2,319 matches
-
bizare" pornește de la "normal și acceptabil", spre a glisa succesiv și contrariant spre distorsionarea relației dintre ficțiune și realitate. Urmuz a preluat procedeul "caricaturizării excesive" caragialiene. Dar se deosebește de precursorul său prin străduința de a fractura conexiunile dintre imaginea ficțională și realitatea extralingvistică. Concordante omologii tipologice justifică traseul intertextual. Lache și Mache își trimit reflexele în Cotadi și Dragomir. În Ismail, sesizează "replica stilizată" a moftangiului politic. În Stamate, "savantul", astfel încât, "arheologia textului urmuzian" dezvăluie, prin absurdul deghizat în comic
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
majoritar-literară a contemporaneității, Caragiale și-a subliniat indirect singularitatea creatoare. A receptat aspectele realității extralingvistice, din care și-a extras lumea lui imaginară, ca pe o inepuizabilă scenă a lumii. Printr-un complex registru stilistic s-a distanțat de umanitatea ficțională creată. Vocea narativă folosește un stil elevat, personalizat prin procedee gramaticale și expresivitate stilistică. În schimb, personajele epico-dramatice create "vorbesc și argumentează așa gândesc! într-un mod profund defectuos comenta Marta Petreu -; "erorile lor nu sunt simple greșeli de vorbire
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mai cu seamă lucida demascare a crizei limbajului generată de grave deficiențe de la nivelul gândirii logice, sunt aspecte prin care teatrul lui Eugen Ionescu și în special această primă piesă a sa, amintesc de viziunea caragialiană, concretizată într-un univers ficțional guvernat de o "mare trăncăneală"133 la fel de ineficientă din perspectiva comunicării. De altfel, așa cum vom demonstra la momentul potrivit, aceste aspecte configurează dimensiunea absurdului din paradigma caragialismului, pentru care Eugen Ionescu este, cu siguranță, unul dintre descendenți. În ceea ce privește coordonata parodiei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Miaună și-și dă ochii peste cap pe la festivități și aniversări, cu soboruri de preoți și coloane, întrebând, în stânga și-n dreapta: "Da' Televiziunea de ce nu mai vine?".90 Prezența masivă a modelului în realitate poate justifica frecvența ipostazelor sale ficționale. Este vorba, de fapt, de un proces reversibil, descris cu simplitatea-i caracteristică de Al. O. Teodoreanu în memorabilul discurs prilejuit de punerea în scenă a Momentelor în anul 1933: Aceste tipuri au dobândit [...] o circulație socială, și prin asta
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nostru. Și ce s-a întâmplat, înțelegi D-ta" zice. "Ei, bată-te norocul zicdar cum o văzuși, soro?!151 Atât la Eliade, cât și la Al. Kirițescu de altfel, noutatea constă în reperarea și în condamnarea fenomenului dinlăuntrul universului ficțional. Piesa Gaițele redă o lume în putrefacție în care țipătul, insulta, vulgaritatea, ambiția și prostia întinează totul: familie, prieteni, vecini, servitori. Gălăgia și cearta au caracter de permanență, fiecare replică antrenând contraziceri zgomotoase și obraznice, reproșuri, amenințări izbucnind într-un
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a invadat realul și orice distincție între cele două planuri este anulată. Absurditățile debitate de Cațavencu, nonsensurile lui Farfuridi, aberațiile conului Leonida nu pun problema veridicității lor, iar personajele, deși grotești, caricate, schematice, pot găsi corespondenți recognoscibili în realitate. Lumea ficțională a lui Eugen Ionescu este, pe de altă parte, perfect autonomă. Fiecare replică, fiecare ipostază a "personajelor" îi subliniază unicitatea, irealitatea, absurditatea. Sinteză superschematizată a lumii la care se vrea raportată, nu mai seamănă cu aceasta decât printr-o translație
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Eugen Ionescu în subtilul "portret" al înaintașului, "Caragiale nu ne spune că vechea societate este mai bună. El nu crede așa ceva. El gândește că așa este societatea."16 Nici această deschidere a orizontului conceptual caragialian nu-1 apropie decisiv de realitatea ficțională creată în maniera secolului trecut, în primul rând pentru că, așa cum observa Romul Munteanu: "preferința autorilor de farse tragice pentru universul imaginar și investigarea angoaselor, face ca în acest gen de teatru să nu mai găsim decât anumite semne ale realității
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
apăru la pubertate în loc de organe genitale. Mai degrabă decât prin nefirescul, exoticul sau caracterul necomestibil și neapetisant al meniului ales de personajele lui Urmuz, textul caragialian se întrevede în cel urmuzian prin aceeași incongruență între reacțiile insider-ilor celor două universuri ficționale și cele ale outsider-ilor acestora. Astfel, ghidat de naratorul-reporter, cititorul observă cum, în completarea tabloului dizgrațioasei și insalubrei "zaanale" de pe traseul spre Căldărușani, peisajul uman nu face notă discordantă, ci se complace ambiantului perceput ca normal, i se integrează
