2,387 matches
-
carpetă, peste dușumeaua neregulată a biroului. Patru dintre muncitorii din fabrică îmbrățișaseră strâns cele două șunci de Smithfield care erau coapsele lui Ignatius și, cu mare efort, îl ridicau pe una dintre mesele de croitorie. De pe umerii cărăușilor săi, Ignatius lătra instrucțiuni, de parcă ar fi supravegheat încărcarea unei mărfi dintre cele mai rare și mai prețioase: — În sus și la dreapta, striga el spre cei de jos. Sus, sus, fiți atenți. Mai încet. Ați apucat destul de zdravăn? — Da, confirmă unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
dispoziția mea și-l pot chema în orice clipă. George simți un nod sufocant în gât. — Asta-i o înscenare, spuse George înghițind în sec. — Ai vorbit destul, scursură de canal ce ești. Încurajezi decăderea unei femei nobile și învățate, lătră Ignatius. Ar trebui să-mi săruți tivul uniformei, drept recunoștință pentru că nu l-am înștiințat pe Sherlock Mancuso despre marfa spurcată pe care o ai. Te întâlnești cu mine în față la Orpheum peste două ore. Ignatius porni demn în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
venit aici să vă vorbesc, nu să dansez. Nu știu să dansez. N-am dansat niciodată. N-am dansat în viața mea. — Ei bine, o să dansezi acum, îi spuse Frieda. Doar nu vrei să rănești sentimentele acestui marinar! — Nu dansez, lătră Ignatius. N-am dansat niciodată și nu am de gând să încep cu niște pederaști beți. — O, nu fi atât de rigid, gemu Timmy. Am avut întotdeauna un simț al echilibrului sub normal, explica Ignatius. O să cădem grămadă pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Annie băgă mâna în decolteul rochiei de casă și ridică o bretea care îi alunecase. Să-ți spun ceva. Vrau să fiu dreaptă. Ignatius ăsta a fost la locu’ lui până i-a murit cânele. Avea un câne mare, care lătra to’ timpu’ chiar sub fereastra mea. Atunci au început nervii să mă lase. Apoi cânele a murit. Am crezut că o să am și eu parte de nițică liniște. Da’ de unde! Ignatius a pus cânele în salonu’ din faț’a mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Ltd. pentru crearea unor gândaci uriași, care să fie vânduți ca animale de companie. Gândacii modificați genetic vor avea un metru lungime și aproximativ treizeci de centimetri înălțime. „Vor avea dimensiunile unor șoricari mari“, spune Hensley, „deși, bineînțeles, nu vor lătra“. Hensley consideră animalele de casă ca fiind opere de artă, având scopul de a trezi conștiința umană față de comunitatea insectelor. „Majoritatea copleșitoare a materiei vii de pe planeta noastră este reprezentată de insecte“, spune ea. „Cu toate acestea, avem o repulsie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
rock local din care răbufnea melodia Madonnei, „Like a Virgin“. Era un contrast violent Între Înfățișarea cât se poate de tradițională a bărbatului și preferințele sale muzicale neconvenționale. Frână brusc, scoase capul pe fereastră, și, după ce o fluieră pe Zeliha, lătră „Mi-ar plăcea oricând așa o bucățică!“. Următoarele cuvinte au fost acoperite de cele ale lui Zeliha. — Care e problema ta, tâmpitule? Nu mai poate o femeie să meargă liniștită prin orașul ăsta? — De ce să mergi pe jos când aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
discuții cu ofițerul de poliție. Un rânjet încet contorsionă trăsăturile lui Salitov. ă Foarte bine. Tu. Vorbește. Privirea lui Keșa zbura anxioasă între patron și polițist. Salitov ridică fotografia. ă Așadar, îi cunoști pe oamenii ăștia? Keșa încuviință. ă Vorbește! lătră Salitov la el. ă D-d-d-da. ă Numele? I-ai auzit vreodată adresându-se unul altuia pe nume? ă Cred că d-d-da. ă Bun. Deci care sunt numele lor? ă Acesta este Ra-Ra-Ra-Ra. Bâlbâiala băiatului se uscă. ă Ra-Ra-Ra? Ce fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
artist și că pentru el fotografiile erau poze artistice. Nimeni nu a spus nimic despre pornografie. ă Arată-mi-le. Patronul se mișcă încet, plin de torpoarea. Ochii erau ultima parte a corpului său care să se miște. ă Gărbește-te! lătră Salitov. Rânji la postura lăbărțată a patronului în timp ce acesta se grăbea în camera din spate. Aproximativ de mărimea cărților de joc, fotografiile nu erau mai rele decât multe pe care le văzuse. Fețele păreau dezorientate, fără îndoială, dar găsi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
