1,810 matches
-
cu cureaua de ascuțit briciul, iar Lee a pus capăt și acestui lucru. El voia să mă iubească, nu să mi-o tragă. Și a mai vrut ca noi doi să fim împreună. Dacă n-ai fi fost atât de intimidat de el, ți-ai fi dat seama. Nu putem să-i terfelim numele. Trebuie să renunțăm la tot, să-l iertăm și să continuăm doar noi doi... M-am retras exact în clipa aceea, înainte ca ea să distrugă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
-i furnizez editorialul de mâine. Cum îți sună asta: „Pupincurist hollywoodian ascunde dovezi în cazul Dalia pentru că puncte, puncte, puncte“? Completează tu punctele de suspensie pentru mine sau le completez eu pentru Hedda. Comprende? Meeks mai încercă o dată să mă intimideze: — Bleichert, te pui cu cine nu trebuie! Mi-am scos revolverul, m-am asigurat că amortizorul e bine înșurubat și l-am armat. — Nu, tu te pui cu cine nu trebuie. Meeks se întinse după un șip de pe măsuța de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
care i le-a pus, dar a răspuns la toate, pe larg și dintr-o suflare, fără să-și ia ochii de la Bunica. Asta a uimit-o pe bătrână, care era obișnuită cu oameni mai slabi, dar Lea nu se intimida. Cele două s-au uitat fix una la alta. La sfârșit, când Bunica n-a mai găsit nimic de întrebat, a dat din cap și a scos un sunet de neînțeles, un fel de mormăit de aprobare, dar unul mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
frică, am fost mai mândră ca niciodată. CAPITOLUL ȘAPTE Câteodată eram chemate să ajutăm câte o femeie care locuia aproape de oraș. Acele excursii îmi plăceau cu deosebire. Zidurile Salemului mă entuziasmau mai mult decât munții acoperiți cu ceață care îi intimidau pe Iacob și pe Zilpa și îi făceau să le aducă sacrificii. Mințile care făcuseră asemenea lucruri grandioase mă făceau și pe mine să mă simt deșteaptă, iar forța mușchilor care construiseră fortăreața mă făcea să mă simt și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Lucrătorii bărbatului meu au cântat cântece din atelierul lor. Meryt a cântat despre pâine. Și apoi toți bărbații, împreună cu nevestele și cu copiii lor, și-au unit vocile în cântece de dragoste, care păreau să nu mai aibe număr. Eram intimidată de atâta atenție câtă ni se dădea, cupele se ridicau, erau zâmbete largi și sărutări. Chiar dacă eu și Benia eram totuși prea bătrâni pentru astfel de prostioare, eram încântați ca niște copii și ne mâncam din ochi. Când Meryt s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
porcării numai ca să-l înfurii; își făcea cruce și sfârșea prin a azvârli cu pietre după mine, în timp ce femeile bătrâne și cuvioase care mă auzeau se speriau de mine: „Pe copilul ăsta o să-l bată Dumnezeu”, vorbe care, în loc să mă intimideze, m-au făcut să mi-l închipui pe Dumnezeu tiranic, pornit împotriva mea, ca tata. Dacă tata ar fi fost un ateu, cred că aș fi devenit bigot. El era însă din acest punct de vedere un om normal care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
doctorilor le era frică de el. Arhiva fiind pe mâna lui, la discreția lui, putea să măsluiască orice, ori să divulge unele lucruri neplăcute. Era de ajuns să scape o vorbă, bârfitori existau destui în azil. O asemenea perspectivă îi intimida și chiar îi înfricoșa pe toți, silindu-i să fie prudenți, iar Arhivarul abuza de asta purtându-se ca unul din acei mici despoți care repetă la bucătărie ceea ce au văzut în salon. Își arăta dinții stricați și putrezi, de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bună sau nu? Să știi că pot folosi și alte metode dacă ești căpățânos”. „De pildă?” s-a grozăvit Dinu. „De pildă, te bat până-ți ies gărgăunii din cap”, l-a lămurit, prompt, frate-său. Dar nu s-a intimidat. N-a luat în serios amenințarea. „Ei, nu zău, l-a înfruntat el. Încearcă numai dacă vrei s-o încasezi”. În clipa următoare s-a petrecut ceva neașteptat. Maică-sa a venit în spatele lui și i-a prins mâinile, strângându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Cățea!” „Târâtură”! într-o zi au dus-o cu forța la cafenea. Bărbații stăteau la mese, tăcuți, întunecați, iar ea rămăsese în picioare ca înaintea unui tribunal. Mai fusese dusă așa o văduvă, una cu gura spurcată care nu se intimidase de dușmănia pescarilor. Se pornise să-i ocărască și toți dracii se băteau la gura ei. „De ce nu vă duceți la azil? le strigase femeia. Să vedeți ce-i cu bufnița aia bătrână care se ascunde între oglinzi, poate e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
