2,506 matches
-
ce credeți c-ar spune? Cei doi erau nedumeriți. -Ar fi în stare să spună că Costache n-a avut-o înainte și că numai de câtăva vreme i-a venit, că Costache a început să devină iritabil, c-o gonește pe ea, pe soră-sa. Lumea o crede, ca soră. - Dar de ce? se chinuia mereu Felix cu întrebarea. - Ești copil! O vezi pe fata asta? (Arătă spre Otilia.) Fataasta n-are pe nimeni, decât pe moș Costache, care, să nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Așteptați să fiți majori, să vă faceți cariera, să vă cunoașteți bine unul pe altul, și apoi... Eu, unul, vă ajut din toata inima, crede-mă... Aș fi fericit să vă știu fericiți. Pentru asta nu e nevoie să mă goniți (Pascalopol vorbea cu un gest de implorare, care mișcă pe Felix), sunt un om inofensiv. Ce primejdie pot reprezenta eu, om bătrân, față de tinerețea dumitale? Banii, ah, banii! Când o femeie iubește, ia banii de la cel bătrân și-i dă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că moș Costache îl trimitea să mănânce în oraș cu propriii lui bani, și aceștia împrumutați din propriul lui fond. Eliberîndu-se de întîia impresie, fu mirat de noul program. De ce să mănânce în oraș? Fără Otilia? Voia bătrânul să-l gonească din casă? De ce însă numai seara? - Dar dumneata, întrebă el, unde mănînci? - Eu nu prea mănânc seara, apoi mai gust eu câte cevaîn oraș. - Dar Otilia? - Păi, Otilia a plecat!Felix îngheță. - A plecat Otilia? Unde? - A plecat la moșie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și n-ai familie. - Firește! aprobă moș Costache. - Așa, ce s-a întîmplat? Partea adversă a cumpărat slugileși pe doctorul curant și a smuls declarația că bătrânul dădea semne de alienație mintală cu mult înainte de facerea testamentului, că bătea servitoarele, gonea fără motiv rudele. Ba au adus și icoanele din casă, fiindcă bătrânul avea multe de tot moștenite de la părinți, și au insinuat că era căzut la mania religioasă și risipea banii cu acatistele. - Ticăloși! spumegă moș Costache. - Au mers până
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mai spus el și alte lucruri! râse Georgeta, așezîndu-sela capătul opus al canapelei pe care stătu Felix. - Ce-a mai spus? - Mi-a mai spus că ești un mare cuceritor, că ai o iubită frumoasă, Otilia, pe care însă ai gonit-o fiindcă nu vrei să-ți strice cariera. De ce-ai făcut asta? Felix se făcu roșu. - Ce ticălos! Dar nu e adevărat. N-am nici o iubită! Everișoara mea și a plecat la moșie la... la un unchi. - Pascalopol, nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
claviatură. Răsunetul coardelor interioare se mai auzi puțin, ca scuturarea unui brad încărcat cu chiciură, apoi totul se isprăvi într-un chițcăit ușor, și Felix avu uimirea de a constata că din direcția pianului fugea mărunt un șoricel speriat. "Am gonit geniul pianofortelui", gândi el, și părăsi odaia. Ieșind în oraș, Felix visă mai mult decât oricând la Otilia, cu o vagă presimțire că ceva trebuia să se întîmple. Prin asociație își aminti de Georgeta. Ideea de a se duce la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
serie întreagă denedumeriri îi muncea creierul. Otilia nu spunea lui Felix că nu-l iubește, ci numai se apăra de învinuirea că nu-l iubește. Nu da nici un curs sentimentului, nu în forma brutală pe care, de mult, Felix o gonise din mintea lui, ca absolut incompatibilă cu dragostea adâncă, dar sub chipul proiectelor, al visării împreună. Felix ar fi voit ca Otilia să spună: "Mai târziu, când vom fi împreună", însă ea nu făcea nici un proiect de viitor. Odată, ea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fi împreună", însă ea nu făcea nici un proiect de viitor. Odată, ea dăduse a înțelege că Felix are, mai întîi de toate, de îndeplinit o misiune în viață, să-și promoveze cariera, însă nu era acesta un motiv de a goni pănă și visurile. Evident, sufletul Otiliei era impenetrabil, și, dacă ea juca conștient o comedie, o juca cu multă finețe și grație. Cu cât Otilia săruta mai des pe Felix, pe frunte, pe obraz, sau ușor, ca pe un copil
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