spre cadavru cu o țigară neaprinsă. ă O vocea era a lui? Tolkachenko aprobă. ă și cealaltă? Ai recunoscut-o pe cealaltă? ă Păi, aici e aici, spuse Tolkachenko. N-am recunoscut-o. și apoi am recunoscut-o. ă Ce? lătră Salitov. ă Vreau să spun, că era tipul ăsta. Venea în jos pe scări. Mi-a vorbit. ă Ce ți-a spus? întrebă Porfiri, uitându-se la țigară ca și cum nu mai văzuse vreuna înainte. ă Să aveți o zi bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
De ce te bate bărbatul dumitale? întrebă Porfiri și păru uimit de propriile sale cuvinte. Frică și perpelxitate i se puteau citi pe fața. ă Ai fi drăguță dacă nu te-ar bate. ă Când a fost aici ultima dată? Virginski? lătră Salitov. Haide! Haide! ă Tocmai acum. Se uita încă la Porfiri în timp ce răspunse, ca și cum nu-și mai putea lua ochii de la el. și ea găsise ceva în ochii lui. ă În ce stare era? Ai observat ceva neobișnuit la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
o nouă cerere. — Știi să tai panglica asta groasă fără cuțit? — Nu chiar. Cum... cu dinții? — E foarte simplu, zise Charlie, uitându-se neîncrezător la ea. O să te Învețe Pedro. Du-te și ajută-l să urce posterele pe rulotă, lătră el un nou ordin. Kitty Încercă din răsputeri să rămână calmă. Cu toată tensiunea care creștea, voia cu adevărat să ajute, Întrebându-se totodată cum se băgase În toată povestea asta. Fusese oarecum prinsă de mersul lucrurilor. Își aminti că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
puțin uneori, există o metodă de a împiedica să se întâmple asemenea calamități. Se ridică în două labe, agitându-și coada cu forță, ca și cum ar fi rotit o biciușcă, și, pentru prima dată de când venise aici să ceară azil, Găsit lătră. Cipriano Algor conduse încet furgoneta spre dudul negru și se opri la mică distanță de cușcă. Credea c-a înțeles ce vrea Găsit. Deschise ușa de pe partea opusă, și, înainte să apuce să-l ivite la plimbare, câinele era deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
la stânga pentru a urca aleea care ducea la olărie, schimbând viteza, Cipriano Algor își dădu seama că a trecut pe lângă casa Isaurei Estudiosa fără să-și amintească de ea, și, în această clipă, un câine vine de sus, alergând și lătrând, e a doua surpriză pe care o are astăzi Marçal, sau a treia, dacă a doua a fost vizita la părinți. De unde a mai ieșit și câinele ăsta, întrebă, A apărut aici acum câteva zile și l-am lăsat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pentru că-și pierduse pe dreptele coridoare ale Centrului salutarul obicei al efortului fizic, altul pentru îndeajuns de cunoscutele dezavantaje ale vârstei, vor ajunge în sfârșit acasă, la lăsarea serii. Câinele Găsit va coborî să-i întâmpine pe drum, țopăind și lătrând așa cum îi cere condiția, și Marta îi va aștepta la ușă. Ea va întreba, Așadar, s-a rezolvat totul, și ei vor răspunde da, totul s-a rezolvat, și pe dată toți trei se vor gândi, sau vor simți, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de vreme ce din ele nu se desprinsese niciodată vreun instigator miros de mâncare. Acum ușa se deschise pe neașteptate și stăpânul intră înăuntru la fel de natural ca și cum și acolo era casa lui, ca dincoace. Un câine trebuie, din principiu și prudență, să latre la toate surprizele care i se ivesc în viață, pentru că nu poate ști dinainte dacă cele bune nu vor deveni rele și cele rele nu vor înceta să fie ce-au fost, așadar câinele Găsit se puse pe lătrat, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Cu sufletul și stomacul în stare de plenitudine, Cipriano Algor se lăsă să alunece în somn. Afară, la umbra dudului negru, Găsit dormea și el. Ar fi putut sta așa până la întoarcerea lui Marçal și al Martei, dar deodată câinele lătră. Tonul nu era de amenințare sau de teamă, era o simplă alarmă convențională, un cine e acolo din datorie, Deși o cunosc pe cea care a sosit, trebuie să latru pentru că asta se așteaptă de la mine. Totuși nu lătrăturile distrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
