KorAP: Find »[drukola/base=insista & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...64 65 66 ...610 >

15,241 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836

dragă îmi zice aici se vede un co-doi"... Așa spune tovarășa Elena? întrebă Maurer cu o figură inocentă. Gheorghiu-Dej se prefăcea că studiază un mic document pe care tocmai i-l înmânase Alexandru Drăghici. Tabelul lui Mendeleev, repetă Ceaușescu. Codoi?... insistă Maurer. Ceaușescu nu mai răspunse. Profesorul Miron Constantinescu, care își servise în tăcere micul dejun, își săltă capul masiv și își luă ochelarii de pe masă, unde-i lăsase mai înainte. În clipele următoare glasul său grav și sobru umplu încăperea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
o veșnicie, chiar dacă le întrecea în rigori pe toate cele de până atunci, știute de el și de toată lumea. Un milion de soldați în România era prea mult! Dar am avea un steag frumos, unic în felul său în lume, insistă doctorul Rigani. Virgil trebui să convină că așa ar fi fost. Mai bine un lup pe steag decât secera și ciocanul. De la cumnatul și amicul Lazăr Popescu, care fusese și el la fața locului, Virgil află în zilele următoare tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
demnitatea sa: Ce-i cu asta?! Ți-am cerut eu vreun ban, domnule?... Ce, suntem negustori?... Am spus o dată că nu trebuie. Ia-i imediat înapoi! Nu trebuie să-mi plătești nimic!... Cunoscându-l bine pe Sever, frizerul nu mai insistă, dar la plecare îi declară solemn că putea conta pe el, dacă vreodată s-ar fi întâmplat să aibă nevoie de sprijinul ori de ajutorul său. Lasă, lasă, nu este nevoie! îl asigură Sever, strângându-i mâna plin de demnitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
un nume de familie: Felicia... Măgureanu, răspunse fata, nu prea hotărâtă. În legătură cu adresa, ea nu-i mai spuse nimic și nici Victor nu stărui. După ce Felicia dispăru pe aleile parcului, el se gândi totuși, cu părere de rău, că nu insistase măcar ca ea să-i spună unde și când ar fi putut să se mai vadă. 3 A doua zi și în zilele următoare, Victor reveni de mai multe ori la universitate, în speranța de a o reîntâlni pe Felicia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
acum îi privea pe amândoi, cu ochii ei iscoditori și rotunzi, ca de viezure. A, voi matematicienii!... Ei, ce să mai vorbim! făcu fata, cu un aer comprehensiv. N-am de gând să-ți fac reproșuri... Dar îmi fac eu, insistă el. Mă rog, dacă ții neapărat..., zise fata. Victor se așeză pe patul din fața ei și se aplecă spre ea. Știi că, totuși, te-am căutat?... îi mărturisi el, având grijă să vorbească mai încet. Mi-am permis chiar să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
nu pe altul! Nu iubesc pe altcineva, dar nu face nimic. Eu nu ți-am purtat pică și cred că, în parte, a fost și vina mea... A, nu! Eu am greșit. Acum sunt sigur de asta. Mă rog, dacă insiști..., consimți Felicia. Și iarăși tăcură pentru o vreme, pășind unul lângă altul și ținându-se strâns de mână. Știi ce gând mi-a trecut prin minte? zise el deodată. Poate că părinților tăi nu le place că ești prietenă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
ca să nu se prindă cineva unde mergem..., se porni Călin Moraru să-i explice și, scoțând din buzunar o brasardă tricoloră, i-o întinse lui Victor. Ce-i cu asta? se miră Victor, ezitând să ia brasarda. Ia-o tu, insistă studentul, că eu mai am și altele!... Și scoase, într-adevăr, încă una, pe care și-o prinse, bravând, la mâna stângă. Nu cumva e riscant să le scoatem la vedere de pe-acum? întrebă Victor, dar, în cele din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774

