2,990 matches
-
vedere al editării de cărți și articole. Există numeroase reviste naționale specializate, cum ar fi American Political Science Review, fondată în 1961, Revue Française de Science Politique, fondată în 1950, Politische Vierteljahresschrift, 1960, British Journal of Political Science, 1970, Rivista italiana di scienza politica 1971, și cea mai recentă Quaderni di scienza politica 1995; revista oficială a Consorțiului European pentru Cercetări Politice, European Journal of Political Research 1972; și revista Asociației Internaționale de Știință Politică, International Political Science Review 1979, multe
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
Fiorina, 1987]. În toate celelalte regimuri democratice concurențiale, dar, firește, aflate într-o situație diferită, chiar și în regimurile monopartidiste necon-curențiale, guvernele sînt guverne de partid. Iar guvernele de partid nu sînt deloc asimilabile partitocrației, cu atît mai puțin celei italiene, și viceversa [Calise 1994]. Partinitatea guvernelor Partinitatea unui guvern se poate defini pornind de la cinci trăsături. Mai precis, putem vorbi despre guvern de partid cînd [Katz 1987, 7]: 1) deciziile sînt luate de personal din partidul ales (cu sarcini de
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
PUBLICE 1. DE LA POLITICĂ LA POLITICI Pînă nu demult, cu unele excepții semnificative în Statele Unite, mai ales, prin aportul școlii de la Chicago și al lui Harold D. Lasswell (a cărui contribuție o analizează Rogow [1969] și ale cărui scrieri în italiană se regăsesc în Lasswell [1975]) știința politică s-a ocupat în mod constant de contexte în care puterea este cucerită, împărțită și aplicată; așadar, cum vom vedea în al nouălea și al zecelea capitol, de regimurile nedemocratice (autoritare, totalitare, posttotalitare
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
L. W., Political Science and the Humanities: A Report of the American Political Science Association, în P. S. Political Science, 18, 1985, pp. 247-259. Bobbio, N., Saggi sulla scienza politica in Italia, Bari, Laterza, 1969. -, Considerazioni sulla filosofia politica, în Rivista italiana di scienza politica, aprile 1971, pp. 367-379. Brecht, A., Political Theory: The Foundations of Twentieth Century Political Thought, Princeton, Princeton University Press, 1959. Caminal Badia, M. (ed.), Manual de Ciencia Politica, Madrid, Tecnos, 1996. Carnoy, M., The State and Political
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
Transitions from Authoritarian Rule, Baltimore-London, The Johns Hopkins University Press, 1986. Panebianco, A. (ed.), L'analisi della politica. Tradizioni di ricerca, modelli, teorie, Bologna, Il Mulino, 1989. Pasquino, G., Modernizzazione e sviluppo politico, Bologna, Il Mulino, 1970. -, Prefazione all'edizione italiana di J. C. Charlesworth (ed.), Contemporary Political Analysis, New York, Free Press, 1967, trad. it. Teorie e metodi in scienza politica, Bologna, Il Mulino, 1971, pp. 9-32. -, La complessità della politica, Bari, Laterza, 1985. Passerin d'Entrèves, A., La dottrina dello
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
The Comparative Study of Political Elites, Englewood Cliffs, Prentice-Hall, 1976. Regonini, G., Public Choice: una teoria per l'analisi delle politiche publiche, în Stato e Mercato, agosto 1984, pp. 299-328. -, Le politiche sociali in Italia: metodi di analisi, în Rivista italiana di scienza politica, dicembre 1985, pp. 335-377. Ricci, D. M., The Tragedy of Political Science. Politics, Scholarship, and Democracy, New Haven-London, Yale University Press, 1984. Riker, W. H., Political Theory and the Art of Heresthetics, în Finifter [1983, 47-67]. Rose