încet: - Fe-Felix uunde-i? Fe-Felix! - Nu știu, moș Costache, a plecat! - Lasă-l pe Felix acum, interveni Aglae, ce-ai cu el? Tu stai liniștit, acolo, ca un bolnav, să nu-ți cadă gheața de la cap. În timpul acesta, Felix venea aproape gonind cu pachetul de ciocolată, meditând pe drum ce trebuia să facă. Starea bătrânului i se părea gravă, și situația în casă foarte tulbure. Întrucât îl privea, mai avea câteva săptămâni până la majorat și ar fi răbdat până atunci. Dar Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fără a scoate, din prudență, vreun cuvânt. Era tocmai să plece, când auzi glasul lui Costache. Se apropie de patul lui, și, bătrânul, după ce se încredință că nu-l auzeau ceilalți, șopti în urechea moșierului: - Să-să vii mâine, să-i gonești pe toți, vreau să-să-ți dauzestrea fe-fetiței! - Ce zici? întrebă Pascalopol pe Stratulat, când fură în trăsură. - Accident banal, bine suportat. Am impresia că a făcut o sforțare oarecare, a stat în soare. Deocamdată, îl cred în afară de pericol, dar dacă are
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ura, să îngropi toți doctorii, carenu știu nimic. Doctorii mi-au omorât pe îngerașul meu! Dumneata și bolnav! A fost acolo o oboseală, un pic de insolație. Aș da tot să am eu sănătatea dumitale! În ziua următoare, moș Costache goni pe toți din casă rugând chiar pe Felix și pe Otilia să plece până seara. Otilia se duse veselă, cu sentimentul că bătrânul se făcuse bine, însoți până la un loc pe Felix, apoi se despărți și Felix avu încredințarea că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
incidentul, din toată seva imaginației lui. - Îți dau cuvântul meu de onoare că moș Costache are uncopil cu ea, am văzut eu copilul, să nu vă mirați dacă o să-i lase ceva avere, de hatârul progeniturii. De ce crezi c-a gonit-o Marina? A fost pusă la cale de Otilia și de Felix, care n-au nici un interes să fie concurați. A bătut-o măr, am auzit chiar că s-a internat în spital. Otilia, așezată pe genunchii bătrânului, îi mângâia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ne-ar trânti, nouă, pe grătar, ciozvârtele de la vreun purcel. Dacă ne-am hotărî odată să faci cinstea. Și să te tranșam, jerpelitule... Cartomanta își clătină căpșorul cochet, cu piele uscată, puțină, lipită direct pe oasele delicate ale feței. Goni Soarele din contra-șir, răsuci funia ce-l ținea atârnat pe Spânzurat de-un picior, întorcîndu-i cartea respectivă pe spate, plie lamele ca pe burduful unei balalăici. Și, când le reîntinse, distribuind primele cărți în cruce, completîndu-le cu trei arcane majore
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ne mai vedem? îl întreabă fata la despărțire. - Deseară prin oraș, însă vezi să nu mai vii pe la școală! îi răspunde, mulțumit că au scăpat neobservați. Când s-a înapoiat în clasă l-au luat băieții la rost: - De ce ai gonit-o? Aveam de gând s-o ducem la Gavri! - Nu ați văzut, duhnea urât a țigări, ca și voi de altfel dar ce vroiați să faceți cu ea ? - Îi puneam un cearșaf în cap și ne făceam treaba! găsește repede
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Nu te lăsal Așa, Ilie, călărește-o, dă-i bine! Aha, ha, acum, na, slobozește-te, aha, hi, nu... Cârlane, n-o lăsa, ai ostenit, ai, calu tatii, așa, dumicatul cui te-a făcut, ei, așa... Pe urmă iepele fură gonite să pască. Armăsarii încă nechezau. Picioarele lor subțiri §i lucioase tremurau în bătaia lunii. Își mușcau cozile din când în când. Oamenii râdeau, rezemați de codilele bicelor. - Strașnici armăsari ai, moșule! zise unul. -Ehe... - Parcă-s hrăniți cu iarbă-mare. - Mănâncă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mânzul scăpase. El zburda sătul prin ograda murdară. - Bine c-am terminat! răsuflă Gheorghe ușurat. Cocîrță se spălă pe mâini și veni spre ei. Se așezară pe buturugi. Peste câmp, îi văzură și pe ceilalți sosind. În frunte era Stăpânul gonind, gonind. După el, ceata. Se înveseliră. - Noroc! aruncă Bozoncea de departe, a nimerit ucenicul? - Dacă -la adus mandea! se fasoli ăl bătrân. - Le-ați făcut formele? - În regulă. 61 Starostele cercetă gloabele, le pipăi rănile proaspete și clătină mulțumit din
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scăpase. El zburda sătul prin ograda murdară. - Bine c-am terminat! răsuflă Gheorghe ușurat. Cocîrță se spălă pe mâini și veni spre ei. Se așezară pe buturugi. Peste câmp, îi văzură și pe ceilalți sosind. În frunte era Stăpânul gonind, gonind. După el, ceata. Se înveseliră. - Noroc! aruncă Bozoncea de departe, a nimerit ucenicul? - Dacă -la adus mandea! se fasoli ăl bătrân. - Le-ați făcut formele? - În regulă. 61 Starostele cercetă gloabele, le pipăi rănile proaspete și clătină mulțumit din cap
