4,181 matches
-
încă ceva: așa cum liniștea adîncă, dar aparentă, care precede și prevestește furtuna, este uneori mai îngrozitoare decît furtuna însăși - liniștea asta fiind doar învelișul furtunii, pe care-o ascunde, la fel cum pușca aparent inofensivă ascunde pulberea, glonțul și explozia fatală - tot așa, grațiosul repaos al saulei, care șerpuiește în tăcere printre vîslași, înainte de a intra în acțiune, ascunde mai multă teroare veritabilă decît oricare alt aspect al acestei primejdioase îndeletniciri. Dar ce rost ar avea să spunem mai mult? Toți
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
că ea ascunde vreo cît de mica sensibilitate. Gîndiți-vă la un lucru: cînd două corăbii pîntecoase din India, încărcate-vîrf, se nimeresc una lîngă alta în docuri, ce fac marinarii? Ei nu atîrnă între ele, în locul unde s-ar putea produce fatala ciocnire, vreo bucată de fier sau de lemn, ori vreun alt material solid asemănător, ci pun acolo un rotocol mare de cîlți și de plută, învelit în cea mai groasă și mai rezistentă piele de bou; aceasta primește, fără nici o
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
capului este scoasă din apă în cele din urmă și menținută deasupra ei cu ajutorul uriașelor palancuri, ale căror parîme alcătuiesc o adevărată pădure de cînepa. Acum, vă rog să urmăriți cu luare aminte miraculoasa și - în cazul de față - aproape fatala operațiune prin care marele poloboc de Heidelberg al cașalotului este deșertat de conținutul lui. Capitolul LXXVII CISTERNA ȘI GĂLEȚILE Sprinten ca o pisică, Tashtego se cațără pe catarg și, rămînînd în picioare, aleargă pe verga mare pînă-n locul unde aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
deasupra apei, dacă nu tocmai pentru a-și umple rezervorul de aer, înainte de a se da la fund? Căci e limpede că această necesitate de a se ridica la suprafață o expune la toate primejdiile vînătorii, care-i pot fi fatale; mai ales că leviatanul nu poate fi prins cu nici un cîrlig și cu nici un năvod, cînd lunecă la o mie de stînjeni sub razele soarelui. Așadar, nu atît dibăcia ta, vînătorule, cît această necesitate vitală îți asigură ție victoria! La
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cîrmă, la miezul nopții. Dar în noaptea aceea mi s-a întîmplat un lucru și mai ciudat îpe care n-aveam să mi-l explic niciodată). Trezindu-mă dintr-un somn scurt, de-a-npicioarelea, am avut senzația oribilă a unei primejdii fatale. Echea din os de balenă mă izbea în coaste, căci stăteam rezemat de ea; urechile îmi țiuiau de fîșîitul velelor care tocmai începuseră să fremete în vînt; credeam că ochii mi-s deschiși, dar, ducîndu-mi în neștire degetele la pleoape
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
prova și spre compas. într-o clipă, m-am răsucit, la timp pentru a împiedica baleniera să vireze în vînt și, probabil, să se răstoarne. Ce fericit și ce recunoscător am fost să scap de această halucinație nocturnă și de fatala întoarcere a vasului în vînt! Oameni buni, nu priviți prea multă vreme focul! Nu visați niciodată cu mîna pe cîrmă! Nu întoarceți spatele compasului! Acceptați primul avertisment al echei sensibile! Nu vă încredeți în focul artificial, a cărui roșeață dă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
după altul să privească - fiindcă niște ageamii ca ei credeau doar în ceea ce vedeau cu ochii - apoi se depărtară în tăcere. în ochii strălucitori și plini de dispreț ai lui Ahab se putea citi în clipele acelea întreaga-i trufie fatală. Capitolul CXXIV LOCHUL ȘI SAULA De cînd pornise Pequod în lunga și fatidica-i călătorie, lochul și saula lui fuseseră foarte rar folosite. Unele vase de comerț și numeroase baleniere, mai ales cînd ajung într-o zonă de vînătoare, renunță
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
stejar, arțar, pin, fier, smoală și cînepă - avea o singură cocă, echilibrată și dirijată de lunga chilă centrală ce-i asigura înaintarea; curajul unuia, frica altuia, păcătoșenia altora, întreaga lor varietate se contopea într-o singură ființă, tinzînd către țelul fatal, spre care arăta Ahab, stăpînul și cîrmaciul lor. Greementul era plin de însuflețire. Aidoma unor palmieri înalți și stufoși, catargele erau înțesate de brațe și picioare. Agățați cu cîte o mînă de vreun școndru, unii își agitau nerăbdători cealaltă mînă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
sale. Cîțiva umeri zdrobiți, cîteva încheieturi și glezne scrîntite, numeroase vînătăi, o sumedenie de harpoane și lăncii strîmbate, mormane de parîmă încîlcită, vîsle și scînduri sfărîmate - acesta era bilanțul, dar nimeni nu părea să fi suferit vreo vătămare serioasă ori fatală. Ca și Fedallah în ajun, Ahab încercase să se agațe cu disperare de jumătatea sfărîmată a ambarcațiunii sale, care părea să se țină destul de bine pe apă; și arăta mai puțin vlăguit decît în ajun. Dar, cînd fu ajutat să
