2,626 matches
-
a împăratului Româno-german Carol al VI-lea,în favoarea ducelui Rinaldo de Modena” din anul 1632,la acea dată satul fiind descris ca făcând parte din comitatul Zărandului Spre mijlocul sec.XVIII,mai exact în anul 1726, localitatea intră sub stăpânirea habsburgica,fiind considerate teritorii cucerite,fără stăpân,au fost trecute în stăpânirea erariului (fiscului).Sub stăpânirea împărătesei Maria Tereza,mai exact în anul 1771/1772 apar primele date demografice,precum și suprafețele de pământ cultivate,care arătau că populația comunei Șepreuș se
Șepreuș, Arad () [Corola-website/Science/300305_a_301634]
-
spre mijlocul secolului al XVII-lea, fortăreața servește drept garnizoană a lui Mihai Viteazul între anii 1599 - 1600. Ulterior, cetatea este ocupată din nou de către otomani în anul 1607 și deținută de către aceștia până în anul 1693. Din motive strategice, trupele habsburgice au distrus cetatea în anul 1784. Un alt eveniment important din istoria acestei localități s-a desfășurat în anul 1849, când biblioteca "Castelului Bohuș", a fost folosită ca loc pentru desfășurarea tratativelor între generalul Görgey Arthur, comandantul suprem al armatei
Șiria, Arad () [Corola-website/Science/300306_a_301635]
-
cu 46 de sate - 1483 - castelul este vândut familiei Bánffy - 1492 - Simon Eliade de Waradya este student la Cracovia - 1551-1596 - Tothvaradja - 1552 - ocupat de turci - după 1552 - perioadă tulbure - numeroase schimbări de situație și de direcții de influență, între taberele habsburgică, maghiară, otomană - 1590 - solda garnizoanei otomane - 1594 - sub Sigismund de Bathory cetatea este reocupată de creștini - 1594 toamna - redevine otomană (garnizoana turcă se reinstalează în ea) - 1595 - Tóth Váraggya - 13 august 1595 - cucerită pentru un mai lung interval de timp
Vărădia de Mureș, Arad () [Corola-website/Science/300311_a_301640]
-
următoare este tot de factură maghiară: 1462 Kelenchew; 1505 Kelenche; 1540 Kelenchye; 1553 Kelenchee; 1569 Kelentze (forma preluată fonetic în numele actual, din limba maghiară); urmează apoi formele românesti: 1733 Telincza și, mai apoi, Tyelincza. Cert este că, atât pe timpul dominației habsburgice asupra Transilvaniei, cât și a dominației austro-ungare, localitatea s-a numit Kelencze. Locuitorii săi, tot timpul majoritatea români, au numit-o T(y)elința. Componenta etnică de factură românească a așezării reiese și din denumirile date variatelor forme de relief
Chelința, Maramureș () [Corola-website/Science/301572_a_302901]
-
a Sării". Din 1489 este atestată existența ocnei "Paul Silvestru" si a grupului de mine "Ana-Iuliana" și "Elisabeta", care aparțineau domeniului regal. Ocne propriu-zise de sare au apărut începând cu anul 1777. Datorită dezvoltării industriei de exploatare a sării, statul habsburgic a adus la Ocna Șugatag mineri specializati, germani, polonezi, maghiari și cehi. Documente atestă funcționarea între anii 1799-1822 a ocnei "Bogdan", între anii 1802-1853 a ocnei "Mihai" (unde sarea era mai curată), iar din anul 1921 a ocnei "Dragoș". În
Ocna Șugatag, Maramureș () [Corola-website/Science/301583_a_302912]
-
Poiana. Ea este situată pe valea râului Bistricioara, în partea de vest a județului și în zona centrală a Carpaților Orientali. Toponimul "Grintieș" este considerat că se datorează termenului german «Die Grentze», însemnând "graniță", dat de către austrieci pe vremea Imperiului Habsburgic. Comuna se află în extremitatea vestică a județului, la limita cu județul Harghita; ea se întinde la vest de la pâraiele Prisecani și Pintec, de o parte și de alta a râului Bistricioara, până aproape de vărsarea acestuia în lacul de acumulare
Comuna Grințieș, Neamț () [Corola-website/Science/301638_a_302967]
-
