1,717 matches
-
spectrale: mătușa Clara alături de mine, demult, acasă la ea. Apoi emoția clipelor În care, În miez de vară, tolănit pe iarba din grădina ei, turtit de atâta tăcere și căldură, presimțind vocile și oamenii care vor alunga spre seară liniștea, foșnetul ramurilor stârnite de-abia de vântul de la asfințit. Mă văd apoi copil, coborând pe cărarea aceleiași grădini, cu mâna pe ochi sub un soare orbitor, cu greu dibuind calea, Îmbrăcat Într-un costum portocaliu, cu pantaloni scurți, cămășuță cu cravată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
zilei care urca. Parcă adormise. Micul atelier ar pluti, un veac, câteva clipe, în lumina plină a zilei. Închisese ochii sau, amețită, îi ținuse deschiși. Ora rotundă a amurgului s-o găsească în același loc, încă prinsă de soare... auzea foșnetul filelor, gonite repede, una după alta. Auzeam și noi sau ni se părea. Studenta o privea, din pragul care despărțea cele două camere ale atelierului. O privea, cu cartea despre Cosimo în mână. Amândoi o priveam, fără să știe. Nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
umerii, retrăgându-se de pe brațe, de pe genunchi. Tălpile reîntâlniră nisipul fierbinte. Ridică privirea spre gura de foc a cerului. Se culcă pe pânza aspră și fierbinte. Vera se afla alături, și soțul și cumnata și prietenul Lucian. Interceptă mișcări scăzute, foșnete, incerte rotiri de brațe. Simți ceva-cineva mângâindu-i umerii, spatele, până la dunga slipului și din nou, sub brațe. Ești ars tot, să te ung... explica Vera, încălecată, în genunchi, cu picioarele depărtate peste mijlocul său, aplecându-se, răsturnând uleiul din
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aplecat asupra revistelor. — Dacă știam, rămâneam și eu acasă, continua să glumească blondul A.P. — Acasă nu-ți vindecai astenia. Marea îți priește, nimfele destind nervii... — Nepericuloase ! Tot al tău sunt. — Al meu, dar rătăcitor... Pânza se cută iar, cu un foșnet aspru : amicul se foise alături, închizând revista. Nu prea îl amuzau vecinii, se ținea deoparte. „Ce-ar fi să mă ridic, acum, brusc, spre toți ? Să-i întreb : știți că proiectul la care lucrăm va ruina țara, va fi un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
bluzele lipite de trupurile umede, năclăite, fierte. Un abur greu, în care răbufnesc, ca niște vârtejuri, zgomotele, răgușeala tranzistoarelor, clocotul scăzut al glasurilor, alarma telefoanelor, ușile trântite. Ortansa lipsește primele ore. A.P. se crede favorizat de această absență. Aude, alături, foșnetul mâinilor lui Lucian, care își desface pachetul de mâncare. Aliniază, încă o dată, teancul de profile, secțiunile, detaliile, schemele și tabelul. Un vraf de foi de calc și coli de hârtie milimetrică, desene colorate, note explicative, titluri și subtitluri. Spune-mi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
prăbuși, dar se va micșora și se va usca. Punct. Punct. Ortansa și-a luat chiriașul pe după umeri, l-a împins afară din cameră. La bucătărie, alămurile au tăcut ; coana mare ar putea să apară în orice clipă ; se aud foșnete și dinspre dormitor, deci Lena sau domnu’ Mitu sunt gata, de asemeni, să intre în scenă. Dar Ortansa nu pare preocupată de mișcările ce se produc în culise, ci în ea însăși. A acumulat discret, a luat în posesie și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
decât În munții mei. Eu sunt... aici, m-am trezit că găsesc imediat un cuvânt, iar munții mei sunt... acolo. Aici. Acolo. Nu erau cuvinte pentru lucruri limpezi, dar erau ușor de priceput. Pădurea dădea tot soiul de sunete. Scârțâituri. Foșnete. Cârâituri. Pfuuh, pădurea era loc de oameni lași. Aveau unde să se ascundă ca să lovească fără să fie văzuți, nu ca pe munții mei Înalți unde vrăjmașul te vede din zare. Pe munții mei ne luptam știind că o să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
piciorul mortului, Îndoit țeapăn spre spate. Micul irlandez cu fața rotundă confirmă spusele soldatului dînd din cap și rosti apăsat, cu un aer de convingere și aprobare: — Că bine zici! În clipa aceea se stîrni o ușoară agitație, ca un foșnet, prin mulțimea aflată aproape de barele rotitoare, oamenii se retraseră despărțindu-se În două grupuri, iar doctorul de pe ambulanță Înaintă urmat de doi Însoțitori, dintre care unul ducea o brancardă strînsă sul. Doctorul de pe ambulanță era un evreu tînăr cu buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