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
mai scăzut decât acesta! (Ă). Trebuie să vorbim de unele personaje care se repetă În diferite opere de artă, dar cu mici și neînsemnate deosebiri - reprezentând de fapt unul și același personaj. Este, dacă putem spune astfel, tipul de femeie fatală, „femeia vampă” care Începe să-și facă loc loc În tot mai multe opere mai ales dintre cele de mare Întindere. Astfel Dona Vorvoreanu din Drum fără pulbere, În Cumpăna luminilor de Nicolae Jianu - roman recent publicat În Viața românească
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Sunt Însă și personaje greșit concepute, iar urmările În ceea ce privește desfășurarea acțiunii nu Întârzie să se arate. Iat-o de pildă pe Anca (Ă). În locul personajului viu, pe care-l cereau Împrejurările concrete din Cumpăna luminilor, Întâlnim șablonul artificial al „femeii fatale” de genul Sandei din Iarbă rea, al Donei din Drum fără pulbere, etc. Anca este o replică fidelă a Donei Vorvoreanu (Ă). Pornit schematic, tot ce e În legătură cu Anca se rezolvă schematic, pe neașteptate. Vancu, cuprins de remușcări, dă În
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
se referă apoi la consecințele unei asemenea asocieri, pe care le apreciază ca nedorite, în termenii următori: Gândirea transcendentală nu se lasă prinsă în mod satisfăcător dinspre fizică. Identificarea în conținut a conceptelor kantiene cu enunțuri ale fizicii newtoniene devine fatală, dacă prin aceasta gândirea lui Kant este atrasă în întregime în sfera fizicii clasice astfel încât prin fizica nouă determinările kantiene ar trebui considerate drept depășite, ca și cele ale lui Newton 15. Argumentele autorului ar putea fi reconstituite după cum urmează
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
demnă de atenție este cea a acordului cu intuiții care conferă substanță rațiunii morale comune. Incapacitatea unei filosofii morale de a da socoteală de reprezentările morale ale rațiunii sănătoase, de a contribui la clarificarea și întemeierea lor, îi va fi fatală. Dimpotrivă, stabilirea unor puncte de contact cât mai numeroase și solide cu rațiunea morală comună va fi în măsură să-i confere trăinicie și putere de atracție. Kant s-a distanțat în mod clar de punctul de vedere al acelor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mai târziu, pe furiș, locuința pentru a comite o crimă, care ar fi putut fi împiedicată dacă servitorul ar fi refuzat să mintă. Deși nu a intenționat să favorizexe o crimă, servitorul va fi răspunzător de urmările, în acest caz fatale, ale încălcării interdicției de a minți 18. Afirmația din § 9 al Pmtv că îndatoriri ca cea a veracității sunt îndatoriri necondiționate ale omului față de sine însuși, că interdicția minciunii este una absolută în sensul că trebuie să facem abstracție de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acea „cunoaștere înțelegătoare”, numită de Blaga și minus-cunoaștere, care se exprimă în încercări de revelare a misterului cum sunt mitul, religia, arta sau metafizica, pe de o parte, și aspirația spre cunoaștere obiectivă, pe de altă parte, sunt în mod fatal și iremediabil divergente. Blaga va califica drept iluzorie pretenția marilor sisteme filosofice, bunăoară a celor postkantiene, de a oferi o cunoaștere a absolutului, de a reprezenta în acest fel „surogate ale revelației divine”17. Rezistența misterului în fața tuturor încercărilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fi jocul de șah - și încă în forma sa cea mai stranie: jocul de unul singur. E o ocupație compensatorie, care-l particularizează pe Marlowe între colegii de breaslă: după confruntările cu gangsterii, după ce a rezistat cu brio asalturilor femeilor fatale, detectivul își găsește echilibrul în interminabile partide de șah solitare. Dialogurile șfichiuitoare, amestecul de „noroi sclipicios” și sete de îmbogățire sunt, în deceniile de după primul război mondial, formule de existență cotidiană. Viața nu era, pentru mulți americani, decât anticamera Hollywoodului
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
gelos pe propria-i identitate, varietatea americană nu respinge nici un fel de intruziune. Chandler nu se sfiește - parcă pentru a ilustra această particularitate - să introducă în text citate în limbi străine (sugestiv este dialogul din The Little Sister, în care fatala Miss Gonzales îl descrie, vorbind la telefon, pe Marlowe în următorii termeni, flatanți pentru orice bărbat: Muy simpático. Muy guapo también. Con cojones). Raymond Chandler își construiește argumentația în funcție de interesele practice și nu în absolutul realității lingvistice. Fără să o
