1,925 matches
-
în genere), datorită sensului său de substrat, dobândit prin timporizarea sa; d) originaritatea timpului în raport cu toate celelalte elemente ale dictaturii judicativului. Diferența dintre ființarea conștientă și cea non-conștientă ridică anumite probleme privind funcțiile de timporizare. Timpul în-ființează în condițiile știute ființarea conștientă? Putem vorbi despre o preeminență a acesteia? Într-un subcapitol anterior, sugeram că tocmai reflexivitatea și deschiderea către Celălalt a ființării conștiente conduc spre o anumită timporizare preferențială, în sensul că cel puțin reducția judicativă trebuie să scoată în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dintre ființarea conștientă și cea non-conștientă ridică anumite probleme privind funcțiile de timporizare. Timpul în-ființează în condițiile știute ființarea conștientă? Putem vorbi despre o preeminență a acesteia? Într-un subcapitol anterior, sugeram că tocmai reflexivitatea și deschiderea către Celălalt a ființării conștiente conduc spre o anumită timporizare preferențială, în sensul că cel puțin reducția judicativă trebuie să scoată în evidență calea mai sigură a acestei în-ființări. La drept vorbind, cele două caracteristici ale ființării conștiente: reflexivitatea și deschiderea către Celălalt, nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tocmai reflexivitatea și deschiderea către Celălalt a ființării conștiente conduc spre o anumită timporizare preferențială, în sensul că cel puțin reducția judicativă trebuie să scoată în evidență calea mai sigură a acestei în-ființări. La drept vorbind, cele două caracteristici ale ființării conștiente: reflexivitatea și deschiderea către Celălalt, nu sunt posibile decât prin intervenția timpului, în sensul cunoscut: al în-ființării, așadar al identității sale cu această ființare. (Este de prisos să întăresc ideea că termenul "conștient" nu se referă, aici, la o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în evidență calea mai sigură a acestei în-ființări. La drept vorbind, cele două caracteristici ale ființării conștiente: reflexivitatea și deschiderea către Celălalt, nu sunt posibile decât prin intervenția timpului, în sensul cunoscut: al în-ființării, așadar al identității sale cu această ființare. (Este de prisos să întăresc ideea că termenul "conștient" nu se referă, aici, la o anumită facultate pe care ar poseda-o ființarea, ci, formal, la unitatea pe care o alcătuiesc aceste două caracteristici ale sale: reflexivitatea și deschiderea către
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sunt posibile decât prin intervenția timpului, în sensul cunoscut: al în-ființării, așadar al identității sale cu această ființare. (Este de prisos să întăresc ideea că termenul "conștient" nu se referă, aici, la o anumită facultate pe care ar poseda-o ființarea, ci, formal, la unitatea pe care o alcătuiesc aceste două caracteristici ale sale: reflexivitatea și deschiderea către Celălalt.) Întâi, prin timporizare, apare sau este constituit (dacă ținem seama de actul judicativ al timpului însuși) ceva. Acesta poate fi un "subiect
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
caracteristici ale sale: reflexivitatea și deschiderea către Celălalt.) Întâi, prin timporizare, apare sau este constituit (dacă ținem seama de actul judicativ al timpului însuși) ceva. Acesta poate fi un "subiect"; oricum, are sensul de substrat (subjectum). Deocamdată nu avem decât ființarea: ceva cu sensul de substrat. Dar timporizarea se produce într-un anumit sens, și acest sens este dăruit ființării; totuși, originea sa se află în timpul însuși, agentul în-ființării; de aici și identitatea acestuia cu ceea ce în-ființează. Astfel, poate fi vorba
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
actul judicativ al timpului însuși) ceva. Acesta poate fi un "subiect"; oricum, are sensul de substrat (subjectum). Deocamdată nu avem decât ființarea: ceva cu sensul de substrat. Dar timporizarea se produce într-un anumit sens, și acest sens este dăruit ființării; totuși, originea sa se află în timpul însuși, agentul în-ființării; de aici și identitatea acestuia cu ceea ce în-ființează. Astfel, poate fi vorba despre sensul timporizării numit prezentuire, și atunci sensul căpătat de ființarea în-ființată (prezentuită, adică timporizată cu un anumit sens
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un anumit sens, și acest sens este dăruit ființării; totuși, originea sa se află în timpul însuși, agentul în-ființării; de aici și identitatea acestuia cu ceea ce în-ființează. Astfel, poate fi vorba despre sensul timporizării numit prezentuire, și atunci sensul căpătat de ființarea în-ființată (prezentuită, adică timporizată cu un anumit sens, dat de "prezent", constituită judicativ ca fiind de față) este acela propriu-zis de ceva ca substrat. Dar sensul timporizării poate fi acela de chemare a trecutului, iar sensul căpătat de ființare este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de ființarea în-ființată (prezentuită, adică timporizată cu un anumit sens, dat de "prezent", constituită judicativ ca fiind de față) este acela propriu-zis de ceva ca substrat. Dar sensul timporizării poate fi acela de chemare a trecutului, iar sensul căpătat de ființare este cel de reflexivitate, de întoarcere către sine (recunoscut, de exemplu, în conceptul "conștiinței afectate istoric" wirkungsgeschichtliches Bewußtsein al lui Gadamer, folosit de acesta în legătură cu fenomenul raportării omului la tradiție), în sens de auto-constituire, sens deosebit de important, fiindcă legitimează judicativ
