5,270 matches
-
luat doar un picior. Și am băgat o tijă de lemn. — Doamnă Weller, nu-mi pot da seama cum s-a putut întâmpla asta, zise Marty. S-ar putea să fie necesară o anchetă. Mă tem că cei de la casa funerară sau poate de la cimitir, au făcut ceva nepotrivit. — Ei spun că trebuie îngropat din nou. Dar spun și că ar trebui să sun la poliție, pentru că se pare că oasele lui au fost furate. Însă eu nu vreau să trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
spus celor de la spital că este un caz special și că vei înțelege. Apropo, am un tip care ar fi un bun înlocuitor aici. E un prieten al meu, Jesu. Un tip foarte bun. Lucrează la o casă de servicii funerare acum, așa că nu ar fi o tranziție prea mare. — O să mă întâlnesc cu el, spuse Marty. Dar mă gândeam să angajez un om al meu. — Hei, sigur, nici o problemă, zise Raza. Îi strânse mâna lui Marty. — Mulțumesc pentru tot, dr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
seamănă cu o poveste dintr-un film de groază de factură proastă“. Bates a pretins, de asemenea, în acuzația formulată, că dr. Roberts a falsificat certificare de deces, a falsificat rezultate de laborator și a acționat în complicitate cu case funerare și cimitire pentru a-și ascunde acest regat al terorii. Cazul este doar cel mai recent episod dintr-o epidemie națională de furturi moderne de cadavre. Într-un alt caz au fost implicați: „Dr. Mike“ Mastromarino, un dentist milionar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
inși - Într-o luptă zadarnică Împotriva picăturilor. Nu se poate spune că suntem cu desăvârșire singuri În această Încleștare, fiindcă străzile, cu numele lor antediluviene, gravate pe plăcuțe de tablă, iau și ele parte la ea, la fel și pietrele funerare ale atâtor sfinți Împrăștiate În toate direcțiile, și mormanele de gunoaie care zac În așteptare la aproape fiecare colț de stradă, și gropile imense și hidoase de pe șantierele de construcții cărora le vor lua curând locul clădiri moderne, țipătoare, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ca să picteze Judecata de Apoi. Puteam și noi să avem răbdare un ceas-două În niște galerii fără ventilație. Nu puteam avea acces la Capela Sixtină decît după vizitarea obligatorie a altor zeci de capele, Încăperi, galerii, coridoare, nișe decorative, monumente funerare și rămășițe de mozaicuri. Îmi veneau În minte rugăciunile de odinioară: „Doamne, nu sînt vrednic, dar spune doar un cuvînt, și voi ajunge și eu să văd Sixtina“. Ce era de făcut? Să mă rog cu voce tare pentru papă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
spus că abia după-amiază, când se mai debarasa de treburi, putea să meargă cu mine. „Eu îmi câștig pâinea”, a râs el, făcând aluzie la faptul că așteptând să mă cheme Bătrânul și să moară cineva, ca să cioplesc prima piatră funerară în cimitirul de marmură, eu n-aveam, practic, nici o obligație. Drept care m-am întors în cameră, încercând să mai dorm un ceas, două. N-a fost însă chip. Cum m-am lungit în pat, am constatat că baia în mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nu, n-a existat niciodată prin părțile noastre așa ceva”, ar zice, poate. „Bine, bine, dar cenușa?” mă pomenesc șoptind. La care ei ar adăuga plictisiți: „Au ars niște bălării”. „Și cerbii?” „Care cerbi?” „Un sculptor pretinde că a cioplit pietre funerare în stâncile de marmură de pe țărmul mării și că vâna aici în mlaștină cerbi”. „A trecut unul cam nebun prin cătun, e drept, dar nu mai știm nimic despre el. Cât privește cerbii, au existat cândva cerbi în pădurea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Și, Doamne, cât soare există la începutul acestei rupturi! Dacă lumina are miros, atunci după-amiaza aceea mirosea toată a lumină, a suc de lumină; lumină care se scurgea blândă, cucernică și mieroasă pe brazii tineri din gardul dărăpănat, pe pietrele funerare, pe florile și ierburile grase ce acopereau mormintele. Cerul era limpede ca un pahar bine spălat, iar soarele cobora încet dincolo de acoperișul bisericuței în jurul căreia apăruse cimitirul. Ducându-mă înlăuntru, destinul mi-a arătat ce era necesar: să citesc numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și ierburile grase ce acopereau mormintele. Cerul era limpede ca un