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
of the Processes of Development, Olso, Universitetsforlaget, 1970, trad. it. Cittadini, elezioni, partiti, Bologna, Il Mulino, 1982. Ruffilli, R. (ed.), Crisi dello Stato e storiografia contemporanea, Bologna, Il Mulino, 1979. Sartori, G., La politica comparata; premesse e problemi, în Rivista italiana di scienza politica, aprile 1971, pp. 3-66. -, La politica. Logica e metodo in scienze sociali, Milano, Sugar-Co, 1979. -, Ingegneria costituzionale comparata, Bologna, Il Mulino, 1995. Sartori, G. și Morlino, L. (ed.), La comparazione nelle scienze sociali, Bologna, Il Mulino, 1991
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
S., Union Democracy, New York, Free Press, 1956, trad. it. Democrazia sindacale, Milano, Etas Libri, 1972. Mannheimer, R. și Sebastiani, C., Concezioni del partito nei quadri PCI: ideale, progetto e strumento, în M. Ilardi și A. Accornero (ed.), Il Patito comunista italiano. Struttura e storia del l'organizzazione 1921/1979, Milano, Feltrinelli, 1981, pp. 693-717. Michels, R., Zur Soziologie des Parteiwesens in der modernen Demokratie, Leipzig, Dr. Werner Klinkhardt, 1911, trad. it. La sociologia del partito politico, Bologna, Il Mulino, 1966. Milbrath
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
Elections since 1789, Hamden, Archon Books, 1965. Carducci, M., Sistemi elettorali misti e rappresentanza, în O. Massari și G. Pasquino (ed.), Rappresentare e governare, Bologna, Il Mulino, 1994, pp. 181-219. D'Alimonte, R. și Chiaramonte, A., Il nuovo sistema elettorale italiano: le opportunità e le scelte, în S. Bartolini și R. D'Alimonte (ed.), Maggioritario ma non troppo, Bologna, Il Mulino, 1994, pp. 37-81. Di Virgilio, A., Francia: doppio turno e Quinta Repubblica, în O. Massari și G. Pasquino (ed.), Rappresentare
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
chi, come e perché, în S. Bartolini și R. D'Alimonte (ed.), Maggioritario ma non troppo. Le elezioni politiche del 1994, Bologna, Il Mulino, 1995, pp. 13-36. -, Dal pluralismo polarizzato al pluralismo moderato. Il modello di Sartori e la transizione italiana, în Rivista Italiana di Scienza Politica, aprile 1996, pp. 103-145. Pasquino, G., Il nuovo sistema elettorale italiano. Antecedenti, meccanismi, conseguenze, în O. Massari și G.l Pasquino (ed.), Rappresentare e governare, Bologna, Il Mulino, 1994, pp. 221-256. Penniman, H. R.
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
elezioni politiche del 1994, Bologna, Il Mulino, 1995, pp. 13-36. -, Dal pluralismo polarizzato al pluralismo moderato. Il modello di Sartori e la transizione italiana, în Rivista Italiana di Scienza Politica, aprile 1996, pp. 103-145. Pasquino, G., Il nuovo sistema elettorale italiano. Antecedenti, meccanismi, conseguenze, în O. Massari și G.l Pasquino (ed.), Rappresentare e governare, Bologna, Il Mulino, 1994, pp. 221-256. Penniman, H. R. (ed.), Australia at the Polls. The National Elections of 1980 and 1983, Sydney-London-Washington, D.C., George Allen & Unwin-American
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
1946-1976, Bologna, Il Mulino, 1979. -, Il sotto-sistema governo-parlamento, în Rivista Italiana di Scienza Politica, agosto 1987, pp. 241-283. Dahl, R. (ed.), Regimes and Oppositions, New Haven, Yale University Press, 1973. Di Palma, G., Sopravvivere senza governare. I partiti nel parlamento italiano, Bologna, Il Mulino, 1978. -, Parlamento-arena o parlamento di transformazione?, în Rivista Italiana di Scienza Politica, agosto 1987, pp. 179-201. Eulau, H., Components of Representational Responsiveness, în H. Eulau, Politics, Self, and Society, Cambridge, Mass.-London, Harvard University Press, 1986, pp.
