31,702 matches
-
de limbă română. Un profesor megaloman și abuziv, care-i obligă pe elevi să recite propriile lui poezii (anoste) la serbările școlare. (Mai tarziu avea să supună aceluiași chin o țară întreagă!). Iată portretul: "- Era atâta tenacitate și orgoliu în gesturile sale, încât, deși la început mi s-a părut un om bun, amărât și căruia eu îi spuneam ăomul care are o vioară la picioră (era șchiop, iar pantoful lui ortopedic îl botezasem o cutie de ăvioară), încet, încet, căpătasem
După douăzeci de ani by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18083_a_19408]
-
în vreun fel. Iată cum începe poemul Obsesia biografiei: Dacă cineva mi-ar da părul într-o parte/ dacă mi l-ar ridică ușor de pe frunte/ că un diamant aiurit s-ar ivi/ orașul acesta". Numeroase sunt în versurile ei gesturile de curaj artistic făcute firesc. Chiar și în momentele de mare gravitate, în ritualurile unei iubiri de o intensitate mistica, poeta practică o originalitate șocantă cu o deplină siguranță, cu siguranta cuiva care visează și știe că visează astfel încât se
Un film bun întrerupt la jumătate by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18065_a_19390]
-
timp de ciumă. Atmosferă e redata atît de pregnant încît te aștepți să-l întîlnești la tot pasul pe contemporanul Torquato Tasso care - la acea vreme - își publică în orașul lagunelor "Gerusalemme liberata", poem menit să provoace o reeditare a gestului de solidaritate în fața agresiunii turcești. Eroina însăși pare animată fără să știe de ideile Contrareformei, mișcarea preocupată de caracterul educativ și edificator al artei. O moștenire indusă pe cale maternă de cea care o inițiază nu doar în ars amandi. Într-
Ars Amandi, dar nu numai by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/18090_a_19415]
-
sugera încă o dată în plus cât de complicată este stratificarea titlurilor, temelor, artelor și eroilor în acest român, pictorita-mamă-India îi reda Maurului umanitatea. Metamorfozând arlechinul abstract al gunoaielor într-un sultan învingător, ce își întinde mâinile spre Palimpstine într-un gest suprem al iertării, îl salvează ca idee pentru generațiile următoare. Este o ultimă suprapunere a lui Moraes peste strămoșii săi, a orașului peste locuitorii săi, a britanicului Rushdie peste India și a Indiei peste postmodernismul acestei planete.
ORASUL PALIMPSEST by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/18077_a_19402]
-
vorbind, nimic. N-am rîs deloc la această comedie sau în nici un caz la vreo rezolvare regizorala. Ideea, de altfel singură, de a-l face pe Scapin un singuratic disperat, într-o lume la fel de disperată, care își afirmă starea prin gesturi atît de exterioare (cum a fost acela al sugrumării cuiva de către cineva, repetat aiurea pînă la anulare) și printr-o puținătate de mijloace teatrale, mi s-a părut cumva și împotriva tradiției textului și nerealizata actoriceste. Nu m-a impresionat
Comedia franceză, la Bucuresti by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18088_a_19413]
-
al culturii", nu ni se pare doar un termen de complezenta, extras dintr-un dicționar de curte. Adevărul este că sub domnia în cauză asistăm la apogeul creației noastre interbelice, susținută masiv de Editură Fundațiilor Regale și de alte monarhice gesturi și inițiative: "Suveranul crede în putință infinită de creație a poporului peste care domnește și pe principiul unei libertăți, neîmpiedicată de nici o cenzură, nici de aceea a fățărniciei, a împins această putere de creație la infinit. Se poate discuta dacă
Psihologie argheziană (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18084_a_19409]
-
furia calomniatorilor de profesie. Cînd vreau să circumscriu ruta Anei Blandiana, ca poeta și ca om public, înainte și după decembrie 1989, mă ciocnesc mereu de lavă de ciuda, invidie și ura care s-a revărsat asupra ei. Nu numai gesturi de împotrivire curajoasă în fața dictaturii sînt aprig contestate, în ciuda probelor evidente (despre un episod al acestei rezistente, la care am fost martor, datorită unui concurs de împrejurări, vorbesc pe larg în altă parte). Dar asaltul barbar a continuat mai intens
Ana Blandiana - o schită de portret by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/18087_a_19412]
-
conformația lor un fond primar de mitocănie, inabil travestit. În anii postdecembriști s-au înmulțit parcă falșii predicatori, cicălitorii, cusurgiii, un blestem al vremurilor, care își exersează de preferință înclinația pedagogica - mai mult bodogăneli nearticulate - agătîndu-se că o iedera de gesturile și vorbele poetei. Că un magnet trezește apetitul în sens invers, de terfelire, traiectoria cuiva care rezistă la ispite ariviste, la corupție, la chiverniseala, la orgoliile puterii. A avea șira spinării dreapta li se pare cinicilor o ciudățenie a naturii
Ana Blandiana - o schită de portret by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/18087_a_19412]
-