Vonw Enzely în „ General Karte Von Siebenburgen- 1789". Sunt menționate astfel așezările Grinziescul Vălenilor, Grinziescul Buzeteskhiților și Kilibizo. Satul Grințieșul Mare este menționat pentru prima dată în 1794 în „Pomelnicul bisericii din Grințieș, întocmit de către Teodosie Zugravu. În 1792 Imperiul Habsburgic și-a împins granița dincolo de cumpăna apelor - la Prisecani în vestul comunei Grințies fiind instituite pichete de grăniceri și vamă. Prin danii succesive, pământul a intrat în posesia mănăstirilor, mari proprietari de pe raza comunei Grințieș fiind așadar mănăstirile, familia (1676-1855
Comuna Grințieș, Neamț () [Corola-website/Science/301638_a_302967]
-
de năvălirile tătare (începând cu secolul XIII), iar apoi, începând cu secolul XVI, de atacurile de pradă otomane (cu sediul la Buda, Timișoara sau Oradea), Țara Codrului nefiind inclusă în pașalâcul Oradea, ci ținând, împreună cu comitatul Sătmar, fie de Ungaria habsburgică (din cadrul Imperiului Habsburgic) fie de Partium (zonă aflată sub administrarea Principatului Transilvaniei, fără a face însă parte integrantă din el). În fața acestor atacuri, Țara Codrului (și mai ales masivul Codru) asigura însă o zonă de protecție mult mai bună decât
Chilia, Satu Mare () [Corola-website/Science/301760_a_303089]
-
începând cu secolul XIII), iar apoi, începând cu secolul XVI, de atacurile de pradă otomane (cu sediul la Buda, Timișoara sau Oradea), Țara Codrului nefiind inclusă în pașalâcul Oradea, ci ținând, împreună cu comitatul Sătmar, fie de Ungaria habsburgică (din cadrul Imperiului Habsburgic) fie de Partium (zonă aflată sub administrarea Principatului Transilvaniei, fără a face însă parte integrantă din el). În fața acestor atacuri, Țara Codrului (și mai ales masivul Codru) asigura însă o zonă de protecție mult mai bună decât cea de care
Chilia, Satu Mare () [Corola-website/Science/301760_a_303089]
-
de mitropolitul ortodox de la Karloviț, făcand agitații publice împotriva unirii biserici ortodoxe din Ardeal cu Roma. Spre sfârșitul secolului XVIII a făcut parte din regiunea militară grănicerească, locuitorii având o serie de privilegii în schimbul serviciului militar prestat în folosul monarhiei habsburgice. Românii din Dobra făceau parte din Regimentul I român de graniță, în localitate existând o subunitate de cavalerie (husari). Fosta cazarmă a fost transformată mai târziu în hotel, numele acestuia amintind vechea destinație: "La husariu". În anul 1925 la Doba
Dobra, Hunedoara () [Corola-website/Science/300546_a_301875]
-
urmă. Acest eveniment a constituit o contribuție de dimensiune europeană la instalarea toleranței religioase, model practicat peste secole în Transilvania. Protestanții maghiari au trebuit să lupte pentru identitatea lor religios chiar și după slăbirea mișcării contrareformei, deoarece catolicismul cu ajutor habsburgic a făcut tot posibilul ca calvinismul să nu răspândească. În 1848 a devenit adoptat Legea nr. XX, care spunea clar că în Ungaria nu există pe plan juridic "religie dominantă" (în ). Astfel în cadrul țării funcționează patru religii acceptate de stat
Biserica Reformată din România () [Corola-website/Science/300524_a_301853]
-
educative. Chiar dacă legea a fost adoptată, niciodată n-a putut fi executatp, deoarece după căderea Revoluției și Războiului de Independență Maghiară din 1848-49 Viena "a rezolvat" problema religios cu Patenta. În timpul revoluției bisericile protestante au susținut pretențiile naționale față de puterea habsburgică. Eparhia Reformată Dunamellék a făcut apel ca preoții să participe la război. În 14 aprilie 1849 Lajos Kossuth în ședința deputaților ținută în Biserica Mare din "Roma calvinistă", Debrecen a prezentat Declarația Idependenței. Episcopul din Debrecen a salutat gestul într-
Biserica Reformată din România () [Corola-website/Science/300524_a_301853]
-
