5,674 matches
-
nu permite depășirea posibilităților digestive și metabolice ale organismului. Cercetările mai vechi, efectuate de Cannon, cu privire la mecanismul senzației de foame au justificat apariția acesteia datorită mișcărilor foarte vii ale stomacului și creșterii presiunii intragastrice. S-a dovedit însă că peristaltica gastrică exagerată reprezintă doar un fenomen asociat senzației de foame. S-a încercat apoi să se explice senzația de foame prin hipoglicemie. Teoria nu a fost admisă la timpul respectiv datorită imposibilității de a explica faptul că diabeticii care au glicemia
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
feeding”) (Anand, 1966). Informațiile sosite pe cale aferentă, nervoasă sau umorală, determină centrii foamei să solicite pe căi eferente inițierea de acte somato-vegetative motorii și secretorii, necesare procurării, ingerării și digestiei alimentelor. Când ingestia a atins un anumit grad de distensie gastrică și încărcare metabolică, pe aceleași căi aferente sunt stimulați centrii sațietății, care, acționând în sens inhibitor asupra primilor, limitează aportul alimentar. Rolul inhibitor al centrilor sațietății asupra centrilor foamei este dovedit de faptul că simpla întrerupere a releelor neuronale dintre
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
trădează un mecanism diferit de hiperfagia hipotalamică. În afara datelor de reglare prezentate mai sus, în ultimul timp a fost dovedită existența a două căi secundare, teoretic necesare, dar nu suficiente, ce controlează motivația ingestiei prin integrarea unor semnale interne (plenitudinea gastrică, gustul) și care participă la „construirea” comportamentului alimentar. Astfel, se descrie, în paralel cu activitatea dualistă clasică a centrilor hipotalamici ai foamei și sațietății, existența a două căi modulatoare, și anume o cale a antisațietății și o cale a antiingestiei
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
ai etajelor nervoase inferioare pe calea fasciculelor adrenergice ascendente până în regiunea perifornicală a hipotalamusului lateral, descărcarea aminelor respective având rol inhibitor pe regiunea respectivă. Conform acestei teorii, administrarea de alimente în tubul digestiv al șobolanului ar determina sațietate, prin impulsuri gastrice și intestinale ce inhibă eliberarea noradrenalinei în nucleul paraventricular (dezinhibarea intrahipotalamică a sațietății), și creșterea eliberării catecolaminelor în hipotalamusul lateral (inhibarea centrului foamei). În acest mod, deficitul în biosinteza catecolaminelor pe căile ascendente adrenergice din hipotalamusul lateral poate fi unul
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
efectul de sațietate produs de colecistokinina. Un rol similar de inhibare a ingestiei i s-a descris și colecistokininei din nucleul paraventricular hipotalamic. Dintre alți factori care contribuie la reglarea aportului, menționăm acțiunea dinamic-specifică a alimentelor, deshidratarea celulară și secreția gastrică care favorizează sațietatea. Distensia tractului gastro-intestinal inhibă ingestia de alimente, în timp ce contracțiile o stimulează (fig. 116). Mecanismele reflexe digestive participă la realizarea ritmului de alimentare. În anumite condiții, mecanismele termoreglatoare pot afecta ingestia de hrană independent de rezervele energetice de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
acumulându-se date ce arată că rezervele grase ale organismului sunt sensibile și ele, atât la semnale nervoase, cât și umorale, plecate din creier. Leptina secretată de adipocitele albe inhibă apetitul și ingestia de alimente, fiind considerată hormonul sațietății. Grelina gastrică și orexina (hipocretina) hipotalamică, dimpotrivă, stimulează apetitul și consumul de alimente. Considerat organ endocrin complex, țesutul adipos produce și secretă o gamă variată de molecule bioactive cu rol paracrin și endocrin sistemic. A fost găsită în circulația periferică sub formă
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