uitam la Laura ca la o femeie de care unul ca mine nu se putea apropia. Aparținea unei categorii de neînțeles. Eram convins că n-aș fi știut ce să discut cu ea și chiar acest simplu amănunt, care mă intimida, era de ajuns ca să mă țină deoparte. N-am suportat să fiu în inferioritate față de o femeie. Așa s-a făcut că Laura era pentru mine ca o plantă exotică. O priveam cu oarecare curiozitate fără să mă atragă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dimineață, am fost trimis la dumneata pentru analize. — Cine te-a trimis? a întrebat ea încurcată. Am vrut să-i răspund firesc: „Aristide”. Dar ceva m-a împins în ultima clipă să fac pe miratul: „Cum cine?” Doream s-o intimidez arătându-i cu câtă familiaritate vorbeam eu despre taine atât de importante: „Bătrânul. N-ai aflat că l-am vizitat în sala cu oglinzi?” Mă așteptam s-o văd fâstâcită și mândră de mine. Când colo, ea m-a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ochii de atâtea oglinzi incendiate de lumina scânteietoare răspândită de masivul candelabru atârnat de tavan, mă descumpănea. Abia când m-a întrebat: „Dar cu fotoliile astea de răchită ce e?” am deslușit în glasul ei o emoție reținută. Părea ușor intimidată de nenumăratele imagini răsfrânte în oglinzi și se mișca de colo colo pentru a verifica parcă dacă imaginile se țineau după ea. În cele din urmă însă cochetăria feminină a triumfat. S-a apropiat de unul din pereții căptușiți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să dispară ca să nu-l observăm și mi-am dat seama că ne spionase. În ciuda miopiei de care se plângea, Mopsul vedea exact ce vroiau ceilalți să-i ascundă. Cum știam că-și va bate gura, am încercat să-l intimidez. Am alergat după el și l-am ajuns. „Și zici că te plimbi, canalie bătrână?” Mopsul s-a întors spre mine speriat. Nu se așteptase să-l atac atât de direct. Și-a revenit însă repede. „Ce, domnule sculptor, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe deasupra. Răsturnat în fotoliu, lovea cu un creion în masă și scotea rotocoale de fum din gura cu dinți îngălbeniți și mici, de rozătoare. Aștepta să-i explic de ce venisem și gusta cu plăcere, ticălosul, încurcătura în care mă aflam, intimidat de metamorfoza lui. Nu părea deloc dispus să fie amabil, iar tăcerea se prelungea, stânjenitoare, în avantajul lui. M-am așezat pe scaun fără să mai aștept să fiu invitat. Din pricina asta sau dintr-un motiv care-mi scăpa, privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și domnișorul Compton. Smith pronunță numele cu sonoritatea ușor exagerată pe care o deprinsese În serviciul contelui, tonalitate care Îi amintea Întotdeauna lui Henry de un majordom de pe scenă. Poate tocmai de aceea, Edward Compton nu păru nici mirat, nici intimidat de interpretare. Henry Însă fu surprins și oarecum deconcertat de prezența băiatului, un copil inteligent și frumos de șapte sau opt ani, În costum alb de marinar, care stătea alături de tatăl lui, cu un caiet legat În piele albastră În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
donnée nu ar fi gâdilat gustul publicului În același fel plăcut. Motivul pentru care Du Maurier reușise să Îl gâdile Într-o asemenea măsură fără precedent rămânea un mister. Spre cinstea lui Însă, Du Maurier Însuși părea mirat și uneori intimidat de celebritatea care Îi venise odată cu restul. Avea să fie la teatru astă-seară, Împreună cu Emma, aplaudând din răsputeri la sfârșit și strigând, fără Îndoială: „Autorul la rampă!“, Împreună cu atâția alți prieteni și susținători, dar poate cu mai multă sinceritate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
schimbăm două vorbe. În rest, el satisfăcut, eu abia așteptând ziua următoare. Cum ai dormit? întreabă ironic. Ce-am mai râs! Cine râde la urmă râde mai bine! Spun și apoi se apropie de mine pentru a mă stânjeni, chiar intimida. Pregătește micul dejun negrăbit de nimeni he takes his time. Ce anume preferi? mă întreabă. Nu-i răspund, așa că îmi pune câte ceva din fiecare. Îmi dă drumul la o mână: Să nu încerci nimic. Sau te las aici singură suficient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
