8,881 matches
-
lui. — Te rog, messere, murmură ea. Nu adăugă nimic, mărginindu-se să Îl fixeze cu privirea aceea a ei, din depărtări. Însă o breșă părea să se fi deschis În zidul de umbră care o Înconjura. — Te rog, repetă ea. Furia ucigătoare a lui Dante se potolise ca prin farmec. Coborî pumnalul. Sub mâna lui, trupul lui Veniero zvâcnea vlăguit. Slăbi strânsoarea, lăsându-l să respire, iar apoi se ridică, făcând doi pași Înapoi. Ea Îi luă locul, aplecată peste trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
singur lucru, Își zise el fixând-o pe Antilia, care continua să Își invoce zeii În spatele iubitului ei. Își Închipui tortura acelui trup sfâșiat de fiarele călăului. Însă nici el nu ar fi putut suporta așa ceva. Alungă acel gând cu furie, În timp ce curiozitatea Îl biruia din nou. Voia să câștige timp. Arătă din nou spre foi. — Cum ai ajuns În posesia lor? Pe lume, Platon a fost ultimul care a avut știri despre un pământ de dincolo de ocean. Dar nici el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
părut, probabil, sfidător i-au accentuat surescitarea. A sărit zgomotos În picioare, a făcut câțiva pași Înainte și Înapoi, după care s-a repezit la mine, zguduindu-mă de gulerul hainei și urlându-mi În față, cu gura schimonosită de furie: - Dar nu Înțelegi că În momentul când nu vor mai avea nevoie de noi, demenții ăia or să sisteze experimentul? Că tot ce ține În viață Pământul nostru sunt perpetuarea răului, a imperfecțiunii generale, bâjbâielile și rătăcirile oamenilor, căutarea continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Eveline n-o să se mai piardă În speculații pe tema norocului care Îmi căzuse pleașcă după mai puțin de o jumătate de oră de pseudocăutare. N-a comentat nimic, Într-adevăr, dar din cu totul alt motiv. Era furioasă. O furie seacă, amestecată cu revoltă și disperare. Doar un exercițiu de reprimare a reacțiilor, pe care l-am bănuit Îndelung și sever, a oprit eliberarea țipătului care Îi umplea toată ființa. Palidă și transfigurată, răsucea Între degete cele câteva foi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
aranja?! Probabil că Howard, dacă nu cumva chiar eu. Să nu uit s-o includ În viitorul meu volum de maxime și cugetări. Postume, eventual, ca să cad și eu În morbid și să fiu În ton cu mutra devastată de furie și revoltă a femeii. - Să mergem, nu mai avem de ce să pierdem timpul pe-aici... Niciodată nu rostise Eveline cuvinte mai Înțelepte! Ne-am grăbit spre ieșire. Muream de curiozitate să știu ce găsise sau ce nu găsise În hârtiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Mi-am făcut iluzii aiurea, am visat cai verzi pe pereți: nu există nici un fel de Cod al lui Alexandru, propoziția aia idioată nu are nici un fel de semnificație, absolut nici una. E o prostie, o... o... Eveline se Îneca de furie, dăduse În bâlbâială, decepția o copleșea. Am simțit nevoia să-i ridic moralul, să-i induc o rază de speranță, cu toate că nici eu nu credeam cine știe ce În propriile-mi vorbe: - De ce iei lucrurile așa? Te-ai uitat foarte atentă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
minute din viața mea. Spectaculos chiar, aș putea să spun, fără să mă laud prea tare. În mijlocul tiradei care amenința să nu se mai sfârșească (așteptam din clipă-n clipă ca zâmbetul lui Zoran să se transforme În schimonoseală de furie că fusese păcălit), așadar, Într-un moment oarecare pentru auditoriul remarcabil de răbdător cu divagațiile mele, am schimbat brusc tonul pedant cu unul decis, aproape tăios. - Am reflectat mult asupra celor discutate cu domnul Redford și opțiunea mea nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
răspunse omul adus de spate. — Lobodă, lobodă, dar cu ce? întrebă tremurând mustăciosul. — Lobodă cu ciulama. Atât am apucat să văd, pentru că apoi signora a închis ușa de la bucătărie, iar fereastra e astupată cu câlți. — Nu se poate! - exclamă cu furie mustăciosul. Auzi, lobodă! Dar ce, dom’le - se întoarse ei spre ceilalți, luându-i martori - suntem tapiri?! Femeile dădură repede din cap că nu, nu sunt. — Ce-s ăia tapiri? - întrebă bătrânelul numai pielea și osu, din colțul lui. Mustăciosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