proximitate a unor domenii de vânătoare importante (păduri de cerbi, mistreți respectiv urși precum și microclimatul favorabil montan cu proprietăți curative datorita aerului de munte, a facut din Gurghiu un constant loc de peregrinaj mai ales a magnațiilor medievali maghiari și habsburgici. Prințul Rudolf al Austriei a petrecut perioade de timp la Gurghiu în timpul partidelor de vânătoare ce se organizau în împrejurimi acompaniate uneori de concerte de muzică baroc în aer liber. Între oaspeții acestuia la Gurghiu s-a numărat și prințul
Gurghiu, Mureș () [Corola-website/Science/300581_a_301910]
-
din Eger. Ulterior aici a funcționat o celebră școală care prepara specialiști în pădurărit și cu profil cinegetic unde au predat profesori, unii din ei etnici cehi, italieni sau germani, și care proveneau din cele mai diverse colțuri ale Imperiului Habsburgic. În secolul al XVII-lea este semnalată o colonie de peste o sută de armeni stabiliți aici din Moldova, care ulterior s-au asimilat populației autohtone. Gurghiu a fost pentru un timp și numele unei cunoscute mărci de bere produsă la
Gurghiu, Mureș () [Corola-website/Science/300581_a_301910]
-
anul în care a fost ridicată prima biserică din Ilva Mare, punct central al unei comunități care număra 60-70 de familii. În 1762 Ilva Mare a fost declarată unitate adminstrativ-teritorială de sine stătătoare, odată cu militarizarea zonei de graniță a Monarhiei Habsburgice, prin formarea Regimentului de Infanterie Năsăudean. Militarizarea a fost ușor acceptată de către populația locală, deoarece în acest mod se evita încercarea de preluare a pământurilor și iobagizarea de către conducerea orașului Bistrița. Regimentul de graniță năsăudean a funționat între anii 1762-1851
Ilva Mare, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300878_a_302207]
-
de către populația locală, deoarece în acest mod se evita încercarea de preluare a pământurilor și iobagizarea de către conducerea orașului Bistrița. Regimentul de graniță năsăudean a funționat între anii 1762-1851, perioadă în care ilvenii au participat la numeroase bătălii ale Monarhiei Habsburgice.
Ilva Mare, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300878_a_302207]
-
cu câte două perechi de boi, 16 cu câte o pereche de boi, iar 12 fără animale de tracțiune. În anul 1691 "Popa Toma și Toader și cu toți sătenii, cu mici cu mari, tineri și bătrâni" jurau credință împăratului habsburgic Leopoldus. Conscripția din 1733 înregistra Rebrișoara ca sat românesc cu 219 familii și 5 preoți uniți (greco-catolici) și un preot ortodox, cu două biserici din lemn. Înființarea graniței militare în 1762 duce la cuprinderea satului în structura militară cu toate
Rebrișoara, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300888_a_302217]
-
înființate în a II-a jumătate a secolului al XVIII-lea pe teritoriul Transilvaniei și Banatului având recruți din rândul populației localnice, fiind prelungirea și completarea sirului de formațiuni grănicerești organizate anterior la frontiera de sud și sud-est a Imperiului Habsburgic. Telciu era sediul companiei a X-a ce cuprinde grăniceri din Hordou, Bichigiu și Romuli. Opoziția inițială a localnicilor a culminat cu revoltă din mai 1763 de la Salva când grănicerii au refuzat să depună jurământul de credință, soldata cu martirajul
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
inhibitorii, negative, venite dinspre orășenii sași ai Bistriței, precum și a mișcărilor anarhiste ortodoxe din Transilvania conduse de călugări străini de neamul românilor, precum Visarion Sarai, Sofronie de la Cioară ș.a., ce vizau înlăturarea unirii religioase cu Romă a românilor transilvăneni. Stăpânirea habsburgica, motivată de rațiuni politice proprii, a edificat cadrul legislativ ce a înlesnit românilor accesul la educație și mai apoi la o anumită stare de prosperitate, o primă măsură de mare însemnătate pentru evoluția ulterioară a românilor a fost înființarea Bisericii