există dovezi că ar fi prezent și la om. Oprirea băutului se face prin inhibiție reflexă a centrului setei, atât prin stimuli buco-faringo-esofagieni (animalele cu fistulă esofagiană prezintă o dispariție a setei, ce durează 15 minute), cât și prin stimuli gastrici, generați de destinderea stomacului, cu efect de durată mai mare (mecanism dovedit prin experimente cu balon intragastric). În concluzie, homeostazia hidrică a organismului este menținută datorită intervenției unor mecanisme neuro-umorale complexe, în care stimulul „princeps” al senzației de sete rămâne
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
alterează progresiv, evidențiind rolul inervației vegetative în menținerea troficității și funcționalității rinichilor. Un loc nu mai puțin important în reglarea nervoasă a funcțiilor renale revine influențelor reflexe interoceptive cu punct de plecare vascular, respirator, digestiv sau genital. În timp ce excitarea interoceptorilor gastrici provoacă diureză neuroreflexă, distensia vezicii urinare determină, prin același mecanism, oligurie sau chiar anurie. Reflexul, lipsind la animalele hipofizectomizate, pare a fi mediat de hipofiză. Veriga neurohormonală hipofizară intervine atât ca punte de legătură între reglarea nervoasă și cea endocrină
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
somatostatinul se găsește nu numai în hipotalamus, ci și în pancreas și tubul digestiv. În afara inhibării secreției de hormon somatotrop, somatostatinul posedă și alte acțiuni inhibitoare asupra sintezei și eliberării de TSH, insulină, glucagon, pepsină, GIP, VIP, precum și a secreției gastrice. În afara neurohormonilor hipofizotropi menționați, hipotalamusul influențează în sens activator sau inhibitor secrețiile hormonale adenohipofizare și prin intermediul mediatorilor chimici și al neuromodulatorilor locali peptidici denumiți cibernine. Printre mediatorii chimici din hipotalamus figurează monoaminele (noradrenalina, dopamina, serotonina), acetilcolina, acidul glutamic, acidul gamma-aminobutiric
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
STH indusă de hipoglicemie. Somatostatina acționează în sens inhibitor și asupra secreției pancreatice de insulină și glucagon. În afara sursei hipotalamice, există și o secreție gastro-intestinală de somatostatină cu rol deprimant asupra eliberării de gastrină, pepsină, secretină etc. Un nou hormon gastric - eplina - este un puternic eliberator de STH (Casannova și Dieguez, 2004). La rândul lor, mediatorii chimici: noradrenalina, dopamina și serotonina cresc secreția de STH ca urmare fie a stimulării factorului hipotalamic de eliberare, fie a inhibării somatostatinei. Hormonul melanotrop (melanocitostimulator
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
eliberarea sa, iar somatostatinul o inhibă. Principala acțiune a polipeptidului pancreatic este de inhibare a secreției de bicarbonați a pancreasului exocrin atât în condiții bazale, cât și de activare cu secretina. Inhibarea secreției exocrine pancreatice este dublată de creșterea motilității gastrice și intestinale. Deși nu i se cunoaște rolul fiziologic, polipeptidul pancreatic prezintă mari variații în diferite stări patologice. El inhibă absorbția intestinală. Eliberarea sa este scăzută în insuficiența pancreatică și apare mult crescută în pancreatita cronică și tumorile de pancreas
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
a fost demonstrată atât în manifestările alergice locale și generale, cât și în fenomenele adaptative de tipul hiperemiei din efortul fizic, hipertermiei, inflamației etc. Tot ca hormon local, histamina stimulează musculatura netedă gastro-intestinală, bronșică și uterină, precum și unele secreții glandulare (gastrică, intestinală, pancreatică, salivară, lacrimală etc.). Activarea receptorilor histaminergici produce modificări ale conținutului în nucleotide ciclice intracelulare. Prin intermediul receptorilor H1, blocați de antihistaminicele clasice, histamina activează adenilatciclaza membranară, determinând acumularea de cAMP la nivel celular. Se pare că prin același mecanism
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