spună ceva, nici macar cel care afirma că mi-a cunoscut soțul; din nefericire, n-a existat între ei nici un fel de intimitate (e un ins greoi gen comis-voiajor) și nu mi-a adus nimic de la soțul meu, nici un cuvînt, nici un gest semnificativ, nici cel mai mic mesaj. Simplă evocare a imaginilor fizice a fost însă de-ajuns ca să-mi devină intolerabila. N-am putut să scap de ea decît strigînd din nou spre Dumnezeu că doream să împart toate suferințele cu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/18093_a_19418]
-
cartea din mână și se întoarce la viața lui veselă și lipsită de griji de dinainte. Lectură poeziei Angelei Marinescu este un fel de călugărire. Poeta nu acceptă compromisuri - ca să nu mai vorbim de refuzul ei de a face vreun gest de "cucerire" a cititorului. Singură ei preocupare este să "dea" mereu poezia la maximum. Răsucind cu un fel de sadism butonul de care depinde intensitatea trăirilor, ea ajunge la o intensitate paroxistica și continuă totuși să vrea să meargă mai
Poezia dată la maximum by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18098_a_19423]
-
pe toate planurile), a vulgarității înspăimîntătoare, a unui amatorism pe care și Casele de Cultură lupta să-l mascheze. O stridenta rușinoasă s-a lățit cît tot ecranul în replici, în felul în care erau aruncate, în atitudinea actorilor, în gesturi, în zbierete, în ticuri verbale care poluează limba română, în costume de neprivit, în muzică arăbeasco-turceasco-tigănească... N-am înțeles de ce au intrat în această hora Victor Rebengiuc și Mitică Popescu. Și am suferit teribil. De ce au girat cu valoarea lor
Călcîiul lui Ahile by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18120_a_19445]
-
timp, pravoslavnic, bigot și ateu, de-a valma. La fel, contradicția se armonizează. Lucrurile ce se bat cap în cap își împletesc coarnele într-o logică înspăimîntătoare. Diametralele opuse duc la unicul oblic și la sinteză neagră". Enormitatea unui tipic "gest rusesc" n-ar putea fi interpretată oare că o reflectare involuntara a manierei Arghezi, ca o oglindă concava sau convexa ce se miră de sine însăși? Că o distrugere ce se uimește, congener, de altă distrugere? O mostră: "Un chef
Psihologie argheziană (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18099_a_19424]
-
Ioana Bot La data cînd mi-a parvenit ultimul volum de proză semnat de Adrien Pasquali (Le pain de silence, Geneva, Editions Zoé, 1999), autorul plecase dintre noi, iar această ultimă carte devenise chiar ultima; gest disperat - ca orice asemenea gest - moartea pe care Pasquali și-a dat-o înconjoară cu un halou straniu Pîinea de tăcere și - retroactiv - toate celelalte titluri semnate de el. E greu să vorbești sau să scrii despre ele, tot astfel
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
Ioana Bot La data cînd mi-a parvenit ultimul volum de proză semnat de Adrien Pasquali (Le pain de silence, Geneva, Editions Zoé, 1999), autorul plecase dintre noi, iar această ultimă carte devenise chiar ultima; gest disperat - ca orice asemenea gest - moartea pe care Pasquali și-a dat-o înconjoară cu un halou straniu Pîinea de tăcere și - retroactiv - toate celelalte titluri semnate de el. E greu să vorbești sau să scrii despre ele, tot astfel cum este dificil să numești
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
să numești doliul, moartea, absența, ceea ce e dincolo de clișeu, ceea ce s-a înfăptuit pentru că nu se putea spune - pentru că (dacă ar fi să continuăm metafora centrală a cărții de față) vorbirea îi era interzisă subiectului (eului), ea era imposibilă, nerealizată. Gestul autorului adaugă acestui text scris la persoana întîi o macabră garanție a autenticității, a identității dintre eul narator și eul auctorial, transformîndu-l într-o confesiune cu implicații tragice, dincolo de orice metaforă, dincolo de alegoria (atît de șocantă pentru oricare cititor format
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
auctorial, transformîndu-l într-o confesiune cu implicații tragice, dincolo de orice metaforă, dincolo de alegoria (atît de șocantă pentru oricare cititor format în spațiul logocentric de tip european) Logosului absent la Cina de taină a unei noi Sfinte Familii (mamă, tată, copil-narator). Gestul autorului, după apariția cărții, hrănește (ca o "pîine") tăcerea noastră, a tuturora. Dar Pîine de tăcere este o carte prea interesantă, ca literatură, pentru a ne lăsa pradă haloului de stranietate și tragism despre care vorbeam. Adrien Pasquali, istoric literar
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
sub aspectul filiației chiar, o surpriză. Nici chiar preferința autorului pentru scriitura la persoana întîi, pentru toate semnele retorice - prin care scriitura lui e "îngreunată" într-un fel de baroc al confesiunii dezmărginite - ale eului și ale autenticității nu surprind. Gestul de după, gestul definitiv, care nu mai era scriitură, care nu mai transforma tragicul într-o figură textuală, gestul e cel ce schimbă definitiv percepția asupra textului; el reorientează sensul lecturii; el face o cronică la volum cu atît mai dificilă