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
Leșu are un număr de 373 elevi. De la înființarea satului, până în secolul al XVIII-lea, locuitorii Leșului au fost ortodocși. Ei se înșiși se declarau ortodocși în 1761 în fața comisiei care cerceta apartenența confesională a ardelenilor, desi în recensamintele oficiale habsburgice erau inregistrati ca greco-catolici în urma aderării formale a preoților leșeni la unirea cu Roma. Comunitatea revine oficial în sânul Bisericii Ortodoxe Române în 1948, în timpul păstoririi preotului Vasile Coșbuc.( Vezi detalii în Istoria Parohiei) Vechea biserică cu hramul "Sfinții Cosma
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
I de Graniță de la Orlat până în 1851 când a fost desființat. Până în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, secol în debutul căruia Principatul Transilvaniei (cârmuit până acum de către principi maghiari de confesiune calvină) a trecut în stăpânirea Imperiului Habsburgic catolic, românii ardeleni din Dejani au fost, ca toți românii, creștini ortodocși. Nici nu putea fi vorba de altă lege atâta timp cât prin tradiție Țara Făgărașului a aparținut Munteniei, nenumărate sate fiind proprietatea domnilor munteni și a urmașilor lor: Legăturile de
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
numai ei, o serie de personalități de seamă. Între acestea amintim pe Ioan Aldulean (1821-1871), născut la Moieciu și care a devenit licențiat în drept și care, în 1861 va deveni consilier al Guberniului Transilvaniei și membru al Senatului imperial habsburgic între 1863-1965. În 1867, la încheierea pactului dualist austro-ungar, el devine consilier al Ministrului Justiției din Budapesta, iar doi ani mai târziu ajunge membru al Curții de Casație din Budapesta. A fost unul dintre participanții la Marea Adunare Națională de la
Comuna Moieciu, Brașov () [Corola-website/Science/300955_a_302284]
-
anul 1690, timp de 226 de ani "Ducatul Făgărașului", se află sub stăpânirea regilor unguri și a principilor ardeleni, de multe ori această țărișoară fiind donată soțiilor voievozilor ardeleni sau altor persoane importante. Din 1690, Țara Făgărașului trece sub stăpânire habsburgică. Țăranii din Sebeș, suportând cu greu condiția de tolerați și iobagi, încet trec la religia greco-catolică, pentru acesti fii ai munților, libertatea fiind suprema valoare așa cum se va vedea și mai târziu. În perioada Dualismului austro-ungar (1867-1918) și la Sebeș
Sebeș, Brașov () [Corola-website/Science/300968_a_302297]
-
Agrijului, satul Borza a fost pomenit pentru prima dată în documentele vremii în anul 1469 sub numele de Berzowa ( "Petri Mór, Szilagyi varmegye monographiaja, Zalău, 1904"). Date despre numărul de locuitori au apărut abia în sec. XVIII când în Imperiul habsburgic încep să se facă recensăminte ale populației. Primele date despre locuitorii de aici le-am identificat în lucrarea ",Magyar" "statistikai közlemények”"de "Acsády Ignácz" apărută la Budapesta în 1896 și care a prelucrat datele din ,"Magyarorszag népessége Pragmatica Sanctio Lorábam
Borza, Sălaj () [Corola-website/Science/301779_a_303108]
-
pe podișul numit Podul Obrejii. În această scurtă ciocnire a căzut un ofițer ungur, înmormântat în cimitirul satului. Sătenii s-au refugiat la Muncel și pe vale în sus. 1849 În urma înfrângerii revoluției maghiare, Ungaria devine parte integrantă a Imperiului Habsburgic, iar Transilvania autonomă ca mare principat. Primul ministru austriac de interne Bach desființează iobăgia și introduce serviciul militar obligatoriu. Șesurile iobăgești intră în proprietatea definitivă a foștilor iobagi lucru ce imbunătățește simțitor starea economică a populației. Fiii foștilor iobagi au
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]