noi zile. Îngrijitoarele și-au început munca. Totul trebuie să strălucească de curățenie când începe vizita de dimineață. Nările Dorei percep cu acuitate mirosul de dezinfectant în timp ce un dialog între cele două femei o tulbură. Oare visează sau chiar aude : Insistă bine după noptieră ! Acolo s-a ascuns pisica roșcată în noaptea în care în salonul ăsta lucrurile n-au mers prea bine... Era în zorile zilei de vineri 13..." " Cred că ți s-a părut, cum ar putea oare să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
fusese expediată scrisoarea domnului Frunză cu o jumătate de secol în urmă...", își spune Dora, căutând cu febrilitate Atlasul lumii. Da, iată la pagina 64 descoperă în Bucovina, lângă granița cu Ucraina, satul Arbore, în apropiere de orașul Rădăuți. Degeaba insistă să găsească și o localitate care începe cu "X", acolo unde fuseseră fotografiate femeia cu fetița. O caută și de partea cealaltă a graniței bine trasată cu roșu pe hartă. Dezamăgirea ei este mare constatând că partea de Nord a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
și eu coincidență, locuiesc chiar în satul ăsta. Dar, dacă nu sunt prea indiscret, aveți rude sau prieteni în satul meu, în Arbore ? Sau ce alte motive ar putea să vă aducă în plină iarnă până aici ? Dora ezită, străinul insistă și iată-i așezați pe două scaune alăturate în cotlonul cel mai ferit de curent. Dora nu a mâncat din seara precedentă și nu și-a luat cu ea nici o provizie în această călătorie spre "nu se știe unde, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
prietenul și omul meu de încredere. Poate vine cu sania să ne salveze, el anticipează mai bine ca mine faptele mele. Și pe el l-am moștenit de la tata. "Miraculoasă întâlnire !" nu contenește Dora să se mire, ca apoi să insiste : Mă gândesc că obiectivul meu este acest sat sau oraș care începe cu litera X. La Arbore m-am gândit numai ca la un loc unde aș fi putut afla... Nu mă puteți ajuta să ajung direct acolo ? Cu adevărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801

puteam plăti cu libertatea mea pentru tot restul vieții... Pentru mine era același lucru!.. Și, în definitiv, nici nu mă mai interesează! Din acest moment relația noastră încetează de facto și de drept... Doar semnătura ta mai lipsește pentru care insist și pentru care te implor! Dacă semnătura e ultima opreliște în calea fericirii tale, atunci ți-o promit fără ezitare și cu speranța că vom evita bâlciul acesta de prost gust în care te-ai băgat de una singură, neglijând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
totuși recunoscător dacă mi-ai spune care-i persoana, cine-i alesul inimii tale? Îl cunosc? L-am cunoscut vreodată?.. L-ai cunoscut, dar alte amănunte despre persoana în cauză nu-ți pot furniza! Așa că te rog să nu mai insiști! Rămâi cu bine și îți mulțumesc pentru amabilitatea de a dispărea din viața mea. Ți-am mai spus că nu mă pot așeza de-a curmezișul în calea fericirii tale!.. Dar vezi, Iosefina, ca nu cumva să regreți pasul necugetat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
hram poartă? Mai nimic... Atâta doar că zicea că-i în ultimul an pe la Drept, dar fără să mă convingă în vreun fel... Ăsta o fi vreo pușlama sau o lichea de bani gata! Evită-l și atât! Iar dacă insistă, anunță-mă pe mine, că-l vom castra numaidecât pe cocoșel! Indiferent al cui o fi! Că unii muncesc de nu-și văd capul, iar alții huzuresc și-și bat joc de tot ce înseamnă cinste, corectitudine și muncă pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875