până la întoarcerea lui Marçal și al Martei, dar deodată câinele lătră. Tonul nu era de amenințare sau de teamă, era o simplă alarmă convențională, un cine e acolo din datorie, Deși o cunosc pe cea care a sosit, trebuie să latru pentru că asta se așteaptă de la mine. Totuși nu lătrăturile distrate ale lui Găsit l-au trezit pe Cipriano Algor, ci un glas de femeie care striga de afară, Marta, întrebând, Marta, ești acasă. Olarul nu se ridică de pe scaun, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lui Găsit l-au trezit pe Cipriano Algor, ci un glas de femeie care striga de afară, Marta, întrebând, Marta, ești acasă. Olarul nu se ridică de pe scaun, doar își îndreptă trupul, ca pregătindu-se să fugă. Câinele nu mai lătra. Ușa bucătăriei era deschisă, femeia se apropia din ce în ce mai mult, o să apară, dacă această nouă întâlnire nu este o întâmplare fortuită, o simplă și întâmplătoare coincidență, dacă e prevăzută și consemnată în cartea destinelor, nici măcar un cutremur nu-i va putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lăsăm cu o nedreaptă reputație de învins. Ca dovadă că victoria a fost a lui, el s-a transformat din ziua aceea în cel mai grijuliu paznic care a protejat vreodată momâi de lut. Merita să-l auzi cum a lătrat, chemându-și stăpânii, când o neașteptată rafală de vânt a trântit pe jos câteva infirmiere. Primele ieșite din cuptor au fost trei sute de statuete, sau mai bine zis trei sute cincizeci, socotind probabilitatea erorilor. Nu încăpeau mai multe. S-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
față părinții lui Marçal, și-ar închipui că Algorii râd pe socoteala lor, năucindu-le într-atât fiul încât îl făceau și pe el să râdă de cei care-i dăduseră viață. Ultimele case din sat rămăseseră în urmă. Găsit lătră de mulțumire văzând cum apare în susul coastei acoperișul olăriei, dudul negru, coama unui perete lateral al cuptorului. Cunoscătorii spun că a călători e foarte important pentru formarea spiritului, cu toate acestea nu e nevoie să fii o lumină a intelectului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
fixeze în memorie dintr-un motiv obscur, ca și cum venise aici pentru ultima oară și vroia ca memoria să-i amintească în viitor mai mult decât pata de pe perete, dunga de lumină de pe podea, portretul de femeie de pe comodă. Afară, Găsit lătră de parcă auzise vreun necunoscut urcând spre casă, dar curând tăcu, probabil că doar răspunsese fără vreun interes special lătratului unui câine de departe, sau pur și simplu încercase să-și facă amintită prezența, presimte probabil că se pregătește ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ridicăm pânzele, Am pus deoparte ce era de luat, spuse Marta cu o voce distrată. Se lăsă din nou tăcerea. Nu ești mulțumită, întrebă Marçal, Ba da, sunt mulțumită, răspunse Marta. Apoi repetă, Ba da, sunt mulțumită. Afară, câinele Găsit lătră, se mișcase vreo umbră a nopții. Furgoneta era încărcată, ferestrele și ușile olărei și ale casei fuseseră deja închise, mai trebuia, cum spusese Marçal cu câteva zile mai devreme, să ridice pânzele. Amărât, cu o expresie încordată, părând deodată mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
se opri, deodată sări din ea Cipriano Algor, deodată urcă treptele, deodată sună la ușă. Sună o dată, de două, de trei ori. Nimeni nu veni să deschidă ușa, nimeni nu se mișcă înăuntru, Isaura n-a venit, Găsit n-a lătrat, deșertul de mâine era astăzi. Ar trebui să fie amândoi aici, azi e duminică, nu se lucrează, se gândi. Nedumerit, se întoarse la furgonetă, își încrucișă brațele peste volan, normal ar fi să meargă să vorbească cu vecinii, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Algor se hotărî să se ducă acasă, se va întoarce pe seară, S-au dus undeva, se gândi. Motorul furgonetei cântă cântecul întoarcerii acasă, șoferul vedea coroana înaltă a dudului, când, deodată, ca un fulger negru, Găsit veni de sus, lătrând, alergând pe pantă înnebunit, inima lui Cipriano Algor îi sări în piept gata să cedeze, și n-a fost din pricina animalului, această iubire, oricât ar fi de mare, nu merge așa de departe, ci pentru că se gândi că Găsit nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
jungla. Uneori totul amuțea în jur; apoi sufla vântul și bălăriile se umpleau de zgomote suspecte, pe care nu le luam însă în seamă; mergeam cu capul în pământ ca să mă feresc de șerpi. Deodată, am înghețat. Undeva în fața mea lătrase scurt, furios, un câine. Mi s-a făcut frică. Și din nou s-a așternut liniștea. Mă îndepărtasem destul de mult de azil, nu mai auzeam valurile mării. Doar sunetul sec al ierburilor uscate îmi răspundea la fiecare mișcare. Am înaintat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]