3,185 matches
-
felicitarea de ziua mea de anul ăsta - și mi-am dat brusc seama că mai e puțin și îmi expiră voucherul. Așa că iată-mă, în ziua în care fac douăzeci și nouă de ani. Stau pe o canapea, într-un halat alb de prosop și chiloți suprarealiști de hârtie. Și am o fereastră de jumătate de zi. Maxim. Fumați ? Nu. Beți alcool ? Da. Mâncați în mod regulat mâncare gătită acasă ? Ridic ochii, puțin iritată. Ce întrebare mai e și asta ? De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
și, pentru prima oară de când am ajuns aici, mă privesc cu sinceritate, cât de critic pot. Și regret instantaneu. Era mai bine să nu fi știut. În primul rând, cum ar fi posibil să-i stea cuiva bine cu un halat de nylon ? Înșfac o curea, mi-o strâng în jurul mijlocului și-mi ridic halatul până când e cu vreo șapte-opt centimetri mai scurt, cum purtam la școală. Bună ! spun către imaginea mea din oglindă, și-mi dau nonșalant părul spre spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
critic pot. Și regret instantaneu. Era mai bine să nu fi știut. În primul rând, cum ar fi posibil să-i stea cuiva bine cu un halat de nylon ? Înșfac o curea, mi-o strâng în jurul mijlocului și-mi ridic halatul până când e cu vreo șapte-opt centimetri mai scurt, cum purtam la școală. Bună ! spun către imaginea mea din oglindă, și-mi dau nonșalant părul spre spate. Bună, Nathaniel. Bună, Nat. Tot ce-mi mai trebuie acum e o tonă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
în față contractul, dar i-aș recomanda clientului meu să... — Samantha ? Revin brusc la realitate și îl văd pe Eddie încruntându-se ușor și arătând spre farfuria cu biscuiți. Din păcate, nu ne aflăm la Carter Spink. Eu port un halat de menajeră și servesc gustări. — Un biscuit de ciocolată ? Reușesc cumva să-mi iau un ton politicos în timp ce-i ofer farfuria individului brunet. Sau o brioșă ? Acesta înșfacă una grăbit fără măcar să se uite la mine, și ajung la Eddie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
zis că n-ai spălat în viața ta. — Știu ! Mă apucă un hohot isteric de râs. Sinceră să fiu, la început a fost un adevărat coșmar. Dar să știi că... învăț. Ai fi surprinsă. — Și trebuie să porți șorț ? — Am halatul ăsta oribil de nylon... Mă înec de râs. Și le spun Doamnă... și Domnule... și fac reverențe... — Samantha, ești sărită de pe fix, spune Freya printre icnete. Complet sărită de pe fix. Nu pot să rămâi acolo. Vin să te salvez. Mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
o, Doamne, zborul ăla absolut Îngrozitor cu avionul... el a venit la aeroport și a zis... Ne mutăm Împreună ! În clipa În care mă ridic În capul oaselor, apare Connor cu două căni și o cafetieră. E Îmbrăcat Într-un halat alb gofrat și arată pur și simplu de vis. Simt un fior de mîndrie și mă Întind să-l pup. — Bună, zice, rîzÎnd. Ai grijă. Îmi dă cafeaua. Cum te simți ? — Bine. Îmi dau părul de pe față. Un pic amețită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
visam, acum am rămas și fără prieten. Și cu ochii umflați de la atîta plîns. Și toată lumea zice că am Înnebunit. — Ai Înnebunit, spune Jemima, cam la fiecare zece minute. E sîmbătă dimineață, sîntem ca de obicei la ora asta În halate, bem cafea și Încercăm să ne dregem după mahmureala din ajun. Sau, În cazul meu, după despărțirea din ajun. Îți dai seama că-ți mînca din palmă ? Se Încruntă la unghia de la picior, pe care tocmai și-o dă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
calce pe cadavre. Pur și simplu nu se poate. — Nu ? Lissy mă fixează, cu cute de Îngrijorare pe frunte. Poate că ai dreptate. Doamne, ce deprimant. — Emma, tu ești ? aud un glas sfredelitor, și Jemima apare Îm balcon Într-un halat alb, cu o mască pe față și ochii mijiți furios. Așa deci ! Don’șoara-eu-nu-Împrumut-niciodată-haine-de-la-tine. Ce-ai de spus despre pantofii mei Prada cu barete ? O, Doamne. N-are nici un rost să mai mint, nu-i așa ? — Că sînt extrem de ascuțiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
trimiți Înapoi. Atinge o petală roz și catifelată de trandafir. Și totuși, ce păcat... — Ce să trimiți Înapoi ? aud o voce sfredelitoare În spatele meu. Glumești, nu ? Of, pentru numele lui Dumnezeu. Acum Jemima a ieșit și ea În stradă, În halat. — Doar n-ai de gînd să trimiți astea Înapoi ! strigă. MÎine seară dau o petrecere. Vor fi absolut perfecte. Se uită repede la etichetă. Smythe and Foxe ! Tu știi cît de scumpe sînt florile astea ? — Nu mă interesează cît sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