pahar bine spălat, iar soarele cobora încet dincolo de acoperișul bisericuței în jurul căreia apăruse cimitirul. Ducându-mă înlăuntru, destinul mi-a arătat ce era necesar: să citesc numele de pe pietrele funerare. După aceea s-a retras și a așteptat să fac eu ce-i revenea lui. Și am făcut, într-adevăr. Am mers de la o piatră funerară la alta, încercând să silabisesc numele săpate pe ele. Învățasem să mă descurc cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-mă înlăuntru, destinul mi-a arătat ce era necesar: să citesc numele de pe pietrele funerare. După aceea s-a retras și a așteptat să fac eu ce-i revenea lui. Și am făcut, într-adevăr. Am mers de la o piatră funerară la alta, încercând să silabisesc numele săpate pe ele. Învățasem să mă descurc cât de cât cu alfabetul înainte de a mă duce la școală, de la un librar care mă punea să-i car pachete de cărți de la magazie, și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de cărți de la magazie, și mă distra să-mi pun la încercare bietele mele cunoștințe, de care eram foarte mândru. La numele complicate, mă împiedicam. Nu reușeam să le pronunț. Renunțam și treceam mai departe, căutând altele mai simple. Pietrele funerare erau în general modeste; cele mai multe, putrezite sau înverzite de licheni. La un moment dat am ajuns însă în dreptul unui mormânt frumos, bine întreținut, plin de flori și cu o cruce mică de marmură neagră, având un medalion de porțelan cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe care, din fericire, n-am cum să-l ating. Cimitirul de marmură nu va fi niciodată o operă desăvârșită. Vrând, nevrând, o voi lăsa neterminată, fiindcă într-o zi voi muri și altcineva va trebui să facă piatra mea funerară și mormintele celor care vor muri după mine. Cum s-ar zice, sculptorul a murit, opera lui continuă. Poate și credeam în ceea ce ziceam. Dar acum? Ascult vântul care se întețește uneori. Printre scânduri, nu văd nici o stea. Sper că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Bătrânul. De fapt, nu vedeam decât niște ochi mari, alburii și ironici. Auzeam vorbele pe care mi le spunea, fără să-i văd gura. „Domnule sculptor, te-am poftit să vii aici. Am nevoie de cineva care să cioplească pietre funerare în stâncile de marmură. Îți ofer o șansă absolut unică pentru un artist mediocru. Poți să ajungi celebru fără nici un pic de talent. Nu vii?” Apoi strălucirea ironică a ochilor a înghețat și privirea a devenit încruntată. A urmat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se atingă de acele stânci? Dar nu pentru o crimă venisem acolo? Vroiam să-mi ucid trecutul; să-l ucid amintire cu amintire, să-l transform într-un stârv și să-l înmormântez într-un cimitir de marmură. Fiecare piatră funerară putea să fie un prilej ca să-mi obțin definitiv acea memorie ușoară pe care o simțisem câteva clipe, mai devreme, bătând din aripi înlăuntrul meu, gata să zboare după ce se scuturase de mâl. După care aș fi plecat fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
râsete și insulte. Ne întreceam între noi în neobrăzare și vorbe necuviincioase pe care aș roși să le rostesc astăzi, dar atunci mi se păreau cât se poate de normale în gura noastră. Când aveam ocazia, ne țineam după convoaiele funerare, fără să pricepem nimic din amărăciunea morții, numai ca să furăm florile de pe morminte. Rar, foarte rar, ne lăsam impresionați de vreun bătrân și numai când îl vedeam disperat. Exista, țin minte, un orb care trecea la ore fixe și totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
carierei unde ați învățat să ciopliți piatra... Și mi-a întors spatele. După un timp am aflat de la Domnul Andrei că Mopsul mă bârfea: „Ce, ăsta-i sculptor? Cine a mai pomenit sculptor care să se mulțumească să cioplească pietre funerare?” Eram de aceeași părere, dar nu-mi convenea s-o aud din gura unui individ prost crescut și veninos. Domnul Andrei a încercat să mă consoleze: „N-are rost să vă supărați, domnule sculptor. Pe ăsta nu-l ia moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cel nou, să acopăr prin râvnă lipsa mea de talent. Mă obișnuisem și cu ideea că profesia de cioplitor de cruci nu era atât de jenantă cum mi se păruse altădată; la urma urmei, totul se termină sub o piatră funerară, mi-am zis. Când m-am întors, l-am descoperit în același loc. Se juca rupând flori de scaieți și țipa din pricina ghimpilor care-i intrau în degete. De câteva ori m-a urmat și în cătun. Din casa Martei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
