2,159 matches
-
epocii La Tène. Cu timpul, însă, motivul cercului s-a confundat cu cel al soarelui, mai bogat în semnificații. Pătratul și cercul se înscriu în același orizont, combinându se, adesea, cu motivele de mai sus. Se adaugă la motivele geometrice funia sau torsada (spirala deșirată), care se întâlnește pe porți, portițe și în arhitectura tradițională în general. Decorul din motive vegetale este și el întâlnit pe obiectele lucrate din cele mai diverse esențe de lemn. Conform spiritului autentic al artei populare
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1326]
-
186), pe de altă parte, evaluează cauzele deciziei lui Chatterton de a se sinucide ca fiind "singurătatea și ambițiile dezamăgite". În anul precedent el meditase în scris asupra morții astfel: De vreme ce o dată doar putem muri, ce mai contează De-i funia sau jartiera, otravă sau pistol sau sabia, Boleșniță lin nimicindu-te sau brusca spargere A valvei cei arteriale din părțile ce-s nobile Care retează suferința vieții omenești? Deși sînt osebite în ce privește cauza, efectul e același Totul spre-o disoluție
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
nimănui Născoci, atunci, un cui. Și l-a scos și arătat. Cuiul nou o săptămână A umblat din mână-n mână. A fost strâns și pipăit, pus pe limbă, mirosit, Nici-un om nu înțelege Cuiul țeapăn cum să lege, Fără funii și curele, Scândurile între ele. Năzdravanul și golanul Îl înfipse cu ciocanul. Zice unul: „Dragul meu, Așa cui făceam și eu, Poate chiar mai dichisit, Însă, vezi, nu m-am gândit.” Anexa 5 Coeficientul de inteligență (IQ) Coeficientul de inteligență
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
în alta, dintr-o vale în alta, de pe o creastă pe alta. Și de ce asta? Pentru ca nici ei să nu mă vadă, nici eu să nu-i văd”. Datorită lipsei de hrană „șira spinării îi ieșea prin piele ca o funie întinsă, coastele se vedeau precum căpriorii unui staul vechi fără acoperiș, iar lumina ochilor afundați în orbite părea licărirea stinsă dintr-un puț adânc” (Majjhima-Nikăya, I, 245). Se spune că, la un moment dat, ar fi afirmat: „Trupul mi-a
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
iar cele opt limbi ale ceasului indică, nemișcate, ora zece și treizeci și cinci de minute. Imediat sub cadran se află niște deschizături care sugerează că turnul este gol pe dinăuntru. Parcă te și vezi urcând până în vârf pe o scară de funie sau pe mai știu eu ce, numai că la baza lui nu se observă nici o intrare. Turnul este atât de înalt, încât trebuie să treci podul vechi spre sud ca să poți citi cifrele de pe cadranul ceasului. Piațeta de nord e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fost o capcană, zise ea. Hipnoză. Dacă nu mi-aș fi dat seama că nu mai ești în spatele meu, ai fi dormit acolo pe vecie. — Pe vecie? — Da, bineînțeles, zise ea fără să-mi explice mai multe. Ai pus o funie în rucsac, nu? întrebă ea. — Una de vreo cinci metri. — Dă-mi-o! Am luat rucsacul din spinare și am scotocit printre lucrurile din el. A legat un capăt al funiei de cureaua pantalonilor mei, iar celălalt l-a înfășurat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fără să-mi explice mai multe. Ai pus o funie în rucsac, nu? întrebă ea. — Una de vreo cinci metri. — Dă-mi-o! Am luat rucsacul din spinare și am scotocit printre lucrurile din el. A legat un capăt al funiei de cureaua pantalonilor mei, iar celălalt l-a înfășurat în jurul taliei sale. — Cred că așa e mai bine. N-o mai luăm razna. — Dacă nu cumva adormim amândoi în același timp, am zis. Nici tu nu stai prea bine cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu somnul. Nu mai vorbi prostii! Dacă începi să te vaiți de lipsă de somn, o să avem numai probleme. Înțelegi? — Înțeleg. — Atunci, hai să mergem! Nu prea avem timp de pierdut. Am pornit la drum legați unul de altul cu funia de nailon. Făceam eforturi uriașe să nu-i mai aud ecoul pașilor. Țineam lanterna îndreptată spre spatele ei și pășeam cu ochii la canadiana mea kaki. Mi-o cumpărasem în 1971. Eram sigur de asta. Încă nu se terminase războiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mine lumea era ca sfârșită. Eram cumplit de tristă. Poți să înțelegi lucrul acesta? — Da. — Ai pierdut vreodată pe cineva drag? — Am avut și eu parte de asemenea pierderi. — Ești singur pe lume acum? Nu chiar, am spus eu verificând funia prinsă de curea. Nimeni nu e singur pe lume. Nici nu poate fi. Legăturile nu se pot rupe de tot. Plouă. Păsărelele ciripesc. Se găsește cineva să facă o rană altcuiva. Sau o fată cu care să te săruți în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