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
folosit de acesta în legătură cu fenomenul raportării omului la tradiție), în sens de auto-constituire, sens deosebit de important, fiindcă legitimează judicativ însăși reflexivitatea. De asemenea, sensul timporizării poate fi acela de survenire a viitorului, pornind de la putința de a fi a unei ființări, iar sensul dăruit către aceasta este acela de alteritate, mai bine spus, de Celălalt, care, prin propria sa reflexivitate, așadar timporizare în sensul chemării trecutului (propriu), ajunge să se deschidă el însuși către ființarea în cauză, căpătând și ea sensul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
putința de a fi a unei ființări, iar sensul dăruit către aceasta este acela de alteritate, mai bine spus, de Celălalt, care, prin propria sa reflexivitate, așadar timporizare în sensul chemării trecutului (propriu), ajunge să se deschidă el însuși către ființarea în cauză, căpătând și ea sensul deschiderii către Celălaltul său; sensul judicativ-constitutiv este aici acela al Celuilalt radical, adică al "meu" în propria-mi moarte, fiindcă survenirea viitorului nu poate constitui, în primă instanță, decât prin a priori-ul reflexivității
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o anumită autonomie a timporizării prin survenirea viitorului, care își desăvârșește sensul, totuși, prin timporizarea reflexivă a chemării trecutului și prin în-ființarea "mea" prin timporizarea ca prezentuire. Tocmai o reciprocitate constitutivă între "mine" și Celălaltul (meu) confirmă fenomenul reflexivității unei ființări și al deschiderii sale către Celălalt. Ceea ce înseamnă că ființarea conștientă are și sensul reciprocității. De fapt, preeminența ființării conștiente în privința timporizării este susținută de acest ultim sens descoperit, cel de reciprocitate; care implică, firesc, diferență și identitate, totodată: a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
desăvârșește sensul, totuși, prin timporizarea reflexivă a chemării trecutului și prin în-ființarea "mea" prin timporizarea ca prezentuire. Tocmai o reciprocitate constitutivă între "mine" și Celălaltul (meu) confirmă fenomenul reflexivității unei ființări și al deschiderii sale către Celălalt. Ceea ce înseamnă că ființarea conștientă are și sensul reciprocității. De fapt, preeminența ființării conștiente în privința timporizării este susținută de acest ultim sens descoperit, cel de reciprocitate; care implică, firesc, diferență și identitate, totodată: a) diferență între ființarea conștientă care suportă survenirea viitorului și Celălalt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și prin în-ființarea "mea" prin timporizarea ca prezentuire. Tocmai o reciprocitate constitutivă între "mine" și Celălaltul (meu) confirmă fenomenul reflexivității unei ființări și al deschiderii sale către Celălalt. Ceea ce înseamnă că ființarea conștientă are și sensul reciprocității. De fapt, preeminența ființării conștiente în privința timporizării este susținută de acest ultim sens descoperit, cel de reciprocitate; care implică, firesc, diferență și identitate, totodată: a) diferență între ființarea conștientă care suportă survenirea viitorului și Celălalt; b) identitate "temporală" între aceste două ființări, în sensul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
deschiderii sale către Celălalt. Ceea ce înseamnă că ființarea conștientă are și sensul reciprocității. De fapt, preeminența ființării conștiente în privința timporizării este susținută de acest ultim sens descoperit, cel de reciprocitate; care implică, firesc, diferență și identitate, totodată: a) diferență între ființarea conștientă care suportă survenirea viitorului și Celălalt; b) identitate "temporală" între aceste două ființări, în sensul aplicării asupra lor a unui singur act de prezentuire. Timpul este agentul în-ființător, dar el trece în condiție de ființare; determinarea temporală a acesteia
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fapt, preeminența ființării conștiente în privința timporizării este susținută de acest ultim sens descoperit, cel de reciprocitate; care implică, firesc, diferență și identitate, totodată: a) diferență între ființarea conștientă care suportă survenirea viitorului și Celălalt; b) identitate "temporală" între aceste două ființări, în sensul aplicării asupra lor a unui singur act de prezentuire. Timpul este agentul în-ființător, dar el trece în condiție de ființare; determinarea temporală a acesteia din urmă este însăși condiția sa de posibilitate, dar, pe de altă parte, timpul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