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sale "bizare", respectiv caricatura, grotescul, ironia, satira, parodia și paradoxul. Pentru că sunt invariabil marcate de semnul supralicitării, al ducerii la extrem, toate acestea converg, de fapt, spre imaginea absurdului prevalent, imagine derivată, în principal, din anarhizarea structurilor consacrate ale discursului ficțional și din lanțul nesfârșit de incongruențe generatoare de haos al reperelor. Esențială pentru înțelegerea rolului pe care comicul îl deține în scrierile lui Urmuz este precizarea pe care o face el însuși într-o scrisoare adresată unei tinere curtate, căreia
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
domeniu de manifestare a caragialismului în paginile scriitorilor târgovișteni este cel tipologic. Așa cum anticipam în capitolul median, Miticii, amicii, semidocții, politicienii, pristandații, "rinocerii", încornorații "magnifici" care populează inconfundabila lume caragialiană, își transmit genetic trăsăturile prin urmașii lor dintr-un univers ficțional cu alte coordonate istorice și de idiostil. Am arătat deja că aceste suprapersonaje s-au dovedit, de altfel, cele mai fertile mărci ale caragialismului, trecând definitiv în patrimoniul valorilor atestate și reciclate printr-o activitate productivă de resemantizare, în afara oricărei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fertile mărci ale caragialismului, trecând definitiv în patrimoniul valorilor atestate și reciclate printr-o activitate productivă de resemantizare, în afara oricărei intenții epigonice. În capitolul respectiv anunțam că exemplificarea recurenței acestor personaje epitom în literatura postcaragialiană poate fi completată cu ipostaze ficționale din proza scriitorilor târgovișteni. În cazul acestora se poate observa că ceea ce se prelucrează este, de fapt, un construct deja modelat de complicatul aparat al criticii și al receptării operei, astfel că personajele nu se vor regăsi ca atare, ci
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
apare limpede, tovarăși, că poporul și lupta spre mai bine constituie principala forță motrícă (schimbă accentul) mótrică în transformările spre stări superioare care au survenit și survin de-a lungul istoriei..."40. În concluzie, caragialismul tipologic este fructificat în contextul ficțional al târgoviștenilor, care-i exploatează semnificațiile în scopul demistificării istoriei, printr-un demers recuperatoriu totodată, prin care i se pulsează o nouă viață și i se reconfirmă "actualitatea eternă"41. 6.2.3. Pasageri într-un "accelerat al complimentelor" O
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a transcendenței textuale în ansamblul operelor analizate. Hipotextul caragialian se configurează atât ca prefigurare a unor tehnici scripturale "clasicizate" prin contribuția "Școlii de la Târgoviște", cât și ca sursă de modele tipologice și de limbaj, resemantizate peste timp în noi contexte ficționale. Esențială este, așadar, înțelegerea dublului sens al mișcării presupuse de jocul intertextual. Particulara observație borgesiană conform căreia "Wakefield îl prefigurează pe Kafka, dar acesta din urmă modifică și modelează lectura lui Wakefield"47, își extinde valabilitatea, ilustrând generala reciprocitate a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
distractiv, apropiabil, mai adaugă Consolmagno ibid., p. 130. 503 Anton Karl Kozlovic, Technophobic Themes in pre-1990 Computer Films, p. 342. HAL, calculatorul rău din Odiseea Spațială a lui Kubrick este considerat de către Kozlovic singurul computer care atinge rangul unui personaj ficțional faimos, avatar al mitului mașinii, de la abacul chinezesc, golemul evreiesc medieval sau miturile distrugerii atlantice. 504 Douglas Kellner, op. cit., p. 165. Elementul folcloric are valențe de precauție și atrage atenția asupra consecințelor acțiunilor iresponsabile, cu fundament în mitul arhetipal al
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
nevoie, iar dacă fantezia servește forțele comerțului, și acestea le servesc la rândul lor, continuă Fingeroth. Cultura de masă este formată din poveștile și miturile cu care cea mai mare parte a membrilor societății e deja familiarizată, iar orice obiect ficțional este și element de propagandă, cu funcție de "digestiv" pentru temele zilei în conștiința consumatorilor. Ceea ce ne inspiră ori ne înspăimântă nu este puterea eroului, ci segmentul pe care el îl însuflețește din nevoile, spaimele și atitudinile noastre. Cele mai de
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
fie originală În receptarea unor cărți, dar, din păcate, citește foarte puțin. Acest voiaj În alte grupe mă distrează și pentru că vizionez și alte figuri feminine. (joi) Îl situez pe Hyperion În spațiul aventurii faustice; el fuge de ipostaza sa „ficțională“ spre vitalitatea erotică În felul lui Faust, ce acceptă pactul cu Mephistopheles pentru a se mai bucura de tinerețe, pe care, ca și mine, din cauza cărților, n-a gustat-o la timp. Înțeleg fausticul (sau faustescul) ca posibil itinerar amoros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