dispuși să stea cu mine la sfat nopți întregi, fără ca eu să pun geană peste geană. Într-un rând, fiindcă obosisem de-atâta vorbit, le-am arătat jucăria și am încheiat discuția, după o nouă rundă voioasă de fitness... Am insistat ca nea Onuț să-mi arate și mie jucăria aceea, dar mi-a zis că nu se cade, pentru că e o jucărie specială, secretul acelui cerc de prieteni, iar când e vorba despre respectul pentru prieteni el este foarte devotat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
șase și așteptau. Auzisem că aici limba este mijloc sigur de supraviețuire, dar treaba cu șpilul îmi era străină. Joc la două capete, zâmbesc ambiguu, fac semne că-i așa și-așa, o dau cotită, cum s-ar zice. Băieții insistă: "Buzunare?"... Gata, zic, mă fac băieții. Mă cred de bani gata și vor să-mi viziteze seiful. Întorc meticulos buzunarele pe dos, dar nu dau de înțeles că inima stă să sară din pieptu-mi brav. Joc tare. La urma-urmei, deocamdată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
băștinașii? M-am arătat dispusă să-i vând șapca, la preț de tablou, eram pregătită să-i ofer chiar și un autograf, ca bonus, pe jerpelitura aceea cumpărată de pe o tarabă de doi bani, dar n-a ținut figura. A insistat să-mi facă o "vizită oficială" la "Frații Grimm", dar iar l-am tratat cu refuz, explicându-i că este prea mic spațiul pentru a le găzdui și pe nelipsitele sale gărzi de corp. Antu, care a observat faza, zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
altui om, nu este trădare. Dar când preferința se îndreaptă către un obiect, fie el și vioară, penel sau nu mai știu ce, atunci avem o problemă; ne aflăm în punctul în care suntem pe cale de a silui speranța, dacă insistăm în salvarea dorurilor noastre. Dacă este să aleg între trădare și abandon, cred, deocamdată, că tu ai abandonat... Povestea asta cu mutarea domiciliului meu în Cina cea de Taină îmi va aduce numai bucurii. De pildă, după ce-am plecat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
băieții. Politicoși și nu prea. Mama strigă: "Nu-l scoateți cu capul înainte, că nu-i animal! Suntem într-o casă de creștini!"... Pălăriosul șef și-a pierdut toată bruma de răbdare: "Ascultă, cucoană, te trezești la Mitropolie, aici?"... Mama insistă. Pălărioșii cu husa înjură și-l întorc pe nea Onuț cu picioarele înainte. Nici eu nu știam de moda asta. Burtă Mare vede întunericul de pe casa scărilor și țipă: "Atenție la picioare! Am pățit-o de câteva ori pe-aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
pe care scria: "Scufundă-te, scorpio!" Alt bilețel îmi mergea direct la inimă, pentru că zicea cam așa: "Nenorociților, l-ați omorât pe Onuț!"... Ajunsese vestea tocmai în Ferentari. Și tocmai în vreme ce noul profesor de muzică se chinuia să ne patrioțească, insistând pe linia melodică Partidul, Ceaușescu, România, pe sub bănci circulau vesel aceste manifeste. Iar nesimțiții, în loc să fie cuceriți de vers și muzică, se distrau de mama focului. Am crezut că și-ar dori să se prăbușească toate cerurile peste el, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806

se înșelase. În mod normal ar fi chibzuit ceva mai mult. Dar nu în acea seară, noapte. După ce Amanda plecă, Doru se tolăni în pat. Tocmai își omorâse prietenul. Nu vroia. Îi propusese să o lase baltă. Dar el tot insista că sunt ultimii. Nu fuseseră ultimii. Din punctul lui Doru de vedere, Alex greșise. Alex... Cemizerabilă situație! Cu acest sentiment penibil de greață adormi, fără să-i pese dacă sau nu se mai trezește. Știuse că Voința le face pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
Alex și nu credeam că mai ești omul de care mi-a spus el. Îmi pare rău! Nu contează! Nu tu l-ai ucis, nu? Nu am vrut, Amanda, îți jur! Bolborosea ceva de cuplul Adamic și alte prostii. Am insistat până în ultimul moment. I-am pus sabia la gât și m-am oprit. Dar mi-a tras singur mâna. S-a sinucis! Niciodată n-a mai durut așa, îți jur! Te cred, te cred! Dar nu ți-a fost frică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
m-a lăsat, într-adevăr liberi aceea a plăcerii si a tinderii spre o perfecțiune interioară. și aici, plăceri nobile ale unei ființe nobile. Stai calmă. Până atunci mai e. Poate uită. Dacă nu, oricum vor ieși scântei. O: Dacă insiști! X: Nu insist. Olimpia se uită cu scârbă (:Evident, era o replică folosită cu sensul de a atrage atenția că sunt un pic jenată să accept imediat, când poate ai oferit din politețe; și umor) O: Ești crudă. X : Sadică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
într-adevăr liberi aceea a plăcerii si a tinderii spre o perfecțiune interioară. și aici, plăceri nobile ale unei ființe nobile. Stai calmă. Până atunci mai e. Poate uită. Dacă nu, oricum vor ieși scântei. O: Dacă insiști! X: Nu insist. Olimpia se uită cu scârbă (:Evident, era o replică folosită cu sensul de a atrage atenția că sunt un pic jenată să accept imediat, când poate ai oferit din politețe; și umor) O: Ești crudă. X : Sadică. O: Nu, crudă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
murim. Timpul. De ce nu ține evoluția o veșnicie? Animalele se lasă în voia sentimentelor fără a ști ce sunt. Noi le putem însă controla, tocmai prin capacitatea de a le gândi. ( O explozie de sentimente, pe care le știa, dar, neinsistând asupra lor se bucură ca de o coloristică a cărei densitate nu o știa , nu cunoștea cuvinte pentru nici o nuanță.) Cei ce vor prin tehnici yoga să se concentreze asupra trupului pentru a atinge nemurirea nu fac yoga.( Există arta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]