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
o constituie profesionalismul. Oricine se aventurează în zona prozei polițiste trebuie să aibă, susține el, un perfect control al meseriei. Cu alte cuvinte, să fie stăpânul „metodelor crimei” și al „metodelor detectivistice”. Amatorismul, improvizația, încercarea de a înșela cititorul sunt fatale. Recuzita autorului de romane polițiste trebuie să fie alcătuită exclusiv din elemente la îndemâna oricărui individ. Întâmplătorul, accidentalul, improbabilul trebuie eliminate cu energie, ca elemente parazitare ale unei construcții bazate pe logică și plauzibilitate și nu pe libertatea de a fantasma
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
obiect de studiu, pentru detectiv e materie primă a existenței. Stranietatea povestirii provine din felul în care indivizi ce nu par să aibă legătură unii cu alții sunt amestecați într-o serie de crime înrudite. În realitate, există un șir fatal al intercondiționărilor: Helen Grayle îl ucide pe Marriott în prezența lui Marlowe pentru ca, în final, tot ea să-l ucidă pe Moose Malloy în chiar apartamentul detectivului. Evident, după ce uriașul Moose îl ucisese pe patronul clubului unde dansase cândva Helen
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
este cel mai „englezesc” roman al lui Chandler, situat la egală distanță (sau apropiere!) de școala hard-boiled și de tradiția detectivistică a Agathei Christie. Marea slăbiciune a cărții - și anume rezolvarea cazului prin descoperirea unei fotografii care surprinde momentul căderii fatale pe geam a lui Horace Bright - provine din opțiunea pentru o soluție de tip „Hercule Poirot”. Oricât de îngăduitori am fi cu autorul, un astfel de deznodământ nu poate să satisfacă pretențiile cititorului care așteaptă de la un autor de un
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
certe propensiuni masochiste, dar redevenită brusc fermă atunci când își simte primejduit spațiul de protecție antimasculin („...n-am vrut să fiu nepoliticoasă, s-a smiorcăit. Dar mă umilește foarte tare. Iar eu aș face orice pentru ea”). Deși la antipodul femeii fatale - de care lumea lui Chandler e plină -, Merle exercită asupra detectivului o atracție insidioasă, de care nu pare a fi pe deplin conștient. Nu suntem nici noi, cititorii, decât atunci când, vreme de câteva zile, în Wichita, ia identitatea unui bărbat
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Și dacă mi s-ar mai fi întâmplat o dată să văd un tip politicos beat mort într-un Rolls-Royce Silver Wraith, aș fi apucat-o cât aș fi putut de repede în mai multe direcții deodată. Nu există capcană mai fatală decât cea pe care ți-o întinzi singur. N-am atins, încă, punctul de maximă depresiune al singurătății detectivului. Ea va fi plină, iremediabilă, exterminantă atunci când se va pune în acord cu invențiile tehnologice ale vremii. Un Philip Marlowe lâncezind
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
pudic referințele la actul sexual propriu-zis, ele slăbesc tensiunea cărții și riscă să-l transforme pe detectivul obsedat cândva de înaltele virtuți cavalerești într-un burghez oarecare. Și totuși, atrăgător, plin de farmec, jucându-și cu aplomb rolul de bărbat fatal, Marlowe nu mai pare să aibă nici un motiv de a refuza plăcerile - oricât de întâmplătoare - oferite de femeile întâlnite. Subzistă, însă, în aceste scene un aer de falsitate, de simplă și brutală mecanică: ele n-au nici dezinvoltura risipită în
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
romantismul și, de ce nu, neliniștea metafizică a unui personaj produs de cu totul altă lume și civilizație decât isteria postmodernistă a deceniului nouă al veacului trecut? Mai reprezentau acestea repere în tumultul existenței tot mai politizate a planetei amenințate de fatale confruntări între superputeri și subcivilizații? Firește că nu acestea erau întrebările din mintea moștenitorilor lui Chandler. Și - n-avem vreun motiv să credem - nici neliniștile lui Robert B. Parker, un scriitor de constant succes, inteligent, cultivat, dar deloc obsedat de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
de conservare. Eddie Mars nu este un naiv. El cunoaște prea bine lumea pe care decide s-o înfrunte. Și totuși, contaminat, parcă, de spiritul cavaleresc al lui Marlowe, se aventurează într-o afacere care i-ar fi putut fi fatală. Ancheta propriu-zisă urmează modelul romanului chandlerian. Este un amestec de rutină și rafinament, de investigație polițienească și roman de moravuri. A doua vizită a lui Marlowe la sanatoriul Resthaven aduce în discuție un nou nume: Simpson. Personajul - deși schematic și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]