totodată: a) diferență între ființarea conștientă care suportă survenirea viitorului și Celălalt; b) identitate "temporală" între aceste două ființări, în sensul aplicării asupra lor a unui singur act de prezentuire. Timpul este agentul în-ființător, dar el trece în condiție de ființare; determinarea temporală a acesteia din urmă este însăși condiția sa de posibilitate, dar, pe de altă parte, timpul însuși, în absența fenomenului în-ființării, nu ar fi ceva; sau ar putea fi "vremea care vremuiește", asemenea unui timp indiferent, fără "ecstază
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de altă parte, timpul însuși, în absența fenomenului în-ființării, nu ar fi ceva; sau ar putea fi "vremea care vremuiește", asemenea unui timp indiferent, fără "ecstază", cum ar spune Heidegger, ca un "încăpător" care nu ar interveni cu nimic în ființare, care nu ar lăsa nici o urmă în lume, funcționând strict formal, ca un "cadru" al evenimentelor, foarte apropiat, ca reprezentare, de "cadrul"-spațiu pentru lucruri. Dacă în-ființează, timporizând, atunci este ceva, adică ființează el însuși; dar ființează într-un anume
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nici o urmă în lume, funcționând strict formal, ca un "cadru" al evenimentelor, foarte apropiat, ca reprezentare, de "cadrul"-spațiu pentru lucruri. Dacă în-ființează, timporizând, atunci este ceva, adică ființează el însuși; dar ființează într-un anume mod, anume în modul ființării pe care o în-ființează. Heidegger spune, pe bună dreptate, că "timpul nu poate fi deloc numit o ființare".218 Astfel, atunci când în-ființează ființarea conștientă, el se află în modalitatea acesteia; în plus, ființarea în cauză își "determină" identitatea prin timporizare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
-spațiu pentru lucruri. Dacă în-ființează, timporizând, atunci este ceva, adică ființează el însuși; dar ființează într-un anume mod, anume în modul ființării pe care o în-ființează. Heidegger spune, pe bună dreptate, că "timpul nu poate fi deloc numit o ființare".218 Astfel, atunci când în-ființează ființarea conștientă, el se află în modalitatea acesteia; în plus, ființarea în cauză își "determină" identitatea prin timporizare, și anume printr-o timporizare completă, care presupune prezentuirea, chemarea trecutului și survenirea viitorului; constituirea sa ține de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timporizând, atunci este ceva, adică ființează el însuși; dar ființează într-un anume mod, anume în modul ființării pe care o în-ființează. Heidegger spune, pe bună dreptate, că "timpul nu poate fi deloc numit o ființare".218 Astfel, atunci când în-ființează ființarea conștientă, el se află în modalitatea acesteia; în plus, ființarea în cauză își "determină" identitatea prin timporizare, și anume printr-o timporizare completă, care presupune prezentuirea, chemarea trecutului și survenirea viitorului; constituirea sa ține de toate acestea, care, cum am
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
într-un anume mod, anume în modul ființării pe care o în-ființează. Heidegger spune, pe bună dreptate, că "timpul nu poate fi deloc numit o ființare".218 Astfel, atunci când în-ființează ființarea conștientă, el se află în modalitatea acesteia; în plus, ființarea în cauză își "determină" identitatea prin timporizare, și anume printr-o timporizare completă, care presupune prezentuirea, chemarea trecutului și survenirea viitorului; constituirea sa ține de toate acestea, care, cum am văzut, sunt acte constitutive de sens judicativ. Pentru ființarea conștientă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
plus, ființarea în cauză își "determină" identitatea prin timporizare, și anume printr-o timporizare completă, care presupune prezentuirea, chemarea trecutului și survenirea viitorului; constituirea sa ține de toate acestea, care, cum am văzut, sunt acte constitutive de sens judicativ. Pentru ființarea conștientă, identică timpului complet, care timporizează în toate formele pentru el posibile, este firesc să se instituie reciprocitatea; reflexivitatea presupune ea însăși deschidere, iar ființarea în cauză poate ea însăși să-și fie Celălaltul său: ca proprie moarte, prin survenirea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ține de toate acestea, care, cum am văzut, sunt acte constitutive de sens judicativ. Pentru ființarea conștientă, identică timpului complet, care timporizează în toate formele pentru el posibile, este firesc să se instituie reciprocitatea; reflexivitatea presupune ea însăși deschidere, iar ființarea în cauză poate ea însăși să-și fie Celălaltul său: ca proprie moarte, prin survenirea viitorului, într-o primă instanță. Dar lucrurile par a nu sta astfel decât metaforic vorbind; în fond, de fiecare dată, Celălalt este în el însuși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
să-și fie Celălaltul său: ca proprie moarte, prin survenirea viitorului, într-o primă instanță. Dar lucrurile par a nu sta astfel decât metaforic vorbind; în fond, de fiecare dată, Celălalt este în el însuși "ceva" și se află înlăuntrul ființării conștiente; ivirea lui este posibilă numai prin survenire: dar survenirea este a timpului, atunci când el în-ființează (timporizează) lăsând viitorul să survină; iar viitorul nu are nici o noimă fără ceva care să-i susțină survenirea: ființarea conștientă este acest ceva, dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]