putut să-l lămurească de ce nou-venitul nici măcar nu se deranjase să salute, și, în cele din urmă, răspunse fără chef: — Au plecat în zori. Bărbatul ieși din mașină, își scoase casca și o aruncă pe jos, stăpânindu-și cu greu furia, apoi exclamă: — Mama lor! Ne-au luat-o înainte cu două ore. Ce număr avea? Targui-ul se uită la el fără să-l înțeleagă. — Ce-ați spus? întrebă. — Că ce număr avea mașina? Ca ăsta! Aici! Ce număr avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
poate să accepte că ceea ce se întâmplase putea fi altceva decât un coșmar; de îndată ce mașina ce se îndepărtase pe urmele celei dinainte dispăru, Gacel se apropie de un palmier și își sprijini fruntea de el, străduindu-se să-și potolească furia care pusese stăpânire pe el. Se ruga lui Allah să-i dea cumpătare, deoarece nu se simțea în stare să-și pună gândurile în ordine, sau cerându-i, poate, să-l lămurească din cauza cărui capriciu îngăduise să se întâmple așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
poate, la amiază, pentru ca toate telejurnalele de seară să ne dedice cât mai mult spațiu posibil... Va veni o vreme când persoanele importante se vor strădui să moară în momentele de maximă audiență, zise blondul cu glas scăzut, mușcând cu furie muștiucul pipei. Devenim sclavii unui indice de audiență de care trebuie să ținem seama până și când ne ducem la budă. — Ce diferență de preț este între un anunț la ora asta și unul de dimineață? vru să știe Fawcett
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mulțumit, convins că făcuse un rău ireparabil. Abia atunci se ridică în picioare și începu să alerge cu pași cadențați în direcția opusă celei din care venise. Patru mercenari se luară după el. Erau oameni voinici și bine antrenați, cărora furia și frustrarea părea să le fi dat aripi, astfel că, adunându-și ultimele puteri, reușiră să-i taie calea fugarului, obligându-l să se abată din drumul lui, ce l-ar fi condus, desigur, spre salvare, și împingându-l tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fapt cel mai simplu e să ne oblige să consumăm apa de care ducem lipsă? — Și din cauza asta nu ne-au omorât, ci doar ne-au rănit? — Desigur. — Nenorociții dracului...! - Armeanul aproape că scrâșnea din dinți încercând să-și stăpânească furia. - Preferă să murim de sete și astfel să termine cu toți o dată decât să ne împuște unul câte unul. — Sunt deștepți! - se văzu nevoit să recunoască sud-africanul, care continua să fie la fel de flegmatic ca de obicei. Atât de împuțiți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
est se menține constant, deocamdată - răspunse beduinul. Roagă-te să continue așa, că altfel o să-ți pierzi camarazii. Cel mai rău va fi în zori. — De ce? — Atunci e momentul când vântul șovăie dacă să se potolească sau să bată cu furie. Vulturii ne vor da de știre. — De ce vulturii? — Aici miroase a hoit. Dacă sosesc în zbor de departe, înseamnă că vântul se liniștește. Dacă-și caută adăpost și-și ascund capul între aripi, înseamnă că o să înceapă furtuna. Ei sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
prin minte să-l implice în mod direct în tragicul sfârșit al lui Maurizio Belli. El n-a vrut niciodată să se întâmple tot ce s-a întâmplat. Nici măcar nu i-a trecut prin minte că o absurdă izbucnire de furie, într-un fel justificată de împrejurări, va sfârși într-un atât de lamentabil lanț de nonsensuri. Trecu mult timp înainte de a se hotărî să se descalțe, să-și scoată pantalonii, să se șteargă la fund cu chiloții și să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se văzuseră nevoiți să se oprească pentru a completa apa pe care o pierdea radiatorul mașinii. Căută în jur. Acolo, foarte aproape, erau urmele mașinii sale. Și lângă ele, urmele mașinii lui Marcel Charrière, pe care-l urmărise cu atâta furie în acea blestemată zi de tristă amintire. Aceea era deci, în mod sigur, întinderea pietroasă ce se afla între puțul tuaregilor în care vărsase un bidon de ulei la prima oră a dimineții și marele puț din oaza Sidi-Kaufa, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
