1,887 matches
-
sa, precum și lui Shakespeare uitat și el aproape două secole de englezi, pentru a fi redat conștiinței spirituale europene de Voltaire și romantismul german. În ambele cazuri timpul a reparat injustiția prin revelația unor vizionari. * Justiția poetică înalță omul spre inefabil, neantul spre existență, existența spre eternul reînceput. Fără poezie, viața este o planetă fără soare, o pasăre fără aripi, un limbaj interjecțional fără înțeles. Poezia este adevărata înțelepciune. Este înțelepciunea de a trăi în idealitatea care face să amuțească îndoielile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și supușii și jivinele trăiesc, iar turnurile de aur ale palatului (metaforă a Poeziei, reluată în poemul Cântec din cel mai înalt turn) strălucesc la fel ca înainte. Galopând, într-o seară, Prințul se întâlnește cu Geniul, "de o frumusețe inefabilă", și se aneantizează unul în celălalt au murit împreună într-o "sănătate esențială". "Prințul era Geniul, Geniul era Prințul". Or, prințul confundat cu Geniul este Poetul care a supus totul transmutației lirice, adică unei morți inițiatice întru extatică renaștere. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
neinteligibil. Ambiguitatea este exprimată în primul rând prin opoziția dintre mișcările rapide și mișcările lente ale compozițiilor sale. Secvențele pline de vioiciune allegro, presto sunt chemate să ascundă, să mascheze un mister din andante sau adagio, aflat abisal în interioritatea inefabilă a compozitorului. Evident, oricum muzica este mută, aparține necuvântului, dar la diverși alți compozitori secvențele lente apar mai explicite, mai puțin secrete. La Mozart însă există o neliniște, o tensiune obsedantă a întrebărilor fără răspuns, un fluid melancolic până la tragic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Aceasta desparte Așa este ocrotit poetul Temerarule! ai voi față în față Să-i vezi sufletul Te-ai ruina în flăcări. Fiind flacără, intimitatea prea mare cu spiritul desparte. Or, aceasta este poezia: treci dincolo de tine arzând, te ruinezi în inefabil. Această ambiguitate stă de veghe poetului, "păstrân du-l" în orizontul sacrului. Aflăm aici o semnificativă ilustrare a triadei dialectice teză, antiteză, sinteză miezul fenomenologic al filozofiei hegeliene, gânditorul născut în același an și prieten cu Hölderlin: teza, este făptura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
orizontul sacrului. Aflăm aici o semnificativă ilustrare a triadei dialectice teză, antiteză, sinteză miezul fenomenologic al filozofiei hegeliene, gânditorul născut în același an și prieten cu Hölderlin: teza, este făptura fizică a poetului, antiteza sufletul, flacără pură, iar sinteza transfigurarea, inefabilul. De aici a derivat teoria "terțului inclus" formulată de fizicianul Ștefan Lupașcu, și reluată de Șerban Nicolescu. Acesta, sub influența ideii lui Heidegger, conform căreia poezia este cea care întemeiază Ființa idee preluată de filozoful din Freiburg de la Hölderlin -, afirmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Nu fi mâhnit ! Bogat ești: ai Dragostea și Versul! ...Ce-naltă-i demnitatea și cât subjugă versul Cu farmecul său liric și dulce universul! "Scrise cu nespus", negrăitul emanând din versurile poetului din Șiraz lărgește indefinit secretele noastre zariști lăuntrice. Inefabilul împlinește suprema eliberare spirituală: "Un vers frumos te-nalță când inima ți-e grea./ Remedii fără număr să afli-n cartea mea". Neliniștile sale religioase și sociale, Dante și le-a exorcizat alungându-le după poarta Infernului pe care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
deschiderea către eternul neînțeles al marilor creații, evocată de Eminescu în acea bijuterie prozodică Dintre sute de catarge: Nențeles rămâne gândul Ce-ți străbate cânturile, Zboară veșnic îngânându-l Valurile, vânturile. În poezia Peste vârfuri, ideea poetică a eliberării în inefabil pleacă de la o concretitudine a naturii, lunecarea lunii pe cer, se interiorizează apoi cu ajutorul sunetului de corn, deci al muzicii, care, prin natura sa are mers infinit-indefinit, iar apoi negrăitul melodic se transformă într-o așteptare ce pare fără sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Rilke în Sonetul către Orfeu II,13 dezvoltă ideea naturii muzicii de a constitui renaștere perpetuă, "veșnicia în mișcare", afirma Platon. Mirajul orfic înfăptuiește dizolvarea noastră inițiatică noi cei numerici, noi cei monadici, noi fiii limitelor asemenea unui cristal în inefabil: ...Să mori neîncetat în Euridice -, și suie cântând iară, și mai mult slăvind, suie-napoi în raportul curat. Intre cei ce se sting în apunerii țară, fii un cristal care, sunând, s-a spart cu sunetu-odat'. În arta vizuală, tablourile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cântând iară, și mai mult slăvind, suie-napoi în raportul curat. Intre cei ce se sting în apunerii țară, fii un cristal care, sunând, s-a spart cu sunetu-odat'. În arta vizuală, tablourile lui Vermeer ilustrează perfect nașterea magică a inefabilului cel mai decantat din geometria cea mai implacabilă, simbol suprem fiind perla o hotărnicire perfectă infinit depășită prin iradierea luminoasă. Și să ne amintim cum în tablourile lui Leonardo da Vinci, Mona Lisa del Giocondo și mai cu seamă îngerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