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
Addison-Wesley, 1975, vol. 5, pp. 257-319. Remington, T. (ed.), Parliaments in Transition. The New Legislative Politics in the Former USSR and Eastern Europe, Boulder, Westview Press, 1994. Sartori, G., Elementi di teoria politica, Bologna, Il Mulino, 1990. (ed.), Il parlamento italiano 1946-1963, Napoli, Edizioni Scientifiche Italiane, 1963. Verzichelli, L., La classe politica della transizione, în R. D'Alimonte și S. Bartolini (ed.), Maggioritario per caso. Le elezioni politiche del 1996, Bologna, Il Mulino, 1997, pp. 309-350. Wahlke, J. C., Eulau, H.
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
și Wildenmann, R. (ed.), Visions and Realities of Party Government, Berlin-New York, de Gruyter, 1986. Ceccanti, S., Massari, O. și Pasquino, G., Semipresidenzialismo. Analisi delle esperienze europee, Bologna, Il Mulino, 1996. Cotta, M., La crisi del governo di partito all'italiana, în M. Cotta și P. Isernia (ed.), Il gigante dai piedi d'argilla, Bologna, Il Mulino, 1996, pp. 11-52. Cox, G. W. și Kernell, S. (ed.), The Politics of Divided Government, Boulder, Co., Westview Press, 1991. Dahl, R. A., Who Governs
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
coalizione in Europa, Milano, Angeli, 1978. Pasquino, G., Governabilità, în Enciclopedia delle Scienze Sociali, Roma, Istituto della Enciclopedia Italiana, 1994, vol. IV, pp. 399-404. -, Mandato popolare e governo, Bologna, Il Mulino, 1995. -, I governi, în G. Pasquino (ed.), La politica italiana. Dizionario critico 1945-95, Roma-Bari, Laterza, 1995, pp. 61-77. Pegoraro, L. și Rinella, A. (ed.), Semipresidenzialismi, Padova, CEDAM, 1997. Pridham, G., Political Parties and Coalitional Behaviour in Italy, London-New York, Routledge, 1988. Remington, T. (ed.), Parliaments in Transition. The New Legislative
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
Hills, Sage, 1982. Cotta, M., Il contributo dei "policy studies" alla scienza politica contemporanea, în A. Panebianco (ed.), L'analisi della politica. Tradizioni di ricerca, modelli, teorie, Bologna, Il Mulino, 1989, pp. 517-541. -, La crisi del governo di partito all'italiana, în M. Cotta și P. Isernia (ed.), Il gigante dai piedi di argilla. La crisi del regime partitocratico in Italia, Bologna, Il Mulino, 1996, pp. 11-52. Dente, B. (ed.), Le politiche pubbliche in Italia, Bologna, Il Mulino, 1990. Easton, D.
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
cod 6600 •Tel. Difuzare: 0232/233800 • Fax: 0232/230197 •euroedit@hotmail.com La rîndul lui, încrederea în discipol este probată și de către Sartori, prin conferirea direcției Revistei italiene de științe politice "în această tranziție dificilă lui G. Pasquino" (vezi Rivista italiana di scienza politica, 2001, p. 3). * Unii teoreticieni plasează Austria, Irlanda și Islanda în grupul statelor cu forme de guvernare semiprezidențială; alții le situează într-o categorie intermediară între semiprezidențialism și parlamentarism: forme de guvernare semiparlamentare (n.ed. rom.) ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- CURS DE
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
o estimare de 6.300.000 în 2010), arabi și berberi arabizați (97%), greci, italieni, maltezi, peste 90% din populație locuiește în zona litorală (în arealele Tripoli și Benghazi (10%). Limba oficială: araba. Alte limbi vorbite: dialecte berbere, engleza și italiana. Religia: cultul islamic este predominant (90%). Capitala: Tripoli. Tripoli este cel mai mare oraș, port principal și cel mai mare centru comercial al Libiei. Aici este Universitatea "Al Fateh". Datorită istoriei îndelungate a orașului sunt multe situri arheologice importante. Orașe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
