat rubricile de odinioară ale ziarelor, revistelor și radiourilor pentru închegarea de legături interumane. Totodată, au lărgit și gama surogatelor de prietenie, a farselor de prost-gust și a perversiunilor dăunătoare nu numai spiritului. Presa on line este rapidă și dinamică, e adevărat, (atunci când există sursă de curent și cunoștințe minime de conectare în situații variate), dar nu oferă ziarul, revista ori cartea întreagă, ci
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
de opoziție precum greve ale minerilor din Valea Jiului, ale muncitorilor brașoveni, demonstrații ale studenților ieșeni și multe altele. O formă mai subtilă de exprimare a opozițiilor față de regim a fost și rămâne umorul popular. Prin tot felul de "perle verbale", farse spontane sau organizate persoanelor cu purtări incomode, glume, maxime, caricaturi și poze haioase, bancuri care satirizau cele mai diverse situații de viață nereușită, eronată, falsă, ipocrită s-au produs uneori schimbări salutare în colectivități și în viețile unor indivizi. Încurajați
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
clasice. Arenele au câștigat încet o victorie completă asupra scenei în momentul în care oamenii i-au preferat pe acrobați și gladiatori în locul spectacolului de teatru. Ca să supraviețuiască și să facă față jocurilor, teatrul s-a transformat în pantomimă și farsă, de manieră senzațională sau obscenă 35, astfel încât "teatrul" însuși a intrat în categoria culturii "de masă". Ambele forme de cultură de masă (jocurile și teatrul obscen) au fost interzise în secolul al IV-lea de creștini. Cu toate acestea, preotul
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
și registre ale discursului literar și nu numai literar". Domină în sufletul acestui Proteu balcanic, a acestui Ianus cu mai multe fețe, dorința de înscenare și provocare: Într-însul nu vibrau, pîna în cea din urmă fibră, decît zeflemeaua, comicul, farsa, care străbăteau pînă în cele mai mici fapte, uneori parcă făr' să-și dea seama" notează N. Petrașcu iar D. Suchianu îl credea cu adevărat pe Caragiale om sucit, "aci bun să-l pui la rană, aci mai rău decît
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
puteți înțelege?"), aceasta făcîndu-se prin intervenția reginei, după care regele îi va conferi Steaua României, gest care nu îndulcește cu nimic impresia dezagreabilă a stagiunii Caragiale despre care revista Fîntîna Blanduziei concluziona: "Am făcut din Teatrul Național un teatru de farse și bufonerii, gonind adevărata artă prin scălămbăituri, gonind publicul iubitor de artă"; ziarul România îl numea pe directorul care reușise să îndepărteze din teatru pe Grigore Manolescu, Aristizza Manolescu, Const. Nottara Ion August (Prostul) Caragiale, C. Bacalbașa opina că "Trecerea
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
în liniște opere literare iar nu să-i propună slujbe cu o leafă mizerabilă de 400 sau 500 lei pe lună". Atenția pe care Caragiale o acordă reacției de răspuns la opiniile despre propria operă e vizibilă și în cazul farsei D-ale carnavalului, citită în casa lui C. Nottara, autorul întrerupînd lectura pentru a apostrofa sever o... damă: "Nu permit manifestații d-astea anti-comice nici chiar reginei Elisabeta care totuși are scuze că nu este obișnuită cu quiproquourile limbei românești
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
creației îi împărtășește starea: "...mă aflu în starea în care era Costică [...] cînd se canonea să fete Neoiobăgia"); prietenul mai tînăr căruia îi împartășește dezamăgirile (" Nu publica nimic în Daco-România") îi observă cu înțelegere firea de meridional: "Caragiale iubea adînc farsa și paiațeria tradițională [...]. Neobosit la vorbă singura hărnicie autentică a meridionalului". Aceste particularități nu scapă nici celei numite Aghiuță: ("Spiritul lui era uluitor. Juca teatru pentru alții și pentru el. Te lua în vîrtejul sofismelor, te subjuga cu farmecul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
mai sugestivă ar fi raportarea la un Jupiter în fustă (Joe > Joițica), stăpînă într-un Olimp caricatural, balcanic și dîmbovițean, plasată ea însăși în postura inferiorității ce nu are acces la bios viața superioară. Selectez și trei nume din distribuția farsei D-ale carnavalului: frizerul și subchirurgul Nae Girimea e un Don Juan de mahala (geremea = amant), Crăcănel e marcat de un deficit de virilitate, fiind mereu tradus iar Catindatul de la percepție (lat. candidatus, prin metateză) ilustrează o procedură specifică epocii
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
același corespondent: "Nu mai avansa nimic nicăieri în privința prostiilor mele cu Fridolina." Nebun de amor (ca și Rică) fusese Caragiale și în perioada funestului directorat când celebrul actor C. Nottara este nevoit să părăsească teatrul; autorul citise în casa acestuia farsa D'ale carnavalului, producând actul de infidelitate al Ameliei Welner, soția actorului episod comentat astfel într-un ziar al timpului: "unul dintre acești artiști de frunte lipsește dintr-o cauză care privește personal pe d-l director general și pe
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Sociabilitatea lui I. L. Caragiale este proverbială; și-a risipit viața în conversații uluitoare, în presă, bodegă și cafenea, trăind alături de eroii lui din proză și comedii, iubind pe imbecili și pe umanii lui semeni în toate slăbiciunile. I-au plăcut farsele vieții și s-a delectat contemplînd egoismul conformist al omului; s-a identificat cu plăcerile comune ale lui și l-a reflectat într-o oglindă măritoare și totuși exactă". În plus aș adăuga i-a oferit spre vețuire un univers-bîlci
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
pare neconvingătoare: "...în lumea artei adevărate nici nu poate fi vorba de trivial. Trivial este o impresie relativă din lumea de toate zilele..." ceea ce subzistă însă în lumea de toate zilele poate deranja în artă, așa cum s-a întîmplat cu farsa D-ale carnavalului despre al cărui subiect revista Doina scria că "e de-o imoralitate care nu convine deloc scenei" conținînd inclusiv "cuvinte și fraze, atît de triviale că artiștii ezită de a le pronunța și chiar le înlocuiesc." Ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]