care ne mai putem salva. Chiar dacă te doare rana de la burtă... tot e mai bine decât să murim aici. — Bine, am zis resemnat. Am luat-o la goană, ca nebunii, de-a lungul șanțului. Eram legați unul de altul cu funia. Fata agita ritmic lanterna în sus și-n jos, trasând pe zid un model seismografic dințat. Rucsacul îmi sălta în spate și auzeam lucrurile dinăuntru zdrăngănind: conservele, termosul, sticla de whisky. Aș fi vrut să mă opresc și să arunc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de inerție. Mintea mi se întuneca tot mai mult, se rupeau niște fire. Ale amintirilor? M-am agățat de ele cu ambele mâini. Când mi-am revenit complet, mi-am dat seama că nu fuseseră fire ale amintirilor, ci chiar funia de nailon. De ea mă agățasem. Am realizat într-o fracțiune de secundă că eram ca o rufă spălată pusă la uscat în bătaia vântului. Poate chiar îmi plăcea să-mi asum un astfel de rol. Nu pricep de ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
analogii așa cum îmi convenea mie? Posibil. Următorul lucru pe care l-am realizat a fost că nu-mi simțeam trupul de la talie în jos. Începusem să-mi controlez partea de sus: îmi presam obrajii și buzele de lespedea rece, strângeam funia de nailon cu ambele mâini, îmi simțeam stomacul undeva în gât, mă zgâriasem la piept. Toate astea le aveam sub control, dar de la brâu în jos, nimic. Nici o senzație. Poate nu mai aveam partea de jos. Posibil să se fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aer, nu se sprijinea pe lespede. Da, așa era. Jumătatea de sus se agăța cu toată puterea de ceva ca să nu o lase pe cea de jos să cadă în abis. M-am prins cu și mai multă disperare de funia de nailon. Am deschis ochii din pricina luminii. Fata cea grăsuță îmi lumina fața cu lanterna. M-am apucat cu forță de funie și am încercat din răsputeri să-mi salt partea de jos a corpului pe lespede. — Mișcă repede! Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lase pe cea de jos să cadă în abis. M-am prins cu și mai multă disperare de funia de nailon. Am deschis ochii din pricina luminii. Fata cea grăsuță îmi lumina fața cu lanterna. M-am apucat cu forță de funie și am încercat din răsputeri să-mi salt partea de jos a corpului pe lespede. — Mișcă repede! Dacă nu, murim amândoi aici, zise ea. Încercam să-mi urc picioarele pe lespede, dar era mult mai greu decât îmi imaginasem. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pe lespede. — Mișcă repede! Dacă nu, murim amândoi aici, zise ea. Încercam să-mi urc picioarele pe lespede, dar era mult mai greu decât îmi imaginasem. Nu aveam de ce să mi le sprijin sau să mi le agăț. Am lăsat funia deoparte și am decis să mă ridic în mâini. Trupul îmi atârna greu, lespedea era plină de sânge și foarte alunecoasă. Nu pricepeam de ce era așa, dar nici n-aveam timp să mă gândesc la fleacuri. Mi-am atins rana
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
tăia cineva cu cuțitul. Parcă mă călca intenționat în picioare... mă călca până-mi făcea praf trupul, mintea, propria-mi existență. Cu toate astea, reușeam să urc centimetru cu centimetru. Cureaua pantalonilor ajunsese la marginea lespezii, dar în același timp funia de nailon de care era legată cureaua mă trăgea în față. În loc să mă ajute, mă încurca mai tare. Rana mă durea de vedeam stele verzi și nu-mi puteam concentra eforturile pentru ceea ce aveam de făcut. — Nu trage de funie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