a fost observată în hipocamp, hipotalamus și neocortex. Unele antidepresante par să acționeze prin blocarea adenilatciclazei sensibile la histamină. Inactivarea histaminei endogene și exogene se realizează fie prin metilare, cu ajutorul imidazol N-metil transferazei prezente în cantități mari în mucoasa gastrică, fie prin dezaminare oxidativă, de către histaminaza (diaminoxidaza) tisulară sau plasmatică. Aceasta din urmă este crescută în cursul sarcinii. II.8.1.2. Serotonina Enteramina sau 5-hidroxitriptamina, îndeplinește - ca și histamina - criterii atât de substanță neurotransmițătoare, cât și de hormon local
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
gastrointestinali În peretele tubului digestiv, începând de la esofag și până la colon, inclusiv în pancreas, au fost identificate până în prezent 35 de peptide cu activitate biologică având rol de hormoni sau candidați de hormoni digestivi, din care amintim: gastrina, colecistokinina, peptidul gastric inhibitor (GIP), enteroglucagonul, insulina, motilinul, neurotensina, polipeptidul pancreatic, secretina, substanța P, peptidul vasoactiv intestinal (VIP). Cel puțin o parte din aceste peptide au fost găsite, de asemenea, în corpul celular și prelungirile din neuronii unor zone ale sistemului nervos central
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
și în funcționalitatea tractului digestiv. Peptidele sistemului endocrin difuz pot acționa atât ca mediatori chimici, cât și ca hormoni circulanți. În continuare este prezentată fiziologia principalilor hormoni gastro-intestinali, cu excepția gastrinei, care a fost deja descrisă la reglarea umorală a secreției gastrice. II.8.3.1. Colecistokinin-pancreozimina (CCK-PZ) În 1964, Jarpes, Mutt și Toczko izolează din mucoasa duodeno-jejunală un peptid cu rol bivalent, având acțiune stimulatoare atât asupra motilității biliare, cât și asupra secreției pancreatice. Lanțul structural polipeptidic al CCK-PZ se găsește
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
Oddi. Efectul se pare că are loc direct asupra musculaturii, nefiind antagonizat de atropină sau alți blocanți. Polipeptidul CCK-PZ determină relaxarea sfincterului esofagian inferior și antagonizează in vitro acțiunea motorie a gastrinei. El este, de asemenea, un inhibitor al evacuării gastrice, efect ce se obține la doze mai mici decât cele necesare stimulării secreției pancreatice. Peptidele de tip CCK-PZ determină inhibarea secreției acide gastrice și au fost considerate ca făcând parte din hormonii intestinali de tip „enterogastron”. Un alt efect principal
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
inferior și antagonizează in vitro acțiunea motorie a gastrinei. El este, de asemenea, un inhibitor al evacuării gastrice, efect ce se obține la doze mai mici decât cele necesare stimulării secreției pancreatice. Peptidele de tip CCK-PZ determină inhibarea secreției acide gastrice și au fost considerate ca făcând parte din hormonii intestinali de tip „enterogastron”. Un alt efect principal îl constituie stimularea motilității intestinale, cu creșterea frecvenței potențialelor de acțiune în colon și favorizarea tranzitului, efecte nealterate de atropină. Deoarece CCK-PZ a
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
scade absorbția de apă, sodiu și clor din jejun și crește secreția pancreatică bicarbonată. Are capacitatea de a stimula adenilatciclaza și acumularea de cAMP în celulele intestinale epiteliale, efect inhibat de somatostatin și atropină. Totodată, asemănător secretinei, VIP inhibă secreția gastrică stimulată de gastrină sau alimente, dar crește în schimb secreția bazală de pepsină. În general răspunsul maxim inhibitor la VIP reprezintă numai 15-20% din răspunsul maximal al secretinei. Aceasta s-ar explica prin afinitatea mai mică a VIP pe receptorii
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de neurotransmițător a acestuia. Funcția mediatoare a VIP din anumite terminații nervoase ar aparține unei categorii de fibre diferite de cele colinergice și adrenergice, și anume inervației vegetative purinergice (Burnstock, 1972) sau peptidergice (Bishop, 1977). II.8.3.4. Peptidul gastric inhibitor (GIP) Aparține polipeptidelor glucagonice și a fost izolat și purificat de către Brown și Dryburgh în 1971. GIP este format din 43 de aminoacizi, iar, din aceștia, 15 din primii 26 de aminoacizi au poziții identice cu cei din structura