OK. Am trei teorii. Lissy vine aproape gîfÎind În ușa bucătăriei, În pijamale și cu blocnotesul În mînă. — Poftim ? Ridic ochii absentă. — În legătură cu marele secret al lui Jack. Am trei teorii. — Doar trei ? spune Jemima, care apare În urma ei În halatul ei alb, cu agenduța Smythson la piept. Eu am opt ! — Opt ? Lissy o fixează de-a dreptul ofensată. — Nu vreau să aud nici o teorie, spun. Uite ce e, chestia asta a fost extrem de dureroasă pentru mine. Nu vreți să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
devreme, pene albastre În păr. — O, Doamne, Lissy ! spun, oprindu-mă În ușă. Arăți incredibil ! Îmi place la nebunie cum... Nu pot să fac asta. — Ce anume ? — Nu pot să fac asta ! repetă ea disperată și se Înfășoară grăbită În halat. Nu-mi amintesc nimic. Mi-a zburat absolut totul din minte. — Toată lumea crede asta, Îi spun pe un ton liniștitor. Un tip de afară zicea exact același lucru... — Nu, pe bune, chiar nu-mi mai aduc aminte nimic. Mă fixează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
fi adăugat că Voltaire, cel faimos pentru campaniile lui „Ecrasez l'infame!”, Îi ura violent pe evrei. Mai putea fi observată și o altă discordanță fizică. Trupul culcat al lui Ravelstein era uriaș, el măsura doi metri și ceva, iar halatul pe care‑l purta, croit să le ajungă celorlalți pacienți până la glezne, abia de‑i atingea genunchii. Buza lui de jos, mare și cărnoasă, avea o curbură afectuoasă, dar nasul trona sever. Respira pe gură. Pielea avea o textură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de noi. Fără să protesteze că fusese trezit din somn, mi‑a vârât o lanternă În gât și În ochi. Doi haidamaci În uniforme de infirmieri umpleau acum cadrul ușii, ținând În mâini o targă pliantă. Cei doi negri În halate albe tocmai Începuseră să desfacă targa pe podea, când i‑am oprit strigându‑le: - Nu mă duc nicăieri! Rosamund a cerut părerea doctorului, care a răspuns: - Mă rog, nu e absolut nécessaire, dacă se opune cu atâta Înverșunare. A trimis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ți‑e strict necesar și n‑aș vrea să‑i văd că‑ți leagă mâinile. - Dar mă sufoc! Eu am propria mea versiune asupra a ceea ce s‑a Întâmplat. Se găsea acolo un medic de gardă care nu purta un halat alb, ci era În cămașă. Vorbăreț și competent, cu obrajii aprins colorați și maniere degajate, mi‑a explicat condiția mea. În asemenea Împrejurări, bărbații și femeile răsar, apar, se materializează. Doctorul ăsta guraliv părea să vorbească despre probleme tehnice care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
sus. (Se ridică și se agită în jurul gropii.) Să fi căzut aici, inert, într-o baltă de sânge... Spectatorii ar fi crezut că e un truc ieftin și atunci... (Iluminat.) Închipuiți-vă un sunet de sirenă, groaznic, niște tipi în halate albe năvălind de acolo, să zicem... Și noi toți, îngroziți, ajutându-i să-l pună pe Grubi pe targă și ieșind cu ei, afară. Sunetul unei mașini care se îndepărtează și gata... Pur și simplu i-am fi lăsat aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
în schimb se aud icnete, scrâșnete, gemete, strigăte, se aud mașini, prese, furnale, strunguri, raboteze, roți și motoare, și când deodată se aprind peste tot lumini de neon, pe pământul rece lucrează șiruri fără capăt de bărbați și femei în halate albastre, fiecare la freza, la raboteza lui, fără a se privi unii pe ceilalți. Le este frică dar suferă totodată efectul unei anestezii sufletești și par muți deși mormăie într-una. Se iau când și când la bătaie cărându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
La înapoiere, îi dădea să țină ea coșul înflorat de ștergarul cu trandafiri, țesut de bunica când era fată mare. Rozul ăla, ăla era cu adevărat rozul pe care și-l dorea! Și fără să vrea se întristează. Își pune halatul de baie și începe să-și aplice cu mișcări încete masca de castraveți. După amiaza trece. Soarele se apleacă dincolo de plopul din fața blocului V 4. Se îndreaptă cu graba vărsătorului către orizontul nevăzut, dincolo de oraș, trăgând după el cerul rose