al unei poezii intră cele trei elemente, despre care am mai discutat în alt capitol: melodicitatea; caracterul incantatoriu fermecare, vrăjire (thauma lui Pindar, incantamentum al lui Ovidiu, Zauberung hölderlinian, enchantement al lui Rimbaud); și caracterul inițiatic inducția unei stări sufletești inefabile, până la transfigurare, eliberarea într-o suprarealitate capabilă să ne nască din nou pe un plan spiritual superior. Poezia dezvoltă capacitatea anagogică, cea mai puternică dintre creațiile culturale, în sens hölderlinian: înălțare spirituală, iluminare, elevație mistică, transfigurare cuvântul analog din filozofia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și, totuși, când am citit, în urmè cu câteva seri, singur, despre aparițiile miraculoase de la Medjugorje nu am simțit absolut nimic, dar, acum, urmèrindu-l fascinat pe Ilarie, intuindu-i forță cu care el crede în aceste apariții, ceva misterios și inefabil mè face sè vèd prin ochii lui albaștri totul și, vag emoționat, ca și cum mi s-ar fi permis sè particip la un ritual tainic și impresionant, am sentimentul cè sunt foarte aproape de ceva revelator, dar imposibil de exprimat în cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
de înaltă calitate, fără concurență. Un poet timid, chiar îi dedicase un volumaș de versuri intitulat Plăpumărie fără niciun fel de plapumă, ilustrată de un geniu local și atipic, în care se vede cum plăpumăria deține o imensă cantitate de inefabil, încât oamenii, deturnați de un șoc existențial, fug de acasă în căutarea sentimentelor și alungarea vidului din ei, năuciți de frumusețea deșertăciunii. Ilustrațiile, inspirate de profunzimea versurilor, certifică plăpumăria ca pe o ocupație aleasă, cele 24 de expuneri color adeverind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
un șoc existențial, fug de acasă în căutarea sentimentelor și alungarea vidului din ei, năuciți de frumusețea deșertăciunii. Ilustrațiile, inspirate de profunzimea versurilor, certifică plăpumăria ca pe o ocupație aleasă, cele 24 de expuneri color adeverind universalitatea acestei jonglerii cu inefabilul, care se cheamă arta de a plăpumări. Plăpumăreasa la spital primul filtru F emeile de serviciu care își fac veacul din generație în generație prin spitale și policlinici, acești cerberi fără de care nimic nu mișcă, nimic nu se schimbă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
parcă îl mai avusese, deși se afla într-un loc în care nu fusese niciodată, cândva știa că-l văzuse. Un déjà-vu ciudat, mai mult decât atât, déjà-vu-ul altcuiva. Își lăsă umbra pe Arcă să lupte cu Mama. Intră în inefabil. Un alt oraș, o altă stare. Probabil de toamnă. Starea de toamnă stăpânea peste tot. Nu așa cum o știa. Altfel. Greieri uriași se plimbau pe străzi și oamenii cântau, frunzele copacilor, cât casa, se așterneau ca un covor. Traficul intens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sacerdotal, ci de abisal. Pentru unii abisul înseamnă frică, tu o știi, caricaturalul, crucificare fără judecată. Nimic mai fals. Abisalul este o ușă spre libertate. Totuși, are o cheie la tine. Un soare în miniatură luminează rece și deschide ușa inefabilă. Celulele fotoelectrice acționează asupra intrării doar dacă iubești cu putere. Dragostea pentru mine, Mitică, te va ajuta să treci și tu în orașul tău interior. Vom inventa împreună un Autor care să scrie despre noi, vom reinventa trecutul, acum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fierbinți ale iubiților, total lipsiți de simțul infinitului. Binefacerile închegărilor unei familii, bucuria trecerii prin viață, consemnată în statistica vremii, oferea un orizont searbăd frumoaselor cu destin de vestală. Sacrificiul lor avea să le zeifice, pășind din viață în tărâmul inefabil al mitului, atrăgând după sine belșugul perpetuu care va fi înălțat orașul la rangul de grânar al lumii. Vasele erau monoxile, bărci săpate dintr-un singur trunchi, dar de stejar, boante la provă și la pupă, legate câte două în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și urâtă, i-am suprapus închipuirea. Și ce zână se făcu! Ce stea! Feminină 100%, de calitatea indestructibilă a iubirii nemuritoare. Cu asemenea haină merita să mă laud la braț cu ea prin lume. Nășteam invidii și gelozii. Divulgam ciudatul, inefabilul îl scoteam din obscurantism în cea mai luminoasă renaștere. Obraznică prin expunere, îndrăzneață prin comportament. Altfel, n-aș fi colaborat cu lumea. Și n-aș fi trecut încântător prin vremea searbădă a tinereții. Și deși capul iubitei mele tuciurii era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