satisfacție. „MÎine sîntem convocați la servici. Avem sarcini urgente. Regret, dar ai să mergi singură la matineu.“ Ea se roșea ușor pe gît și pe decolteu, nu spunea nimic. Doar zgomotul veselei trîntite de-a valma În chiuvetă Îi trăda furia. Domnul D. se retrăgea aproape neauzit În sufragerie, Își deschidea cartea și Începea să fluiere. Lovise În plin. Ajuns În stradă, aerul răcoros i se furișa pe sub gulerul răsfrînt al cămășii, Înfiorîndu-i plăcut pielea spatelui și brațele Încă tinere, iuțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
celorlalți fără menajamente era o formă ascunsă de sadomasochism. Chinul e o plăcere, Îi strigam lui Leon, vrînd să-l fac să-și conștientizeze cabotinismul. La această frază făcea adevărate crize; Își lovea fruntea de perete, Începea; să vorbească dezarticulat - furia lui Caliban cînd Își vede chipul În oglindă sau furia lui Caliban cînd nu-și vede chipul În oglindă - apoi se liniștea, ieșea să facă o plimbare cu Tiberiu pe strada Maica Domnului pînă la cimitir, la Luci, și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
e o plăcere, Îi strigam lui Leon, vrînd să-l fac să-și conștientizeze cabotinismul. La această frază făcea adevărate crize; Își lovea fruntea de perete, Începea; să vorbească dezarticulat - furia lui Caliban cînd Își vede chipul În oglindă sau furia lui Caliban cînd nu-și vede chipul În oglindă - apoi se liniștea, ieșea să facă o plimbare cu Tiberiu pe strada Maica Domnului pînă la cimitir, la Luci, și se Întorcea cu un carton de cataifuri și cu flori. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
e greu să te vezi deodată atît de sus, dacă nu ești obișnuit cu Înălțimea. După seara aceea a avut o criză. S-a Încuiat În camera lui și a plîns ore În șir, pe urmă a izbucnit Într-o furie inexplicabilă și a spart toate lucrurile din casa ziaristei la care locuia. Etwas muß ihn dort aus der Fassung gebracht haben. PÎnă la aeroport l-au dus niște oameni de braț că nu mai știa pe unde umblă. A sosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Întors spre mine speriat. Întîi a vrut s-o rupă la fugă, credea că arunc cu piatra după el, dar cînd a văzut obiectul acela rotund și lucios mi l-a smuls din mînă și a Început să muște cu furie. Deodată a scos un răcnet, gura i s-a umplut de clăbuci, scuipa și icnea. Corpul pirpiriu i se opintea din toate mădularele, ochii Îi ieșiseră din orbite, venele de la gît Îi erau gata să plesnească. Aruncă bucata de săpun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
i-a scos grenada din gură și l-a dezlegat. — Deși nici nu mi-am spus rugăciunea - a zis Benjamin. - Am uitat. Și atunci a dat buzna unul dintre ei. „Ești un căcat! Un șarpe!“, a urlat el și, de furie, i-a ciuruit cu gloanțe pe Adél, pe Benjamin și toate manechinele. Revoluția a mai ținut o zi. Cam asta a fost acea perioadă din viața mea când credeam că Dumnezeu are trei dinți de aur și rânjește. Știi, cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
acela am observat că, de fapt, floarea nu era o margaretă ci un trandafir alb, m-a lovit cu genunchiul. — Ridică-te! M-am ridicat și toată lumea a început să chicotească. Privirea doamnei Watkins a început să se umbrească de furie. — De ce râde toată lumea? Acum era nervoasă pe întreaga clasă, nu numai pe mine, și apoi mi-am amintit că eram ud pe fund și mi-am dat seama cum trebuie să fi arătat în acele momente. Toată lumea s-a oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ținându-mă atât de apăsat încât abia puteam să respir. Am gemut de durere. —Nat? mi-am rotit privirile către el. M-a durut cumplit. —Nat, mă doare. Fața lui era o mască de ură, cu ochii verzi arzând de furie ca niște picături de acid care ar fi putut arde pielea din jurul lor. Părul îi era turtit și i se lipea de cap ca o șapcă. Arăta de parcă era la mile depărtare, călcând cu ambele picioare pe capul șoferului. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a făcut Clifford când erai mic, așa cum au știut și ei. Ai să mă omori pentru asta? Am văzut cum de pe față îi dispare blândețea. Apoi degetele lui m-au apăsat pe umerii, iar ochii i s-au umplut de furie. Nu spune asta, și vocea lui a răsunat copilărească în furia lui nebună. Am să... S-a îndepărtat, cu pumnul în cealaltă palmă, cu umerii încordați. Nu pot, a spus, nu pot... Era nervos, dar nu își pierduse rațiunea. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]