două pete de un roșu aprins, straniu și Înspăimîntător, semăna cu ciocul unei păsări uriașe. Omul parcă nici nu mai respira: În compartiment nu se auzea nici un sunet, nici o mișcare care să dovedească prezența vieții În afară de bătaia roților, scîrțîitul și foșnetul de piele al vagonului și armonia de sunete ciudat familiare și pline de amintiri specifică trenului - acel uriaș ansamblu simfonic monoton, care este de fapt muzica tăcerii și a veșniciei. Furat de farmecul luminii vrăjite și al timpului, tînărul rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
desăvîrșit În tăcerea, bucuria, tristețea nopții ce se lăsa. Războiul pătrunsese În toate sunetele și tăcerile, În tristețea, dorul și bucuria, misterul, dorința și bucuria sălbatică ce se nășteau din inima atotcuprinzătoare a nopții parfumate ce Învăluia totul. Pătrunsese În foșnetul tainic și dulce al frunzelor de pe străzile inundate de vară, În pașii ce Înaintau Încet și singuratic prin Întunericul străzii Înfrunzite, În zgomotul ușilor din plasă trîntite, În tăcere, În lătratul Îndepărtat al unui cîine, În glasurile stinse, În rîsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ferestrele lor cai ce stîrneau nori de praf tropotind pe străzi neîngrijite, cu cocioabe și clădiri cu fațade false? Nu auziseră glasurile oamenilor hoinărind În căldura zumzăitoare? Oare nu auziseră glasurile pline, firești, ușor stridente, ale oamenilor de la țară și foșnetul unei rochii de femeie și liniștea Încărcată de așteptare, glumele obscene rostite Încet și furișat urmate de rîsete Înfundate, sunetul coapselor pline lovite cu palma și hohote dezlănțuite și Înăbușitoare? Iar În căldura prăfoasă și amorțită, În care timpul bîzÎia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ca țîrÎitul ascuțit al greierilor, altele cu glasuri joase, lansînd chemări ca un croncănit aspru, ciudat și Îndepărtat - așa erau sunetele care alcătuiau cîntecul păsărilor. Toate păsările ce se trezeau În tufișurile și copacii din parc; iar deasupra lor trecea foșnetul aripilor nevăzute, strigătul ciudat și stins al păsărilor necunoscute aflate În parcul scăldat acum În lumină, un amestec straniu și dulce de triluri. „Dulce este adierea dimineții, dulce ivirea ei, o dată cu vraja primelor păsări“ și Într-adevăr așa era, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
circul, Îmi făceam rondul Într-o goană nebună În Întunericul răcoros ce mă Înfiora, la ceasul de dinaintea ivirii zorilor, iar apoi mă duceam acasă și-l sculam pe fratele meu. Vorbind repede, În șoaptă, ne Întorceam grăbiți În oraș, În foșnetul frunzelor de septembrie, trecînd pe străzile răcoroase, scăldate acum În cenușiul calm, nepămîntean și magic al zorilor ce parcă redescoperă dintr-odată pămîntul scoțîndu-l din Întuneric, astfel Încît planeta se ivește cu o liniște impresionantă, maiestuoasă, sculpturală și rămîi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Ne pierdem crud adesea și întrebăm de noi,/ În rătăciri fugare ca picurii prin ploi”; „Sunt starea de stâncă din grota adâncă/ De munte surpat ca un vis uitat,/ și nemângâiat...”) și în versurile de dragoste („Dacă mă cauți / Prin foșnetul din munte/ Când cu parfumu-i te va încânta,/ Mă vei găsi/ În florile mărunte/ și-n stropii de izvor ce te vor alinta”). Corelativ însă, creând un uimitor echilibru, liniile de forță ale poeziilor născute din contemplarea naturii constau în
Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
care se ducea în fiecare zi să asculte ce vorbesc copacii. Cum, nu știați că și copacii vorbesc? De bună seamă că vorbesc, dar nu așa cum vorbim noi acum. Au copacii limba lor, altfel decât a noastră, o limbă din foșnet de frunze și trosnet de rămurele. Și zâna cea bună înțelegea tot ce spun copacii. Se întâmpla uneori să audă că un copac își spune o dorință și atunci zâna ridica bagheta și... gata, dorința copacului se îndeplinea. Într-o
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
revenit brăduțul, dar soarele și aerul curat l-au făcut în cele din urmă să-și recapete puterile. Și mai târziu, când zâna trecu pe acolo, îl auzi spunând: "Ce minunate sunt frunzele verzi!" Cerințe: „copacii vorbesc o limbă din foșnet de frunze și trosnet de rămurele” „frunze strălucitoare și argintii ca frunzele de mesteacăn” 1. Scrieți fraze folosind expresiile: 2. Descrieți brăduțul într-un text de zece propoziții. 3. Răspundeți la întrebări: Ce credeți că a învățat brăduțul din experiențele
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