îmbrăcămintei, culorile poluante ale fularelor și pantofilor de carceră mucegăită, despicările firului de păr în 4, 14, 40 pentru orice întâmplare de pe scena vieții de elev minuscul, de ghindă sfărmată de călcâiul autoritar al profesorilor, indolenți la drumurile întrezărite spre inefabil de cugetătorul Nilă Hagiu. Ba chiar fără inimă, atunci când îl obligau pe maestru să pună mâna pe cărțile de Istorie, pe cea de Geografie și pe cea de Muzică, motivându-și modalitatea tiranică a deranjului adus gânditorului, prin natura funcției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
homo sapiens sunt adormite și numai creativitatea le poate înălța, chipurile; ei bine, eu îmi declin incompetența asupra cizelării și lustruirii unor atari specimene de grad inferior, care pe abscisa timpului nu au înregistrat niciun progres, ei creându-și, din inefabil și derizoriu, perspectiva unei lumi imposibil de demonstrat matematic și de încadrat într-un curent filosofic, enciclopedismul cunoașterii fiind acceptat nu sub forma impunerii, ci ca o necesitate mulată pe structura fiecărui individ. Așadar, cu încrederea în Spiritul Dreptății, congruent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
o transmit mai departe publicului. Un catalizator, asta e să fii regizor. Ăsta e Teatrul, căci o piesă bună cuprinde în ea tot atâta revelație cât o ecuație genială, Teatrul se ia la luptă cu Ecuațiile, uneori dezvăluie tot atâta inefabil și necunoscut. — Tu dramatizezi, spui vorbe mari și mie nu-mi plac, știm și noi ce mare e regizorul... — Apoi, continuă Laszlo, ca și cum nu l-ar fi auzit pe Maestru, nu cred că în artă combustibilul ar fi entuziasmul, fericirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
la ora 21 să particip la rugăciunea Rozariului în piață. Feeria lumânărilor aprinse, rugăciunile recitate sau cântate în diferite limbi, mulțimea celor ce umplu piața transformă acest loc pământesc într-o prefigurare, cred, a lumii de dincolo, unde, în mod inefabil, întreaga creație va cânta gloria lui Dumnezeu și va fi în același timp pătrunsă și transfigurată de Cel de trei ori sfânt. Lourdes, loc al întâlnirii cerului cu pământul sub privirea Mamei cerești, coborâtă însă aici la poalele Pirineilor, pe
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
să afirm, trecând peste aparențe, că nu este nici măcar o istorie propriu-zisă, ci este mai curând un pretext de „istorie”. Pentru că, dincolo de miile de ziare prin care autorul a trecut cu privirea, urmărindule sinteza, descoperim o lume (acum miraculoasă și inefabilă), peste care pulberea timpului, interesele politice și indiferența unei populații manipulate așternuse un strat gros de uitare. Spun în titlu că „Istoria...” este o cronică a cronicarilor, deoarece ziariștii sunt cei mai autentici eternizatori ai faptului cotidian nud, ce surprind
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93047]
-
vrednice de dispreț ale unor acțiuni ce poartă înfățișarea nevinovăției. Era nu numai cercetător al artei, ci și psihopatolog, drept care subconștientul îi ascundea prea puține taine. Nici un mistic nu a văzut vreodată sensuri mai profunde în lucrurile banale. Misticul vede inefabilul, iar psihopatologul vede negrăitul. Există o fascinație cu totul deosebită în observarea entuziasmului cu care autorul savant scormonește toate împrejurările ce-i pot discredita eroul. Parcă i se încălzește inima când poate scoate la iveală vreun exemplu de cruzime sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mod firesc în stilul romanelor ieftine?). Stroeve încerca să dea glas unui sentiment pe care nu-l mai cunoscuse niciodată până atunci, și nu știa cum să-l exprime în cuvinte obișnuite. Era ca un mistic care încearcă să descrie inefabilul. Dar un lucru izbuti să-l dezvăluie clar: oamenii vorbesc cu prea multă ușurință despre frumusețe, însă, fiind lipsiți de adevărata măsură și înțelegere a cuvintelor, abuzează de acesta, așa că el își pierde forța; iar lucrul pe care-l întruchipează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
zâmbet batjocoritor în priviri. Și totuși, o clipă am avut parcă intuiția unui spirit înflăcărat și chinuit care țintește la ceva mai măreț decât poate fi conceput de orice lucru legat de carnea muritoare. O clipă am avut senzația căutării inefabilului. Mă uitam la omul din fața mea, cu hainele lui ponosite, cu nasul mare și ochii strălucitori, cu barba roșie și părul nepieptănat, și-mi dădea senzația stranie că e doar un înveliș și că mă aflu în prezența unui spirit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]