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Câțiva țărani își numărau banii sub căruțe, la umbră, și făcuseră focuri la care coceau porumbi lăptoși. Împrejur, mirosea frumos până departe. Toată omenirea aceea zgomotoasă pieri într-un ceas. Pe șoselele ce duceau în afara Bucureștiului, se vedeau căruțe goale, gonind. Dinspre apus soseau nori mari, negri, aduși de vânt. Întâi răbufni o furtună ridicând praful și măturând târgul. Frunzele uscate ale acoperișului foșniră și o ploaie galbenă de crengi smulse pică peste mesele umede și părăsite. Nu mai rămăseseră decât
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
noroios și striga: Cardește-mi, cardește-mi, Mitică, Cardește-mi, de nu mă uita... Era vesel pezevenghiul pentru că avea bani și-i era bine. Îi trimisese înainte pe Mînă-mică și pe Florea să târguiască stofă de rochii ibovnicei, c-așa avea obiceiul. Oacă gonea spre casa gagicii, să dea de veste că sosea Stăpânul în petrecere... Lume Stere deschise larg ușile. Era spre primăvară. O căldură abia simțită se zbătea peste loc. Cuțarida prinsese o barbă scurtă, verzuie de iarbă. Gunoiul zăcut sub zăpadă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
farfuria, cerea iar: - Mai dă-mi! Îi aducea încă o porție. Apuca feliile de mămăligă tăiate cu firul de ață, sufla în fiertură și mesteca rar. Lina pregătea sosurile în farfurii adânci. Îl aștepta să șteargă urmele de pe marginile tacâmurilor, gonea câinii pripășiți la picioarele cârciumarului și strângea masa. Stere se mai închina o dată, de mulțumire, apoi deschidea ușile cele noi ale prăvăliei. Clopoțelul de deasupra se smucea timp îndelungat, sunând fără rost. Ea se apuca să măture dușumelele, murdare de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nevestele. Treceau cunpul înfofolite în broboadele lor de lână, se uitau prin geamuri, nu îndrăzneau să intre. Ieșea vreunul, striga de afară la ceilalți: - Ioane, vezi c-a venit muierea după tine. Oamenii se supărau. Se apucau să înjure. Le goneau acasă la copii și se unbătau de dudă. Altele învățaseră. Ca să scape de palmele bărbaților, trimiteau fetele de școală sau plozii. Copiii erau desculți și tremurau la ușă. Îi băga vreunul înăuntru. - Al cui ești tu, pută? - Al lui Vasile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a venit că s-a matosit aseară cu un cumnat. Încai știe de ce-a trăit. Pe urmă strigă la ăilalți. Haideți-napoi, c-avem treabă! Peste trupul înțepenit al mortului ningea. > Pe poarta larg deschisă intrau niște boi falnici, goniți de bicele bouarilor. Mugeau de se cutremurau zidurile. 4 j Ramazanul Peste râpele gropii curgeau frunzele rotunde ale salcâmilor. Pe la cinci, gunoierii aprindeau focuri înăbușite și un fum albastru plutea deasupra pământului sterp. Seara cădea, deodată, rece. Sub maluri sclipeau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să fac, nenică?" " Pune și tu laba, mai șparlește ceva, c-ai s-ajungi mare și n-ai să știi nici o meserie și-o să fie vai de suflețelu tău!" Am băgat la cap. Când s-a prins mama că o gonesc stăpânii, m-a rupt în bătăi... Credeam că-mi retează mâinile. Am dat în ea. Pe urmă, n-a avut ce-mi mai face. A murit de oftică, săraca, și-am rămas cu Florea. Cu el am furat în mahalale
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
părăsit nu mă părăsesc nici ei. Au nevoie de mine. Am nasul mai lung. Miros mai iute, și pe ce pun geana, e treabă de făcut... Dar nu mai merge, am ostenit. Trebuie să mă las eu, până nu mă gonesc eL. De altfel, m-am și învechit. Altcum se fura pe vremea mea și altcum azi... Ăștia tinerii lucrează mai subțire, cu lama, cu briciul, s-au făcut șuți. Noi tâlhăream la drumu mare, era altceva. Găinari proști! Puneam pucioasă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Te-ai dus, Gogule, și m-ai lăsat singură, singurică, Gogule! Că mai bine mă lua pe mine Dumnezeu, nu pe tine! Bocitoarele i-au acoperit glasul: - Ăl cu milă, ăl cu dor! Ăl cu milă, ăl cu dor! Copiii goniră o pisică ce trecuse pe sub dric, să nu ia sufletul mortului și să-l facă strigoi. Clopotele de la cimitirul Sfânta Vineri se auzeau de departe. Au ocolit puțin, au trecut pe Grivița, în cele din urmă au ajuns la locul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]