funia de nailon de care era legată cureaua mă trăgea în față. În loc să mă ajute, mă încurca mai tare. Rana mă durea de vedeam stele verzi și nu-mi puteam concentra eforturile pentru ceea ce aveam de făcut. — Nu trage de funie! am țipat eu întorcându-mă spre lumină. Încerc să mă descurc singur. Nu mai trage! — Ești teafăr? — Să zicem că da. Cureaua era agățată de marginea lespezii. Mi-am adunat toate forțele și am reușit să scot un picior din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ele te gândeai când ai zis că ne paște ceva mult mai grav decât un cutremur. — Nu. Lipitorile sunt doar începutul. Chiar mă refeream la ceva extrem de grav. Hai, grăbește-te! Am pornit mai departe, legați unul de altul cu funia de nailon. Călcam în picioare lipitori după lipitori. Terenul devenise alunecos din pricina lor. Mă treceau fiori din cap până-n picioare. Atenție pe unde calci! Dacă aluneci în vreo groapă, s-a zis cu tine! Nici nu-ți poți imagina câte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
îmi trecea spaima. M-am decis să nu mă las. Voiam să trăiesc! Să ies din tărâmul acela straniu al beznei și să-mi recuperez amintirile furate. Indiferent dacă se sfârșea lumea sau nu. Eram hotărât să îmi revin complet. — Funia! țipă fata. — Ce funie? Vino repede! Atârnă o funie! Se vede de-aici. Am urcat în fugă trei sau patru trepte și-am ajuns lângă ea. Mi-am trecut și eu palma peste stâncă. Era o funie, într-adevăr. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am decis să nu mă las. Voiam să trăiesc! Să ies din tărâmul acela straniu al beznei și să-mi recuperez amintirile furate. Indiferent dacă se sfârșea lumea sau nu. Eram hotărât să îmi revin complet. — Funia! țipă fata. — Ce funie? Vino repede! Atârnă o funie! Se vede de-aici. Am urcat în fugă trei sau patru trepte și-am ajuns lângă ea. Mi-am trecut și eu palma peste stâncă. Era o funie, într-adevăr. Nu prea groasă, dar părea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
las. Voiam să trăiesc! Să ies din tărâmul acela straniu al beznei și să-mi recuperez amintirile furate. Indiferent dacă se sfârșea lumea sau nu. Eram hotărât să îmi revin complet. — Funia! țipă fata. — Ce funie? Vino repede! Atârnă o funie! Se vede de-aici. Am urcat în fugă trei sau patru trepte și-am ajuns lângă ea. Mi-am trecut și eu palma peste stâncă. Era o funie, într-adevăr. Nu prea groasă, dar părea rezistentă. Ca cea pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
îmi revin complet. — Funia! țipă fata. — Ce funie? Vino repede! Atârnă o funie! Se vede de-aici. Am urcat în fugă trei sau patru trepte și-am ajuns lângă ea. Mi-am trecut și eu palma peste stâncă. Era o funie, într-adevăr. Nu prea groasă, dar părea rezistentă. Ca cea pe care o folosesc alpiniștii. Îmi ajungea cam până la piept. Am tras tare de ea și mi s-a părut bine ancorată. — E mâna bunicului. Pentru noi a lăsat-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
noi a lăsat-o în jos. Sunt absolut convinsă. — Ca să fim siguri, hai să mai urcăm un pic. Să ocolim o dată turnul. Mă enerva la culme că trebuia să fiu mereu atent unde puneam piciorul, dar am făcut un ocol. Funia era la locul ei, în aceeași poziție. Din treizeci în treizeci de centimetri avea un punct de sprijin pentru picioare. Dacă ducea într-adevăr până-n vârful turnului, atunci economiseam mult timp. — Sigur e opera bunicului. Așa este el, atent la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
centimetri avea un punct de sprijin pentru picioare. Dacă ducea într-adevăr până-n vârful turnului, atunci economiseam mult timp. — Sigur e opera bunicului. Așa este el, atent la cele mai mici detalii. — Chiar că e. Știi să te cațeri pe funie? — Bineînțeles! Mă cațăr de când eram mică. Nu ți-am mai spus? — Atunci ia-o tu înainte. Când ajungi sus, fă-mi un semn cu lanterna și apoi urc și eu. Până atunci ajunge apa aici. Mai bine urcăm împreună. — Există
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ți-am mai spus? — Atunci ia-o tu înainte. Când ajungi sus, fă-mi un semn cu lanterna și apoi urc și eu. Până atunci ajunge apa aici. Mai bine urcăm împreună. — Există o regulă sfântă pentru alpiniști. Pe o funie urcă o singură persoană o dată. E mai sigur așa, pentru că testăm și funia. Cred că durează mai mult dacă urcăm amândoi în același timp. În caz că ajunge apa până aici, n-am decât să mă agăț și eu de funie. — Ești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]