să te răzgândești? Nu. Nu pot face, deci, nimic decât să aștept. Încep să bat nervoasă din picior. Stand by, deci. Cel mai tare mă sperie faptul că e inteligent. Nu e o bestie, care să mă îngrețoșeze, ci mă intimidează. Uite cum facem. Acum tu ești prizoniera mea. Spre deosebire de tine eu îți voi da o șansă să scapi. Ce? Uite, te dezleg. Însă fără figuri. Ție îți va părea rău (îl cred) și te las să fugi pe ușă. Voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
bastonului. Încovoindu-se o idee, cartilagiile cefei îi pocniră ca un dop de șampanie. Mătură cu privirea obiectele mizerabile din interiorul taximetrului și îndeplini formalitatea de a se informa. - Mă duci și pe mine până în orășelul nostru iubit, intoxicatule? Șoferul, intimidat o clipă de tăietura occidentală, costisitoare, a țoalelor ce-i fuseseră vârâte în ochi, își înghiți cu grijă înjurătura și, recăpătîndu-și controlul, își lăbărță pișicher către străin mușchii feței și îl arse c-un zâmbet. - Dar de ce să nu te
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
purtând orașul București ca pe-o corabie printre vertebrele norilor. Mutîndu-l mai întîi către gurile Dunării. Plimbîndu-l apoi de-a lungul râurilor, molcome și nepoluate ale Moldovei. Dîndu-i, bineînțeles, brânci sau răsucindu-l pe deasupra Munților Făgăraș, munți ce nu se intimidau și nici nu scăpară ocazia ca, prin vârfurile lor cele mai trufașe, ba chiar să-l și înțepe, săpând mușuroaie ca de cârtiță prin pivnițele ori beciurile vechiului târg dâmbovițean. În doar două rânduri, demonii aceia, capturați de cefe și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Julia s-a uitat la ea cu același dispreț cu care ar fi privit un vagabond care i-ar fi cerut să-l sărute franțuzește. —Ei, hai, termină! Doar are copiii, nu? Alison a clătinat din cap fără nici un cuvânt, intimidată de frumusețea femeii. Era sigură pe ea în prezența oamenilor pe care îi cunoștea sau în rarele ei momente de furie, dar altfel îi lua mult timp până când să iasă din cochilie. —Ei, în cazul ăsta, ar trebui să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
uite și să-și vadă de viață. Susan a pus o mână pe brațul lui Alison, indicând astfel faptul că voia să vorbească. Am dreptate presupunând că tipa nu știa nimic de nuntă? Alison, care continua să se simtă puțin intimidată de Julia, a fost recunoscătoare pentru abordarea mai blândă. — Da, a răspuns ea zâmbind emoționată. Eu am crezut că băieții au venit cu permisiunea mamei, dar, mai târziu, am aflat că Luca nu-i spusese nimic și-o mințise că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
să-ți pierzi și ceilalți dințișori cât mai repede cu putință, nu? Susan s-a simțit din nou ca o fetiță de opt ani, stând mută în fața îngrozitoarei directoare de școală care-o mustră. Dar, din fericire, Nick era rareori intimidat de soacră-sa. —Jenny, copilul o să-și cumpere un baton mic de ciocolată, nu acid citric, a replicat el. Și-acum dă-mi voie să vă duc bagajele sus, a continuat el înșfăcând geanta de voiaj de la picioarele femeii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
tristă, veche, de pe vremea adolescenței. Parcă trecuse o veșnicie de atunci. Era aceeași melodie pe care dansase cu băiatul pe care îi plăcuse încă de când îl văzuse. Timid, nu se apropia niciodată mai mult de o privire intensă, care o intimida, dar îi rezista oricât era nevoie. Ochi negri, pătrunzători care parcă îi citeau gândurile. Don’t cry... Nu plânsese, chiar dacă momentul fusese mult prea scurt pentru dorința ei arzătoare de a-i sta în brațe. O îmbrățișare dorită de amândoi
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
răspunde la telefonul legat de cadourile de Crăciun nelivrate. „Din păcate, din cauza cererii neașteptat de mari, produsele nu vor ajunge la dumneavoastră decât de Anul Nou“. Dumnezeule, ăștia sunt nebuni? Urmează un mesaj de la mama, care ocupă aproape toată caseta. Intimidată de tehnologie, mama lasă Încă pauze pentru ca persoana de la celălalt capăt să-i dea replica. M-a sunat ca să-mi spună să nu-mi fac griji, că se va descurca foarte bine fără noi de Crăciun. Cumva, asigurarea ei mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]