pot uita nimic, mi s-ar părea că nu mi-a mai rămas nimic din mine. Părinții mi-au dat o educație bună. Am învățat multe limbi străine. C.S Cîte limbi cunoașteți? G.B Opt. Turca, engleza, franceza, spaniola, italiana, germana, greaca și... româna. Părinții mei erau de religie ortodoxă și eu am rămas la fel. În mai 1988 am cunoscut un preot ortodox, foarte cumsecade, îl cheamă Daniel Ciobotea. Mergea într-o vizită în Nicaragua! La auzul numelui Mitropolitului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cînd ridică mîna stîngă, cea cu papornița, și-și șterge picăturile de transpirație de pe nas. Nu reușește însă întotdeauna și uneori picăturile cresc gigante, după care cad în nisipul fierbinte. Bătrînul care își tîra picioarele prin nisip era un turist "italiano" și mîna lui dreaptă, de fapt degețelul lui de la mîna dreaptă, ținea un alt degețel, dar de la mîna stîngă, al unei tinere mulatre, închisă binișor la culoare. Fata avea cam pînă într-un sfert de secol și se simțea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Române, Jean Louis Carra, nota faptul că boierii tineri destinați slujbelor domnești, la curte sau în provincii, trebuiau să învețe pe lângă limba greacă, vorbită la curtea domnului, limbile clasice (greaca veche și latina), dar și limbi moderne, precum franceza și italiana 52. Din această perspectivă, este posibil ca tânărul Vasile Balș, ca fiu de boier, să fi urmat vreo una din formele de învățământ instituite la acea dată în Moldova, dar în lipsa unor forme de evidență școlară, care să menționeze numele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
spre a învăța limbi străine, pe lângă materiile obișnuite. Mult mai târziu, în 1791, avea să declare plin de mândrie că a ajuns să stăpânească, în afară de limba română, greaca veche și neogreaca, latina, germana și franceza, și că înțelegea chiar și italiana 63. Stăpânirea mai multor limbi i-a facilitat posibilitatea lărgirii, prin lectură, a orizontului cultural, precum și cunoașterea noilor idei europene, dominate de spiritul raționalist, ca și de principiile dreptului natural, răspândite prin scrierile Enciclopediei, ale lui Montesquieu, D'Alembert, Voltaire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
spirituală a avut drept coordonate principale: cultura românească, în care se evidențiază rolul director al ideilor cantemiriene, cultura europeană și contactul direct cu lumea europeană. Bun cunoscător al limbii și culturii grecești, vechi și noi, a latinei, francezei, germanei și italienei 24, el a luat contact cu noile idei ale iluminismului, dominate de spiritul raționalist și de principiile dreptului natural, prin intermediul cărții provenite din vestul Europei. Un rol relativ important în formarea sa l-a jucat, de asemenea, contactul direct cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
la o persoană ce-l cunoaște îndeaproape. Imparțialul domn consilier aulic von Sonnenfels nu va nega în fața Maiestății Voastre meritele subsemnatului. Limbile pe care le stăpânește sunt greaca veche și neogreaca, latina, germana, franceza și valaha; el înțelege chiar și italiana. Din cunoștințele de politică el face o adevărată profesie și ele constituie baza cunoștințelor sale. Nu și-a permis nicicând să se îndoiască de faptul că știința despre om și despre afaceri face parte din atributele esențiale ale unui funcționar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
care poezia și muzica au cultivat-o cel mai bine, creată de populația cea mai pașnică și mai estetică, singura care nu a colonizat pe nimeni ? Pozitivismul va realiza așadar fuziunea celor cinci limbi occidentale - franceza, engleza, germana, spaniola și italiana - „sub președinția celei mai muzicale”. Limba lui Dante și a lui Ariosto, trans formată mai întîi în limbă sacră pentru nevoile cultului Umanității, va fi limba universală. În concluzie, dacă Auguste Comte și-ar fi atins scopurile, în adunările internaționale
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]