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
oră de tihnă, în pijama, sub plapumă, cu mâinile sub cap, telefonul continuă să țârâie stăruitor, rugător aproape. Și ce este orice apel dacă nu o rugăminte? Martineasca se ridică alene, își lasă picioarele să lunece în papuci, își pune halatul și începe lungul drum către chemarea cea insistentă, căci în lunile de trecere reumatismul o supără întotdeauna și genunchii îi înțepenesc. Cu siguranță apelantul o cunoaște, altfel de mult ar fi pus, dezamăgit, receptorul în furcă. Căci madam Martinescu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
urcă printre coroanele golașe ale castanilor din curte, străpunge norii, părăsește atmosfera, se revarsă în galaxie. Curios, copilul se desprinde din mâna mamei și se îndreaptă spre ușa deschisă. Se aud plescăituri ca de țesuturi moi dezlipindu-se. Un bărbat în halat alb apare de după ușă. Du-le sus la trei la Varga, se aude din cabinet o voce de femeie. Să le citească asistentul lui dacă nu e el. Da’ azi că sunt recoltate de trei zile. ─ Bine, tu, zice bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
apare de după ușă. Du-le sus la trei la Varga, se aude din cabinet o voce de femeie. Să le citească asistentul lui dacă nu e el. Da’ azi că sunt recoltate de trei zile. ─ Bine, tu, zice bărbatul în halat alb, purtând în brațe o tavă de plexiglas cu capac. Și când închide ușa după el, Beethoven dispare ca un spirit în tăcerea obiectivă de pe holul policlinicii. Despina Pădure a pierdut microbuzul care urma s-o ducă în comuna Tunari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
prindă barem sfârșitul emisiunii, cu țesătorul Napoleon. Lasă că-ți spun eu mâine. Te aștept. Nu știu cum să-ți mulțumesc! ─ Bine, bine, hai, ne vedem mâine. Noapte bună! ─ Noapte bună! Laboratorul miroase plăcut a hidrocarburi aromatice cu cicluri lungi. Alexandru poartă halat alb și ochelari de protecție. Stă pe un taburet rotativ, la nișă, studiind niște plăci de electroforeză. Arată ca preșurile colorate pe care le țese bunică-sa la Călugărițe, iarnă de iarnă. Preșuri de rugăciune, îi trece prin cap. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
nu mai auzisem până atunci, nici chiar în Germania. Fuehrer-ul negru stătea în fundul încăperii aplecat peste un timpan. Toba era învelită - învelită din întâmplare cu imitația de blană de leopard pe care o purtasem eu mai înainte în chip de halat de baie. La sfârșitul fiecărei propoziții din rugăciune, Fuehrer-ul negru dădea o lovitură în toba bine înfășurată. Expunerea lui Resi privind ororile vieții din spatele Cortinei de Fier a fost scurtă și plictisitoare, iar din punct de vedere educativ atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
ușii tânărului dr. Abraham Epstein, un om care își petrecuse copilăria la Auschwitz, duhoarea m-a oprit locului. Următorul lucru de care mi-am dat seama a fost că băteam la ușa doctorului Epstein. Doctorul a venit la ușă în halat și pijama. Era în picioarele goale. A fost surprins să mă vadă. — Vă rog? a zis el. — Îmi permiteți să intru? am zis eu. — E o problemă de ordin medical? m-a întrebat el. La ușă avea un lanț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Smărăndița nu mai apăruse. La ceasul ăsta al amiezii se ducea totuși pe bancă și-și mânca sendviciul. Se gândea la ea și spera că se va întoarce. De ieri au început să vină tipii aceia. Burtosul în pijama și halat, l-a recunoscut din prima, e marele Aulius Chiosea, zis Furnal, fost deputat, barosanul de la oțelărie. Are vreo trei firme care vând tablă și laminate. Se vorbește că are încurcături de ceva vreme cu cei din neamul lui Brandaburlea. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu avea afaceri în industrie), scormoniseră prin combinațiile lor și-l găsiseră și pe Aulius că era dator vândut la cămătarii lui Brandaburlea. S-a dat și la televizor. Se spunea că Aulius ar fi fost arestat. „Uite-l în halat de spital, cu bodigardul lângă el“, se veseli vidanjorul, ca și cum ar fi apărut Smărăndița din senin pe banca aceea. - Dom Aulius, oftă Verginel. Știu că e neplăcut. Insuportabil chiar, dacă mă gândesc la căldurile astea. Dar altă soluție nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]