ploaie și utilizând dialogul, descrierea și expresii frumoase realizați un text cu titlul Frumusețea ploii. Și ploaia vine albă... Dragoș Vicol Și ploaia vine albă, densă, caldă Pe culmi, peste poieni, peste genuni Stau arborii cu palmele întinse Și-un foșnet larg prin cetiniș răsună. Alunecând printre nervuri și aripi Ploaia pătrunde-n sufletul pădurii Și cețuri albe se preling din piscuri Și-n ceață , însetați, rotesc vulturii. Și vine-un ceas când umbrele pășesc Printre copaci, ca vulpile roșcate Când
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
Sfânta Ana c) „Lângă Tușnad se află o atracție, cum nu se întâlnește des în Europa. E Lacul Sfânta Ana, ochi de apă limpede, ca oglinda de neted. Drumul spre el îl faci deodată în adâncul pădurii de fag cu foșnet tainic. Rar se furișează câte o trâmbă de soare dând strălucire metalică frunzelor uscate ori azvârlind pete purpurii pe lacul argintat al coajei netede. Urci domol coasta trăgănată a Ciomagului, cu largă priveliște asupra Ciucului. La scoborâș, rămâi priponit. În mijlocul
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
uscăciune. Verile și toamnele petrecute pe Calea Secii m-au făcut expert în studiul luminii și al norilor aducători de furtună sau de grindină. Aș putea deosebi și acum, bănuiesc, cu ochii închiși murele oloage de murele crescute în tufe, foșnetul unui fag de foșnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
petrecute pe Calea Secii m-au făcut expert în studiul luminii și al norilor aducători de furtună sau de grindină. Aș putea deosebi și acum, bănuiesc, cu ochii închiși murele oloage de murele crescute în tufe, foșnetul unui fag de foșnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
prea optimist în privința stării ei și poate că se pripise sugerând să fie acceptată la petrecerea familiei. Nereușind să deslușească nimic inteligibil din mormăelile și șușotelile ei întretăiate, tușise politicos și drept urmare Tabitha scosese un țipăt de spaimă, se auziră foșnete violente în tufișuri și peste câteva secunde apăru și ea, desprinzându-și nervoasă crenguțele și ciulinii de pe haine și abia reușind să articuleze din cauza șocului. — Eu... Morty, nu știam că... eu doar... N-am vrut să te sperii, Tabs. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
-se în grădină. Două umbre, una foarte mică. O bătrână care-și plimba cățelul, luptându-se probabil să țină pasul cu el în timp ce mergea în zig-zag de la un tufiș la altul, încordat și înfierbântat de tainicile plăceri nocturne. Am ascultat foșnetele tufișurilor și foșgăiala lui printre ele, singurele zgomote care se deslușeau în afară de câte o sirenă din când în când, peste zumzetul monoton înăbușit al Londrei. Am plecat de la fereastră, m-am dus să scot o cutie de suc de portocale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
care la orice dau din umeri zicând, ei și? sau mare scofală! sau eeee-xtraordinar! Dar băteala! Băteala e ce e! Răzbătând din sala de jocuri, frânturi de cuvinte noi, câte un crâmpei de cântec, note rătăcite alunecă până jos odată cu foșnetul frunzelor viitoare, promițător, amenințător? Cel cu mustață de pandur și ochi tăios fredonează printre dinți o doină de cătănie și apucă pachetul de cărți pe care i l-a întins mărunțelul în trenci verde cărăbuș. Căci acum a venit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
urechii pe prăvălișul pieptului, între cupe cu dulce otravă, pînă sub coroana arborelui ombilical, până în hipnoticul inel al patimei roze și al cântecului mut ca al scoicii adunând tot vuietul mării între valvele pulsând, fremătând, între algele mângâind cu imperceptibilul foșnet nesfârșitul meu dor de scafandru... Și oare, încă, ce voi fi iubind la tine?... 30 iunie 2006 Merg la București cu acceleratul, pe o rută folosită de atâtea ori și de P.H.L., din tinerețe și până spre apusul carierei sale
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
dispuși, la mașini. Cel cu pantalonii în vine, încă mai zăbovea... Unul din prima mașină a strigat: Alioșa! Hai, că nu mai ajungem coloana! Îndată, tovarășe comandant! - a răspuns rusul. În acel moment, s-a auzit un „pâst”, urmat de foșnetul desprinderii celor doi de pe pământ și saltul asupra rusului care își trăgea pantalonii... Cum s-a întâmplat, cum nu s-a întâmplat, dar rusul, înainte de a „adormi”, a apucat să țipe... Cât ai clipi, cei din mașini au sărit cu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]