impresia că nu mă mai vedea.) Dumneata ai șansa de a crea aici o operă unică. Un cimitir grandios cum nu există nicăieri. Și nici măcar să mori nu ți se pretinde pentru această operă. Ești lăsat să trăiești, cioplind pietre funerare pentru mormintele altora. Uneori, continuă el după o pauză, m-am întrebat dacă ești demn de o asemenea șansă. Vocea i se înăspri. Era și mai răgușită acum.) Dar puțin îmi pasă ce crezi, domnule sculptor. Dacă va fi nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o înmormântare decât dacă îl urăști pe cel răposat. Eu nu-l uram pe individul cu mers de pisică. Sau, nu-l mai uram. Uitasem toate necazurile pe care mi le făcuse și mă pregăteam să-i cioplesc o piatră funerară cât mai frumoasă. Dar dintre toate ipocriziile, mi-a lipsit ipocrizia de a pretinde că sufăr când n-am suferit. N-am vărsat niciodată lacrimi false. Morții sunt oricum morți, bucuria noastră că trăim n-are de ce să-i jignească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de tandre. Eu mă mai puteam bucura de toate astea! Simțeam și în rândul bătrânilor un freamăt de satisfacție. Din moment ce se inaugura cimitirul de pe țărm, puteau fi siguri acum că aveau să-și doarmă somnul de veci cu o piatră funerară de marmură la căpătâi. Îi priveam cum stăteau înșirați în jurul mormântului, îmbrăcați în obișnuitele lor halate ponosite, și înțelegeam în acele clipe chiar faptul că o antipatizau pe Laura. La o anumită vârstă, oamenii devin răi cu cei tineri, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
puternic în stare să te strivească mângâindu-te. Am renunțat să-l provoc. M-am oprit singur și m-am întors. A doua zi m-am apucat de lucru cu toate că era duminică. Vroiam să termin cât mai repede prima piatră funerară din cimitirul de marmură. Mă găseam într-o stare de spirit bună și ciopleam piatra cu un zel neobișnuit. La amiază, m-am oprit să mă odihnesc. M-am dezbrăcat, m-am aruncat în mare, apoi m-am lungit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fără să intre în vorbă cu nimeni. Locuia tot singur într-o cămăruță în care încăpea doar un pat. Ideea mi-a venit pe loc. „Domnule Vecu, i-am zis, n-ai vrea să scrii un epitaf pentru această piatră funerară?” Vecu m-a privit încurcat, mirat și speriat parcă de întrebare. „Bine”, bolborosi el în cele din urmă și se îndepărtă cu capul vârât între umeri, încrucișându-se cu Aristide. Acesta, stropit de noroi și ținând o pușcă de vânătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Cuvintele lui ieșeau parcă din mii de guri, adresându-mi-se prin toate. Și nu mi se adresau numai mie. Se adresau și imaginilor mele din oglinzi, care stăteau ca o mulțime tăcută, ascultând. — Ai început să cioplești prima piatră funerară? mă întrebă el. — Desigur, domnule, l-am asigurat imediat. Cimitirul acesta vă va purta numele peste veacuri. Bătrânul roși și protestă vag. — Va fi opera dumitale, nu a mea. Nu, nici vorbă, am sărit imediat. Eu voi fi un simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
totul și atunci m-aș fi făcut de râs. Mi-a fost foarte greu să mă abțin. Ca să înlătur orice ispită, m-am grăbit să fac o baie, după care, deși nu mă puteam concentra deloc, am cioplit la piatra funerară a individului cu mers de pisică, încercând să-mi umplu cu ceva timpul. Eram convins că în sala cu oglinzi nu puteam să pătrund decât seara, că ziua chiar și pentru mine acel teritoriu era interzis, de aceea mă uitam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
amândoi. Căci nimeni, evident, n-ar fi îndrăznit să ridice glasul împotriva noastră. Uniți am fi devenit imbatabili, încât în ziua când ne-am fi săturat să depindem de o legendă am fi putut omorî fantoma Bătrânului, organizând o ceremonie funerară fastuoasă. Și abia de atunci încolo azilul ar fi avut motive să tremure! Ne-am fi putut îndeplini toate capriciile, chiar și cele mai deșănțate, ca acela de a ne duce, de pildă, să ne iubim în sala cu oglinzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]