1921, pe când Ceață în 1914, o primă variantă a manuscrisului, cvasi definitivă, datând din 1907. Fie și așa, nu cred însă, o spun încă o dată, că cel mai important titlu de glorie al „rimanului“ Ceață ar fi inovația narativă și ficțională sincronă cu avangardismele europene (față de care Unamuno era cel puțin reticent) sau cu dezvoltarea noilor perspective psihologice asupra omului, ci impresionantă mi se pare reușita unei narații psihomahice cu conotații mistice a drumului urmat în lume de omul simplu, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
riman“, „există dialog. Important e ca personajele să vorbească, să vorbească mult, chiar dacă nu spun nimic.“ Ele se desfășoară, toate, în ceața (niebla) simbolică ce dă numele romanului și care s-ar putea traduce prin estomparea contururilor fizice ale spațiului ficțional (un oraș nelocalizat), prin personaje fără relief portretistic, cum se obișnuia în romanul realist, și de multe ori lipsite și de consistență, dar ceața traduce mai ales imprecizia statutului ontologic, prin pendularea între real și vis, între hazard și destinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Astaloș numește un „pedigree etno-cadastral“. Dar, cum nici Borbioy nu a dispus de el, ne-am văzut În situația de a răspunde personal la Întreaga serie de Întrebări despre modul În care folosise și, mai ales, inventase el elementele argoului ficțional. Așa am ajuns la conceptul argoului de mucava În care considerăm că sunt scrise aceste texte. Vom lămuri Încă de la Început că cei doi au practicat un lunfardo (argoul marginalilor din Buenos Aires) de operetă, un limbaj cu elemente argotice clare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nonconformistului, dar încercările lor nu fac decât să serializeze același tip de discurs și de personaj. La fel ca pentru șaizeciștii americani, esențială este atitudinea autorului-narator-personaj. Figurile care mai apar (prea schematice pentru a fi numite personaje) intră în teritoriul ficțional în măsura în care posedă o atitudine îndeajuns de în răspăr față de lume. Romanul-cult din care derivă toată această proză este De veghe în lanul de secară, nu întâmplător best seller al librăriilor. Acești prozatori par a fi ieșit din mantaua lui Salinger
Actualitatea - In memoriam Monica Lovinescu by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8346_a_9671]
-
litera tipărită, făcîndu-ne să așteptăm cu nerăbdare cartea promisă în preambul de Daniel Vighi. Pentru a da încă o idee despre bogăția personajului pus în valoare de savurosul dialog, mai reproducem un exemplu prin care Anavi Adám ilustrează raportul dintre ficțional și real: "Uite, mai spun o poveste: cu fratele meu l-am convins pe tăticu, care era o personalitate foarte interesantă, să vină să vadă Tarzan ș...ț Și cum spuneam, tăticu se uită, se uită, serios, și după o
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8668_a_9993]
-
și "perimat", cît și de autobiografie ori de scrierile testimoniale, neliterare. Și atunci, v-aș întreba: credeți că o bună parte din opera dumneavoastră ar putea fi încadrată în subgenul polemic al autoficțiunii, cu pactul său ambiguu sau dublu: cel ficțional, propriu literaturii în general, și cel specific, de autenticitate și sinceritate, propriu autobiografiei? Fernando Vallejo: Da, da. Cred că francezii sînt cei care au inventat termenul de autoficțiune, termen care trebuia să desemneze o realitate. O realitate mai degrabă nouă
Fernando Vallejo: "Romanul e marele gen literar" by Diana Nicoleta DIACONU () [Corola-journal/Journalistic/8658_a_9983]
-
să bag de seamă cum stătea ea în scaun: genunchii îi erau îndreptați spre mine și îi ținu astfel până ce se termină filmul (o peliculă senzațională despre felul cum fusese asasinat Kirov, "marele cetățean"; palpitant, patetic, bine jucat și mascat; ficțional, Kirov se numea Șatov și cădea sub gloanțele asasinului nu la sediul comitetului de partid din Leningrad, cum știam, ci într-o sală de festivități...) În partea a doua, în care se instală plictisitor o istorie cu un șantier și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
DERAPAJ roman Fiction Ltd. Romanul Derapaj este în întregime o operă de ficțiune. Numele, personajele, întâmplările și locurile sunt fie produsul imaginației autorului, fie rezultatul unei utilizări ficționale. Orice asemănare cu realitatea (trecută sau prezentă) este pur întâmplătoare și nu implică vreo intenție din partea autorului sau a editurii. I. România. 2005 Ieșeam din comunism cu sentimentul că fusesem un erou, un mic opozant al regimului, de care nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
estetic, ca fiind conformă naturii intrinseci a literaturii. Categoriile estetice sunt însă intrinseci nu naturii literaturii, ci exclusiv abordării sale dintr-un unghi estetic. În fapt e imposibil de demonstrat că literatura ar avea o esență independentă (fie ea estetică, ficțională sau de orice alt tip), sau că ar putea fi definită cu pornire de la o singură trăsătură distinctivă. Literatura e un amalgam de fenomene înrudite care nu pot fi acoperite de o unică definiție, ci pur și simplu descrise în
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]