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
filiației chiar, o surpriză. Nici chiar preferința autorului pentru scriitura la persoana întîi, pentru toate semnele retorice - prin care scriitura lui e "îngreunată" într-un fel de baroc al confesiunii dezmărginite - ale eului și ale autenticității nu surprind. Gestul de după, gestul definitiv, care nu mai era scriitură, care nu mai transforma tragicul într-o figură textuală, gestul e cel ce schimbă definitiv percepția asupra textului; el reorientează sensul lecturii; el face o cronică la volum cu atît mai dificilă. Tăcerea este
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
retorice - prin care scriitura lui e "îngreunată" într-un fel de baroc al confesiunii dezmărginite - ale eului și ale autenticității nu surprind. Gestul de după, gestul definitiv, care nu mai era scriitură, care nu mai transforma tragicul într-o figură textuală, gestul e cel ce schimbă definitiv percepția asupra textului; el reorientează sensul lecturii; el face o cronică la volum cu atît mai dificilă. Tăcerea este personajul central al confesiunii copilului (care nu a fost - e prima "afirmație" a cărții - niciodată copil
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
nu văd copilul, cum vocea ei îi refuză acestuia dreptul de a fi. Scriitura lui Pasquali, capabilă de suflul amplu al confesiunii-flux de conștiință, nu tremură nici o clipă, cu nici un rînd, pentru a trăda participarea auctorială. De n-ar fi gestul post-textual, aș spune că nimic nu îmi stîrnește mai mult admirația, la lectură, decît această stăpînire a cadențelor limbii, ca și a nivelurilor alegorice complexe ale construcției. Că există o rigoare (matematică? sau muzicală?) îndărătul narațiunii, și că această rigoare
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
întrupări. A citi Pîinea de tăcere doar ca pe un denunț (tragic) al unei însingurări a ființei (specific helvete, în chip straniu helvete, cum le place straniilor helveți însingurați să scrie) mi se pare excesiv de restrictiv. A o citi în afara gestului sinucigaș care i-a urmat - mi se pare imposibil. A spune eu însămi că Adrien Pasquali era o prezență fermecătoare și un profesor fascinant de literatură romandă (cu autoironia lui romandă cu tot!) mi se pare acum riscant, pentru că nu
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
Rachmaninov și "Patetica" de Ceaikovski. Din păcate, concertul nu s-a ridicat la nivelul manifestărilor anterioare, orchestră era omogena, cu buni profesioniști, care puteau execută și singuri partiturile respective. Misha Katz s-a dovedit un dirijor plin de emfaza, cu gesturi teatrale, uneori chiar supralicitând prin mișcarea corporală. Pianistul Rudy a executat corect concertul lui Rachmaninov, dar fără acel patos romantic și o anumita sensibilitate pe care le așteptăm în interpretarea să. Am ramas descumpănit de reacția publicului parizian, care a
În căutarea lui Enescu și concerte la sala Pleyel din Paris by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/17415_a_18740]
-
lui debordante și poftei irepresibile de a sonda inconștientul și visul, Bogdan Vlădută le-a răspuns cu o imagine terna, aproape monotona, chiar și atunci când pretextul era figurativ. Se putea observa limpede, anca de la primele sale ieșiri an lume, că gestul tânărului pictor era mai liber și se manifestă mult mai firesc an registrul grav, meditativ și interiorizat. Dar această opțiune pentru tonul surd și pentru enunțul discret nu excludea cu totul materia cromatică și substanțialitatea picturii. O anumita voluptate a
Voluptătile vidului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17432_a_18757]
-
Vlădută au o discretă frumusețe interioară, născută din umbre fragile și din melancolii vagi. Structura lor maniheică (alb - negru, ăntuneric - lumină, mic - mare) subăntelege un anumit mister, măcar și numai pe acela născut din jocul contrastelor, iar urma vie a gestului, tușa ezitanta și privirea inocentă trimit direct către o lume necorupta, aflată an zorii conștiinței de sine și an plină miza a eternității. Există an spiritul acestor obiecte o severitate monastica și o vizibilă aspirație purificatoare, iar an materialitatea lor
Voluptătile vidului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17432_a_18757]
-
eterica, nu atât pentru a se supune vreunei necesități, cât, mai degrabă, pentru a-și verifica puterea gratuită de a construi an registre diferite. Și an această sărăcie extremă, ăn această materie deșertica, artistul găsește nenumărate surse pentru voluptăți rafinate. Gestul sumar dinainte devine acum axiomatic, un adevărat ritual de ăntemeiere, după cum raportarea la gol, la acestă metaforă a neantului, poate alimenta subtil o dorință secretă de posesiune demiurgica. Dacă umilință sau vanitatea se situează aici an primul plan, este greu
Voluptătile vidului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17432_a_18757]