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
în cea jejunală. Procesul de eliberare are loc în două faze, în funcție de acțiunea decalată în timp a glucozei și grăsimilor, care constituie cei mai puternici factori stimulatori. Acțiunile biologice principale ale hormonului GIP sunt reprezentate de inhibarea secreției și motilității gastrice, stimularea secreției intestinale și stimularea secreției de insulină și glucagon. Acțiunea glucagonotropă a GIP este antagonizată de nivelul crescut al glicemiei. Efectele insulinotrope ale GIP, considerate drept cele mai importante la om, îi conferă acestui hormon și denumirea de polipeptid
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
glucozei în sânge. Astfel, când glicemia este sub 1 g/l, GIP nu stimulează eliberarea insulinei. Se apreciază în prezent că secvența amino-terminală este necesară pentru acțiunea insulinotropă, în timp ce secvența carbonului terminal este necesară pentru acțiunea de inhibare a secreției gastrice acide. Ingerarea alimentelor stimulează eliberarea de GIP, îndeosebi glucoza și grăsimile emulsionate, dar și unii aminoacizi, ca arginina, histidina, izoleucina, leucina, lizina și treonina, administrați sub formă de mixtură. Eliberarea GIP de către glucoză este crescută la indivizii cu vagotomie și
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
ca arginina, histidina, izoleucina, leucina, lizina și treonina, administrați sub formă de mixtură. Eliberarea GIP de către glucoză este crescută la indivizii cu vagotomie și piloroplastie, în antecedente, asociată cu o creștere a glicemiei, ce poate fi explicată prin stimularea evacuării gastrice, indicând că nervul vag nu este un mediator important al secreției de GIP. Diminuarea secreției gastrice de către GIP este exercitată prin eliberarea unei substanțe inhibitoare, somatostatinul. Secrețiile exocrine și biliare nu sunt influențate de GIP. Datorită acțiunilor fiziologice foarte asemănătoare
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
glucoză este crescută la indivizii cu vagotomie și piloroplastie, în antecedente, asociată cu o creștere a glicemiei, ce poate fi explicată prin stimularea evacuării gastrice, indicând că nervul vag nu este un mediator important al secreției de GIP. Diminuarea secreției gastrice de către GIP este exercitată prin eliberarea unei substanțe inhibitoare, somatostatinul. Secrețiile exocrine și biliare nu sunt influențate de GIP. Datorită acțiunilor fiziologice foarte asemănătoare cu cele ale enterogastronei, unii cercetători l-au identificat cu aceasta, aspectul nefiind încă elucidat. II
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
acțiuni sunt mai slabe decât ale hormonului pancreatic. Alte acțiuni care au fost puse în evidență la nivelul tractului gastro-intestinal sunt inhibarea motilității intestinale și absorbției intestinale a apei și electroliților, a secreției enzimatice pancreatice și de bicarbonat, a secreției gastrice acide și stimularea fluxului biliar. Glucoza și trigliceridele stimulează sinteza lui la nivelul primei porțiuni a intestinului subțire și în stomac, spre deosebire de secretină, care o inhibă. Astfel, cu toate că glucoza inhibă eliberarea glucagonului pancreatic, administrarea orală sau intestinală de glucoza duce
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
a neurotransmiterii adrenergice și colinergice la musculatura netedă, efectele somatostatinului apar justificate de acest mod de acțiune. Fibre nervoase conținătoare de somatostatin se găsesc în plexul mienteric Auerbach, în plexul submucos și la baza criptelor Lieberkuhn. Formarea polipeptidului la nivel gastric este dependentă de HCl printr-un mecanism de feedback. Astfel, eliberarea de somatostatin din regiunea fundică a stomacului este favorizată de acidifierea bulbului duodenal și de stimularea secreției gastrice. La rândul lui, somatostatinul are un rol inhibitor asupra eliberării de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]